4,044 matches
-
e la fel de idilică. Oricum ar fi, iubesc tangibilul. Ca mai toți poeții, sunt un senzualist. E un compliment că mă vezi "grijuliu". "Grija" aceasta, dacă există, îmi vine din copilăria petrecută alături de o mamă bolnavă, pătimașă, adesea deloc rezonabilă, dar eroică, pe care parcă o aud: "Orice ai simți tu e mai puțin decât am îndurat și mai îndur eu". Sentimentele proprii sunt parcă anesteziate, cad într-un fel de visare. Tânăr fiind, eram domol dar scriam uneori dur, iar acum
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
poporul, țara, istoria și cultura ei, dar nu-mi reușește decât în parte. Sunt multe care nu-mi plac și care mă limitează. Regret precauția, empirismul, insularitatea, sistemul de clase, apăsarea, cenușiul general. Dar Anglia e și țara excentricilor, proiectelor eroice nebunești, invențiilor extraordinare, a unei remarcabile toleranțe. Oferă adăpost și stabilitate multora, inclusiv mie. Bunul meu prieten, poetul maghiar Otto Orban, a făcut un mic desen care mă reprezenta, în chip de dedicație la una din cărțile lui. Desenul era
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
manuscris vor face copii ostrogoții, dintre care Codex Argentus, scris cu litere argintii și majuscule aurii pe pergament purpuriu, a rămas ca un monument de limbă germanică. Prin creația alfabetului și după Göttische Bibel popoarele germanice vor da vestitele cântece eroice și experiența lor „medicală“ primară: vrăjitorii, descântece, preziceri, oracole, dar și plante medicinale etc. Medicina germanică se va decanta și forma prin călugării enciclopediști ai mânăstirilor creștine prin care și limba germană veche va evolua în germana medie și din
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
legat de Ghilgameș. Deși avea puterea de a influența viața sentimentală și erotică a oamenilor, Inanna a eșuat în relația cu Ghilgameș, regele orașului Uruk, născut din unirea unei zeițe cu un muritor, ce s-a remarcat prin multe acte eroice. Inanna s-a îndrăgostit de Ghilgameș, eroul i-a respins iubirea, ceea ce a determinat-o pe zeița celestă, capricioasă și răzbunătoare, să trimită Taurul ceresc să-l omoare pe trufașul rege și pe fratele lui, Enkidu. Acesta din urmă a
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
regele Henric al III-lea, iar contele de La Mole a fost decapitat. În grațiile reginei s-a aflat și Bussy d'Amboise, curajos militar, talentat spadasin, cu abilități de versificare care au cucerit-o pe regină. Militarul îndrăgostit a murit eroic, într-o scenă de capă și spadă. Jacques Harlay a fost un alt militar spre care s-a îndreptat dragostea reginei de Navarra, și acesta era tot în anturajul fratelui ei preferat. Viața aventuroasă a reginei de Navarra a continuat
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
introdus în cea de-a patra. Cel mixt, în fine, este acela în care poetul vorbește el însuși, și-i face să vorbească rând pe rând pe Zei și pe oameni: genul acesta de scriere se mai numește epică sau eroică, din cauza eroilor sau a oamenilor de seamă care au ceva mai mult decât umanul, ale căror aventuri le repetă: astfel Homer a ridicat în slăvi acțiunile eroului său Ahile, iar Vergiliu după el pe ale lui Enea". După cum vedem, Mairet
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
2) Pentru Corneille, în schimb, dacă acțiunea este veridică, nu este cazul să ne facem griji pentru verosimilul ei. Acest mare cititor al lui Plutarh împrumută majoritatea subiectelor sale din istoria romană care îi oferă un rezervor inepuizabil de evenimente eroice autentice. Numai când acțiunea este rodul invenției autorului fie că acesta falsifică istoria sau fabrică complet o ficțiune -, acesta trebuie să lucreze pentru a o face să fie verosimilă. Fidel lui Aristotel asupra acestui punct, el consideră că autorul dramatic
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Tragedia reia un subiect cunoscut, împrumutat fie din mitologie, fie din istorie, în timp ce comedia inventează o situație nouă în limitele verosimilului. Cele două genuri diferă și prin stil, ales, sau simplu și mediocru. "Tragedia nu este decât reprezentarea unei întâmplări eroice în nenorocire, scrie Mairet. Comedia este o reprezentare a unui noroc personal fără niciun pericol pentru viață. Tragedia este ca oglinda fragilității lucrurilor omenești, cu atât mai mult cu cât aceiași regi și aceiași prinți pe care îi vezi acolo
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
însă trebuie să ne mulțumim ca ea să fie de rangul al doilea în poem, și să li-l lase lor pe cel dintâi." De aceea Corneille a creat, în 1650, cu Don Sanche d'Aragon, un gen nou, "comedia eroică"49. "Iată, explică el în Scrisoarea de dedicație a acestei piese, un poem de un fel nou și care nu are niciun exemplu la Antici (...) Este o comedie, deși actorii sunt, aici, fie regi, fie granzi de Spania, pentru că nu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
forței esteticii purității. Dacă teoreticienii nu concep nicio contaminare posibilă între tragedie și comedie, în schimb autorii dramatici pun în discuție definițiile tradiționale ale comediei și tragediei. Corneille introduce personaje din societatea bună în comedie și chiar regi în "comedia eroică", refuzând statutul de tragedie pieselor care, deși populate de personaje cu rang înalt, nu prezintă mari pericole politice. Cât despre Molière, el proclamă superioritatea comediei asupra tragediei, ceea ce se opune discursurilor teoreticienilor care continuă, pe tot parcursul secolului, să considere
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de violență să se întâmple pe platou. "Nu este deloc o necesitate să fie sânge și morți într-o tragedie, scrie el în Prefața la Bérénice, în 1670; este suficient ca acțiunea ei să fie importantă, ca actorii să fie eroici, ca pasiunile să fie stârnite, și ca totul să se resimtă din această tristețe maiestuoasă care formează întreaga plăcere a tragediei." Clasicismul preferă să recurgă la un patetic epurat prin discurs. Decât să fie arătat actul de violență, mai bine
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
luând în considerare incidentele și persoanele a căror viață o reprezintă, iar nu din cauza deznodământului. Dar am acționat fără fundament înlăturând numele de tragedie pieselor de teatru al căror eveniment extraordinar este fericit, chiar dacă subiectul și personajele sunt tragice, adică eroice, pentru a li-l da pe cel de tragi-comedie." (Practica teatrului, Cartea II, cap. 10) Corneille introduce, începând cu Cinna, în 1640, noțiunea de "tragedie cu final fericit". Spectatorul, după ce a tremurat pe tot parcursul piesei pentru Augustus care riscă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să fie descrisă. El citează, ca exemplu, Oedip de Corneille, Athalie de Racine. Dacă Bossuet se leagă de reprezentarea pasiunii dragostei, se arată rezervat cu privire la orgoliu, neexplicându-se practic niciodată asupra atitudinii morale ce ar trebui urmată față de reprezentarea comportamentelor eroice. Nicole, în schimb, ca și alți doi janseniști iluștri, Pascal și La Rochefoucauld, condamnă fără drept de apel demonul "gloriei". Reducând la zero mitul eroului, el distruge idealurile cavalerești care îmbogățesc literatura primei jumătăți a Marelui Secol. De aceea își
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
compune o a treia dramă care, din contra, s-ar situa între genul serios și tragedie. Beaumarchais, prin amestecul tonurilor, în Eseu despre genul dramatic serios, definește și el noul gen, considerându-l ca pe o formă "intermediară între Tragedia eroică și Comedia glumeață." Doritor să amestece tonurile, din grija pentru realism, asta nu înseamnă că teoreticianul Iluminismului proslăvește întoarcerea la tragi-comedie, gen artificial în ochii săi, construit, în irealismul său, pe baza unor contraste prea mari. "Vă dați seama, scrie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de la nevinovăție la crimă, de la dulcea speranță la disperare, într-un cuvânt, în excesul de nefericire cauzat de o slăbiciune?" (Seara a 11-a)48 De aceea, Lessing refuză reprezentarea unor personaje stoice pe o scenă de teatru, căci, prea eroice fiind, nu ar putea să impresioneze spectatorul. Stoicul este chiar prin natura lui antiteatral. Citând în Laocoon, eseu despre estetică scris în 1766, Filoctet și Trahinienele lui Sofocle, el face elogiul tragicilor greci care nu au șovăit să arate personaje
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
model de imitat, scrie el în cea de-a doua parte a Memoriilor. Cu condiția să inspiri probitate, nu este mai preferabil să câștigi inimile prin calitățile virtuții, decât prin oroarea viciului? Când vorbesc de virtute, nu înțeleg această virtute eroică, impresionantă prin dezastrele sale și lacrimogenă prin dicția sa. Aceste lucrări cărora în Franța li se dă denumirea de drame, își au cu siguranță meritul, este un gen de reprezentare teatrală între comedie și tragedie. Este un amuzament făcut mai
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
singură latură a lucrurilor în mod sistematic și continuu pusă în lumină, trebuie privit totul în același timp, sub toate aspectele." Drama este literatura timpurilor moderne. După modelul lui Vico, ce distinge trei etape în istoria umanității, evul divin, evul eroic și evul uman, Hugo, în Prefața la Cromwell, diferențiază trei mari perioade succesive cărora le corespund trei moduri în literatură: liric, epic și dramatic. În "vremurile primitive", omul, care duce o viață pastorală, cântă, în uimirea lui plină de încântare
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
majoritatea tinerilor. "Pentru această generație, scrie el în Le Moniteur universel din 21 iunie 1867, Hernani a fost ceea ce a fost Cidul pentru contemporanii lui Corneille. Tot ceea ce era tânăr, cutezător, îndrăgostit, poetic i-a primit suflul. Aceste frumoase exagerări eroice și castiliene, această superbă emfază spaniolă, acest limbaj atât de mândru și atât de trufaș în familiaritatea lui, aceste imagini de o ciudățenie uluitoare, ne trimiteau ca într-un extaz și ne amețeau cu poezia lor îmbătătoare. Farmecul mai durează
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
creează un mare număr de piese, cauza revoluției ruse începând din 1917, Meyerhold visează la un teatru revoluționar care să țină în același timp de baraca de iarmaroc și de parada populară, fără ca prin aceasta să piardă ceva din grandoarea eroică. De aceea el proslăvește "teatrul convenției conștiente", în care actorul, care nu trebuie să se lase furat de joc, știe permanent că scena este artificială, astfel încât spectatorul, la rândul lui, nu uită niciodată că lumea pe care o contemplă este
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în Spania despre misterul Euharistiei. Cheironomie. Ansamblu de reguli care codifică simbolica gesturilor mâinilor. Comedia. Piesă profană din teatrul spaniol care îmbracă, începând cu finele secolului al XVI-lea, o formă mixtă, amestecând elemente de tragedie și de comedie. Comedie eroică. Gen intermediar între tragedie și comedie, creat cu Don Sanche d'Aragon în 1650, de către Corneille, care introduce în universul comic personaje de rang înalt. Comedie lacrimogenă. Gen creat de Nivelle de la Chaussée, în 1735, cu Prejudecata la modă (Le
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
față cu-n Terențiu pe prostul Tabarin. În sacul ist ridicol în care Scapin zace Nu recunosc poetul ce Mizantropul face." (Tr. rom. de A. Naum) 49 Să notăm că este rar, în teatrul francez, ca personaje regești, mitice sau eroice să apară în comedie. Piața regală (La Place royale) de Corneille, Amphitryon de Molière, Triumful dragostei (Le Triomphe de l'amour) de Marivaux, fac parte din rarele comedii aristocratice ale teatrului francez. În Triumful dragostei, cei doi protagoniști principali, Agis
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu deschidere filosofică ale lui Mircea Eliade (Adam pe Golgotha, Carnet de iarnă, Lucrurile de taină, Dintr-o antropologie), Vintilă Horia (Girolamo Savonarola sau Despre artă și religie), Petru Manoliu (Sensul și valoarea dorului) și Septimiu Bucur (Spre un neoumanism eroic). Interesul revistei nu se îndreaptă numai spre cultura autohtonă, ci și spre cea universală. Astfel, „Cartea străină”, rubrică al cărei titular este I.V. Costin, prezintă prompt unele noi apariții din alte literaturi, îndeosebi franceză și engleză, și consacră substanțiale medalioane
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289322_a_290651]
-
străin, fosforescente ploi/ Când amăgirea-ncepe să ne doară” (Seară depărtată). E un lirism concentrat, interiorizat, susținut de tehnica sugestiei și a metaforei revelatoare. Un aer de basm hieratic, cu imagini de stampă și „vedenii” ale unui trecut neguros, dar eroic se filtrează în versuri cadențate cu duh balcanic: „Cu-a V-a Macedonica veneam/ Să-ți stăpânesc pământul și pe tine;/ Sfios barbarul de același neam/ Din miază-zi, nemuritor în sine,/ E locul blând și ierburile sfinte/ Țărâna dă miresme
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
Un neoparnasian, LCF, 1980, 3; Sultana Craia, Un memorialist calofil, LCF, 1980, 28; Ion Lungu, Între evocare lirică și Bildungsroman, TR, 1980, 34; Cândroveanu, Printre poeți, 87-95; N. Steinhardt, Poezia multiformă a lui Teohar Mihadaș, ST, 1983, 3; Zaharia Sângeorzan, Eroica întrebare-i: În urma ta ce lași?, CRC, 1984, 9; Raicu, Fragmente, 420-422; Tașcu, Poezia, 153-165; N. Steinhardt, „Înstelatele oglinzi”, ST, 1986, 1; Laurențiu Ulici, Laudă limbii române, AST, 1986, 5; Radu Săplăcan, Cifrul melancoliei, RL, 1988, 47; Mircea Popa, Orfism
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
centre contaminate de geniul elenic. Lucrare de comparatistică, Poezia latină în lumina influențelor grecești. Prelegeri de topologie comparată (1976) tratează, cu excepția poeziei dramatice, care ar fi necesitat un spațiu adecvat, principalele genuri dezvoltate de romani, în descendența literaturii eline - epopeea eroică, bucolica, poezia didactică, satura latină -, abordându-se totodată chestiuni cu privire la interferențe și paralelisme culturale și ideologice, preluarea modelelor și asimilarea lor, circulația miturilor și simbolurilor, a temelor și motivelor, însușirea meșteșugului literar etc. O inițiativă meritorie s-a dovedit și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288807_a_290136]