6,230 matches
-
să poată constitui premiza actului polemic. Însă raportarea la real este diferită. Polemistul își asumă realitatea într-un discurs hermeneutic ce tinde spre echilibru, sobrietate, lipsa divagațiilor și atac sau apărare punctuale, în timp ce, pentru pamfletar, realitatea e spațiul care stimulează fantezia, disipându-se ulterior în imaginarul fertil al artistului. Demersul analitic al Marianei Ionescu, ce are ca obiect dimensiunea pamfletară a operei argheziene, relevă, în consonanță cu exegeza anterioară (pe care își fundamentează, în parte, afirmațiile), tocmai specificul artei poetului, care condiționează
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
dintre statutul real al victimei și situația imaginată, ilar-absurdă, în care o proiectează autorul. De la Universitate la grajd, de la grajd în postura de obiect-obstacol și, la urmă, de rebut inutil: iată parcursul virtual al decăderii simbolice pe care-l trasează fantezia moralistului, invocând parodic "tortura lui Crist" cu deosebirea că, victimei sale "când va cere apă i se va da sirop". Nota edulcorantă din final accentuează imaginea unei pedepse-simulacru, care nu se soldează cu pierderea vieții, ci cu a demintății. În
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
a expeditorului, ceea ce asigură o transparență contextuală și, implicit, o decodare neviciată a mesajului. Recurgând la scrisoarea deschisă, autorul fixează, din start, conduita schimbului polemic într-o confruntare pe care o susține realitatea evenimențială (bazată exclusiv pe fapte), și nicidecum fantezia pamfletarului și/sau revolta satiristului. Dialogismul scrisorii deschise rezidă, la nivelul suprafeței textuale, în însăși natura interpelatorie a unui discurs explicit orientat către cei doi destinatari: adversarul, în mod direct și indicat ca destinatar particular (Angenot), iar lectorul, ca destinatar
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
el. Până la lungimea voalului pe care trebuie să-l poarte tânăra creștină la adunările liturgice. Își găsește ecou la alt iconomah, Calvin, în Învățătura religiei creștine: Omul nu începe să adore imaginile dacă nu și-a făcut despre ele vreo fantezie carnală și murdară". Nu că Materia ar veni de la Mater etimologie fantezistă -, dar există într-adevăr feminitate în imaginea materială. Madonele catolice suprapun cele două mistere. "Icoana, precum Maica Domnului, servește drept mijlocitor vizibil între divin și omenesc, între Cuvânt
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
garanție împotriva unui exces de fanatism. Nimic nu este mai sufocant ca o religie a Cărții care vrea să aplice Spiritul literal, fără metafore sau marje de interpretare. Imaginea creează un interval între lege și credință, un mic spațiu de fantezie individuală care-i permite omului să respire. A reprezenta absolutul înseamnă deja a-l atenua punându-l la distanță. Acolo unde există imagini ale divinului, s-a negociat ceva între om și Dumnezeul său. Oare o deosebită voință de putere
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
și idealismul german; ci o lectură a Luminilor prin prisma "artei contemporane": Immanuel Kant revăzut prin intermediul lui Leo Castelli 49. Lectură injustă, decalată, deliberat anacronică, de vreme ce filosoful și comerciantul nu reflectează la aceleași obiecte, nici la aceleași scopuri. Dar o fantezie revelatoare chiar a acestor diferențe, pentru a înțelege mai bine ce s-a câștigat și ce s-a pierdut în ultimele două secole. Gest profanator. În primul rând pentru filosofii artei, care au un respect deosebit pentru această scriere kantiană
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
sunt singurele importante. Nu se discută așadar de gusturi și culori: ele fie sunt o manifestare a Ordinii inițiale și atunci țin direct, în creștinism, de o teologie sau, în Antichitate, de o cosmologie. Fie țin numai de capriciile unei fantezii individuale și nu merită decât un dispreț mai mult sau mai puțin amuzat. În ambele cazuri, descoperire a unei perfecțiuni sau inventare a unei trăsnăi, trecerea prin Frumos este inesențială. În propriul ei cuib istoric, "Arta" a fost, până într-
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
reprezentare. Aici stă mistificarea: arbitrariul se prezintă ca necesar, artificiul ca natură. Căci există o subiectivitate în spatele obiectivului, o întreagă muncă de prezentare și selecție în spatele imaginii reținute dintre alte mii posibile și arătate în locul lor, un joc complicat de fantezii, de interese și uneori de hazard: de ce această țară, acest eveniment, această bucată de frază sau acest personaj, și nu altul? Indicatul ascunde indexul, iar cadrul pe cel care cadrează. Acest quiproquo poartă un nume: "obiectivitate jurnalistică". Însă nicio privire
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
permite depășirea funcțiilor sale "patologice". Pe de altă parte, întrucât este, din cauza propensiunii spre viitor, mai puțin consistentă decât ideologia, utopia trebuie abordată plecând de la funcțiile sale, și în special de la aspectele sale "patologice", care ne-o indică drept o fantezie și, prin raportarea negativă la realitatea socială prezentă, drept o provocare la adresa acesteia, așa cum este ea reprezentată de ideologie. La modul fundamental, utopia înseamnă o "variație imaginativă" care are rolul de a contrabalansa ideologia. Reiese, din nou, că ideologia și
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
din planul imaginarului social, că ea a ajuns la un "sfârșit", ci doar că ea nu poate oferi substanța necesară integrării și identității comunitare din lumea prezentă. Interesant este faptul că anumiți teoreticieni contemporani atribuie și ideologiei un element de "fantezie" pe care îl regăsim în planul utopiei. Astfel, considerând ceea ce numește "rațiune cinică" drept o formă a gândirii ideologice, Slavoj Žižek urmărește să arate că nu ne găsim, nici pe departe, într-o lume post-ideologică. Dimpotrivă, chiar dispunând de cinism
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
cinică" drept o formă a gândirii ideologice, Slavoj Žižek urmărește să arate că nu ne găsim, nici pe departe, într-o lume post-ideologică. Dimpotrivă, chiar dispunând de cinism, gândirea ideologică continuă să structureze realitatea socială, fapt ce se datorează tocmai "fanteziei" de care dispune: "Acesta este punctul în care trebuie să introducem distincția dintre simptom și fantezie, pentru a arăta modul în care ideea că am trăi într-o societate post-ideologică este avansată puțin prea repede: rațiunea cinică, cu detașarea sa
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
nici pe departe, într-o lume post-ideologică. Dimpotrivă, chiar dispunând de cinism, gândirea ideologică continuă să structureze realitatea socială, fapt ce se datorează tocmai "fanteziei" de care dispune: "Acesta este punctul în care trebuie să introducem distincția dintre simptom și fantezie, pentru a arăta modul în care ideea că am trăi într-o societate post-ideologică este avansată puțin prea repede: rațiunea cinică, cu detașarea sa ironică, lasă neatins nivelul fundamental al fanteziei ideologice, adică nivelul pe care ideologia structurează realitatea socială
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
în care trebuie să introducem distincția dintre simptom și fantezie, pentru a arăta modul în care ideea că am trăi într-o societate post-ideologică este avansată puțin prea repede: rațiunea cinică, cu detașarea sa ironică, lasă neatins nivelul fundamental al fanteziei ideologice, adică nivelul pe care ideologia structurează realitatea socială însăși"459. Totuși, așa cum se poate observa, și în condițiile în care acceptăm o astfel de caracterizare a ideologiei, "fantezia" operează pentru a acționa în planul realității prezente. Cât despre înglobarea
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
rațiunea cinică, cu detașarea sa ironică, lasă neatins nivelul fundamental al fanteziei ideologice, adică nivelul pe care ideologia structurează realitatea socială însăși"459. Totuși, așa cum se poate observa, și în condițiile în care acceptăm o astfel de caracterizare a ideologiei, "fantezia" operează pentru a acționa în planul realității prezente. Cât despre înglobarea, de către concept, a "rațiunii cinice", această înțelegere este inclusă de tentativa de pozitivare a ideologiei fără a se opune, în mod necesar, acesteia din moment ce am convenit, pe urmele lui
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
identitate. Ele nu reprezintă, pur și simplu, lumea socială așa cum este, ci funcționează în moduri diferite în relație cu praxis-ul. La cel mai superficial nivel, ideologia acționează prin distorsionarea realității, în vreme ce utopia nu reprezintă nimic mai mult decât o fantezie. La următorul nivel, ideologia servește pentru a acoperi distanța dintre pretenție [de legitimitate, n.n. D.Ș.] și credință [în autoritatea care se prezintă ca fiind legitimă, n.n. D.Ș.]. Prin contrast, utopia provoacă sistemul dominant și susține o alternativă la
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
de funcționare a ideologiei se referă la ruptura ce separă ideologia ca formațiune discursivă de suportul ei fantastic: un edificiu ideologic este, de bună seamă, supus unor restructurări retroactive neîncetate, valoarea simbolic diferențială a evenimentelor lui fiind mereu modificată, însă fantezia desemnează nucleul dur ce rezistă "elaborării" simbolice, adică ancorează practic o ideologie într-un punct "substanțial" și oferă astfel un cadru constant pentru jocul simbolic. Cu alte cuvinte, datorită fanteziei o ideologie nu se poate reduce la o rețea de
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
valoarea simbolic diferențială a evenimentelor lui fiind mereu modificată, însă fantezia desemnează nucleul dur ce rezistă "elaborării" simbolice, adică ancorează practic o ideologie într-un punct "substanțial" și oferă astfel un cadru constant pentru jocul simbolic. Cu alte cuvinte, datorită fanteziei o ideologie nu se poate reduce la o rețea de elemente a căror valoare să depindă exclusiv de poziția lor obținută prin diferență înlăuntrul structurii simbolice" (Slavoj Žižek, Zăbovind în negativ. Kant, Hegel și critica ideologiei, Editura All, București, 2001
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
cele două ale desfășurării dramatice: remușcarea și pocăința celor vinovați de nedreptate, a doua, și ea înfățișată deja, fiind îmblânzirea celui nedreptățit, a lui Prospero. Deznodământul piesei este determinat de aceste două intervenții ale duhului, una comandată, însă executată cu fantezie de improvizație și peste așteptări, cealaltă datorată propriei sale inițiative. Așa cum, în cadrul mai larg, generic, al celor poruncite de Prospero, Ariel își ia libertățile lui: dintre cele cinci cântece din piesă, al căror text și muzică sunt opera lui Ariel
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
magistral), „însoțite de o muzică suavă, duhurile intră din nou, dansează cu fel de fel de strâmbături și jimbături și iau cu ele masa“. Spectacolul și audiția pot o clipă da impresia că sunt un pur hors d’oeuvre, o fantezie arieliană gratuită. Dar nu e deloc așa. Rostul mascaradei este chiar destul de complex: să întărească și mai mult impresia de extraordinar, de straniu și de mister a insulei (Sebastian: „Acum cred în licorni, ba chiar în Phoenix“); să însceneze parabola
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
cele două ale desfășurării dramatice: remușcarea și pocăința celor vinovați de nedreptate, a doua, și ea înfățișată deja, fiind îmblânzirea celui nedreptățit, a lui Prospero. Deznodământul piesei este determinat de aceste două intervenții ale duhului, una comandată, însă executată cu fantezie de improvizație și peste așteptări, cealaltă datorată propriei sale inițiative. Așa cum, în cadrul mai larg, generic, al celor poruncite de Prospero, Ariel își ia libertățile lui: dintre cele cinci cântece din piesă, al căror text și muzică sunt opera lui Ariel
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
magistral), „însoțite de o muzică suavă, duhurile intră din nou, dansează cu fel de fel de strâmbături și jimbături și iau cu ele masa“. Spectacolul și audiția pot o clipă da impresia că sunt un pur hors d’oeuvre, o fantezie arieliană gratuită. Dar nu e deloc așa. Rostul mascaradei este chiar destul de complex: să întărească și mai mult impresia de extraordinar, de straniu și de mister a insulei (Sebastian: „Acum cred în licorni, ba chiar în Phoenix“); să însceneze parabola
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
care tot acest șir de amintiri este reactivat, adus în prezent, fără a se pierde conștiința faptului că face parte dintr-o experiență tre cuta, si nu una prezenta, este exact felul în care reminiscența funcționează. 3.4. Imaginația sau fantezia Din ansamblul simțurilor interne mai rămâne doar unul de analizat: imaginația (imaginatio) sau fantezia (phantasia). Imaginația este pentru simțul comun ceea ce memoria este pentru puterea cogitativa. Altfel spus, imaginația este sim tul interior înzestrat cu capacitatea de a stoca intențiile
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
pierde conștiința faptului că face parte dintr-o experiență tre cuta, si nu una prezenta, este exact felul în care reminiscența funcționează. 3.4. Imaginația sau fantezia Din ansamblul simțurilor interne mai rămâne doar unul de analizat: imaginația (imaginatio) sau fantezia (phantasia). Imaginația este pentru simțul comun ceea ce memoria este pentru puterea cogitativa. Altfel spus, imaginația este sim tul interior înzestrat cu capacitatea de a stoca intențiile furnizate de simțurile externe adunate la un loc de simțul comun: (ÎI.3.17
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
capacitatea de a stoca intențiile furnizate de simțurile externe adunate la un loc de simțul comun: (ÎI.3.17.) [...] est enim phantasia sive imaginatio quasi thesaurus quidem formarum per sensum acceptarum (S. th., I, q. 78, a. 4, co.). [...] căci fantezia sau imaginația este un fel de tezaur al formelor receptate prin simțuri. Aceasta este cea mai simplă operație a imaginației și, totodată, funcția ei pasivă. Dincolo de faptul că este un receptacul al speciilor sensibile, imaginația are capacitatea de a produce
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
prin aceea că, neavând posibilitatea unui contact direct cu obiectul, este forțată să creeze o imagine prin care (id quo) să cunoască obiectul real, în cazul în care acesta este absent, sau obiectul ireal, în cazul în care este produsul fanteziei. Imaginile produse de imaginație sunt reprezentări în care (în quo) și prin care (id quo) putem cunoaște obiectele. Simțul comun, puterea cogitativa, memoria și imaginația sunt cele patru simțuri interne ale oricărui subiect cunoscător uman. Am văzut până acum care
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]