4,667 matches
-
-se încă și astăzi circa 150 de bisericuțe de lemn, aflate sub protectia UNESCO, construite de localnici în urmă cu secole sub supravegherea călugărilor iezuiți. Sunt distincte obiceiurile. Chiloe este și în anii noștri patria vrăjitoarelor, faunilor și nimfelor, vaselor fantomă și orașelor fantomă. Chiar la baza formării insulei stă o legendă mapuche: au fost odată doi șerpi gemeni, Cai Cai, aliat cu fulgerul, focul și vântul și Tren Tren. Primul era rău și dorea să-l distrugă pe al doilea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
astăzi circa 150 de bisericuțe de lemn, aflate sub protectia UNESCO, construite de localnici în urmă cu secole sub supravegherea călugărilor iezuiți. Sunt distincte obiceiurile. Chiloe este și în anii noștri patria vrăjitoarelor, faunilor și nimfelor, vaselor fantomă și orașelor fantomă. Chiar la baza formării insulei stă o legendă mapuche: au fost odată doi șerpi gemeni, Cai Cai, aliat cu fulgerul, focul și vântul și Tren Tren. Primul era rău și dorea să-l distrugă pe al doilea, cel bun. Cai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
glorie a "aurului alb", cum era denumit salpetrul, aveau să ia sfârșit la început de secol XX, odată cu descoperirea de către un savant german a nitratului de sodiu sintetic. Fostele mine de salpetru, așezările și construcțiile din jurul lor sunt astăzi "locuri fantomă", cu linii ferate, garnituri de trenuri, gări, case părăsite, prăbușite, dărâmate, calcinate. Mineritul a adus cu sine nu numai acumularea de bogății în nord, ci și de mari tensiuni între muncitori și patroni. Cea mai dură a fost în 1907
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
I și Pedro II. Până la Petropolis drumul urca spre altitudinea de 800 metri, fiind presărat cu multe curbe și cu peisaje încântătoare dominate de vegetația luxuriantă. La Peresopolis și învecinatul Teresopolis, aveam să revin atras de farmecul locurilor și de fantomele trecutului "Imperiu brazilian". După Peresopolis aveam să intrăm în statul Minas Gerais, ce făcea parte și el din vasta mea "parohie" consulară, renumit prin bogățiile sale miniere aur, diamante, fier. Străbăteam în goana mașinii sute de kilometri de șosea, strecurându
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
s)pt)mani În șir, așa cum puteai s-o faci acum șase-șapte ani.” În cazul nostru lucrurile stau puțin diferit. Mijloacele de informare de la noi fac din orice știre o criz) și ne tulbur) mințile, f)când din lucrurile reale fantome neliniștitoare - un summit la Helsinki, un tratat În Egipt, o criz) constituțional) În India, un vot la Națiunile Unite, colapsul financiar de la New York. Nu putem sc)pa de politizare (pentru a folosi un cuvant la fel de ambiguu că și starea de
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
incapacitatea de a fi singur În sens spiritual și de a accede la o viat) de creativitate intelectual)”. În Vest, În America, nu suntem supuși unor asemenea tensiuni, Ins) avem și noi mecanisme interioare, reacționând la stimuli mai Îndep)rtați, fantome ale unor crize care scot În evident) infinite circuite ale unui calcul Îngrijorat. Ceea ce conduce sufletul În domeniul public este, mai Întâi, realitatea ameninț)rii la adresa civilizației și a existenței noastre; În al doilea rând, datoria noastr) de a lupta
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
lui Fellini. Era Andy Warhol, care cu câțiva ani În urmă făcuse filmul Chelsea Girls, iar acum era instalat cu echipa sa chiar În hotel, În pregătirea unei noi pelicule. Ca să ajung la recepție, a trebuit să mă strecor printre fantome cu aer uman, sau așa mi se păreau atunci, căci eram uluit să văd travestiți pe tocuri uriașe, cu păr artificial vopsit strident, fumând marijuana și sărutându-se În plin lobby. Camera pe care mi-o rezervase drăguțul de Jules
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
cariera americană. Dar În seara aceea mizerabilă de la Chelsea Hotel simțeam că acest oraș, pe care nu știam cât de mult aveam să-l Îndrăgesc, Îmi dădea palme pe post de bun-venit: vacarmul și confuzia de la aeroport, Andy Warhol și fantomele lui, morfinomanul leșinat În toaletă, ziare și gunoaie zburând pe străzi... „Îmi Închipui că te-ai relaxat bine aseară“, m-a Întâmpinat a doua zi surâzătorul Jules, cu dinții lui albi ca ai lui Frank Sinatra, În drum spre magazinul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
fundal Insula morților. Celebrul tablou al lui Böcklin apărea ca o proiecție de vis, În fața căreia cei doi Încercau să Învingă gravitația, executând formal mișcări de tai-chi, cu intenția să evadeze din Închisoarea fără aer a casei În care mișunau fantomele, și să intre Într-o lume a frumosului, ca aceea a universului lui Maeterlinck. Aceste zece minute finale erau cel mai greu de pus În scenă, pentru că aici acțiunea se oprește, aparent nimic nu se mai Întâmplă. Exact asta m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
mine, Hamlet-omul este asemănător cu fiecare dintre noi și În același timp nu e ca nici unul dintre noi. La Început nu e un erou, e pierdut și confuz (ca și noi), dar parcurge un drum la care puțini au acces. Fantoma reprezintă o autoritate spirituală căreia Hamlet nu este Încă pregătit să i se supună, dar care Îl ajută să-și Înțeleagă misiunea: să Îndeplinească acțiunea morală de răzbunare, ca pe un act de purificare. Un moment esențial În dezvoltarea eroului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
teatrului e să-l furnizeze. În spectacolul meu, un șoc suplimentar era faptul că Hamlet Îl provoacă pe Claudius să apară ca actor În piesă. Expus astfel, reacția lui la scena otrăvirii era văzută ca sub lupă și dovedea că Fantoma a avut dreptate. Din acel moment, Hamlet Începe să se gândească la acțiune. Dar Shakespeare pare să ne spună că a gândi nu e destul. Atât timp cât se bazează doar pe intelect, acțiunea lui Hamlet dă greș: Îl omoară pe Polonius
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
capitolul al treilea din lucrarea completă) scrisă În iulie 1947 la Columbine Lodge, Estes Park, Colorado, unde soția mea, copilul meu și eu n-am mai fi putut locui mult timp, dacă Harold Ross n-ar fi dat lovitura cu fantoma trecutului meu. Aceeași revistă a mai publicat capitolul 4 („Educația mea englezească“, 27 martie 1948), capitolul 6 („Fluturi“, 12 iunie 1948), capitolul 7 („Colette“, 31 iulie 1948) și capitolul 9 („Educația mea rusească“, 18 septembrie 1948), toate scrise la Cambridge
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
trombă mai generoasă de zăpadă Într-un nimb mai strălucitor de lumină de gaz bătând În violet și atunci protuberanța casei În care stăteam părea că plutește ușor sus, tot mai sus, ca un balon. În sfârșit, una din săniile fantomă care alunecau pe stradă se oprea și, poticnindu-se grăbit, Mr. Burness cu shapka lui din blană de vulpe se Îndrepta spre ușa noastră. Din camera pentru Învățătură, unde mă duceam Înaintea lui, Îi auzeam pașii viguroși tropăind tot mai
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
nu caută cele mai prozaice maxime. Din când În când, se uită Înapoi, ca să se asigure că o a doua sanie, În care se află cufărul și cutia ei de pălării, vine În urmă - Întotdeauna la aceeași distanță, ca acele fantome ce Însoțesc navele În apele polare pe care le-au descris exploratorii. Și să nu uităm luna - căci precis trebuie să fi fost lună, lună plină, acel disc incredibil de clar care se potrivește atât de bine cu aprigele geruri
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
lăsase noaptea, nu ne mai rămânea decât să explorăm pustietatea celui mai mohorât și mai enigmatic oraș din lume. Umezeala glacială de pe genele noastre metamorfoza felinarele solitare de pe stradă În vietăți marine cu țepi prismatici. În timp ce traversam piețele vaste, diverse fantome arhitectonice se Înălțau brusc, tăcute, În fața noastră. Ne treceau fiori reci, În general provocați nu de Înălțime, ci de adâncime - aveam senzația că ni se deschide o prăpastie la picioare - când niște pilaștri monolitici impunători, din granit lustruit (lustruit de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de a fi scăpat de călăii băștinași și necesitatea de a recunoaște că Își datorează izbăvirea unor invadatori străini - și pe deasupra germani. Aceștia pierdeau Însă războiul În vest și veneau la Ialta În vârful picioarelor, zâmbind sfioși, o armată de fantome cenușii pe care un patriot o putea ignora cu ușurință, și ignorată era, cu excepția chicotelilor provocate de apariția timidelor plăcuțe cu „Nu călcați pe iarbă“ de pe peluzele parcurilor. Două luni mai târziu, după ce au reparat frumușel instalațiile de apă din
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
din el este din start demnă de dispreț, de vreme ce viețuiește În afara unei administrații naționale; și de aceea era privit cu dezaprobarea absurdă cu care anumite grupuri religioase privesc un copil născut În afara căsătoriei. Nu toți consimțeam să fim bastarzi și fantome. Tare plăcute sunt amintirile păstrate cu drag de unii emigranți ruși despre modul În care i-au insultat sau păcălit pe diverși Înalți funcționari din diverse ministere, Préfectures și Polizeipraesidiums! La Berlin și la Paris, cele două capitale ale exilului
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
om Întunecat (În rusă În orig.). . În floare În... (În lat. În orig.). . Avea rău de mare (În fr. În orig.). . Încă un conte ratat (În fr. În orig.). . Cine e femeia asta? Alungați-o! (În fr. În orig.). . Camera Fantomei (În fr. În orig.). . Nu vorbi de funie În casa Spânzuratului (În fr. În orig.). . Scară secretă (În fr. În orig.). . Audiența s-a sfârșit. Nu mai am nimic să-ți spun (În fr. În orig.). . Nepotului meu, lucrul cel
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Domnului Dumnezeului tău în deșert! se oțărăște Daniil și ridică ochii spre cer cu mâinile împreunate a rugă. Iartă-l, Doamne! Iartă-l că-i e sufletul bolnav și mintea-i e rătăcită... Iartă-l! Ștefan, schingiuit, adresându-se unor fantome pe care numai el le vede, strigă: Voi! Voi ce-ați 'nălbit poienile Moldovei! Vitejii mei! Iertați-mă! Ați crezut în mine! Și eu... eu?!... Ce am făcut cu voi?! Nu vezi?! Ți s-au aprins și crierii! Aiurezi, Măria
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Voichița, singură, în mijlocul încăperii, cu umerii căzuți, cu brațele moi, cu bărbia în piept, îngenunchează, se întinde pe piatra rece, o îneacă plânsul, bolborosește: Sfântă Fecioară... Sfântă... Undeva, departe, bate toaca... De ceva timp, în ușa de taină, ca o fantomă în negru, stă Doamna Maria și glasul ei rău, ca o palmă: Roagă-te păcătoaso!! Voichița tresare îngrozită, bolborosește tremurând: Do... Doamna... Roagă-te Sfintei Fecioare să te ierte, dacă poate fi iertare pentru păcatul ce ai săvârșit! Voichița se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ea! Nu pe tine! Toți spun că-i semeni ca două picături de apă. În tine, o iubește pe ea! Tot pe ea! "Marea lui dragoste!" rostește batjocoritor. Îți faci iluzii! Nu! Nu-i adevărat! strigă Voichița. Ba-i adevărat! Fantoma ăleia îl urmărește... Ce-o fi găsit la ea de n-o poate uita?! Bărbații sunt niște proști! Naiba să-i mai înțeleagă! Tu nu ești decât... decât "o aia", ce ții locul "ăleia"! În lipsa ei, se mulțumește și cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pe umăr, iar Don Giovani, cu ochii roșii, își suflă nasul într-o cârpă. Nu s-a putut, îi spune Ștefan consolator. Du-te acasă, bătrâne... S-a sfârșit... Tăutu intră în paraclis, călcând pe vârfuri, nevăzut, neauzit, ca o fantomă... Tace. Ce... ce s-a mai întâmplat? îl întreabă Ștefan cu o voce albă, obosită, spartă. Bârsan... S-a întors Bârsan, șoptește el. Bârsan? întreabă Ștefan și parcă face un efort să-și amintească cine-i acest Bârsan. Și? Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ar fi să-l găsesc într-o seară, aburind, pe masa din bucătărie, plin pe trei sferturi, ca și cum cineva abia ar fi început să soarbă, cu prudență, din el... Cred că aș leșina de emoție, ca la presimțirea apariției unei fantome. Așa îmi închipui că ar trebui să înceapă Învierea: cu reapariția obiectelor, a celor mai personale dintre ele, pe care omul și-a lăsat pecetea... * În vara lui 1982, în primul an întreg al morții ei (în 1981 mama a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
lucrărilor în apartamentele noastre. Sunt epuizată de efortul de a dormi pe canapea. A fost un coșmar să-i văd în fiecare zi pe cei care au lucrat aici. Acum, s-a sfârșit calvarul. Am observat de mult prezența unei fantome în apartamentul nostru. Când trăia René, știam precis că fantoma nu era decât Christine - o dată am avut un vis realist, și nu unul din adânc - am intrat în bucătăria noastră și acolo era ea, aplecată deasupra mașinii de gătit, simțindu
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
dormi pe canapea. A fost un coșmar să-i văd în fiecare zi pe cei care au lucrat aici. Acum, s-a sfârșit calvarul. Am observat de mult prezența unei fantome în apartamentul nostru. Când trăia René, știam precis că fantoma nu era decât Christine - o dată am avut un vis realist, și nu unul din adânc - am intrat în bucătăria noastră și acolo era ea, aplecată deasupra mașinii de gătit, simțindu-se ca la ea acasă. Era bine dispusă, mă cunoștea
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]