9,472 matches
-
care le ia această nevoie în timpuri și în locuri ignorate de el. Cu sute de ani înainte de apariția islamului, la mii de kilometri de Palestina, De rerum natura oferă breviarul perfect al luptei contra tuturor superstițiilor. Dacă filosoful demontează ficțiunea Centaurilor sau a Himerelor, recuză existența lui Tantal sau a lui Tityos, îndepărtează cu un gest al mânii Cerberii și Furiile, dacă-și râde de Danaide sau de Sisif - pe care-l vede mai degrabă în lumea aceasta... -, e clar
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
necesități, mici, meschini, împotmoliți în mizerie, oamenii învestesc divinitatea cu calități inverse: puternică, eternă, omniprezentă, omniscientă, nemuritoare, puternică, liberă, nesfârșită, mărinimoasă, preafericită, ea reprezintă imposibilul ideal. Slăbiciunea, frica și spaima populează cerul; inteligența, rațiunea și cunoașterea îl golesc. Centaurii? Niște ficțiuni reductibile la o coliziune între simulacre de cal și de om Himerele? Aceeași remarcă, aceeași compoziție, nimeni și nimic nu se sustrage ordinii naturale, iar aceste creaturi nu există în natură. Tunetul, trăsnetul? Nicidecum intenții răzbunătoare ale unor zei nemulțumiți
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
pe acest drum greșit se înșală, dar Lucrețiu manifestă milă și înțelegere: ei nu știu ce fac, nici de ce se comportă astfel, deoarece ignoră că învățăturile lui Epicur i-ar putea elibera. -13- Hedonismul tragic. Cum anume? Evitând să creadă că aceste ficțiuni citate anterior definesc plăcerea. Nici particulele nobiliare, nici aurul, nici medaliile, nici funcțiile, nici posedarea unor obiecte nu duc la pacea sufletului și a trupului. Plăcerea reală, adevărata voluptate, satisfacția autentică, jubilarea veritabilă rezidă în această lecție simplă: un trup
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
al treilea, utilizat ca un mijloc de a pune în valoare, o ocazie, un pretext. Lucrețiu vrea o femeie iubită pentru ceea ce este, și nu pentru ce reprezintă. Ceea ce este... adică? Nici locul pe care-l ocupă în societate, nici ficțiunea după care se modelează pentru a corespunde cu ceea ce așteaptă bărbații de la ea, ci întreaga ei înfățișare, comportamentul, caracterul ei - termen esențial -, grija pe care o poartă propriei persoane. Departe de violențele brutale ale iubirii-pasiune, iubirea se naște în acest
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
pe care o poartă propriei persoane. Departe de violențele brutale ale iubirii-pasiune, iubirea se naște în acest caz dintr-un timp trăit împreună, dintr-o construcție. Lecția lui Lucrețiu: iubirea nu este un dat, ea se construiește. Și departe de ficțiunile sociale sau de amăgelile comunitare. în tandrețea unei complicități elaborate în doi, unul prin celălalt, unul pentru celălalt, Lucrețiu propune cuplul ataraxic ca pe o operă de artă filosofică. Lucrețiu misogin, falocrat, pesimist, disperat, sinucigaș, nebun? Haida-de!... XIV DIOGENE DIN
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
de la Rome antique. Les armes et les mots, Tallandier. Despre Cicero, Lucrețiu - dar și despre mediile epicuriene din Campania -, precum și despre Seneca: Jean-Marie Andră, La Philosophie à Rome, PUF. Devenind latină, gândirea pierde din talentele idealiste în ceea ce privește ontologia, metafizica și ficțiunile, dar câștigă în forță în ceea ce privește morala utilitaristă și pragmatică - în sensurile nobile și filosofice ale termenilor. * ** Divinul Lucrețiu... Am lucrat pe traducerea lui Charles Guittard, Imprimerie nationale, ediție bilingvă, ușor literară, dar cu un indice catastrofal... Ediția de buzunar GF
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
de adversarii formării civilizației române, și „procesul creșterii fondului la formă”, foarte lent și, practic, invizibil la scara timpului prezent, pe care forțele conservatoare îl contestă. Exercițiul democrației asigură, în timp, formarea conștiinței cetățenești și a transformării suveranității naționale din ficțiune în realitate. e) Acțiunea formelor, a instituțiilor asupra „omului social”, asupra societăților, este „în afară de orice controversă”, susține E. Lovinescu, dacă ele - primele - „nu atacă sufletul omului în structura lui ancestrală”; „moravurile publice, virtuțile sociale” evoluează și se mlădiază, așadar, prin
Enciclopedia dezvoltarii sociale by Cătălin Zamfir, Simona Maria Stănescu () [Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
este mai numeroasă decât celelalte rase. Consecința creșterii numerice a unei rase este și apariția celuilalt concept fundamental al teoriilor geopolitice germane: teoria spațiului vital. Pentru național-socialiștii care au îmbrățișat aceste teze, frontierele interstatale, precum și egalitatea între națiuni sunt simple ficțiuni teoretice. Forța determinantă care pune în mișcare relațiile internaționale este tocmai creșterea numerică a unei națiuni. În momentul în care creșterea numerică a unei rase devine prea însemnată, este o lege naturală ca ea să-și caute, eventual prin forță
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
15-18 ani). Pornind de la preferințele copiilor și adolescenților în materie de audiovizual, ne interesează câtă violență este în respectivele programe și în ce măsură conștientizează ei prezența acestei violențe. Problema violenței prezentate în mass-media și, mai ales, a violenței din emisiunile de ficțiune este la fel de veche ca însăși televiziunea. Astfel, „debuturile televiziunii în Europa sunt marcate de vasta anchetă a lui Himmelweit [...], cel care a stabilit o clasificare a tipurilor de violență și le-a identificat pe cele care prezintă cele mai mari
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2160_a_3485]
-
despre comunicare, în speță teoria situațională sau contextuală a comunicării. Conform acesteia, așteptările destinatarului și arhiva comunicațională pe care o posedă sunt în măsură să contribuie la construcția conținutului comunicat. Astfel, la vârste mici, copilul pătrunde în „logica poveștii”, duce ficțiunea în spațiul fantasticului cu care este familiarizat din basme și „suportă” violența în această logică. Pe de altă parte, însă, o explicație la fel de validă a subevaluării violenței de către copii ar putea fi aceea că deja are loc o desensibilizare a
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2160_a_3485]
-
aplică în definitiv tuturor operelor literare care narează, indiferent dacă sunt romane, nuvele, povestiri etc. sau memorii, amintiri, autobiografii etc. Asta nu înseamnă că formula e prea largă și deci nu determină precis speciile, ci înseamnă că între memorialistică și ficțiune există ceva fundamental comun. În calitate de cititor nu fac o radicală deosebire între Saint-Simon și Balzac sau Tolstoi. Bineînțeles, în ordinea compoziției, adică a dezvoltării temei și a orânduirii elementelor, a împlinirii operei ca întreg, ficțiunea se supune unor obligații de
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
înseamnă că între memorialistică și ficțiune există ceva fundamental comun. În calitate de cititor nu fac o radicală deosebire între Saint-Simon și Balzac sau Tolstoi. Bineînțeles, în ordinea compoziției, adică a dezvoltării temei și a orânduirii elementelor, a împlinirii operei ca întreg, ficțiunea se supune unor obligații de care memorialistica e în aparență scutită, și se bucură de niște libertăți pe care, în aparență, memorialistica nu le are. Funcția inventivă are un rol incomparabil mai vădit în ficțiune. Dar ea nu lipsește cu
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
a împlinirii operei ca întreg, ficțiunea se supune unor obligații de care memorialistica e în aparență scutită, și se bucură de niște libertăți pe care, în aparență, memorialistica nu le are. Funcția inventivă are un rol incomparabil mai vădit în ficțiune. Dar ea nu lipsește cu totul nici din memorialistică, atât în ce privește încadrarea și economia ansamblului, cât și în privința narației, adică a faptelor, a planului anecdotic și dramatic. Memorialistul e presupus a relata fapte veridice, pe când autorul de ficțiune, fapte inventate
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
vădit în ficțiune. Dar ea nu lipsește cu totul nici din memorialistică, atât în ce privește încadrarea și economia ansamblului, cât și în privința narației, adică a faptelor, a planului anecdotic și dramatic. Memorialistul e presupus a relata fapte veridice, pe când autorul de ficțiune, fapte inventate. Dar de câte ori cantitatea de invenție nu se întâmplă să fie poate mai redusă în mari opere de ficțiune decât în celebre memorii? Sigur, nu trebuie să încurcăm borcanele: distincția este funcțional necesară și justificată, iar prezumția de veridicitate
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
în privința narației, adică a faptelor, a planului anecdotic și dramatic. Memorialistul e presupus a relata fapte veridice, pe când autorul de ficțiune, fapte inventate. Dar de câte ori cantitatea de invenție nu se întâmplă să fie poate mai redusă în mari opere de ficțiune decât în celebre memorii? Sigur, nu trebuie să încurcăm borcanele: distincția este funcțional necesară și justificată, iar prezumția de veridicitate în memorialistică și de invenție în ficțiune rămâne și trebuie să rămână mai mult sau mai puțin constantă. Nu ne
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
invenție nu se întâmplă să fie poate mai redusă în mari opere de ficțiune decât în celebre memorii? Sigur, nu trebuie să încurcăm borcanele: distincția este funcțional necesară și justificată, iar prezumția de veridicitate în memorialistică și de invenție în ficțiune rămâne și trebuie să rămână mai mult sau mai puțin constantă. Nu ne interesează aici valoarea documentară a memoriilor: din acest punct de vedere ele trebuie, firește, luate sub beneficiu de inventar. Dar din punctul de vedere al artei literare
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
cel pe care Marx îl găsea mai curând în Balzac decât în tratatele de specialitate. Așadar, Saint-Simon și Balzac, Retz și Stendhal sunt mai puțin deosebiți prin faptul că unii sunt romancieri, iar ceilalți memorialiști, adică mai puțin deosebiți prin ficțiune decât sunt apropiați prin puterea imaginației. Și îmi pare, de altminteri clar, că Balzac e structural mai apropiat de Saint-Simon, iar Retz de Stendhal. Un mare scriitor, laureat chiar cu Premiul Nobel, a spus odată, într-o oarecare împrejurare, că
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
altfel nu pot crede că nu și-ar fi adus aminte de exemplele ilustre care-i infirmau zdrobitor imprudenta afirmație. Pe lângă operele propriu-zis memorialistice, de la Tacit până la de Gaulle, Malraux sau Ehrenburg, sunt altele care sub formă de roman, de „ficțiune”, au un fond memorialistic ce nu poate fi tăgăduit. Lucrul acesta s-a remarcat cu privire la Proust; mutatis mutandis și Război și Pace are un atare caracter. Dar trebuie imediat să subliniem că acest caracter nu-l dau elementele autobiografice. Foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
De pildă, ciclul În preajma revoluției al lui C. Stere e curat autobiografic în primele cinci volume, fără a fi aproape deloc memorialistic, iar în următoarele avem de a face cu ceva ce nu mai e nici roman, nici autobiografie, nici ficțiune și nici „memorial”. În schimb, Stere a scris o altă carte pe care, la știința mea, critica și istoria literară au ignorat-o cu totul, deoarece nu intră în categoria „beletristicii” (cer iertare pentru urâta expresie!) fiind un testimoniu pur
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
memoriu” asupra „condiției umane”. La Rousseau, autobiografia și spovedania intimă au o exemplaritate obiectivă și lasă de altminteri loc destul pentru tabloul societății și al epocii. Atât în memorii, cât și în confesiuni, și nu mai puțin în literatura de ficțiune, autismul e totalmente irelevant și insipid. Nici un mare scriitor n-a făcut introspecție pentru ea însăși, ci totdeauna ca studiu asupra „condiției umane”. (Chiar termenul acesta de „condiție” arată că exemplaritatea e totdeauna încadrată într-un context de relații, deci
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
memorialist, de pildă, Saint-Simon (pe care anume l-am pomenit adineauri alături de Tolstoi), sunt ceea ce sunt tocmai prin puterea lor extraordinară de a-și reprezenta realitatea și de a o instaura în imagini de neuitat. Dacă imaginația nu înseamnă neapărat ficțiune, ficțiunea în schimb, ca să se impună, are neapărat nevoie de imaginație. De altfel, „ficțiune” vine de la verbul fingo, fingere, care înseamnă originar: a fasona, a frământa o materie (brutarii se numeau fictores), deci a prelucra o substanță existentă. La Rochefoucauld
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
de pildă, Saint-Simon (pe care anume l-am pomenit adineauri alături de Tolstoi), sunt ceea ce sunt tocmai prin puterea lor extraordinară de a-și reprezenta realitatea și de a o instaura în imagini de neuitat. Dacă imaginația nu înseamnă neapărat ficțiune, ficțiunea în schimb, ca să se impună, are neapărat nevoie de imaginație. De altfel, „ficțiune” vine de la verbul fingo, fingere, care înseamnă originar: a fasona, a frământa o materie (brutarii se numeau fictores), deci a prelucra o substanță existentă. La Rochefoucauld, în
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
ceea ce sunt tocmai prin puterea lor extraordinară de a-și reprezenta realitatea și de a o instaura în imagini de neuitat. Dacă imaginația nu înseamnă neapărat ficțiune, ficțiunea în schimb, ca să se impună, are neapărat nevoie de imaginație. De altfel, „ficțiune” vine de la verbul fingo, fingere, care înseamnă originar: a fasona, a frământa o materie (brutarii se numeau fictores), deci a prelucra o substanță existentă. La Rochefoucauld, în portretul răuvoitor, dar penetrant, pe care-l trasează inamicului său, cardinalul de Retz
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
proza noastră de acum găsesc că suportă totuși destul de greu comparația cu cea interbelică (Iorga, Sadoveanu, Rebreanu, Papadat-Bengescu, Matei Caragiale ș.a.) și cu acea a lui I.L. Caragiale, Creangă, Ion Ghica. Proza ca artă literară nu e numai cea de ficțiune. În epocile clasice, marea proză o găsim și în operele de istorie, în jurisprudență, memorii, oratorie, tratate de economie politică, opere filozofice etc. De la Tacit la Montaigne, Saint-Simon, Bossuet, Montesquieu, Buffon, Michelet, Macaulay, P.L. Courier, Schopenhauer, Nietzsche, Bergson, Iorga (unul
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
Balzac, Tolstoi, Dostoievski, Proust etc., dar nu sunt convins deloc că arta prozei ar fi progresat. Ceea ce îmi pare nefiresc e faptul că astăzi prin termenul „proză” nu se mai înțelege decât romanul sau în tot cazul numai literatura „de ficțiune”. În mod normal, arta prozei ar trebui să cuprindă, iar în epocile clasice chiar cuprinde, orice scriere în proză cu caracter de operă (spre deosebire de Dl. Jourdain). Tudor Vianu în Arta prozatorilor români nu se ocupă numai de romancieri și nuveliști
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]