4,147 matches
-
a avut și a doua condamnare, și aia a fost cu mult mai greu de suportat, pentru că cei mai mulți erau căsătoriți deja, o lăsat acasă soții, o lăsat copii... Deja altfel simțeai Închisoarea, nu mai era aceea care am trăit-o glumind. O fost colosal! O fost condamnați dintre colegii mei, dintre prietenii mei, la 20 de ani, 15 ani... Păi, pă ce? Pentru ce? Pentru nimic! Absolut pentru nimic, decât numai și numai că ai fost bănuit sau cineva o suflat
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
mie! De fapt, eu am văzut că te-ai Înhăitat cu elemente legionare, degradate, Învățători și preoți din mediul sătesc”. Era exact ce-a apărut În rechizitoriul meu... Asta mi-a spus acolo, pe podul lui... Și zic: „Băi, tu glumești! Ești nebun, ce dracului... Păi la cine te gândești? La domnul Barbu? Păi ăsta e un Învățător eminent. La cine te gândești?”. Pe nașu’, popa, l-au băgat la legionari, l-au ținut câțiva ani Închiși În arest administrativ, dar
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
-nainte Fiindcă-i mai cuminte! Apoi la desert: Pentru musiu Gună Să bem împreună, Dăm o baclava Pentru Beizadea! Etc., etc. Lui George Vernescu i se spunea Gună Vernescu. Toată noaptea am petrecut-o astfel: am băut, am mâncat, am glumit până ce s-a luminat de ziuă. La 6 ceasuri dimineața ne pomenim cu colonelul Algiu, care era coman dantul Pieței, urmat de o gardă înarmată. Colonelul ne somează, pe toți cei cari nu eram în birou, să ieșim. Unii studenți
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
penibilă - „spusă de străine guri”, „moș Călinescu” își stăpînea cu greu emoția, mai că-i venea să plîngă. Dar cînd i s-a dat cuvîntul, s-a scuturat de tristețea de parastas a adunării, a încercat să fie vesel, să glumească, să se resemneze în fața beteșugurilor care vor urma. „în fond - ne-a calmat el - n-am mai mult de șaizeci de ani!” La așa-numitul „punct trei”, banchetul, care a avut loc la „Avicola”, am putut să constat încă o dată
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
de cîțiva ani (palid, tras la față, cu pielea căzută), m-a întrebat dacă știu că a murit Sabin (Mișu Sachter). „Nu știu și nu cred”, i-am răspuns. E probabil o glumă - sinistră! -; el însuși are obiceiul de a glumi; ce-i drept, niciodată în acest fel”. Am coborît și am telefonat la redacție; da, se confirmă! M-am dus acolo. A apărut Bălăiță. Puțin nădușit, s-a așezat pe scaun: „Ei, ce zici de asta?”, m-a întrebat. Au
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
carte”. Cînd V.G. a insistat să afle ce „mesaj militant” are Lumea în două zile, B. (pe care l-a apucat dintr-odată obișnuitul sughiț nervos) i-a expus astfel intențiile avute: a urmărit „limita pînă la care se poate glumi”(1) și a arătat că „nu se poate glumi cu lucrurile serioase” (2). Rezumatul temei mi s-a părut onest, deși nu decelez aci nici o urmă de „militantism” în sensul propriu al cuvîntului. Ceea ce mi s-a părut și mai
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
militant” are Lumea în două zile, B. (pe care l-a apucat dintr-odată obișnuitul sughiț nervos) i-a expus astfel intențiile avute: a urmărit „limita pînă la care se poate glumi”(1) și a arătat că „nu se poate glumi cu lucrurile serioase” (2). Rezumatul temei mi s-a părut onest, deși nu decelez aci nici o urmă de „militantism” în sensul propriu al cuvîntului. Ceea ce mi s-a părut și mai greu de crezut a fost afirmația (era musai să
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
a lui Constantin Țoiu”. „Ce motive ar avea?”, l-am întrebat. N-a apucat să-mi răspundă. Ne-a salutat Ilie Boca. Discuția s a întrerupt. Ne-am despărțit și n-am mai reluat-o. *„Adie un vînt înmiresmat... / Rîzînd, glumind a și trecut viața”, cîntă Raju și Tanu, personajele din Prietenii mei, elefanții, film indian lung și cu de toate (o prăjitură cinematografică), la care m-am uitat ca să-mi țin promisiunea făcută copiilor. Dar nu despre film vreau să
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
între „meserie” și „viața privată”, că nu transferă biserica în locuința lor, care are regulile ei. I l-am dat exemplu pe „dom’ Popescu”, slujitor în Lungulețu-Dîmbovița, cunoștința de la mare a familiei mele, care după rugăciune devenea un om obișnuit, glumea, juca fotbal etc. Spunea despre celălalt preot din comună că-i „dugos”, adică aspru, morocănos. Nu voia să fie asemenea lui. „Trebuie să slujești unui singur stăpîn, lui Dumnezeu”, mi-a replicat el ferm. Cred că în privința abnegației, ca să nu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
sastisit, fără „nevroza” lui, Teatrul de Păpuși îmi pare azi o fantomă. *Aseară, lungă discuție telefonică (peste un sfert de oră) cu Mihai. Inevitabil, am ajuns și la polemica sa cu I. Constantinescu pe tema modernității lui Eminescu. Încercînd să glumesc, i-am spus că mă simt între ei ca România între Organizația pentru Eliberarea Palestinei și Israel. Îl înțeleg, adică, pe rînd, pe fiecare. Oricît m-aș strădui, n-am vocație de satelit, nu știu să fac „partizanat”. Apoi am
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Biroului, de aceea se simțeau - mai ales primul - cam stînjeniți și crispați. Rupînd tăcerea, Petre m-a întrebat: „Ei, ce mai ziceți, tovarășe Călin?” „Odată intrat aci mai are rost să zici ceva?”, am întrebat la rîndul meu, încercînd să glumesc. „și-apoi - am adăugat - dv. sînteți mai aproape de știri decît mine”. Zîmbetul lui s-a contractat și a dispărut imediat ce și-a făcut apariția C.V. Toma. Fizic, acesta e un tip remarcabil: înalt, față deschisă, păr bogat, arată mai bine
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
-s în carte? Drept cine mă iei? Eu sînt tovarășu’ cutare?” și enervat a închis ședința. De la întîmplarea povestită au trecut peste cincisprezece ani și în mintea mea ea a prins o glazură de anecdotă. „Nu crezi că Vasile a glumit atunci?”, l-am întrebat azi, la întoarcerea spre casă, pe S.A., pentru a-mi risipi o anume îndoială. „Vasile nu glumește niciodată”, m-a asigurat el. *După concert, „nenea Jean” a ținut să facem cîțiva pași împreună. M-a însoțit
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
peste cincisprezece ani și în mintea mea ea a prins o glazură de anecdotă. „Nu crezi că Vasile a glumit atunci?”, l-am întrebat azi, la întoarcerea spre casă, pe S.A., pentru a-mi risipi o anume îndoială. „Vasile nu glumește niciodată”, m-a asigurat el. *După concert, „nenea Jean” a ținut să facem cîțiva pași împreună. M-a însoțit pînă dincolo de Hotelul „Dumbrava”, unde era cazat, pentru a mă convinge să mă întorc la festivitatea de la Sala Ateneu, pe care
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
a calculat - 224 scrisori, primește 171 persoane, prezidează 32 ședințe și conferințe, (...) are trei intervenții lungi”. Munca intensă îl surmenează, de data aceasta definitiv. Reîncep nopțile albe și durerile de cap, dar se străduiește să pară într-o stare bună: glumește, rîde, se joacă - diminețile - cu un setter irlandez, Aida. Avea motive serioase să braveze. Conducătorii se tem să arate că sînt bolnavi. Știu că boala lor îi stimulează pe adversari. Iar situația sa nu era cea a „șefului” căruia nu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
vechi de trei ani. Ele au fost readuse în actualitate de necesitatea plasării lui Pantelimon Găvănescu undeva, spre a lăsa postul ce-i fusese hărăzit de mult lui Nicușor. De altfel, în afara celor condamnați la protocol, dacă ar fi să glumim pe o temă gravă, și a primului secretar cu care nu s-a dat de pământ, deși se murdărise și el în afacerea cu pricina, n-a mai fost clintit nimeni. Clar? Ca și cuvântul partidului. Alte consecințe ale căsătoriei
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
umbla în gri, căci nici nu umbla, că era cardinal și avea chiar culoarea asta, iar Mazarin era mai slab ca Richelieu ca să poată deveni eminență cenușie. Doamna Elena poate fi cel mult eminența ce nu știe! Hai că am glumit destul! Tovarășul Corbu nu este om, ci este câine! Este câinele marca labrador, de culoare neagră, care-l însoțește pe Ceaușescu în toate drumurile sale prin țară, prin curte și prin sediul Comitetului Central. Tovarășul Corbu este un câine gradat
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
era subminată Însă, din start, de tematică. Greu de găsit o mai nepotrivită temă de liniștire ca „problema evreiască”, cu inevitabilul ei laitmotiv, mizerul și morbidul antisemitism. O temă redundantă și insolubilă. Biografia nu mă prea ajuta nici ea să glumesc cât aș fi vrut cu vechiul și mereu reiteratul „ghinion...”. Apăsătoare lecție de zădărnicie, s-ar spune, reciclată și fără rost. Am răspuns, totuși, Întrebărilor. Ca să nu dăm Poștei Române și Instituției care o și ne supraveghea prea multă bătaie
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
epopee a cotidianului alert, curentat de umor și inteligență. Farsa, parodia, dar și, mereu invocată, frica („un cap fioros acoperit cu solzi, dar o coadă veselă de șopârlă”) rotesc bâlciul deșertăciunilor. Întrebarea esențială nu lipsește, Însă. „Până unde se poate glumi?”, Întreba Antipa lumea din jur și pe sine Însuși, În vremea dictaturii, când apatia populară complicita cu mascarada oficială. S-au schimbat, Între timp, orânduiri și oracole, guverne și generații, lumea arată altfel, noi arătăm altfel. Parcă niciodată, Însă, ca
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
la fel”. Șoapta sa nu se mai aude, Însă, orbirea și surzenia au umflat eul și anulat dialogul. Zgomotele planetei isterizate acoperă, azi, prea adesea, pulsul isterizat al solitarilor. Întrebarea veche nu s-a devalorizat, Însă. „Până unde se poate glumi?”... Pragmatismul competiției cinice și al consumului copilăresc, față În față cu fanatismul ucigaș, vitalizat de funestele sale pariuri cu moartea? „Cum a Început totul, nu cumva de la o glumă?”, am putea să ne Întrebăm, din nou, privind gluma care rânjește
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
privind gluma care rânjește, imperială, deasupra sacului de bani, dar și grotescul ucigaș al jocului de-a Utopia sacră. Antipa moare fiindcă „nu avea puterea să creadă”, spune misticoidul morbid și nebun Anghel. „Vreau să știu până unde se poate glumi... există limita asta. Timpurile noastre au descoperit limita asta”, avertiza Viziru. Timpurile biografiei noastre descoperiseră, Într-adevăr, se părea, limita sinistră la care poate fi Împinsă gluma destinului refuzând să mai glumească. Și totuși lumea continuă să redescopere, zi de
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Anghel. „Vreau să știu până unde se poate glumi... există limita asta. Timpurile noastre au descoperit limita asta”, avertiza Viziru. Timpurile biografiei noastre descoperiseră, Într-adevăr, se părea, limita sinistră la care poate fi Împinsă gluma destinului refuzând să mai glumească. Și totuși lumea continuă să redescopere, zi de zi și peste tot, la preț deloc mai puțin prohibitiv decât ieri, limita glumei ascunsă În miturile colective, renăscute și Înmulțindu-se ca ciupercile otrăvite de ploaia apocalipsului. Mai puțin spectaculoasă, dar
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
provine din și sfârșește În praf, dar Între timp poate bea un pahar de vin bun. Cascada Niagara nu fusese singura comicărie a acelor zile. Când Claudio m-a prezentat colegului său italian, acesta a Înțeles În loc de „Romanian”, Armenian. Am glumit atunci și de multe ori după aceea, când Claudio continua să mă recomande drept cel mai mare scriitor armean În viață. Deloc nu Îmi displăcea candida impostură. De fapt, ne Întâlniserăm și Înainte de Toronto, dar altfel. Leon Botstein, președintele colegiului
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
hanul cel mai vechi din Statele Unite”, cum scrie pe firmă. Cuplul Tabucchi era scund și zvelt, mediteranean, aș zice. În asprimea fizionomiei citeam prudență și concentrare. Doamna arăta o reținută politețe aristocrată, dacă nu și regală („de Lancaster”, aveam să glumim, ulterior), scriitorul fuma continuu, Încercând să domine o pulsație interioară intermitentă și vivace. Nina, colega mea, traducea italiana oaspeților și engleza noastră, a Cellei și a mea, dar curând aveam să constat că franceza „minimalistă” pe care o mai posedam
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
cu temperament latin ne fermecase instantaneu. După-amiaza se supunea seducătoarei locvacități a vorbitorului, confortabil instalat pe canapea, cu gulerul cămășii desfăcut și mânecile neglijent suflecate, cum aveam să-l revăd În anii următori, nu o dată, la München, Frankfurt sau New York. Glumea cu Întâmplări de ieri și de demult, dar părea să mângâie, În răstimpuri, o mare pisică invizibilă. Lenea ei lascivă Îi tempera, fără să-i blocheze, locvacitatea. Eram un gasteropod scăpat dintr-o grădină nu doar neliniștită, ca În poemul
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Doamne, ce l-am mai căutat de atunci! E vărul meu, să știi. — Am impresia că în familia voastră nu se poartă staturi normale, am intervenit eu. — Ia mai zi o dată! M-a străfulgerat cu privirea din cap până-n picioare. — Glumeam și eu. Am avut impresia că voia să facă ceva și nu era decis. Până la urmă a aruncat țigara pe jos și a stins-o cu talpa pantofului. M-am gândit că era spre binele meu să nu mai comentez
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]