4,325 matches
-
nu termină frază. Lăură își trage mâna și îi întoarce spatele. El o privește, în timp ce ea caută ceva prin bibliotecă. Era modul ei de a sugera că se mai gândește, că e o situație deosebit de riscantă. Continuă un pic cam grăbit: - E o poveste destul de complicată. Nu ți se va întâmplă însă nimic, vei fi tot timpul supravegheată din umbră de oamenii lui tata. Ea tace. - Ei, ăsta să-mi fie învățătură de viață, să mai fac reviste și altele... Îl
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
încerca să o sărute pe gură. Reacția ei fu rapidă și plină de dispreț; deschise imediat ușa și scuipa cu scârba peste prag, ștergându-se imediat cu un șervețel puternic parfumat. Părăsi brusc parcul, fără a mai salută, îndreptându-se grăbita spre poartă deschisă. Mai făcu câțiva pași, apoi începu să coboare în grabă treptele care duceau către un cartier nou construit. Profesorul era o caricatură de om și nu mai valora nimic în ochii ei. Își făcea fel și fel
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
cu pricina. Își luase însă ochelarii de soare, cărora le atașase discret, pe lateral, două sfere mici de oglindă pentru a-și putea observa bine supraveghetorii, fără a schița niciun gest, fără a întoarce măcar o dată capul înapoi. Se strecura grăbita prin aglomerația pieței cu o plasă în mână, ca și cum ar fi mers la cumpărături, apoi, cănd momentul i se păru propice intra "incognito" în blocul cu pricina. Urca precipitata scările, se opri apoi gâfâind la ușă cu numărul
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
vadă prea des mama la mine acasă Nu e bine.. - Dar, Lăură, mai sunt atâtea lucruri de spus.. - Pe care nu ni le vom putea spune poate niciodată... Îl săruta din nou, isi îngropa față în pieptul lui, apoi dispăru grăbita spre stația de autobuz. Ajungând acasă, deschise ușa cu mare grijă. Calcă în vârful picioarelor, cu balerinele în mână. - E în regulă, isi zise și se furișa direct în patul gata făcut, grație grijii protectoare a bunicii. Începu să vizese
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
buchet imens de trandafiri frumos mirositori, cu o carte de vizita înfipta delicat, dar și ostentativ: - Te iubesc!!!.. Fericită, Lăură urca rapid scările și puse florile în apă. Schița un gest de complicitate cu imaginea ei din oglindă și coborî grăbita scările. - Vă cheamă domnul profesor, domnișoara Lăură, preciza ,,gorila”. Cred că are nevoie de un translator... - Probabil, aprobă Lăură, fără ca vreun gest cât de neînsemnat să o trădeze. Nu știu de ce dar avea un oarecare sentiment de insecuritate. Se rezema
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
ceva nu este în regulă. Nu știu nici acum, după cum n-am știut nici atunci ce problema „gravă” l-a chemat , doar că, pe fondul oboselii, al stresului dublat de statutul lui de îndrăgostit a fost neatent la volan și, grăbit fiind, nu a acordat prioritate altui vehicul care l-a lovit în plin. Am aflat asta imediat din presă și m-am temut îngrozitor pentru viața lui, dar într-un alt ziar am citit un interviu în care explică cum
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
pentru orice eventualitate. Reveni curând și își caută o poziție comoda în spatele draperiilor de unde începu să-i fileze. Lăură îl urmărea cu atenție, presimțind parcă ce avea să urmeze...... După o aproape o jumătate de oră, o cheamă la el grăbit: - Lăură, ia vino să-ți arăt ceva!....Profesorul I.C nu este profesorul tău?... - Da, confirmă ea, e un profesor foarte deștept și în plus, arată și foarte bine. Și nevastă-sa e la fel de frumoasă, și ea mi-este profesoară
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
stătea puțin tolănita, ca și cum ar fi uitat că el este acolo. Oare l-ar lasă să o sărute acum? Simțea o atracție irezistibila față de ea, dar dacă o să râdă de el ? Brusc ea se ridică și începu să-l dezbrace grăbita. -Mi-a fost tare dor de tine, dragul meu, drag !....El nu era nici tâmpit și nici fraier, dar nici nu voia să rateze ocazia, așa că acceptă cu plăcere să se ,,topească’’ în brațele ei. Buzele ei aveau gust de pepene
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
tu neapărat să scrii. Îl priveam complet surprinsă, neîndrăznind a mai face vreo mișcare. -Am mare încredere în inteligența ta, Lăură!... Și în discernământul tău. Îți doresc mult succes! M-am dus direct la mine acasă și m-am apucat grăbita de carte. Mă interesa deopotrivă subiectul, dar mai ales stilul lui sobru, dar bine ornat. Aș fi vrut să fiu lângă el acum, să-l sărut după fiecare frază, pentru că realizăm și mai mult cât este de inteligent. -Mi-a pus
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
atenție înapoi și, văzu în noapte douăƒ ,,luminițe" aprinse care se strecurau translucid prin perdeaua de întuneric și realiza imediat căƒ cineva o urmărise. Se gândea însăƒ mai puțin la ea, încercând din răsputeri să-l ,,acopere" pe el. Traversa grăbita aleea, încercând să se retragăƒ discretă sub luminile unui stâlp. Începu săƒ se plimbe încet printre copacii bătrâni, pipăindu-și cu grijăƒ pistolul din poșetă. De undeva, mai jos puțin, se auzea susurul unui firicel de apă. Simțea că a
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
lui toate tablourile ei că suveniruri, își lasă acolo toate amintirile ei și mai ales o parte din sufletul ei rămânea acolo pentru mult timp de-acum înainte... Lăură se scula dis-de-dimineață pentru că avea multe treburi de facut. Se urcă grăbita la volan și pleca mai întâi la unchiul ei, polițistul care era acum la pensie, pentru a-și lua rămas bun. Se îndrepta apoi spre Spitalul Militar unde îl salută pentru ultima oară pe colonelul B., apoi merse la Cercul
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
cea din urmă oară... Lăură sosi târziu de tot, fără niciun fel de bagaj, liberă, elegantă și distinsa cum era de obicei. Observa fără prea multa dificultate mașina lui undeva parcata strategic și simți că i se moaie picioarele. Urca grăbita în vagon, fără să privească în urmă...Nu se mai putea însă controla...Lacrimile îi curgeau în șiroaie, începuse chiar să plângă zgomotos, atrăgând fără să vrea atenția călătorilor care o întrebau curioși ce s-a întâmplat. Mai avu puterea
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
diferența dintre o seară petrecută în intimitate și o ședere prelungită în doi. Erau amândoi prea bine intenționați în solicitudinea exagerată pe care o manifestau reciproc pentru ca să fie falși sau superficiali. Când s-au văzut la aeroport, s-au aruncat grăbiți unul în brațele celuilalt. Seară, el a venit la ea la hotel, iar Lăură a făcut tot posibilul să fie cât se poate de drăguță cu el. Stăteau acum unul în brațele celuilalt și se sărutau prelung,visător. Nu erau
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
de hotel. -La ce te gandesti? o întreba el zâmbind. -La noaptea asta frumoasă...îi răspunse ea. Abia aștept să te simt penetrându-mă, să-ți simt sărutările fierbinți, să te știu doar al meu... -Putem deja începe, hotărî el grăbit. După un moment de ezitare, Lăură îi zâmbi și făcu un gest de fetița dornică să-și aleagă singură jucăria...Făcu apoi un pas și stinse lumină, intrând amândoi în așternutul imaculat. A doua zi, Imad nu a avut timp
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
O mulțime de poeți și-au pierdut mințile sau viața spre ieșirea din tinerețe. Și e vorba de cei mai mari. Alexandru Malin Tăcu a tăcut exact În momentul În care-și făurise vocea proprie. De ce oare, Dumnezeu Îi cheamă grăbit, la El tocmai pe cei mai buni dintre noi?” a Alexandru Gh. Tăcu impresiona costumul gri-negru, care se mula pe corpul său atletic și-i oferea o prestanta aparte. Sau, poate, așa o vedeam eu. Copiii care proveneau din oraș
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
O mulțime de poeți și-au pierdut mințile sau viața spre ieșirea din tinerețe. Și e vorba de cei mai mari. Alexandru Malin Tăcu a tăcut exact În momentul În care-și făurise vocea proprie. De ce oare, Dumnezeu Îi cheamă grăbit, la El tocmai pe cei mai buni dintre noi?” Liviu Antonesei Când la Editură Cartea Românească În 1986 apăruse volumul de poezii ,,Andaluzia” de C.D. Zeletin, burdusăceanul n-a uitat-o pe ,,Alină cea dulce” și-i oferise versurile cu
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
-a (urma să sosească de la Constantă un tren accelerat) până la București, deoarece la grefa căpătasem și o foaie de drum până la gară de destinație (gară Taleșmani de lângă Bârlad). Pe Înserate am ajuns la București, În Gară de Nord, unde lumea grăbita și care-mi părea bine Îmbrăcată, bine hrănita și fără griji, călătorea unde o mană interesele, fără să se uite la un individ cu o traista În mână și foarte prost Îmbrăcat. Am ajuns a doua zi, pe 30 aprilie
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
E un decret de moarte, o știu, sunt pregătit./ Fie !... a mea cenușă de-acum pe vânturi zboare,/ Rămân a mele versuri a Patriei odoare. El este încredințat că zilele îi sunt numărate și nu mai are scăpare : De-acum grăbita moarte oriunde mă așteaptă ; sunt un om fatal./ Respiri în a mea casă un aer infernal (IV 2). Dintre invitați, patricianul Barrus simulează intenția sinuciderii : Aș vrea să mor, o credeți ? Căci viața-mi pare seacă./ Puah ! Ghiftuit de toate
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
totuși, mi-a fost ursit mie să-l îndrept pe drumul adevăratului său destin (I 3). Eroina își presimte sfârșitul apropiat și îl acceptă pentru că îi înțelege semnificația adâncă. La început, Ifigenia lui Euripide e o copilă tandră și neștiutoare, grăbită să-și salute cea dintâi tatăl iubit, iar dialogul dintre ea și Agamemnon, purtătorul unui secret apăsător, devine ambiguu tocmai prin contrastul dintre ignoranța ei nevinovată și cunoașterea lui nefastă. Ifigenia lui Eliade știe însă mult mai multe decât toți
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
și pișcate de gerul cumplit al iernii următoare, încep să moară și să se închircească. Alături de holdele câmpului și de vite, coloniștii încep să sufere și ei resimțind din greu neprielnicia mediului. Descurajați, ofiliți și bolnavi, prind a se retrage grăbiți și triști către satele de unde veniseră cu ani în urmă.Acolo, altă descurajare: în gospodăriile și pe locurile de altă dată, nu pot să mai intre, deoarece mulți dintre ei și le vânduseră atunci când plecaseră în colonia de la Rădiu, iar
In memoriam : Ion Gugiuman by Costin Clit, Constantin Vasluianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1203_a_2104]
-
carte și începe să bâiguie un text nesfârșit, complet ininteligibil, pe care ea încetează numaidecât să-l asculte. "Ai trecut de primul grad de inițiere, zice în fine lectorul, îți pregătesc certificatul." Și adresându-se tinerei femei: "Marcheaz-o." Femeia, mereu grăbită și servilă, scoate din buzunar niște foarfeci pe care le clinchetește prin aer ca frizerii, îi ridică brusc fusta, îi trage chilotul și taie din el o bucată pe care o vâră iute în buzunar. Din nou poziția de drepți
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
se întâlnească pe plajă în serile când Nastia nu era reținută la sanatoriu și locotenentul pe zonă. Totuși aranjă de câteva ori în același loc un chef cu taraf ca la Cetatea Albă. Zona răbda multe. Nastia venea calmă, niciodată grăbită, niciodată nerăbdătoare, invariabil în rochia cu bretele și sandalele în mână. Privind-o cum merge pe marginea apei, sigură de ea, cu un aer de femeie liberă, independentă, atât de rar în epocă, îi părea câteodată foarte deosebită de zeița
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
deja la adresa "jigodiei murdare" care răcise camera. "Vezi, Hector, spuse șeful de gară, nu ești bine crescut, du-te și închide ușa!" Cu capul lăsat, câinele se execută pe loc, ceea ce îi aduse câteva pălmuțe pe gât: "Bravo, ești cam grăbit, dar nu se poate spune că ești o jigodie murdară, asta nu!" Nu vă supărați, domnule, nu știam că e câinele dumneavoastră. Dar nu sunt supărat, domnilor, câtuși de puțin, am spus asta pentru câine." Hector, care asista la schimbul
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
lipească de perete odată cu celelalte fete ca să nu împiedice micul cortegiu, Gabriela omise să-și plece ochii. Privirea ei o întâlni pe a tânărului preot. Zâmbi. I se păru că și el zâmbise înclinându-și imperceptibil capul înainte ca escorta, grăbită să-l conducă în afara zidurilor, să nu-l antreneze în pas de asalt. Cu cartea sub braț, ieși în grădină și se duse să se așeze deoparte, aproape de zidul înalt care înconjura ca o fortăreață școala. Începu să citească. Clopotul
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
paltonul: "Unde te duci?" "Mă întorc repede." Și pleacă, dus de vântul care învârtejește zăpada moale. În fața lui, chipul sfrijit al lunii aleargă printre nori, cu expresia înțepată a soacră-sii; în spate, pe străduța pustie, răsună imediat niște pași grăbiți. "Așteaptă-mă!", strigă nevastă-sa. Împins de vânt, nu-și încetinește mersul. Ea ajunge totuși la un pas în urma lui, și începe să-i vorbească, voce fără chip, adusă de vânt din adâncurile unui univers familiar sau din străfundurile lui
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]