4,781 matches
-
a fost Al. Vlahuță, cu o scurtă întrerupere, ianuarie— mai 1917, când a stat la Iași. 3. Publicații: A. prima perioadă: Florile dalbe, Bârlad, nr. l, (ian 1919) — nr. 20-23 (l nov—15 dec 1919). B. În a doua perioadă: Graiul nostru, Bârlad, nr. l (apr. 1925) — nr. 7 — 1 2 (iul—dec 1927); Scrisul nostru, Bârlad, nr. l (ian 1929) — nr. 9—10 (sept—oct 1931); Moldova, Bârlad, nr. l (2 ian 1931) — nr. 3 (15 iun 1932). 4. În loc de
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
la înălțimea chemării lor. Din aceste idei și sentimente a luat ființă, în mai 1915 această societate literară căreia, într-o clipă de entuziasm, și fără nici un gând de fală, i am zis «Academia Bârlădeană». (George Tutoveanu. Academia Bârlădeană. În: Graiul nostru, nr. 9, 10, 11, 1925, p. 113— 114). 5. Au participat: A. Balaban, N. Bogoescu, G. Buzdugan, Maria Grigorescu. Ion Buzdugan, Petre Cancel, Gr. Costandache, Nichifor Crainic, C. Crișan, Zoe G. Frasin, N. Lenguceanu, Mihai Lungeanu, M. Lupescu, N.
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
bârlădeană (sec. XIX și etapa „Academiei bârlădene"), în: Școala bârlădeană, /Vol. l/, Bârlad, 1969, p. 92—94. SECARĂ, Ștefan. Un mare animator cultural (George Tutoveanu), în: Coordonate bârlădene. (Culegere literară). Bârlad, 1972, p. 43—45. TUTOVEANU, George. Academia Bârlădeană, în: Graiul nostru, l, nr. 9—10—11, mai 1925, p. 113—114. URSU, Gheorghe. Istoria literară a Bârladului. București, Atelierele grafice „Neculai Peiu", 1936, p. 56—62. URSU, G. Istoricul societății „Academia bârlădeană", în: Păstorul Tutovei, 5, nr. 8. 9, 10
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
poate termina războiul acela decât prin dreptate, și că până la ultimul român trebuie să lupte, că fără luptă nu se poate isprăvi nimic din calvarul lumii guvernate de Împărați”. Sunt oferite date importante în legătură cu revistele literare ale Academiei, „Florile Dalbe”, „Graiul nostru” și „Scrisul nostru”, cu programul și colaboratorii acestora. În concluzie, prima parte a lucrării se impune prin rigoarea și bogăția informațiilor referitoare la complexitatea și importanța Academiei bârlădene. În partea a doua precumpănește caracterul de critică literară, iar din
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
cultural notabil și necesar". Cât despre demersul transpunerii în limba aromână, este apreciat cu atât mai mult cu cât, spune autorul studiului, "trăitori prin secole în spațiul balcanic, aromânii, numiți și vlahi, macedo-vlahi etc., și-au păstrat cu stăruință propriul grai, datinile și tradițiile culturale, în pofida atâtor împrejurări nefaste. În ultimele secole, din rândul lor s-au ridicat numeroși cărturari, literați, poeți etc., mulți cu o contribuție remarcabilă în istoria culturală a diferitelor țări balcanice. [...] scriitori importanți de obârșie aromână din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
în literatura noastră cultă", care devine aici un "decor sufletesc" întrupat într-o "feerică frumusețe verbală". Poeme ca Ursitoarele, Mușatin și codrul, Miron și frumoasa fără corp etc., dar mai ales Călin Nebunul, din care exemplifică sugestiv, sunt "capodopere" ale "graiului românesc", în care se "dezvoltă o inspirație proprie și tradițională, contopind minunat creația individuală cu geniul poetic al unui neam întreg". Fără a știrbi cu nimic măiestria poeziei lui Vasile Alecsandri, o culme până atunci a fertilizării poeziei populare, Ion
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
-a, tom XXIII, 1900-1901, fasc. 2, 1901, pp. 379-380 se publică raportul lui Iosif Vulcan pentru premierea celor trei volume de Nuvele, apărute în 1899. Raportorul subliniază mai ales calitățile scrisului lui Gane: "Limba în care se prezentau reproducea întocmai graiul de obște din timpul acela. Felul său de povestire este simplu. În nuvelele sale nu vom găsi niște intrigi țesute cu rafinărie. Firul curge limpede. Forța autorului este limba poporală... A voit să ne dea o limbă curată românească, întocmai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
respuns, reu, zină, devenite iarbă, ploaie, voie, răspuns, rău, zână. Deoarece u final nu are valoare fonetică reală, el nu s-a păstrat, în exemple ca maiu, ochiu, războiu. Dar s-au conservat cu consecvență o serie de particularități ale graiului moldovenesc sau ale limbii române literare de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Este cazul cu forme ca următoarele: cătră, cetitor, înțălege, mâne, mulțămire, nalt, oară, prietin, rădica, răle, samă, sară, ticnită, urieș. În aceeași situație se află numeroase dublete, ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
petele de umbră proiectate de nori, când brazdele de lumină de diferite coloare ce străluceau pe oglinda netedă, imensă, perdută în nețărmuritul orizon; și cu creierul meu nu puteam înțălege acest element colosal, fără hotare, viu, care se mișcă, are grai, ucigător și dătător de viață, înfricoșat, și fermecător totodată. Și când îmi închipuiam că pe această față a mărei pe care îți fug ochii și gândul poți să mergi săptămâni, luni și ani fără să-i dai de sfârșit, să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
i-au însângerat zidurile, nu încape îndoială, dovadă știrbiturile, rupturile ce se văd în multe părți ale ei, care n-au putut să fie pricinuite numai de vânturi și ploi. Pacat că aceste ziduri, ramase încă în picioare, n-au grai! Câte nu ne-ar spune ele despre cele întâmplate cu sute de ani în urmă, pe când biata noastră țară trecea prin cele mai grele cumpene, care i-au pus de atâtea ori existența în pericol. Câte lupte, câte suferinți, câte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
se rădică maiestuos, mai presus pe toți, Mont Blanc, învăluit cu mantia lui albă ca un sahastru bătrân de când lumea, căruia toți se închină. Dar aceste mari scene ale naturei nu se pot descrie cu condeiul sau spune prin viu grai; ele trebuiesc văzute cu ochii. De aceea, mă opresc de a le mai micșura farmecul prin fraze neîndestulătoare; căci cuvintele omenești, cu înțeles mărginit, niciodată nu vor putea da icoana splendoarei nemărginite a naturei adevărate. Așadar, odată ce am descălecat la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
domeniul politicii școlare erau promovate, mai ales prin presa "de stînga", elementele politicii școlare care începuseră să dobîndească circulație în de curînd creata U.R.S.S. Prin articole publicate în presa de partid sau aflate sub influența partidului comunist, prin viu grai, cu prilejul unor dezbateri în diverse congrese ale corpului didactic se susținea o serie de idei specifice ideologiei marxiste: caracterul de clasă al educației, necesitatea cuceririi puterii politice de către proletariat pe calea revoluției violente ca o condiție a organizării unui
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
singuratice, golite de orice prezență umană. Mai ales noaptea este propice sosirii lor, și de asemenea amurgul, moment în care unei lumi îi ia locul alta. Cei care se întâlnesc cu ei și nu știu să se ferească rămân fără grai sau înnebunesc. Situațiile în care esufii devin periculoși sunt cele în care domnește tăcerea. Un om cade pradă unui esuf atunci când este singur, departe de ai săi, cuprins de tristețe sau de melancolia unui loc pustiu (David Le Breton, Despre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
București și stabilit în cele din urmă la New York. Bunicii îi plăcea mult Moscopol, în speță, acea piesă cu care se identifica o națiune întreagă, dar care ulterior fusese interzisă de guvernul comunist, „Tot ce-i românesc nu piere”: I. Graiul dulce ce ne înfrățește Niciodată nu va fi uitat Căci în el se-ascunde și trăiește Tot ce-i mai frumos și mai curat Pe câmpie și în munți răsună Glasul vitejesc clocotitor Care toate inimile adună Pentru un destin
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
cu cămășile muiate În zăr și barba țăpoasă: Aoleo, cioarecii mei, Dârlii, dârla, Cum se uită la femei Dârlii, dârla, și fomeile la ei, Dârlii, dârla, Să vadă ce joacă-n ei, Dârlii, dârla. Asta se cheamă, vezi bine, În graiul nostru ciobănesc, a avea dănănaia „de potecă“, dovada, aș zice, irefutabilă a virili tăți lor noastre, a „părților noastre capitale“, cum le spune Stendhal și de care vechii egipteni se țineau strâns În clipa solemnă a jurământului. Sau, dacă voiți
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
un cast. Se laudă femeile care susțin că i-au fost amante - sau bârfesc.“ Așa o fi fost? Eugenia Beldie, fata Olgăi, susține că Emanoil Bucuța avea o amantă pe strada Spiridon Iorceanu! Despre Beldie, Emanoil Bucuța a scris În Grai românesc și În Boabe de grâu. Nonagenarul Octav Onicescu a continuat: „Prietenia dintre mine și Beldie a durat mult timp. El a fost director la Centrala Cărții de la Cultura Națională, subvenționată de Aristide Blank, prin 1932. În timpul crizei, toate au
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
care să fumeze nu se potrivește, a gândit tovarășul Cameniță, dar s-a abținut să facă vreun comentariu, el, care dădea ordine tuturor, care tuna și fulgera, în preajma îngerului era ezitant, intimidat și aproape smerit, fără replică, aproape își pierduse graiul. Îngerul a fumat fără să zică nici el nimic. La un moment dat, pe stradă s-au auzit pași: în sinea lui, tovarășul Cameniță se bucura, trecătorul precis are să dea cu ochii uluit de îngerul cel uriaș, de bizara făptură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
cultural științifică, și prin unele însemnări făcute de cititori anonimi pe paginilor lor îngălbenite de vreme. La împlinirea a 40 de ani de la urcarea pe tron a prințului Carol I, I.-A. Candrea, Ov. Densusianu și Th. Sperantia îngrijesc lucrarea Graiul nostru, reunind texte din toate părțile locuite de români (vol. III, 19061908). Cartea se mai păstrează aici în dublet. Unele exemplare au nota referitoare la eveniment decupată grobian. Din volumul II sunt tăiate paginile referitoare la Basarabia. Numele acestei provincii
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Vasile I. Schipor () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93273]
-
atâta noian de dezastre... Din tainice-altare, icoana ta blândă, ca-n biblice vremuri, Când sfinți Patriarhi tăinuiau „Legământul” în glas de chimvale, Sporește credința în inimi, inspiră virtuți de eremuri, Răsfrânge cucernic divinul în tristă a plângerii vale... Și-n graiul tău rostul adânc al bucoavnei scripturilor sfinte, Aprinde în beznele vremii irize de vii curcubeie, Și-aievea și pacea-ntre neamuri veni-va prin graiu-ți cuminte, Ca boarea cea blândă în liniștea serii-n câmpii elizee. Și, Doamne, ce sfântă
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
mună de a lua mai mult timp în serios unul și același lucru... Pentru că așa erau amândoi: peste tot și nicăieri totodată. De aceea și evitau pe cât se poate să consemneze lucrurile fie în scris, fie chiar și în viu grai... Nu mărturiseau nimic nimănui, învăluindu și existențele sub cele șapte văluri ale Salomeei. De aceea, te puteai aștepta de la dânșii la reacțiile cele mai neprevăzute. De pildă, în ceea ce-l privește pe Mircic: după ucenicia plină de învățăminte, dar și
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
românește. Dar bineînțeles că româna se amestecă mereu în ceea ce scriu, fiindcă aprins rădăcini în privirea mea. Faptul că hazardurile unei limbi devin vizibile în uitătura altor limbi nu-i pricinuiește nici unei limbi materne vreun rău. Dimpotrivă, a-ți așeza graiul sub ochii altei limbi duce la o relație întru totul verificată, la o iubire destinsă. Nu mi-am iubit niciodată limba maternă pentru că ar fi limba mai bună, ci pentru că mi-e cea mai apropiată. Din păcate, încrederea instinctivă în
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
Nádas spune că „ștergătoarele automate ale vehiculelor militare ungare aflate în drum spre Praga nici nu mai funcționau de-atâta scuipat pe parbrize, iar soldații unguri dinăuntru tremurau și plângeau...“1 Scuipatul ca armă a civililor împotriva unei armate. În graiul satului, se zicea atunci când copilul semăna mult cu tatăl sau cu mama: copilul e „wie aus dem Gesicht gespuckt“ - seamănă cu tatăl (sau mama) de parcă i-ar fi fost scuipat din obraz. Pesemne că ținutul de unde mă trag întreținea raporturi
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
gesturilor obscene și al unui lexic buruienos. În ceea ce ne privește, amintim acestor cucoane simandicoase de ambele genuri zicerea strămoșilor noștri, care-și aveau habitatul pe un pământ sub formă de cizmă, precum că: "Naturalia non sunt turpia." care în graiul nostru daco-latin sună cam așa: Lucrurile naturale nu sunt rușinoase." Deci, lăsați la o parte falsa pudoare și ipocrizia străvezie, acceptând că viața are în structura ei miraculoasă și asemenea componente vulgare. Nu. Nu dispuneam de apă curentă rece și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
n-aș fi Și-ar trebui să fiu Și dacă moira sau fatum sau soarta (ori cum îi mai zice destinului) m-ar întreba într-o doară: Când Unde Și mai ales, ce-aș vrea să fiu? aș răspunde în graiul Mioriței: Acum și Aici, în această nesfârșită primăvară, în această țară, România, Om comunist.“ („Dacă n-aș fi...“, România literară, 18 februarie 1971) „Ceaușescu și poporul, Ceaușescu PCR! Împerecherea aceasta fericită de cuvinte, care ne amintește de Ștefan cel Mare
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
pre conducător și conducătorul iubește pre țară».“ (Tribuna, 1 februarie 1973) „Da, de-ar fi să fiu a doua oară și dacă cineva ne-ar întreba: Când, unde și, mai ales, ce-aș vrea să fiu?» Eu aș răspunde în graiul Mioriței: Acum și Aici, Om comunist, în această nesfârșită primăvară, în această țară, România, 68 NICOLAE MERIȘANU, DAN TALOȘ (editori) contemporan cu Omul care cinstește Omenia.“ („Acum, aici“, Tribuna, 26 ianuarie 1978) „Iată de ce, scriitorii, alături de toți fiii acestei patrii
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]