6,102 matches
-
de însoțire de 15 cm sIG 33. Ulterior, modelul de 10,5 cm leFH 18 a fost ales ca armament principal pentru aceste tunuri autopropulsate. Majoritatea acestor versiuni derivate din Panzer II aveau și o mitralieră MG34 folosită defensiv împotriva infanteriei și aviației. Toate modelele Panzer II au fost dotate cu un motor pe benzină de 140 cai putere și 6 cilindri Maybach HL 62 TRM. Modelele Ausf. A, B și C aveau o viteză maximă de 40 km/h. Modelele
Panzer II () [Corola-website/Science/319737_a_321066]
-
de Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Construit pe șasiul tancului Panzer VI Tiger I și echipat cu un lansator naval de rachete calibrul 38 cm, scopul principal al acestui vehicul de luptă era să asigure sprijin infanteriei în luptele din zonele urbane. Deși fabricat într-un număr extrem de limitat, a fost folosit în timpul insurecției din Varșovia (1944), în ofensiva din Ardeni (1944-1945) și în bătălia din jurul pădurii Reichswald (1945). Acest tun de asalt mai era cunoscut și
Sturmtiger () [Corola-website/Science/319742_a_321071]
-
tunuri de asalt Sturmtiger au fost construite între august și decembrie 1944, majoritatea folosind șasiul tancurilor Tiger I avariate și, ulterior, recuperate de pe câmpul de luptă. Sturmtiger urma să fie folosit ca un tun de asalt greu, pentru a sprijini infanteria împotriva fortificațiilor. Când primele vehicule au fost construite însă, situația strategică se schimbase complet, armata germană fiind implicată aproape exclusiv în operațiuni defensive. Trei companii Panzer au fost create special pentru a folosi vehiculele Sturmtiger: "Panzer Sturmmörser Kompanien" (abreviat:PzStuMrKp
Sturmtiger () [Corola-website/Science/319742_a_321071]
-
III), cunoscut ca "" a fost un tanc dezvoltat de Germania nazistă și utilizat pe scară mare în al Doilea Război Mondial. A fost proiectat inițial pentru luptele dintre tancuri și a fost folosit alături de Panzer IV (proiectat pentru a sprijini infanteria). Cu toate acestea, când germanii au întâlnit pe front tancurile sovietice T-34, introducerea unor tunuri antitanc mai puternice a fost necesară. Fiindcă pe Panzer IV se putea monta un tun de calibru mai mare, rolul acestor două modele de
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
luptă al armatei germane. a devenit rapid un model depășit, fiind înlocuit de Panzer IV în unitățile blindate, iar spre finalul producției au apărut modele dotate cu tunul scurt de 7,5 cm KwK 37 L/24, menite a sprijini infanteria. Producția tancului Panzer III a fost oprită în 1943. Cu toate acestea, șasiul excelent al acestui tanc a fost folosit pentru fabricarea autotunurilor StuG III până la sfârșitul războiului. Pe 11 ianuarie 1934, după specificațiile cerute de Heinz Guderian, armata germană
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
Drept urmare, introducerea tunurilor autopropulsate și înlocuirea tunului de pe Panzer IV a fost necesară. În 1942, versiunea finală a tancului, varianta Ausf. N, a fost produsă. Aceasta era echipată cu tunul KwK 37 L/24, menit a fi folosit în sprijinul infanteriei. Tancul era echipat însă și cu proiectile antitanc avansate care puteau perfora 70-100 mm de blindaj, însă aceste proiectile erau folosite strict pentru autoapărare. De la varianta Ausf. A până la varianta Ausf. C, blindajul era următorul: 15 mm în lateral și
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
Panzer III să fie protejat frontal de majoritatea armelor antitanc, cu excepția proiectilelor trase de la distanță mică. În lateral, tancul era vulnerabil la focul tunurilor antitanc, iar de la distanță mică putea fi atacat cu succes chiar și de puștile antitanc ale infanteriei. Începând cu anul 1943, tancurile Panzer III au fost echipate cu scuturi laterale de protecție pentru șenile și turelă. Acestea aveau o grosime de 5 mm și erau denumite "Schürzen". Scuturile laterale erau montate pentru a proteja tancul de proiectilele
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
Zimmerit a fost aplicat pe unele tancuri până în luna septembrie a anului 1944. Panzer III a fost proiectat special pentru luptele dintre tancuri; din acest motiv, tunul inițial trebuia să fie de calibrul 50 mm, turela fiind proiectată ca atare. Infanteria era echipată însă cu tunuri anticar PaK 36 de 37 mm. În interesul standardizării, conducerea armatei germane a decis ca tancurile să fie echipate cu tunuri de același calibru. De la varianta Ausf. A până la variantele inițiale ale Ausf. F, tancul
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
34 la distanțe de până la 500 m. Împotriva tancului greu sovietic KV-1, Panzer III era o amenințare doar dacă era dotat cu proiectile de înaltă velocitate din tungsten. În plus, pentru că tancul era încă vulnerabil la atacul puștilor antitanc ale infanteriei, de la modelul Ausf. L până la final, Panzer III a fost dotat cu scuturi laterale de protecție în jurul șasiului și turelei. Cu toate acestea, din cauza dotării tancului mediu Panzer IV cu tunul de înaltă velocitate de 7,5 cm și a
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
și StuG III este ca, primul era un tanc cu turela, în timp ce StuG III era un tun de asalt, cu un câmp de tragere orizontal limitat la 25°. Deși a fost proiectat inițial că tun de asalt, menit a sprijini infanteria, StuG III a fost îmbunătățit pe durata producției și a fost folosit pe scară largă că vânător de tancuri. Vehiculul blindat era mai ieftin decât tancul mediu Panzer III și avea o siluetă mai joasă decât acesta. a apărut ca
Sturmgeschütz III () [Corola-website/Science/319747_a_321076]
-
blindat era mai ieftin decât tancul mediu Panzer III și avea o siluetă mai joasă decât acesta. a apărut ca urmare a experienței armatei germane din timpul Primului Război Mondial, când s-a descoperit faptul că, în timpul ofensivelor de pe Frontul de Vest, infanteria nu avea puterea de foc necesară pentru anihilarea fortificațiilor. Artileria contemporană era foarte grea, insuficient de mobila pentru a ține pasul cu infanteriștii și incapabilă deci să distrugă din mers cazemate, buncăre și alte fortificații prin foc direct. Acest lucru
Sturmgeschütz III () [Corola-website/Science/319747_a_321076]
-
de mai tarziu, Heinz Guderian a fost părintele elementelor artileriei de asalt, "Sturmartillerie". Acesta, pe atunci colonel, a trimis în 1935 o propunere generalului Ludwig Beck prin care cerea crearea unor formațiuni speciale de tunuri de asalt care să sprijine infanteria prin foc direct. Pe 15 iunie 1936, Daimler-Benz AG a primit ordin să proiecteze un vehicul blindat capabil să transporte un tun de 75 de mm și să sprijine asalturile infanteriei. Tunul montat urma să poată fi mișcat transversal la
Sturmgeschütz III () [Corola-website/Science/319747_a_321076]
-
formațiuni speciale de tunuri de asalt care să sprijine infanteria prin foc direct. Pe 15 iunie 1936, Daimler-Benz AG a primit ordin să proiecteze un vehicul blindat capabil să transporte un tun de 75 de mm și să sprijine asalturile infanteriei. Tunul montat urma să poată fi mișcat transversal la un unghi de minim 25°. Suprastructura trebuia să fie închisă, iar înălțimea vehiculului să nu fie prea mare. Pentru relizarea proiectului, Daimler-Benz a folosit sașiul și componentele nou-proiectatului tanc Panzer III
Sturmgeschütz III () [Corola-website/Science/319747_a_321076]
-
Tun de asalt Seria A). Deși StuG III era considerat a fi o armă de artilerie mobilă, nu era încă foarte clar ce ramură a Ministerului de Război (Wehrmachtului) va primi noul echipament. Diviziile de tancuri (Panzer) și cele de infanterie nu aveau resursele necesare formării noilor batalioane specializate. S-a luat în final decizia că artileria să se ocupe de noile arme și de pregătirea unei doctrine specifice de implementare. Inițial, rolul tunurilor de asalt era să sprijine infanteria. Spre
Sturmgeschütz III () [Corola-website/Science/319747_a_321076]
-
de infanterie nu aveau resursele necesare formării noilor batalioane specializate. S-a luat în final decizia că artileria să se ocupe de noile arme și de pregătirea unei doctrine specifice de implementare. Inițial, rolul tunurilor de asalt era să sprijine infanteria. Spre finalul războiului, rolul tunurilor de asalt s-a schimbat, ele urmând a fi vânătoare de tancuri. Tanchiștii unităților StuG aveau uniforme speciale gri cu însemnele roșii ale artileriștilor. Echipajul unui autotun StuG III era format din șofer (conductor), comandant
Sturmgeschütz III () [Corola-website/Science/319747_a_321076]
-
ele urmând a fi vânătoare de tancuri. Tanchiștii unităților StuG aveau uniforme speciale gri cu însemnele roșii ale artileriștilor. Echipajul unui autotun StuG III era format din șofer (conductor), comandant, servant/operator radio și tunar. Fiindcă erau menite să sprijine infanteria, vehiculele blindate au fost dotate cu tunul scurt de 75 mm StuK 37 L/24, potrivit pentru distrugerea fortificațiilor. În primăvara anului 1942, datorită apariției țancurilor Ț-34 și KV-1, StuG III au fost echipate cu tunul de înaltă velocitate
Sturmgeschütz III () [Corola-website/Science/319747_a_321076]
-
român III în denumire pentru a fi evidențiate de cele construite pe sașiul țancului Panzer IV. Începând cu modelul StuG III Ausf. G, o mitralieră MG 34 putea fi montată pe un scut amplasat pe suprastructura, pentru protecție suplimentară contra infanteriei în decembrie 1942. Câteva modele au fost echipate astfel retroactiv. Unele variante produse spre sfârșitul războiului au fost echipate cu o mitralieră MG34 suplimentară, montată coaxial. La sfarsitul primăverii anului 1944 au fost montate pentru protecție un lansator de grenade
Sturmgeschütz III () [Corola-website/Science/319747_a_321076]
-
au fost casate. În 1942, a fost luată decizia de a monta un obuzier de 105 mm pe modelul Ausf. F în loc de tunul normal. Aceste vehicule, denumite oficial "Sturmhaubitze 42, Sd.Kfz 142/2", erau menite să asigure sprijin pentru infanterie fiindcă din ce in ce mai multe StuG III erau folosite că vânătoare de tancuri. Tunul era o variație a obuzierului de 10.5 cm leFH 18. 1,211 de StuH 42 au fost fabricate. În 1943 10 StuG III au fost echipate cu
Sturmgeschütz III () [Corola-website/Science/319747_a_321076]
-
fabricate. În 1943 10 StuG III au fost echipate cu aruncătoare de flăcări. Au fost denumite StuG III (Flamm). La sfârșitul anului 1941, 24 de StuG III au fost dotate cu tunul de 15 cm sIG 33 pentru a sprijini infanteria. Au fost denumite oficial "Sturm-Infanteriegeschütz 33B". 12 Vehicule au fost folosite la Stalingrad până când au fost distruse sau capturate. În noiembrie 1943, fabrica Alkett a fost bombardata și producția a scăzut semnificativ. Din acest motiv, Krupp a prezentat planuri pentru
Sturmgeschütz III () [Corola-website/Science/319747_a_321076]
-
de 202 mm la 100 m și 123 mm de 2000 m pentru proiectilul Panzergranate 39/43 .238 mm la 100m și de 153 mm la 2000 m cu proiectilul PzGr. 40/44. Pentru atacarea țintelor ușor blindate sau a infanteriei,echipajele aveau la dispoziție proiectilul exploziv Sprenggranate ori muniția cumulativă Hohlgeschoss 39 care are o penetrare de 90 mm la orice distanță. Mișcarea de rotație a turelei era asigurată de motorul hidraulic Boehringer-Sturm L4S care era acționat de motorul tancului
Tiger II () [Corola-website/Science/319740_a_321069]
-
evreiască din Târgu Mureș în Transilvania. El a emigrat ca tânăr adolescent în Israel, făcând studii liceale și bacalaureatul la liceul „Kugel” din orașul Holon. Apoi a făcut serviciul militar pe care l-a terminat cu gradul de locotenent de infanterie. Ulterior a fost avansat la gradul de căpitan în cadrul forțelor de rezervă. În anul 1974 a luat licența în studii clasice, iar în 1976 masteratul în acelaș domeniu la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Teza de master, concepută sub indrumarea profesorilor
Gabriel Herman () [Corola-website/Science/319773_a_321102]
-
de la distanța de 2 km. Astfel, majoritatea blindatelor Aliaților erau vulnerabile la atacul vânătorului de tancuri. Acuratețea tunului era de 99% pentru țintele aflate la distanța de 1000 de metri. Hetzer erau organizate în "Panzerjägerabteilungen" (batalioane antitanc) în cadrul diviziilor de infanterie. Principala problemă a acestui vânător de tancuri era protecția slabă în lateral și în partea din spate. Tancul putea distruge ușor și putea fi distrus ușor. Succesul acestui vehicul a constat în modul corect de utilizare pe câmpul de luptă
Jagdpanzer 38(t) () [Corola-website/Science/319760_a_321089]
-
purtau numele Moravia, Šumadija, Dunav, Timok și Drina. După victoria din Războaiele balcanice, teritoriile nou alipite la Șerbia a dat numele a cinci regimente: Kosovo, Vardar, Ibar, Bregalnica și Monastir. La izbucnirea războiului, Șerbia a putut mobiliza 12 divizii de infanterie și una de cavalerie, care formau patru armate. Sârbii aveau două versiuni de plan de luptă împotriva Austro-Ungariei, funcție de existență sau inexistentă unei alianțe cu Rusia. Sârbii și-au plasat armatele astfel: Armata 1 trebuia să apere cursul Dunării, Armata
Campania din Balcani (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/319789_a_321118]
-
2-a era concentrată în jurul capitalei, Armata a 3-a era plasată în regiunea Valjevo, iar ultima armata era amplasată pe cursul superior al Moravei, făcând joncțiunea cu forțele muntenegrene. Ca urmare a acestei împărțiri, din cele 12 divizii de infanterie și una de cavalerie, 8 formau un grup mobil, care acoperea linia de apărare naturală a râurilor Dunărea, Sava și Drava. Diviziile de rezervă ale Armatei a 3-a asigurau apărarea împotriva atacului bulgarilor folosindu-se de obstacolele naturale ale
Campania din Balcani (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/319789_a_321118]
-
metodelor războiului de gherilă au permis acestora, în ciuda izolării față de aliați și a crizei continue de muniție și prozivii, să reziste vreme îndelungată atacului austro-ungar. Șerbia nu a avut suficient timp să se reînarmeze după încheierea celor două războaie balcanice. Infanteria sârbă folosea încă pușcă Mauser model 1898 și în cadrul armatei se manifestă o criză acută de arme, muniție și echipamente tehnice. Cea mai mare parte a pieselor de artilerie erau modele depășite din punct de vedere tehnic, sârbii dispunând doar
Campania din Balcani (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/319789_a_321118]