4,125 matches
-
de facultatea de cunoaștere omenească. Necondiționatul are o funcție necesară în construcția kantiană: el face posibilă sinteza la nivelul Ideilor rațiunii (de care se ocupă dialectica transcendentală), sinteza conceptelor intelectului, pentru că Ideile nu ajung la experiență, ci doar la conceptele intelectului, pe care le unifică. Fiind astfel plasat, poate fi el socotit o ipostază a aparenței? Atâta vreme cât el apare ca o condiție de posibilitate a unor sinteze necesare ele însele pentru facultatea de cunoaștere, am avea motive să ne îndoim de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
devenit în același timp obiect de intuit și obiect de gândit), adică nu poate deveni fenomen, ceea ce înseamnă că este doar de condiția opusului constituirii fenomenale, anume de condiția aparenței. Funcțiile sale (toate legate de funcția generică a sintezei conceptelor intelectului în Idei) sunt trei, adică atâtea câte Idei transcendentale sunt. Întâi, el reprezintă "sinteza categorică într-un subiect", apoi "sinteza ipotetică a membrilor unei serii", în sfârșit, "sinteza disjunctivă a părților într-un sistem".127 Într-un fel, conceptul condiționatului
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sens numai în "unități sintetice" alcătuite din condiționate. În absența acestora, necondiționatul mai poate fi ceva, numai că o pretenție la cunoașterea sa înseamnă o îndepărtare de rosturile sale firești prin raportare la funcționarea facultății de cunoaștere, adică a sensibilității, intelectului și rațiunii. Pe această posibilitate de a gândi (de a lua) necondiționatul în sine ca obiect al rațiunii (al unei Idei transcendentale) se întemeiază distincția dintre rolul regulativ al Ideilor rațiunii pure (rol legitim) și rolul lor constitutiv, vinovat de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sinteza rațională (prin Ideile transcendentale), posibilă pe temeiul necondiționatului, exprimă doar posibilitatea înaintării infinite în lanțul condițiilor pentru a ajunge deși niciodată nu se va întâmpla aceasta la absolut, dacă doar este pusă ordine în unitatea creată pe baza conceptelor intelectului, atunci avem de-a face cu o implicare regulativă a Ideilor, firească dată fiind prezența și configurația rațiunii în sistematica facultății de cunoaștere. Dacă, însă, Ideea se raportează direct la un obiect, ca și cum acesta i-ar fi dat în felul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
purtătoare de adevăr: asemenea perspectivei logicii clasice de tip aristotelic, sau logicii generale, cum spune Kant însuși): "adevărul precum și eroarea, prin urmare și aparența, ca inducere în eroare, nu se găsesc decât în judecată, adică numai în raportul obiectului cu intelectul nostru."128 Mai mult, până și raționamentul, forma logică aflată în "administrarea" rațiunii (intelectul are "grijă" de principii), prezentat și de logica-organon drept formă a gândirii cu o proprie identitate, apare la Kant ca fiind, în ultimă instanță, tot judecată
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
spune Kant însuși): "adevărul precum și eroarea, prin urmare și aparența, ca inducere în eroare, nu se găsesc decât în judecată, adică numai în raportul obiectului cu intelectul nostru."128 Mai mult, până și raționamentul, forma logică aflată în "administrarea" rațiunii (intelectul are "grijă" de principii), prezentat și de logica-organon drept formă a gândirii cu o proprie identitate, apare la Kant ca fiind, în ultimă instanță, tot judecată: "Funcția rațiunii, în raționamentele ei, constă în universalitatea cunoașterii prin concepte, și raționamentul însuși
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
constitutiv? Dacă acestea două constituie și reglează cunoștința veritabilă care are forma judecății (sintetice a priori), atunci încadrarea susținută mai sus nu este nici măcar problematică. Și mai poate fi adăugat, în sensul acestei încadrări, faptul că deducția transcendentală a categoriilor intelectului are ca temei tipurile de judecăți. Toate acestea, desigur, nu fac inutile observațiile privind prezența elementelor non-judicative în proiectul filosofic al lui Kant. Dimpotrivă, prin indicarea și interpretarea lor într-un mod care presupune, esențial, luarea în considerație a sensurilor
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Kant adevărul se află, total, în proprietatea judecății. Mai mult, celelalte forme logice prezente și în logica organon: noțiunea și raționamentul (alături de judecată) nu pot fi ceva în ele însele, ci doar condiționat prin judecată. Astfel, categoriile (conceptele pure ale intelectului) sunt deduse din tipurile de judecăți, fiindcă ele nu pot fi altceva decât niște funcții în judecată. Raționamentele, pe de altă parte, nu sunt altceva decât judecăți desfășurate, socotește Kant. Pornind de aici și de la felul în care Kant justifică
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
între forma logică (categorie, concept) și un obiect corespunzător; mai mult, corespondența este adâncită formal- tehnic, de Kant, prin formularea unor reguli ale aplicației sintezei imaginative și unității apercepției, printr-un concept, la un anumit obiect: de fapt, toate principiile intelectului pur (axiomele intuiției, anticipațiile percepției, analogiile experienței și postulatele gândirii empirice) au funcție de condiționare formal-tehnică a judecății sintetice a priori; 3) timporizarea este operația logică de bază, iar operatorul logic principal este "eu gândesc", ca unitate aperceptivă în act (în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aplicăm conceptele direct la lucruri (lucruri în sine), ci la reprezentările acestora date în intuițiile sensibile, să nu aplicăm Ideile transcendentale (conceptele pure ale rațiunii) nici la lucrurile însele, nici la reprezentările acestora în intuițiile sensibile, ci numai la conceptele intelectului etc. Ce se întâmplă dacă încălcăm aceste reguli-interdicții? Se constituie aparența (transcendentală), deoarece conceptele devin amfibolice, Ideile constituie paralogisme, antinomii etc.; înfrânarea cognitivă presupune, după cum se vede, comparația: între ceea ce corespunde regulilor (principiilor etc.) și ceea ce se abate și trebuie
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
corespunde regulilor (principiilor etc.) și ceea ce se abate și trebuie respins; nerespingerea așa-ziselor cunoștințe despre lucrurile în sine constituie, totuși, "regula" dialecticii tradiționale, socotește Kant, iar exemplul acesta ar trebui să constituie o piedică suficient de puternică în fața tentației intelectului și rațiunii de a-și încălca regulile proprii; c) eficiența judicativului constitutiv: sub acest titlul, mai devreme, în prezentarea lui Aristotel, am formulat câteva aprecieri despre rosturile constitutive ale elementelor anterioare prezentate, în așa fel încât să fie deschisă problema
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
rezistență ale dictaturii judicative, în condițiile unei critici radicale a ipostazelor anterioare ale ei. 3.2.2. Reducție și deducție; constituirea cunoștinței 3.2.2.1. Introducere Prezența timpului în toate momentele importante ale prelucrării "subiective" a cunoașterii (sensibilitate, imaginație, intelect) ne conduce către ideea că am putea descoperi în proiectul critic toate elementele unei reducții judicative. De altfel, chiar din felul în care, mai sus, au fost formulate ideile despre proiectul critic am putea extrage sensul unei asemenea interpretări. Totuși
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
urmă înțeleasă ca facultate a raționamentelor dialectice. Acest fapt nu poate fi ocolit; dimpotrivă, trebuie abordat cu toată atenția, fiindcă el pare a avea un anumit potențial non-judicativ, de vreme ce timpul nu are "poziția temeinică" dobândită prin activitatea sensibilității, imaginației și intelectului. Sensul "subiectivist" al timpului este însă subminat continuu în proiectul critic, prin alte sensuri ale sale: prin cel de idealitate, prin acela al nimicniciei timpului în absența "obiectului" etc. Ceea ce înseamnă că reducția judicativă, constând în recuperarea sensului de timp
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
transcendentală ca organon al constituirii cunoștinței veritabile; semnificația ei judicativă ca topos al constituirii fenomenale (a fenomenului și a cunoștinței veritabile) Partea cea mai dificilă a "criticii", susține Kant însuși, este cea referitoare la deducția transcendentală a conceptelor pure ale intelectului (categoriilor). Și aceasta pentru că noi folosim multe concepte empirice, a căror justificare urmărește însăși originea empirică a lor, însă, susține Kant, există și câteva concepte "care sunt menite folosirii pure a priori (cu totul independent de orice experiență) și a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
urmă se definesc printr-o anumită funcție în judecată, pe care tocmai deducția o pune în evidență. Totuși, nu este vorba nici despre o funcție oarecare, ci despre una determinată prin tipul de judecată, și nici despre orice concept al intelectului, ci doar despre acelea care pot îndeplini funcția în cauză și care sunt supuse, în mod direct, sintezei aperceptive originare, în acest chip ele însele căpătând "puterea" de a se aplica intuițiilor sensibile, doar în acest chip devenind posibilă cunoștința
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fie ele reprezentări ca atare (sensibile) fie concepte. Rostul acestei poziții epistemice este justificat de Kant tot prin raportare la judecată: doar în structura acesteia categoriile pot funcționa potrivit poziției și rolului lor în cunoaștere și doar în acest mod intelectul ale cărui forme pure sunt categoriile apare ca o modalitate mediată de judecare, ca o "facultate de a judeca", de a lega concepte cu reprezentări (despre obiecte) sau cu concepte (despre reprezentări). Articulațiile analiticii transcendentale au fost introduse în subcapitole
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
analitici. Tocmai de aceea, primul pas corespunde scoaterii la iveală a regulilor impuse prin schematismul imaginației transcendentale. A constitui înseamnă, în acest context, a aplica un concept corespunzător la un obiect; în fapt, a aplica o categorie (concept pur al intelectului) la fenomene. O astfel de aplicare nu este posibilă, susține Kant, decât printr-un intermediar, care să aibă ceva din ambele părți ale "aplicației": din categorie și din fenomene (din intelect și din sensibilitate). Schema imaginației poate fi intermediarul în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în fapt, a aplica o categorie (concept pur al intelectului) la fenomene. O astfel de aplicare nu este posibilă, susține Kant, decât printr-un intermediar, care să aibă ceva din ambele părți ale "aplicației": din categorie și din fenomene (din intelect și din sensibilitate). Schema imaginației poate fi intermediarul în cauză. Schema și nu imaginea. Precizarea trebuie făcută, fiindcă imaginația este socotită o facultate care produce imagini; și nu trebuie anulat acest înțeles; totuși, cu o asemenea funcție este imaginația productivă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
categoriei și reprezentarea fenomenelor, numită schemă transcendentală, face cu putință "aplicarea" categoriei la fenomene. Altminteri, această operație nu ar interveni și, astfel, nu ar fi constituită cunoștința (veritabilă). Tocmai prin schema transcendentală categoria capătă "semnificație", nefiind o formă goală a intelectului. Potrivit sistematicii kantiene, în chestiunea constituirii cunoștinței analogiile experienței stabilesc principii "dinamice", adică principii care își pot dovedi necesitatea numai "sub condiția gândirii empirice într-o experiență", asemenea postulatelor gândirii empirice în genere.135 Spre deosebire însă de axiomele intuiției
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
așadar, nici fenomenul. Numai că intervenția acestor scheme nu este un fapt în sine; prin urmare, nu avem deja fenomenul datorită intervenției lor; este vorba, de fapt, despre o operație mijlocitoare: anume schemele temporale ale imaginației mijlocesc intervenția aperceptivă a intelectului prin categorii, în așa fel încât abia prin aceasta să se constituie fenomenul (și cunoștința veritabilă, ca judecată sintetică a priori). Fiindcă trebuie să fie constituite pe baza unor "forțe" constituționale diferite ca putere, principiile numite de Kant "analogii ale
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fără anumite reguli ale determinării generale de timp, identificate tocmai cu analogiile experienței. Precizarea aceasta, cu un sens constitutiv clar, are mare importanță pentru ceea ce vreau să arăt aici: anume că analogiile experienței au cea mai semnificativă intervenție constitutivă dinspre intelect. Și aceasta datorită tocmai faptului că ele sunt "reguli ale determinării generale de timp" și, astfel, ele reglează "determinările empirice de timp", care sunt determinări ale timpului ca formă a intuiției empirice și scheme ale imaginației transcendentale (de fapt, ale
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Și aceasta datorită tocmai faptului că ele sunt "reguli ale determinării generale de timp" și, astfel, ele reglează "determinările empirice de timp", care sunt determinări ale timpului ca formă a intuiției empirice și scheme ale imaginației transcendentale (de fapt, ale intelectului pur). Succesiunea constitutivă ar fi următoarea: întâi, determinări generale de timp; apoi, determinări empirice de timp, anume scheme ale imaginației transcendentale și, la sfârșit, determinări intuitiv-empirice, de simplă formă a simțului intern. Problema ar fi acum următoarea: dat fiind faptul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fenomenul. Deja avem o cale deschisă pentru a răspunde la întrebare: fenomenul, în diferite faze de prelucrare ale sale, constituie corelatul "obiectual" al operațiilor pe care timpul le săvârșește, prin determinarea generală la nivelul celor patru tipuri de principii ale intelectului, prin determinarea intelectual-empirică la nivelul schemelor imaginației și prin determinarea propriu-zis empirică la nivelul formei sensibilității. Totuși, fenomenul nu poate fi decât ceea-ce-este; iar aceasta presupune o relativizare a determinărilor de timp care operează constitutiv până să avem "totul", adică
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Totuși, fenomenul nu poate fi decât ceea-ce-este; iar aceasta presupune o relativizare a determinărilor de timp care operează constitutiv până să avem "totul", adică fenomenul ca atare. Faptul acesta indică un sens al constituirii fenomenale: analogiile experienței, fiind reguli ale intelectului, nu au de-a face cu constituirea "obiectului" ca atare, ci a experienței, spune Kant, care presupune "obiecte", nu doar un obiect. În vreme ce principiile "matematice" (axiomele intuiției și anticipațiile percepției) constituie ca atare obiectul, principiile "dinamice" (analogiile experienței și postulatele
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în genere) constituie experiența. Precizarea aceasta este cu atât mai importantă cu cât este vorba, în ambele niveluri de constituire, despre timp: ca formă a intuiției pure, ca schemă a imaginației transcendentale, ca determinare generală în forma regulii sau principiului intelectului. Principiile care ne interesează acum, potrivit celor stabilite mai sus, sunt analogiile experienței. Iată-le, în formularea lui Kant: 1. (în legătură cu categoria substanței) Substanța persistă în orice schimbare a fenomenelor și cunatumul ei în natură nu crește, nici nu scade
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]