4,886 matches
-
nici oaspetele dumneavoastră nu veți admite ceva atât de lipsit de gust. Atunci când călătoriți, veți fi înconjurat de cele mai bune ajutoare, care se vor împinge între ele cu coatele pentru a li se permite intrarea la întruniri. În mod ironic, singura persoană esențială la multe întâlniri nu va fi un consilier, ci interpretul dumneavoastră. Interpretul joacă un rol interesant, despre care puțin se scrie sau se discută. Negociatorii sunt antrenați să își aleagă exact cuvintele potrivite și să le transmită
Memorandum către președintele ales by MADELEINE ALBRIGHT () [Corola-publishinghouse/Science/999_a_2507]
-
păreri sunt vinovați de gânduri impure și riscă reeducarea sau moartea. Kim Il-sung a condus timp de patruzeci și opt de ani. În cea mai mare parte a acestei perioade, doctrina sa de independență națională a fost susținută în mod ironic prin dependența față de ajutorul primit din partea blocului sovietic și a chinezilor. Sfârșitul războiului rece a lăsat Nordul cu adevărat pe cont propriu, iar acesta s-a dovedit incapabil să facă față. Astăzi, țara duce lipsă de combustibil, de îngrășământ chimic
Memorandum către președintele ales by MADELEINE ALBRIGHT () [Corola-publishinghouse/Science/999_a_2507]
-
căutarea absolutului, lasă în urmă lumea banală destrămată de viciu și desfrâu, se călugărește, pentru a renaște precum pasărea foenix. Daiyu (Mărgăritarul purpuriu) întruchipează frumusețea chineză emblematică. Sensibilă și transpusă în altă lume, părea celor din jur mofturoasă, capricioasă, egoistă, ironică. În realitate, este isteață, plină de gingășie, cu ținută frumoasă, cu talent reflexiv și poetic. Fragilă, părea o pasăre foenix care arde pentru a renaște din propria cenușă, ca și vărul și iubitul ei, Baoyu. Discret sunt creionate favoritele bărbaților
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
death. In order to deepen and nuance the psychological analysis of their behaviours and conducts I outlined some characters from universal literature and from Romanian literature which are treated by the authors with understanding, admiration and compassion but in an ironic and contemptuous way. The Greek and Roman hetaerism was exemplified by Ovidius' work, Amores, and by Lucian de Samoset work, The Courtesans dialogues. As literary characters inspired by real-historical beings I am introducing to readers: Thaïs (Anatole France), Manon Lescaut
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
unui enunț nominal: Felicitările mele! (însoțind o strîngere de mînă sau o mișcare a capului). La aceasta se adaugă faptul enunțiativ că un Bravo! modulat de un anumit ton și/sau de o expresie a chipului poate deveni un enunț ironic și un blam în loc de un compliment (decalajul dintre enunț și context o stîngăcie enormă sau o gafă, de exemplu face posibilă o astfel de interpretare). Asumarea enunțiativă sau punctul de vedere (PdV) ne permite să arătăm dedublarea polifonică proprie ironiei
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
totală (cela [Ø] ce structură impersonală, en de ea). Așa cum comentează M.-E. Conte (1990:222): Este evident că nu genul natural, nici genul gramatical sînt cele care determină lanțul anaforic, ci atitudinea afectivă a protagonistului, așa cum o închipuie distanța ironică a naratorului. 1.3. Anafore definite Anafora definită apare în general în înlănțuiri de tipul: introducerea unui referent sub formă nedefinită (cu articol nehotărît), apoi reluarea lexicală identică: Un bebeluș [1] < Bebelușul [2], sau aproape identică: un băiețel [1] < băiețelul
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
a reda aceste forme subtile ale polifoniei teatrale, actorul este mult mai mult decât un simplu locutor. De pildă, un rol important îi revine modului în care intonează și expresiei chipului în momentul în care vrea să dea o turnură ironică unei replici. Din punctul de vedere al pragmaticii, ironia implică o anume postură enunțiativă față de un context precis, trimite la un anume comportament ambiguu, la o anume stare de spirit. Este interesant de amintit că, în teatrul comic al lui
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
ironist privește portretele a doi frați și pentru a sugera necinstea lor, remarcă: "Nu-l văd pe Mesia.", aluzie la cei doi tâlhari crucificați împreună cu Iisus. În teza sa despre conceptul de ironie, Sören Kirkegaard considera că la baza atitudinii ironice se află ideea de libertate, capacitatea vorbitorului de a se distanța de convențiile sociale și de normele obișnuite ale conversației. În binecunoscuta sa carte, Teoria râsului (1899), Henri Bergson prezenta ironia ca fiind judecata critică a unui spirit ideal în fața
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
și că toate casele erau spălate și înăuntru și în afară..." Mai mult decât atât: "marinarii nu-și bat femeile deoarece sunt imediat condamnați la amendă."38 Cititorul de azi al unui asemenea text nu poate adopta decât o atitudine ironică. Catherine Kerbrat-Orecchioni a reafirmat caracterul constitutiv ambiguu al ironiei și rolul contextului în detectarea unor contradicții între enunț și ceea ce se știe despre referent și a unor contradicții între enunț și sistemele de evaluare proprii locutorului. Intonația în exprimarea orală
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
atunci când enunțarea presupune și un comentariu asupra enunțului) au ajuns la concluzia că ironia funcționează asemeni unui ecou (Echoïc mention), mai mult sau mai puțin îndepărtat, al unor gânduri sau vorbe reale, sau imaginare, atribuite unor indivizi. În momentul enunțării ironice, locutorul se disociază de acele gânduri sau vorbe. Chiar dacă teoriile lui Sperber și Wilson au fost contestate, ele au avut meritul semnalării prezenței celuilalt în discursul eului. Și alți cercetători au analizat ironia ca pe un fenomen privilegiat de polifonie
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
fel. În ambele cazuri, referentul vizat rămâne același, însă procesul de referință cunoaște traiectorii distincte. La Kundera, această alunecare discretă de la un plan la altul nu este făcută pentru a surprinde, deoarece naratorul este constant luat drept martor activ și ironic la aventurile eroului său. De altfel, aceste două ocurențe ale adverbului deictic aici sunt asociate în text cu câteva elemente care implică un subiect evaluator: "pare asediată", "vale fermecătoare", "se spune că...". Spre deosebire de romancier, autorul dramatic nu se confruntă cu
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
în care cele două voci, cea a naratorului și cea a personajului, par a împărtăși același punct de vedere. Acest tip de narațiune instabilă este caracteristic romanului stendhalian, în care naratorul oscilează, față de eroul său, între o ținere la distanță ironică și identificare. Dacă relativa realizare constantă a "discursului" în "povestire" este ceva comun, nu la fel se întâmplă și cu fenomenul invers, intruziunea "povestirii" în "discurs", cu excepția, bineînțeles, a citatului. Trecerea de la un sistem enunțiativ ancorat în situația de enunțare
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
caracterizare a acestei dimensiuni, fie doar și sub forma unor aluzii. Să ne amintim și că avem de-a face cu tot atâtea proprietăți atribuibile figurii enunțătorului, nu autorului. Același autor poate adopta, în interiorul textului, ethosuri foarte diferite. Ethosul mondenului ironic asociat enunțării din primele Scrisori provinciale de Pascal este astfel rapid înlocuit, în următoarele scrisori, cu un ethos vehement și cvasiprofetic 155. De fapt, operele literare adoptă cel mai adesea ethosul atribuit genurilor pe care ele le învestesc. Funcția genului
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
unui locutor care ar spune ceva deplasat. Pornind de la această "mențiune" putem glisa către ideea, fundamentală pentru înțelegerea polifoniei, conform căreia în ironie se face auzit un punct de vedere distinct de cel al locutorului: din această perspectivă, o enunțare ironică pune în scenă un personaj care ar enunța ceva deplasat și de care enunțătorul s-ar distanța prin ton și mimică. El ar face auzit punctul de vedere al cuiva care s-ar exprima neadecvat (spunând, de exemplu, "Ce timp
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
o asumă, ba mai mult, o consideră absurdă. Fiind considerat responsabilul enunțării, L nu este asimilat cu E, origine a punctului de vedere exprimat în enunțare [...]. Pe de o parte, poziția absurdă este direct exprimată (și nu raportată) în enunțarea ironică și în același timp nu este plasată în responsabilitatea lui L, având în vedere că acesta este responsabil doar de cuvintele sale, punctele de vedere exprimate în cuvintele ținute fiind atribuite altui personaj, E"158. Făcând acest lucru, L arată
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
vedere exprimate în cuvintele ținute fiind atribuite altui personaj, E"158. Făcând acest lucru, L arată că se distanțează de punctul de vedere absurd al lui E. Ducrot atribuie acestui punct de vedere clar eronat, pus în scenă prin enunțarea ironică, numele de "enunțător". Este clar că sursa echivocului este aici această accepțiune a termenului "enunțător", în virtutea faptului că ea nu corespunde valorii obișnuite a "enunțătorului" în lingvistică. În următorul extras din Candid, Voltaire evocă, în manieră ironică, bătălia dintre bulgari
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
scenă prin enunțarea ironică, numele de "enunțător". Este clar că sursa echivocului este aici această accepțiune a termenului "enunțător", în virtutea faptului că ea nu corespunde valorii obișnuite a "enunțătorului" în lingvistică. În următorul extras din Candid, Voltaire evocă, în manieră ironică, bătălia dintre bulgari și abari: Mai întâi tunurile au doborât cam șase mii de inși de fiecare parte; pe urmă puștile au mai scos din cea mai bună lume care există o nouă sau zece mii de ticăloși care o infectau
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de fiecare parte; pe urmă puștile au mai scos din cea mai bună lume care există o nouă sau zece mii de ticăloși care o infectau 159. A doua frază ("pe urmă puștile...") este percepută fără nici o umbră de îndoială drept "ironică". Dacă adoptăm poziția lui Ducrot, putem spune că naratorul lasă să se înțeleagă prin cuvintele sale punctul de vedere al unui "enunțător" care ar găsi de cuviință să producă în mod serios o opinie atât de odioasă. "Enunțătorul" astfel pus
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
explică de ce uneori nu putem determina cu precizie dacă un text este sau nu ironic. Fenomenul are o ilustrare celebră în textul lui Montesquieu despre sclavia negrilor din Spiritul legilor. În general, se consideră că este vorba despre un pasaj ironic pe motivul dezacordului dintre argumentele avansate și ceea ce este cunoscut în legătură cu pozițiile filosofice ale autorului. Însă unii contemporani nu au prceput această ironie, care în text nu reiese cu putere decât începând cu al treilea paragraf. Al doilea paragraf se
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
alocutarul imediat, iezuitul, și cititorii scrisorilor. Recurgând la ironie, locutorul poate să producă enunțuri interpretabile pe două planuri în același timp: preotul iezuit le interpretează ca fiind serioase, la nivelul structurii de suprafață, în timp ce cititorii pamfletului percep polifonia în mod ironic. Găsim o ilustrare fidelă în următorul fragment, în care iezuitul laudă binefacerile cazuisticii: Dar, fără să ne îndepărtăm de subiectul nostru, ascultă și pasajul următor luat din paterul Gaspard Hurtado, De sub. pecc. diff., 9, citat de Diana, p. 5, tr
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
și nu dintr-o ură personală." "O, pater !", îi spusei eu, "ce frumos rod al dirijării intenției. Văd cât se poate de bine ce mare este acest rod al dirijării intenției 161". Cititorul interpretează spontan exclamația finală a naratorului drept ironică. Ceea ce se știe despre integritatea sa morală intră în conflict cu admirația pe care o exprimă față de o decizie cazuistică atât de puțin demnă de admirație, ținând cont de principiile eticii creștine. Cum iezuitul nu are acces decât la interpretarea
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
să vorbească; marcarea unei distanțe față de cazuistică; valorizarea naratorului (capabil să facă apel la ironie); devalorizarea iezuitului (prea naiv și / sau prea corupt pentru a percepe divergența dintre "enun-țător" și "locutor"). Orice teorie a ironiei trebuie să explice de ce enunțul ironic este exprimat în mod direct (nu este un citat), fără ca acest lucru să însemne că este asumat de subiectul enunțării. Această combinație ciudată de adeziune și respingere poate fi analizată ca polifonie, dar și ca enunțare paradoxală, autodistrugătoare, în care
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
ținta existenței lui era limpede și viitorul cert198. În acest text, partea pe care am plasat-o în italice poate fi interpretată ca DIL. Însă există indicii: semnul de exclamare, greu de explicat printr-o emoție a naratorului și distanța ironică din ultimele două fraze: naratorul își poate asuma niște păreri atât de ingenue. În alte texte, discordanța ar fi perceptibilă prin prezența unor cuvinte, a unor turnuri sintactice care nu aparțin neapărat de registrul narativ. Atunci își aminti de eroinele
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de-al doilea și nici o diferență dintre tipurile de secvență nu motivează acest fapt. Mai degrabă el ar corespunde unei unități de proferare, punctul de vedere al naratorului interferând constant cu "povestirea" construită la perfect simplu, prin non-persoană. Dublei distanțe ironice de la Mérimée (distanță enunțiativă în modalizare și distanță ideologică față de religie) îi corespunde, la Léon Bloy, puternica asumare enunțiativă a unei voci care își teatralizează distanța față de o societate blamată și care se situează la limita dintre umanitate și transcendență
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
traseul operei se operează independent de privirea, de cunoștințele și de interesele tinerei. ▪ 4.1 Acest text prezintă două părți cu un statut enunțiativ specific. Primele două paragrafe se prezintă ca o subminare parodică, în timp ce al treilea este un text ironic. La începutul povestirii, Voltaire parodiază un gen al literaturii religioase, în ocurență "legenda aurită", viețile sfinților din literatura populară. Caracterul parodic nu este perceptibil decât pentru cititorii cunoscători ai acestui gen. Ne aflăm în prezența a ceea ce Genette numește o
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]