5,452 matches
-
principii anatolieni i-au acuzat pe otomani că încălcau seri at-ul. Principalele argumente folosite de otomani pentru a-și justifica aceste acțiuni erau următoarele: 1)acuzarea de trădarea a războiului sfânt de către acești musulmani; 2)afirmarea primoridalității în lumea islamică și a calității de moștenitori al selgiuchizilor și 3) calificarea safavizilor drept necrediincioși ( kâfirler) și eretici ( mulhidler). Otomanii considerau că doar ei purtau războiul sfânt împotriva dușmanilor Islamului. Astfel că atunci când se aflau în conflict cu alti emiri musulmani, turcii
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
primi o răsplată de 70 de ori mai mare decât în cazul în care inamicul ar fi fost un kâfir. Djihad, de la obligație colectivă la obligație individuală Conform doctrinei sunnite, orice musulman trebuie să îndeplinească cele 5 olibgații ale credinței islamice ( acestea mai sunt cunoscute drept cei 5 stâlpi ai Islamului): profesiunea de credință, rugăciunile, dania, postul și pelerinajul la Mecca. Juriștii musulmani au stabilit că djihad-ul era o obligație colectivă, care nu făcea parte din cei 5 stâlpi ai credinței
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
credință, rugăciunile, dania, postul și pelerinajul la Mecca. Juriștii musulmani au stabilit că djihad-ul era o obligație colectivă, care nu făcea parte din cei 5 stâlpi ai credinței. Însă învățații considerau că djihad-ul este unul din elementele care constituie credință islamică. Prin urmare, djihad-ul făcea parte din acel „cult disciplinat”, pus în practică de adevăratul credincios prin serviciul său dedicat divinității. Că „efort pe calea lui Allah”, ce presupunea propagarea cuvântului divin cu inima, prin cuvânt sau cu mâinile, djihad-ul era
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
pe calea lui Allah”. În perioada preislamica, pradă reprezenta un element determinant al războaielor, astfel că Muhammad nu a putut înlătura această parte componentă a războiului. În consecință, regimul prăzilor a captat un loc aparte în cadrul în tratatele de drept islamic al poparelor. În practică, obiectivul războaielor purtate împotriva necredincioșilor era reprezentat de obținerea unui surplus de bunuri materiale, cu toate că lupta era proclamata ca fiind djihad. Caracterul profitabil al gaza-lelor de la începutul istoriei statului otoman este destul de cunoscut, mai ales în ceea ce privește
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
musulmani. În contextul confruntărilor dintre otomani și creștini, mulți musulmani murea de-a lungul cursului Dunării, motiv pentru care fluviul a primit denumirea de „Dunărea însângerata” sau ”Dunărea apă de gâzii”. Somația ocupă un loc aparte în tratatele de drept islamic al popoarelor. În perioada clasică, somația era considerată a fi „djihad-ul cel mai merituos”. Practic, somația reprezenta primul pas către evitarea războiului și statua situația dintre musulmani și nemusulmani pe cale pașnică. Somația trebuia să fie formată din două părți: notificarea
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
a fost încheiat cu mult timp în urmă nașterii Imperiului Otoman. Înainte și după cucerirea Constantinopolelui în 1453, otomanii au oferit creștinilor care fuseseră cetățeni bizantini privilegii speciale. Creștinii au devenit supuși otomani, nu și supuși ai Islamului sau Legii Islamice (Sharia). Statul otoman nu a dus niciodată o politică oficială de convertire, nici la nivel de grupuri etnice, nici la nivel individual. Faptul că opoziția față de statul otoman a fost dezvoltată la scară națională sprijină ideea de mai înainte. Privind
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
1963 și a atins acordul uniunii vamale în 1995. Turcia, de asemenea, a promovat relațiile culturale, politice, economice și industriale cu lumea de Est, în particular cu Orientul Mijlociu și cu statele turcice ale Asiei Centrale, prin apartenența în organizații ca "Islamic Conference and Economic Cooperation Organization". Având în vedere așezarea strategică, economia dezvoltată și armata modernizată, Turcia este clasificată ca o putere regională de oamenii politici și economiștii mondiali. Numele Turciei, Türkiye în limba turcă, poate fi împărțită în 2 componente
Turcia () [Corola-website/Science/297606_a_298935]
-
nu-s deloc citați. Majoritatea musulmanilor sunt sunniți (85-90%) iar o largă minoritate sunt alevi (10-15%), o comunitate în cadrul Șiismului, comunitate ce numără 7-11 milioane de persoane. În țară sunt și câțiva practicanți ai sufi. Cea mai înaltă autoritate religioasă islamică este Președinția Cultelor (în ) care interpretează școala de drept Hanafi și este responsabilă pentru reglementarea funcționării celor de moschei ale țării, a angajaților locali și a imamilor provinciali. Un sondaj realizat la nivel național în 2007 a arătat că 96
Turcia () [Corola-website/Science/297606_a_298935]
-
bisericii, cum ar fi orfelinatul Büyükada si Școala teologică din Halki, au fost expropriate sau închise. Cultura Turciei rezultă din osmoza mai multor elemente de origini diverse : anatoliene, greco-romane, bizantine și otomane (ultima fiind ea însăși un amestec de influențe islamice, turce și iraniene), la care s-au adăugat mai tardiv cultura și tradițiile occidentale, care au influențat Imperiul Otoman, dar mai ales Republica Turcă (aceasta adoptând alfabetul latin, despărțirea dintre stat și religie, și instituții copiate după țările apusene). Influența
Turcia () [Corola-website/Science/297606_a_298935]
-
produs a eforturilor de a fi un stat „modern”, în timp ce își menține tradiția religioasă și valorile istorice. Îndeosebi muzica și literatura turcească arată, în zilele noastre, un amestec al influențelor culturale, amestec izvorât din interacțiunile dintre tradițiile turcice și lumea islamică, pe de-o parte, și tradițiile europene, pe de altă parte. Literatura turcă a fost cel mai mult influențată de literatura persană și arabă în timpul erei otomane, deși după perioada Tanzimatului, efectele altor tradiții (populare turcești și literare europene) au
Turcia () [Corola-website/Science/297606_a_298935]
-
asemenea, testamente ale amestecului unic de tradiții, care au influențat regiunea de-a lungul secolelor. Pe deasupra elementelor tradiționale bizantine prezente în numeroase părți ale Turciei, multe artefacte ale arhitecturii otomane de mai târziu arată îmbinarea rafinată a tradițiilor locale și islamice. Sinan Mimar este considerat pe scară largă ca cel mai bun arhitect al perioadei clasice în arhitectura otomană. Încă din secolul al XVIII-lea, arhitectura turcească a fost din ce în ce mai influențată de stilul occidental și poate fi văzută în Istanbul, unde
Turcia () [Corola-website/Science/297606_a_298935]
-
religioase aparținătoare altor ramuri ale creștinismului este următoarea: romano-catolici (4,7 %), reformați (3,7 %), penticostali (1,5 %) și români uniți (0,9 %). Astfel, populația creștină din România reprezintă 99,3% din totalul populației țării. În Dobrogea există și o minoritate islamică compusă majoritar din turci și tătari. De asemenea, la recensământul din 2002, în România existau 6 179 de persoane de religie mozaică, 21 349 de atei sau persoane fără religie și 11 734 de persoane care nu și-au declarat
România () [Corola-website/Science/296520_a_297849]
-
râului Tigru în partea central-estică a țării, în provincia cu același nume (44,5° E - 33,5° N). Este un punct de intersecție al căilor de comunicație aeriene, rutiere și feroviare ale țării. ul, simbolul epocii de aur a civilizației islamice, a fost în Evul Mediu, în timpul dinastiei abbaside cel mai mare centru meșteșugăresc, comercial și cultural al Orientului Mijlociu. A fost ocupat în mod succesiv de selgiucizi (1055), de mongoli (1258) și de otomani (1534). După Primul Război Mondial, a
Bagdad () [Corola-website/Science/296843_a_298172]
-
civil ce răspunde problemelor vieții cotidiene, ci și „o inimitabilă simfonie ale cărei sunete îi mișcă pe oameni până la lacrimi sau îi duce pe culmile extazului”, cum spunea Marmaduke Pickthall, în prefața traducerii sale a Coranului în engleză. Conform tradiției islamice, profetul Muhammad a fost ales să spună în cea mai pură limbă arabă - așa cum este considerată araba coranică de către exegeții musulmani - atât noul mesaj trimis de Dumnezeu omenirii, precum și ceea ce revelase parțial, din aceeași matrice celestă, "Umm al-Kităb" (Maica Scripturii
Coran () [Corola-website/Science/296906_a_298235]
-
douăzeci de ani, 612-632, împărțită de anul 622, anul când profetul Muhammad a părăsit Mecca pentru a se stabili la Yathrīb - Medina (ar.: "madīna", cuvânt derivat de la "dīn" „lege”, „religie, cu sensul de „locul legii”, locul unde a învins religia islamică) - împreună cu adepții săi, an care marchează, de altfel, începutul erei islamice, în două părți: cea meccană în care predomină surele scurte cu caracter vizionar și prevestitor, în proză ritmată și rimată (ar.: "sağ"‘), cu afirmarea unicității lui Dumnezeu (ar.: "tawhīd
Coran () [Corola-website/Science/296906_a_298235]
-
Muhammad a părăsit Mecca pentru a se stabili la Yathrīb - Medina (ar.: "madīna", cuvânt derivat de la "dīn" „lege”, „religie, cu sensul de „locul legii”, locul unde a învins religia islamică) - împreună cu adepții săi, an care marchează, de altfel, începutul erei islamice, în două părți: cea meccană în care predomină surele scurte cu caracter vizionar și prevestitor, în proză ritmată și rimată (ar.: "sağ"‘), cu afirmarea unicității lui Dumnezeu (ar.: "tawhīd"), cu profeții asupra Vieții de Apoi (ar.: "al-'Ahira") când oameni
Coran () [Corola-website/Science/296906_a_298235]
-
tawhīd"), cu profeții asupra Vieții de Apoi (ar.: "al-'Ahira") când oameni vor fi răsplătiți cu raiul și pedepsiți cu iadul, după fapte, și perioada medineză, cu sure lungi, mai puțin ritmate și rimate, cu multe îndrumări legislative pentru comunitatea islamică deja formată, cu condamnarea vehementă a politeismului, cu acuzații aduse evreilor, și într-o mai mică măsură, creștinilor, cu privire la falsificarea propriilor lor cărți sfinte etc. Coranul canonizat, așa cum este cunoscut astăzi, este format din 114 capitole (sure), de lungimi diferite
Coran () [Corola-website/Science/296906_a_298235]
-
strâns într-o carte în timpul vieții profetului Muhammad, ci a fost doar memorat de către însoțitorii săi, iar, uneori, anumite versete au fost notate pe foi de palmier, omoplați de cămilă, bucăți de ceramică etc. Coranul a fost revelat, conform tradiției islamice, profetului Muhammad de către îngerul Gabriel (Gavriil; ar.: "Ğibrīl") în numeroase ocazii între anii 610 și moartea lui Muhammad în 632. Pe lângă faptul că îi memorau revelațiile, unii dintre însoțitorii săi le-au notat, sporadic, pe pergamente, pietre, omoplați de cămilă
Coran () [Corola-website/Science/296906_a_298235]
-
califatului, și a ordonat ca toate celelalte variante să fie distruse, fiind considerate de atunci ca inexacte. Istoricii Coranului vorbesc însă de un proces mai gradual chiar decât cel prezentat de tradiție, Coranul fiind rodul unei munci redacționale ale cărturarilor islamici aflați în slujba puterii califale contemporane lor, o muncă întinsă pe o perioadă de mai bine de un secol. Versiunea lui Uthman (cunoscută sub numele "Mushaf 'Uthmăn" "Vulgata lui Osman") organizează revelațiile în ordinea lungimii, cu cele mai lungi capitole
Coran () [Corola-website/Science/296906_a_298235]
-
variante canonice de citire a Coranului (acestea se referă doar la intonare și la decuparea textului - scris fără punctuație - în propoziții), diferențele dintre acestea fiind considerate minore, fără să afecteze textul. Coranul, încă de la începuturile sale, a devenit centrul devotamentului islamic și totodată subiectul controverselor teologice. În secolul al VIII-lea, mu'taziliții au susținut crearea Coranului de-a lungul timpului. Oponenții lor, din diferite școli, au pretins eternitatea și perfecțiunea Coranului, existent în ceruri înainte să fie revelat lui Muhammad
Coran () [Corola-website/Science/296906_a_298235]
-
VII-lea, redactarea Coranului se termină abia în anul 1923, când la inițiativa regelui Fuad I al Egiptului, Universitatea-moschee Al-Azhar din Cairo, tipărește exemplarul rămas de la Osman - Vulgata lui Osman - în mii de exemplare pe care le trimite în toată lumea islamică. Tipărirea în masă a Coranului în arabă și traducerea în alte limbi sunt considerate facilități moderne. Pentru musulmani, limba arabă ca mijloc de expresie a Coranului, Cuvântul lui Dumnezeu, este perfectă ca și Coranul însuși. Când se vorbește despre perfecțiunea
Coran () [Corola-website/Science/296906_a_298235]
-
apologii a limbajului coranic se află chiar în Coran, ca o sfidare aruncată deopotrivă oamenilor și "ginnilor" (spiritelor) de a produce ceva asemănător acestui text: Conceptele continuu repetate care cristalizează esența mesajului coranic sunt: Discuțiile asupra traducerii Coranului, în mediile islamice, au început, chiar din timpul vieții profetului Muhammad, continuând, apoi, secole de-a rândul, fără să se ajungă la o hotărâre definitivă în acest sens. În ceea ce privește traducerea substitutivă, cea care ar trebui să înlocuiască textul coranic arab, este total interzisă
Coran () [Corola-website/Science/296906_a_298235]
-
să se ajungă la o hotărâre definitivă în acest sens. În ceea ce privește traducerea substitutivă, cea care ar trebui să înlocuiască textul coranic arab, este total interzisă, pe când traducerea informativă, cea menită doar să comunice sensurile textului coranic, este aprobată de autoritățile islamice, cu anumite condiții, și care există în momentul de față în mai toate limbile lumii, inclusiv în română. Din punctul de vedere al dreptului canonic, Coranul constă din "nazm" - "compoziție" și "ma'nă" - "semnificație". Acestea sunt aspectele esențiale fără de care
Coran () [Corola-website/Science/296906_a_298235]
-
însoțit islamul: în Asia Centrală, China de Vest, Turcia, Iranul, Afganistanul, India, Pakistanul, Bangladesh, Indonezia, Malaezia, Filipine, Africa Centrală și Orientală, în unele părți din Europa (cu precădere, Peninsula Balcanică) etc. În afara acestor zone care au o lungă și bogată tradiție islamică, practic, în momentul de față, datorită emigrărilor, există comunitați islamice (mai mult sau mai puțin stabile) peste tot în lume. Având în vedere răspândirea și importanța sa în lume, din 1974, araba a fost adoptată ca una dintre limbile de
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
India, Pakistanul, Bangladesh, Indonezia, Malaezia, Filipine, Africa Centrală și Orientală, în unele părți din Europa (cu precădere, Peninsula Balcanică) etc. În afara acestor zone care au o lungă și bogată tradiție islamică, practic, în momentul de față, datorită emigrărilor, există comunitați islamice (mai mult sau mai puțin stabile) peste tot în lume. Având în vedere răspândirea și importanța sa în lume, din 1974, araba a fost adoptată ca una dintre limbile de lucru ale Organizației Națiunilor Unite., iar în fiecare an, pe
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]