4,107 matches
-
am observat și nu l-am înțeles la acea primă călătorie a mea în lume, ci mai târziu, altă dată, pe când mă-ntorceam acasă la o vacanță. Jucăria aceasta, care ani de-a rândul, la intervale regulate, m-a purtat legănându-mă, de acasă la școală și de la școală acasă, n-a dispărut încă din lume. După ce n-a mai fost de trebuință acolo unde o știam, ea a fost transportată aiurea, înspre alte ținuturi ale Moldovei. E mult timp, astfel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
săi, în Capitală. Sst! Ascultați... Ați auzit! "Apă, apăă!...." Priviți colo, pe strada Alecsandri, pe lângă tipografia Națională, unde peste câțiva ani se va așeza redacția ziarului "Era Nouă", înaintând pe lângă grilajul bisericii Sfântului Ilie umbra aceea curioasă, care pășește încet, legănându-se și strigând, monoton, "apă, apă...". E un apar. Un vânzător de apă... Ați crezut că numai la Constantinopol apa se vinde în detaliu? Ei bine, nu. La Iași, până la 1900, când s-au terminat lucrările pentru alimentarea orașului din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
celălalt mal. Foamea își spunea cuvântul, m-am oprit la o terasă frumos amenajată pe faleză unde am comandat câțiva mici. Priveliștea din jur era superbă, diferite șalupe și bărci ce erau acostate lângă un ponton una lângă alta se legănau ușor datorită valurilor ce se izbeau de mal, formând o horă a bucuriei, dansând pe ritmurile răcoritoare ale bătrânului fluviu. Câțiva pescăruși se prinseseră și ei în horă așezându-se pe marginea unei bărci, legănându-se în același ritm. Un
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
ponton una lângă alta se legănau ușor datorită valurilor ce se izbeau de mal, formând o horă a bucuriei, dansând pe ritmurile răcoritoare ale bătrânului fluviu. Câțiva pescăruși se prinseseră și ei în horă așezându-se pe marginea unei bărci, legănându-se în același ritm. Un alt confrate de-al lor zbura în cerc deasupra întregului grup refuzând să intre în horă. Un nou grup de pescăruși venise să asiste la spectacol așezându-se pe o balustradă privind în tăcere întreaga
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
Un țărm pe care În același timp mi-l amintesc și l-am visat. Dacă aș rămîne În insula ta ar Însemna să renunț să mai sper. Ai avea lîngă tine o stîncă. Sau o trestie dintre acestea ce se leagănă În bătaia vîntului. Nimic altceva. Deoarece sufletul meu e tocmai speranța de care ți-am vorbit. Nu, Calypso, nu vreau Încă să devin stîncă. Adică zeu. Vreau sa rămîn om. Un om ce se teme de suferință, dar se teme
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
de vînt?... Constat În această dimineață că afecțiunea mea pentru Don Quijote o datorez În mare măsură scutierului său... Am recitit cîteva pagini din Heraclit. Într-adevăr, nu ne putem scălda de două ori În același rîu. Nici marea care se leagănă acum lenevoasă nu e aceeași mare de azi noapte. Însă inima Își cere drepturile. Daca n-aș crede În bătăile ei totul mi s-ar părea fără sens. E un risc În orice bucurie, dar sînt hotărît să mi-l
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
viața obișnuită sau trăda un secret, i se ridica un mormînt În incinta consacrată; mormîntul unui om viu Îl urmărea pe acesta ca propria-i fantomă... dar nu, simt că voi rămîne toată viața credincios acestor nopți și acestor zile legănate de valuri, cu toate că marea e la fel de generoasă cu cei infideli, ca și Ariadna, și Îi lasă să plece nestingheriți... Apoi, dintr-odată, amintirile. Anteu renaște odată cu memoria. Zeii dorm În stînci, În nisipul și apa mării. Trîntindu-se la pămînt, În
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
ca o cîmpie care te face să plîngi privind-o la amiază cînd deasupra miriștilor aurii dansează o lumină ciudată și te gîndești că nu te vei mai Întîlni niciodată cu ora aceasta, iar florile care Înălbesc șanțurile se vor legăna singure bătute de vînt și va fi atunci ca și cum n-ai trecut pe aici și totuși simți că sufletul tău nu poate accepta această idee și vrei să lași un semn și aici intervine speranța...) Modernii i-au dat speranței
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
el va fi mândru de mine. Vom fi fericiți, iar eu voi încerca să fiu o soție bună. Așa își spunea în gând Carlina, bucurându-se la modul sincer. Primăvara era pe sfârșite. Era cea dintâi primăvară petrecută împreună. Vântul legăna ușor crinii galbeni și zambilele, iar într-un castan plin cu muguri generoși, gata să explodeze în flori, cântau niște guguștiuci harnici.. Când păși pragul casei lui, inima îi bătea ceva mai repede, ca la o luptă între două animale
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
presiune, iar de acolo din interiorul ei, cineva striga nebunește după ajutor. Se îndreptă în grabă spre o ieșire, coborând treptele scărilor cu inima frântă și bătându-i nebunește. Picioarele îi erau goale pe dinăuntru, fără de folos, iar mâinile se legănau la întâmplare, căutând înfiorată la lumina unui felinar de stradă chipul lui Alin, aerul pe care-l respira și o ținea în viață, lumina ochilor săi. Era aurul pe care și-l dorise cu atâta ardoare în toți anii din
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
câțiva ani buni de când plecase de acasă. Avea grijă în permanență să nu-și irosească timpul degeaba. Anotimpul era foarte frumos, vântul răbufnea câteodată în rafale, iar păsările se mai opreau din cântat pentru un moment. Florile din câmpie se legănau aidoma unor zeițe. Învățase să trăiască fără suferința cauzată de dragoste. Își vedea de drumul ei pentru că nu mai era nimic de făcut în această privință, dar viața este plină de surprize. Ședea în fața unei oglinzi și se privea. Părul
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
câmp de luptă. Încrederea și așteptările ei erau acum ca o zdreanță flendurită. Ar fi vrut în clipa aceea să se transforme într-o pulbere fină ca cenușa, să cotrobăiască pământul și toate ungherele Universului, iar vântul s-o aline legănând-o la infinit. Ochii i se umeziseră. Putea să renunțe chiar în clipa aceea, dar dorința ei era mai mare. Vroia să salveze un om care căzuse mai jos decât ea. Știa exact ce dorea să facă. Dorea să-l
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Își dorea să fie numai și numai al ei, ca un curcubeu s-o cuprindă și peste timpul îndepărtat. Își simțea sufletul zburdând cu muzică de harpă în surdină iar trupul învăluit într-o energie cu valuri de mătase albastră legănând-o ca pe o fiică pierdută. Se hrănea cu iubirea lui ca pământul cu răsăritul fiecărei zile, iar setea și-o potolea cu săruturi din belșug ca la fântâna Edenului. Câte visuri, câtă dragoste, câtă iubire existau atunci în inima
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ROMÂNIA (c) CONTANTIN MUNTEANU (c) EDITURA JUNIMEA, IAȘI ROMÂNIA CONSTANTIN MUNTEANU Ziua magnoliilor viscolite ROMAN Ediția a IIa EDITURA JUNIMEA IAȘI 2008 Dedic acest roman: fiicei mele IULIA care, în vremea cât l-am scris, nu a vrut să fie legănată, pentru simplul motiv că nu se născuse încă; fiului meu OCTAVIAN care, deși abia intrat la școală, nu a avut nevoie să-i fac eu temele; soției mele LUCICA, pentru că nu mi-a cerut să facem cu schimbul, zilnic, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
februarie [1950], sâmbătă [...] Nu ți-am spus destul de clar și n-am să pot niciodată să-ți spun de-ajuns cât de mult te iubesc, cât ești de prezentă în inima mea, în gândul meu, în sufletul meu, cum te legăn și acum cu vorbe tandre, cum nu-mi vine să cred în fericirea de a te fi avut, a mea, numai a mea, fetița mea, care m-ar fi apărat de orice. Ți-aduci aminte de ultima noastră vacanță la
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
trebuit să-i dau o mână de ajutor... — Luke mi-a zis că ești în concediu, spune Danny, holbându-se la mine îngrozit. Și că te odihnești. — Luke... habar n-are. Ori de câte ori suna Luke, eu ori schimbam scutecul, ori îl legănam pe Ernie ca să nu mai scâncească, ori o alinam pe Suze care plângea - ori, pur și simplu, căzusem lată și dormeam. Am avut o singură conversație scurtă și dezlânată, la finalul căreia Luke mi-a zis să mă duc să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
multe cutii de la QVC. Danny mă fixează curios. Ai comandat tu un set de păpuși Marie Osmond? — Nu știu, spun alb. Probabil. Am comandat aproape tot ce se găsea în magazin. Am un flash rapid cu mine la trei dimineața legănându-l pe Ernie în poală, ca Suze să apuce să doarmă și ea un pic, uitându-mă ca drogată la ecranul televizorului. — Ai cea mai vagă idee cât de jalnice sunt emisiunile TV din Anglia, la ora trei dimineața? Mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
uscați. Și n-are nici un rost să urmărești vreun film, pentru că, exact în clipa în care ajunge la o scenă mai ca lumea, copilul începe să urle și tu trebuie să sari repede în picioare și să începi să-l legeni și să te maimuțărești la el plimbându-te prin cameră, în timp ce îi cânți „Old Macdonal Had a Farm, IA-IA-OU...“, și el tot nu se oprește din zbierat. Așa că trebuie să o dai repede pe „Oh What a Beautiful Mooorr-rning...“, însă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Canetti, aducându-și aminte de copilăria sa, petrecută la Începutul secolului XX În mijlocul comunității evreilor sefarzi din Rusciuc, nordul Bulgariei : „Credeam că [țiganii] fură copii și eram convins că au pus ochii pe mine. Pe umerii multora dintre ei se legănau saci și eu nu mă puteam uita Într-acolo fără să-mi Închipui că În ei erau copii furați” (325, pp. 23-24). Politologul american Jan T. Gross - evreu originar din Polonia - Își aduce aminte „cum bona mea obișnuia să mă
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
în liniște. (spre Alfonso) Ei, a trecut dintele?? Ia zi, dumneata cu ce te ocupi?” „Cu turismul” șoptește un Alfonso în revenire. Alfonso, de ce nu spui tu că ești curandero sau șaman, dacă asta ești de fapt? întreb mai târziu, legănându-mă într-un hamac în fața casei. „Știi, oamenii se tem dacă aud asta, sau nu înțeleg și își imaginează tot felul de minuni. Multora le este frică de ayahuasca, așa că mai bine spun ce fac doar la cei care ajung
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
San Martin, care este presărată cu cascade și lagune, din care cea mai faimoasă și doar la câteva ore distanță este Laguna Albastră. Jorge va apărea a doua zi la micul dejun iar între timp mă relaxez explorând Tarapoto sau legănându-mă într-un hamac în grădina exotică, deranjată doar de un papagal prea vorbăreț. Îmi cunosc unul dintre vecini, Emile, un francez, student la istorie, care este în Tarapoto într-un fel de seminar de dezvoltare personală la centrul Takiwasi
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
oh, cît de prețioasă ! (scuze pentru versuri, dar cred că se potrivesc), e singura pe care o cunoaște realizatoarea n-a ieșit niciodată din ea. De la un punct încolo, Marie Antoinette arată și sună ca reveria unei eleve pretențioase care leagănă pe genunchi manualul de istorie deschis la capitolul despre eroina ei preferată, în timp ce ascultă muzica ei preferată. Problema mea cu genul ăsta de reverie nu e că stă în calea oricărei prospectări istorice sau psihologice (deși stă : filmul are la fel de
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
și vomită toxine, și atunci Wall-E se cuibărește pe unul dintre rafturile sale de jucării, devenind una dintre ele ; capul și șenilele lui dispar în cutia trunchiului și nu mai rămîne pe-afară decît un braț metalic, cu care Wall-E leagănă raftul ca să se liniștească. Patosul acestor secvențe e de-a dreptul maiestuos. Pe de altă parte, el are și o componentă kitsch. Wall-E seamănă cu E.T. (și are aproape aceeași voce orăcăită), dar revedeți capodopera lui Spielberg și veți observa
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
din căruță, îi desprinse din orcicuri și le puse după cap câte o trăistuță cu tain. Controlează roțile căruței, hamurile cailor și schimbă câteva vorbe cu Mihăiță. în timp ce caii își ronțăiau ovăzul, Costache privește bătrânul plop ale cărui ramuri se leagănă în vântul primăvăratic de parcă l-ar fi căinat pe drumețul ce se odihnea sub el. Capitolul VI Mărinimia bătrânilor Gheorghiu − Măi Mihăiță, taică-tu s-a întors de la chirie? îl întrebă bunicul pe nepotul care le adusese de-ale gurii
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
și l-a chemat la telefonul din Pungești. Nici nu trecuseră bine de moara lui Marcopol și din norii deși începură să cearnă fulgi mari, de zăpadă, parcă ar fi fost lacrimi înghețate. Maria privea cu tristețe fulgii cum se legănau în vânt și-și căutau parcă locul unde să se așeze. Nu era frig; între timp ajunseseră la Podul Verde unde Costache și Gheorghiță, după ce au oprit la fântâna cu cumpănă și ciutură, fântână săpată de Costache împreună cu taică-su
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]