4,253 matches
-
al poporului și pus în afara legii”. În noiembrie 1918, după capitularea Puterilor Centrale, Șcerbaciov se deplasează la București, unde intră în negocieri cu reprezentanții puterilor Antantei, conduși de generalul Berthelot. Cu această ocazie, va fi decorat cu Marea Cruce a Legiunii de Onoare franceză. A ajuns la un acord cu Berthelot de sprijinire de către acesta a trupelor alb-gardiste. La 30 decembrie 1918 ajunge la Ekaterinodar, unde a fost numit reprezentant militar al armatei ruse în Comandamentul Suprem Aliat. La 3 ianuarie
Dmitri Șcerbaciov () [Corola-website/Science/335012_a_336341]
-
un gard de beton ornat cu lanțuri. Mormântul este clasificat monument istoric cu codul LMI HD-IV-m-A-03501. Ioan Buteanu (1821, Sighetul Marmației - d. Iosășel, 1849) a fost un revoluționar pașoptist, prefect al Zarandului și tribun (grad militar echivalent cu colonel) al legiunii "Auraria Gemina" în perioada 1848-1849. A fost înmormântat la Iosășel, pe malul Crișului Alb, pe locul unde a fost executat. În 1869 osemintele sale au fost mutate la Gurahonț, iar în 1924, împreună cu crucea, în cimitirul eroilor de la Țebea. Inscripția
Panteonul Moților () [Corola-website/Science/335412_a_336741]
-
Abrud i-au fost ultimele-i vorbe — osămintele lui sau adus aici în 16 august 1924 la centenarul nașterii lui Iancu"”. Simeon Groza (n. 1822 Rovina - d. 19 februarie 1885 Rovina) a fost preot în Rovina, revoluționar pașoptist, viceprefect al Legiunii Zarandului în perioada 1848-1849. Inscripția de pe crucea sa este „"Simion Groza tribunul celor 7 sate zarandene în 1848-9 ero(u)l de la Știurțul din Abrud paroh în Rovina 1834-1885. Osamintele lui au fost adus aci în 15 august 1924 la
Panteonul Moților () [Corola-website/Science/335412_a_336741]
-
a găsit în Italia în timpul perioadei acesteia de beligeranță din Primul Război Mondial. Voluntari acestei mari unități au fost selectați din rândurile prizonierilor de război austro-ungari de naționalitate română, aflați pe teritoriul statului italian. Eforturile diplomatice și politice pentru înființarea Legiunii - parte a unui efort complex de formare a unor asemenea unități în principalele țări beligerante, au durat aproape doi ani și au început din iulie 1916. Aceste eforturi au căpătat consistență în Italia după „Congresul națiunilor asuprite din Austro-Ungaria” desfășurat
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
și dotarea unităților și subunităților constituite s-a făcut cu material militar italian. Doar cele trei subunități formate până în octombrie 1918 au luptat efectiv până la armistițiul din 3 noiembrie 1918. Cu excepția acestora, care la momentul respectiv nu erau formal încadrate Legiunii, singura unitate formată, încadrată și echipată a a marii unități a fost Regimentul Nr. 1 „Horea”. După armistițiul de pe frontul italian, atât datorită dorinței reprezentanților mișcărilor de eliberare românești de pe teritoriul Austro-Ungariei, cât și datorită unor considerente strategice legate de
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
a a marii unități a fost Regimentul Nr. 1 „Horea”. După armistițiul de pe frontul italian, atât datorită dorinței reprezentanților mișcărilor de eliberare românești de pe teritoriul Austro-Ungariei, cât și datorită unor considerente strategice legate de viziunea postbelică a conducătorilor italieni, formarea Legiunii a continuat. După ce însă în anul 1919 România a solicitat întoarcerea din Italia a foștilor prizonieri de război, pe fondul evenimentelor revoluționare din Rusia și din Ungaria, întregul efectiv al Legiunii s-a repatriat în intervalul septembrie - decembrie 1919. Ajunși
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
strategice legate de viziunea postbelică a conducătorilor italieni, formarea Legiunii a continuat. După ce însă în anul 1919 România a solicitat întoarcerea din Italia a foștilor prizonieri de război, pe fondul evenimentelor revoluționare din Rusia și din Ungaria, întregul efectiv al Legiunii s-a repatriat în intervalul septembrie - decembrie 1919. Ajunși în România însă, pe fondul suspiciunii că ar fi putut servit ca mijloc de penetrare postbelică italiană în regiunea Dunării, soldații au fost dezarmați și corpul ofițeresc italian repatriat. Totuși, soldații
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
a fost reprezentată prin senatorii Mironescu și Drăghicescu alături de deputatul Lupu) a fost condusă de profesorul G. G. Mironescu. În acest cadru, delegații transilvăneni aflați la Congres au înființat o comisie dedicată eliberării prizonierii români din Italia și formării unei Legiuni române. Un sprijin suplimentar în încercare de convingere a guvernul italian, a primit profesorul Simion Mândrescu din partea deputatului francez Henry Franklin-Bouillon (aflat în delegația care a reprezentat Franța la Congres) și a lui Albert Thomas, ministrul francez al Armamentului, iar
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
debutat organizarea de unități românești). La 7 mai 1918, comisia pentru prizonierii de război a Ministerul de Război italian ("Commissione per i prigionieri di guerra") a decis reunirea unui număr de ofițeri transilvăneni pentru a se constitui în embrionul viitoarei Legiuni și a fi instruiți special în vederea constituirii viitoarelor unități românești. În urma unei intervenții a profesorului Mândrescu pe lângă președintele Consiliului de Miniștri al Italiei, acesta a fost de acord ca toți ofițerii români, foști prizonieri de război care se aflau în
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
și a scos un ziar numit "„Corpul ofițeresc de la Cittaducale”", precum și o carte poștală color pentru a fi difuzată soldaților. Acești ofițeri au mers prin alte lagăre pentru a face propagandă în vederea înrolării a câtor mai mulți oameni în viitoarea legiune. Clemenceau i-a indicat lui Gondrecourt să intervină în continuare la guvernul italian în ceea ce privește recrutarea voluntarilor ardeleni, dar cu rezerva de a nu aduce atingere interesului superior al francezilor de a fi recrutați pentru lupta împotriva Puterilor Centrale cehi sau
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
iugoslavi. În iunie 1918 s-a constituit la Cittaducale un "Comitet de acțiune al românilor din Transilvania, Banat și Bucovina" cu sediul la Roma (prezidat de profesorul Mândrescu), cu scopul de a face propagandă unionistă și de a organiza în legiuni pe toți românii din Austro-Ungaria care se găseau în țările aliate. Procesul-verbal încheiat cu aceasta ocazie a conținut următoarele Reprezentanți Comitetului au fost trimiși pentru a susține aceste deziderate la Washington, Londra și Paris. Guvernul italian a recunoscut ulterior acest
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
informații al Armatei a II-a ca ofițeri de informații. Scopul lor a fost acela de a organiza din prizonieri etnici români aflați în zona frontului, unități combatante. La începutul lunii iulie 1918 primul ministru italian a aprobat constituirea unei legiuni române, iar în aceeași lună ministrul de război Leonida Bisolatti a dat dispoziție ca ofițerii prizonieri români din Cittaducale, care făcuseră cereri de înrolare, să fie eliberați, echipați cu uniformă italiană cu insignele Legiunii Române - tricolorul român orizontal - și încorporați
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
ministru italian a aprobat constituirea unei legiuni române, iar în aceeași lună ministrul de război Leonida Bisolatti a dat dispoziție ca ofițerii prizonieri români din Cittaducale, care făcuseră cereri de înrolare, să fie eliberați, echipați cu uniformă italiană cu insignele Legiunii Române - tricolorul român orizontal - și încorporați în Armata Italiană, pentru a fi utilizați în subordinea serviciilor de informații. Eficacitatea pe front din punct de vedere propagandistic a ofițerilor vorbitori a subdialectelor transilvănene a fost mult mai puternică decât cea a
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
companii au fost singurele unități de români care au participat la luptele de pe frontul din Peninsulă.: La 2 iulie 1918 bazându-se pe efectul concret al participării primelor unități de voluntari la victoriile trupelor italiene, un memoriu care solicita urgentarea Legiunii ca unitate de sine stătătoare, a fost remis de către "Comitetul de acțiune" președintelui Consiliului de Miniștri al Italiei. Semnale similare au venit și dinspre Legația Italiei din România, iar la 18 august guvernul României a intervenit în același sens pe lângă
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
Miniștri al Italiei. Semnale similare au venit și dinspre Legația Italiei din România, iar la 18 august guvernul României a intervenit în același sens pe lângă autoritățile din Peninsulă. O serie de contradicții care au avut ca sursă participarea în cadrul viitoarei Legiuni și a unor români din Regat, au determinat manifestarea unor disensiuni semnificative în rândul reprezentanților emigrației și ai Guvernului României din Franța și Italia, în cursul lunilor iunie-august 1918. Aceste contradicții s-au alăturat atât concepțiilor politicii externe Italiene (al
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
semnificative în rândul reprezentanților emigrației și ai Guvernului României din Franța și Italia, în cursul lunilor iunie-august 1918. Aceste contradicții s-au alăturat atât concepțiilor politicii externe Italiene (al cărei ministru încă nu admitea dezmembrarea Austro-Ungariei și se opunea formării Legiunii) cât și disensiunilor franco-italiene. De-abia la sfârșitul lunii august, în contextul susținerii de către mareșalului Diaz, de către miniștrii Zupelli și Bisolatti, precum și de către generalii Cadorna și Badoglio, opoziția ministrului de externe italian a cedat și acesta a declarat că nu
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
De-abia la sfârșitul lunii august, în contextul susținerii de către mareșalului Diaz, de către miniștrii Zupelli și Bisolatti, precum și de către generalii Cadorna și Badoglio, opoziția ministrului de externe italian a cedat și acesta a declarat că nu se mai opune formării Legiunii Române și că renunță la ideea excluderii de la aceasta a românilor din Regat. Pe 15 octombrie 1918, în urma aprobării ministrului de război Zupelli, guvernul italian a emis decretul oficial de înființare a unei Legiuni românești (în ), care să lupte alături de
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
că nu se mai opune formării Legiunii Române și că renunță la ideea excluderii de la aceasta a românilor din Regat. Pe 15 octombrie 1918, în urma aprobării ministrului de război Zupelli, guvernul italian a emis decretul oficial de înființare a unei Legiuni românești (în ), care să lupte alături de trupele italiene pe teatrul de război din peninsulă. În funcția de comandant al Legiunii a fost numit generalul de brigadă cavaler Luciano Ferigo, care fusese în timpul războiului atașat militar al Italiei în România și
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
Pe 15 octombrie 1918, în urma aprobării ministrului de război Zupelli, guvernul italian a emis decretul oficial de înființare a unei Legiuni românești (în ), care să lupte alături de trupele italiene pe teatrul de război din peninsulă. În funcția de comandant al Legiunii a fost numit generalul de brigadă cavaler Luciano Ferigo, care fusese în timpul războiului atașat militar al Italiei în România și era căsătorit cu o româncă. Militarilor înrolați în Legiunea Română, organizați în trei regimente, li s-au echivalat gradele cu
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
pe teatrul de război din peninsulă. În funcția de comandant al Legiunii a fost numit generalul de brigadă cavaler Luciano Ferigo, care fusese în timpul războiului atașat militar al Italiei în România și era căsătorit cu o româncă. Militarilor înrolați în Legiunea Română, organizați în trei regimente, li s-au echivalat gradele cu cele corespunzătoare din Armata Regală Italiană. Partea sedentară a marii unități, sub comanda colonelului Camillo Ferraioli, a fost stabilită la Albano Laziale, iar tabăra de bază în lagărul de la
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
regimente, li s-au echivalat gradele cu cele corespunzătoare din Armata Regală Italiană. Partea sedentară a marii unități, sub comanda colonelului Camillo Ferraioli, a fost stabilită la Albano Laziale, iar tabăra de bază în lagărul de la Avezzano. Primul regiment al Legiunii, denumit simbolic „Horea” (cu 80 de ofițeri și 2.600 de soldați), s-a format la mijlocul lunii octombrie 1918 și a avut garnizoana în fortul Pietralata. Înrolarea a continuat ulterior în lagărele Avezzano, Albano Laziale și Cittaducale. Constantin Gomboș în
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
în lagărele Avezzano, Albano Laziale și Cittaducale. Constantin Gomboș în „Dacoromania” afirmă prezența de facto pe front în preajma armistițiului, a încă unui pluton de de voluntari, afirmație susținută de către Gorge Coroamă în „Siamo de novo Insieme”. Primul detașament al noii legiuni a intrat în dispozitivul de luptă de pe front la data de 24 octombrie 1918, pentru a lupta până pe 3 noiembrie 1918, data încheierii armistițiului dintre Antantă și Austro-Ungaria, în cadrul bătăliei de la Vittorio Veneto. În condițiile în care războiul se terminase
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
românești, acești soldați care urmau să se întoarcă în Transilvania pentru a reprezenta o forță militară de ocupare a teritoriului, ar fi urmat să ofere o legitimitate suplimentară pentru aspirațiile autorităților române. După 13 noiembrie 1918 au fost transferați în legiune și cei 830 de „Alpini” (vânători de munte) români, care au fost transportați la Avezzano (la Albano Laziale după altă sursă). Din aceștia s-a format, după încetarea ostilităților în ianuarie 1918, un al doilea regiment, denumit „Cloșca”, iar după
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
de studii al istoriei poștale din Ardeal, Banat și Bucovina”", Dan-Simion Grecu susține formarea în prima perioadă a anului 1919 a unui al patrulea regiment, cu numele de „Avram Iancu”. Este de remarcat așadar că la momentul încetării ostilităților, o Legiune românească nu exista în adevăratul sens al cuvântului, acesta fiind încă în curs de formare. Unitățile și subunitățile constituite au fost echipate și dotate cu material italian. Fiecare dintre batalioanele noii legiuni a fost format din 3 companii de pușcași
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
remarcat așadar că la momentul încetării ostilităților, o Legiune românească nu exista în adevăratul sens al cuvântului, acesta fiind încă în curs de formare. Unitățile și subunitățile constituite au fost echipate și dotate cu material italian. Fiecare dintre batalioanele noii legiuni a fost format din 3 companii de pușcași, 1 companie de mitraliere, un corp de geniști și unul de grenadieri. Fiecare companie de pușcași a fost formată din 4 plutoane și o secțiune de mitraliere ușoare, cu un total de
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]