4,594 matches
-
comunicat lui Edward vestea înfrângerii, posibil când Edward era la Nottingham, dar, fie că așa s-a întâmplat, fie că altfel, Edward a organizat rapid un contraatac. Până la sosirea lui Edward, însă, lancastrienii, conduși de Somerset și de Richard Woodville, Lord Rivers întărise podul și pusese forțele ușoare pe malul sudic al Aire-ului pentru a întârzia avansul yorkiștilor. Când a sosit Edward cu grosul armatei sale, ea nu a putut recuceri trecerea, în ciuda unei bătălii grele care a durat de la prânz
Bătălia de la Towton () [Corola-website/Science/321069_a_322398]
-
au încercat să mai opună rezistență și au murit. Dezastrul a durat toată noaptea și a doua zi dimineață, când resturile armatei lancastriene a intrat în York în panică. Margareta, Henry și Somerset au fugit spre nord în Scoția, în timp ce lorzii lancastrieni care nu au fost uciși sau deposedați de titluri au fost obligați să facă pace cu Edward al IV-lea. Majoritatea înalților comandanți lancastrieni au reușit să fugă de pe câmpul de luptă, deși earlul de Northumberland și un alt
Bătălia de la Towton () [Corola-website/Science/321069_a_322398]
-
deposedați de titluri au fost obligați să facă pace cu Edward al IV-lea. Majoritatea înalților comandanți lancastrieni au reușit să fugă de pe câmpul de luptă, deși earlul de Northumberland și un alt comandant al grănicerilor de la frontiera anglo-scoțiană, Ralph, Lord Dacre, au murit.
Bătălia de la Towton () [Corola-website/Science/321069_a_322398]
-
înceapă nu mai târziu de 1 octombrie. În același timp, guvernul britanic a pretins ca Beneš să ceară un mediator. Pentru că nu voia ca relațiile guvernului său cu Europa de Vest să fie afectate, Beneš a acceptat. Britanicii l-au numit pe Lord Runciman pe care l-au instruit să îl convingă pe Beneš să fie de acod cu un plan acceptabil pentru germanii sudeți. Pe 2 septembrie, Beneš a trimis "Al patrulea plan", aprobând aproape toate cererile din Acordul de la Munchen. Cu
Acordul de la München () [Corola-website/Science/321070_a_322399]
-
de la München - poate cea mai cunoscută critică e aceea din cartea apărută în anul 1949, "Guilty Men". O rară luare de poziție în favoarea acordului a venit în timpul războiului, în anul 1944, din partea lui Viscount Maugham, care era la acel moment Lord Cancelar. Maugham a văzut decizia de a înființa statul Cehoslovac prin includerea unor populații numeroase de origine germană și maghiară ca fiind un „experiment periculos” în lumina disputelor anterioare și a descris Acordul de la München ca fiind în mare măsură
Acordul de la München () [Corola-website/Science/321070_a_322399]
-
-i pentru a dobândi accesul la diferite tehnologii. Cioplitorii-în-lemn încep să studieze o bază de date educațională. Cu ajutorul lui Jefri și a dialogurilor sale cu lumea din afară (realizat prin intermediul navei), precum și a unui spion aflat în tabăra Cioplitoarei-în-lemn, haita Lordului Oțel descoperă radioul și tunurile de mare calibru. Frații nu știu unul despre supraviețuirea celuilalt și nici despre alianța lor cu haitele rivale. Din clipa aterizării, nava a transmis prin aparatura sa superluminică, iar mesajul său a ajuns în cele
Foc în adânc () [Corola-website/Science/321078_a_322407]
-
un tratat de alianță cu Japonia. Pentru a evita războiul, ambele puteri au renunțat la vechea lor rivalitate și și-au rezolvat diferendele din Africa, din Americi, Asia și Pacific. În acest scop, ministrul francez de externe Théophile Delcassé și Lord Lansdowne, secretarul de stat pentru afaceri externe, au negociat un acord în problemele coloniale, iar Lord Lansdowne și Paul Cambon, ambasadorul Franței la Londra, au semnat această convenție la 8 aprilie 1904. Nu este foarte clar ce însemna această "Antantă
Antanta cordială () [Corola-website/Science/321099_a_322428]
-
lor rivalitate și și-au rezolvat diferendele din Africa, din Americi, Asia și Pacific. În acest scop, ministrul francez de externe Théophile Delcassé și Lord Lansdowne, secretarul de stat pentru afaceri externe, au negociat un acord în problemele coloniale, iar Lord Lansdowne și Paul Cambon, ambasadorul Franței la Londra, au semnat această convenție la 8 aprilie 1904. Nu este foarte clar ce însemna această "Antantă" pentru Foreign Office-ul britanic. De exemplu, la începutul lui 1911, în urma relatărilor din presa franceză
Antanta cordială () [Corola-website/Science/321099_a_322428]
-
militară a Imperiului German, cât și pe atitudinea progermană a apropiaților săi, începând cu regina Sofia. Regele a încercat să asigure o neutralitate strictă a Greciei, care ar fi fost favorabilă Germaniei și Austriei. În 1915, Winston Churchill (pe atunci Lordul primar al Amiralității) le-a sugerat grecilor să atace Dardanelele în sprijinul aliaților. Venizelos a considerat că acela era un moment potrivit pentru intrarea Greciei în război de partea Aliaților, dar, dată fiind opoziția regelui, și-a prezentat demisia pe
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
se baza pe o acceptare tacită a împărțirii posesiunilor europene ale Spaniei. Ca urmare, s-a deschis un congres la Utrecht la 29 ianuarie 1712, la care britanicii erau reprezentați de John Robinson, episcopul de Bristol, și de Thomas Wentworth, Lord Strafford. Provinciile Unite au acceptat în cele din urmă tratatele preliminare și au trimis reprezentanți, dar împăratul a refuzat acest lucru până când a fost asigurat că tratatele preliminarii nu sunt obligatorii. Astfel, în februarie au sosit și reprezentanții imperiali. Cum
Tratatul de la Utrecht () [Corola-website/Science/321149_a_322478]
-
de pace au participat atât reprezentanții sioniștilor cât și cei ai arabilor. Cele două părți au semnat Acordul Faisal-Weizmann, care nu a fost însă niciodată pus în practică. Jurnalul oficial al Ligii Națiunilor datat iunie 1922 conține un interviu cu lordul Balfour, în care liderul britanic își exprima opinia că autoritatea Ligii Națiunilor este strict limitată. Balfour a afirmat că mandatele nu au fost creația Ligii și nu puteau fi modificate de aceasta. El mai adăuga că Liga trebuia să se
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
Aliați (Allied Occupied Enemy Territory Administration, OETA). După bătălia de la Maysalun de pe 23 iulie 1920, francezii au îndepărtat nou proclamatul guvern naționalist al lui Hashim al-Atassi și l-au expluzat pe regele Feisal I din Siria. Ministrul britanic de externe, lordul Curzon, i-a scris în august 1920 înaltului comisar al Palestinei, Herbert Samuel, cerându-i să procedeze în așa fel încât francezii să înțeleagă că britanicii nu acceptă nicio ingerință a Parisului la sud de linia Sykes Picot, iar politica
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
Damasc și absorbția ei în mandatul britanic, ceea ducea la creșterea de patru ori a ariei aflate sub controlul englezilor. Samuel i-a asigurat pe cei prezenți la întâlnire că Transiordania nu va fi unită cu Palestina. Ministrul de externe, lordul Curzon, a respins public acțiunea lui Samuel Winston Churchill, pe atunci secretar al coloniilor, a convocat conferința de la Cairo pentru rezolvarea problemei. ținând seama că britanicii primiseră mandatele pentru Palestina și Irak, Churchill a dorit să se consulte cu experții
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
m lățime de-a lungul malului de nord-est. După trasarea liniei de frontieră, guvernele francez și britanic au semnat pe 2 februarie 1926 un Acord de bună vecinătate între teritoriile sub mandat Palestina, Siria și Liban. Ministrul de externe britanic, lordul Curzon, împreună cu reprezentanții guvernelor francez și italian, au respins primele versiuni ale mandatului datorită unui pasaj care spunea că se recunoaște „legătura istorică a poporului evreu cu Palestina” și „pretenția” îndreptățită a acestuia să i se permită „reconstituirea ei [Palestinei
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
urma să se facă pentru poporul evreu, avea să fie bazat pe motive sentimentale. Mai mult chiar, exista părerea că era necesar doar să li se permită evreilor să emigreze în Palestina, nu și transformarea întregii regiuni în cămin național. Lordul Balfour a sugerat o formulare alternativă care a fost în cele din urmă acceptată: „ținând seama de recunoașterea dată prin aceasta acesta [tratatul de la Sèvres] legăturii istorice a poporului evreu cu Palestina, și de motivele [sentimentale] pentru reconstrucția căminului lor
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
instituții ale autoguvernării, în conformitate cu prevederile mandatului, în particular cu cele ale articolului 2. Președintele comisiei a notat că, folosindu-se de prevederile aceluiași articol, puterea mandatară a pus bazele „căminului național evreiesc”. În martie 1930, secretarul de stat pentru colonii, lordul Passfield, a redactat un document guvernamental prin care se afirma că nu există nicio prevedere în Declarația Balfour prin care să li se acorde evreilor o poziție favorizată în Palestina față de localnicii arabi, sau una prin care dorința de autoguvernare
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
2 al mandatului constituia fundamentul juridic pentru acordarea autoguvernării palestinienilor. Poziția sioniștilor era declarată în documentul guvernamental contrară prevederilor articolului XXII ale Convenției Ligii Națiunilor și promisiunilor făcute arabilor în mai multe rânduri. În 1937, o comisie regală prezidată de lordul Peel a propus rezolvarea conflictului arabo-evreiesc prin împărțirea Palestinei în două state. Conducătorii arabilor au respins planul, evreii acceptându-l . Consulul SUA la Ierusalim a raportat Departamentului de Stat că muftiul a refuzat principiul partiției. Consulul a mai afirmat că
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
cu o armată revoluționară”. Într-o telegramă trimisă lui Dyer, guvernatorul Punjabului, Sir Michael O'Dwyer scria: "„Acțiunea dumneavoastră este corectă. Guvernatorul aprobă.”" O'Dwyer a cerut după masacru impunerea legii marțiale în Amritsar și în alte zone, iar viceregele Lord Chelmsford a acceptat. Dyer a fost chemat să apară înaintea Comisiei Hunter, o comisie de anchetă a masacrului convocată de Secretarul de Stat pentru India Edwin Montagu, la sfârșitul lui 1919. Dyer a recunoscut în fața comisiei că a aflat despre
Masacrul de la Jallianwala Bagh () [Corola-website/Science/321178_a_322507]
-
lojă în cadrul unui sistem. Celelalte colegii de elită din Liga Ivy - Harvard și Princeton - au societăți secrete exclusive, similare. Există un grup de bază format din 20-30 de familii care formează nucleul Ordinului. Printre aceste familii proeminente se află: Whitney, Lord, Phelps, Wadsworth, Allen, Bundy, Adams, Stimson, Taft, Gilman, Harriman, Rockefeller, Payne, Davison, Pillsbury și Weyerhauser and Relemes Skull and Bones selectează membri noi în fiecare primăvară, în timpul ""Tap Day"" desfășurată la Universitatea Yale; ziua cea mai recentă ""Tap Day"" a
Skull and Bones () [Corola-website/Science/321194_a_322523]
-
regale, au plecat în Sicilia în februarie 1806. În ciuda încercărilor succesive ale lui Murat să invadeze insula, regele Ferdinand și Maria Carolina și-au menținut statutul și puterea în Sicilia sub protecția trupelor britanice. Adevărata putere în Sicilia o deținea Lordul William Bentinck, comandantul trupelor britanice pe insulă. Bentinck a stabilit o constituție și l-a privat pe Ferdinand de orice putere. Regele și-a petrecut următorii ani vânând și făcându-și apariția la Palermo numai când era necesară prezența sa
Maria Isabela a Spaniei () [Corola-website/Science/321277_a_322606]
-
în 1882. Inițial serializat în "Magasin d'Éducation et de Récréation" între 1 ianuarie și 1 decembrie 1882, a apărut în volum pe data 13 noiembrie a aceluiași an. Godfrey, un tânăr de 22 de ani, trăiește cu unchiul, bogatul Lord William W. Kolderup. Înainte de a se căsători cu tânăra și frumoasa Phina, el cere să facă o călătorie de doi ani pe mări. Cedând dorinței sale, unchiul său îl trimite să viziteze Noua Zeelandă la bordul vasului "Dream", comandat de căpitanul
Școala Robinsonilor () [Corola-website/Science/321310_a_322639]
-
Însă romanul de față prezintă această aventură pe un ton glumeț, parodiind robinsonada. Carèfinotu corespunde stereotipului sălbaticului naiv care acceptă recunoscător binecuvântările civilizației, fiind o parodie a sălbaticului Vineri, slujitorul lui Robinson Crusoe. Tartelett duce o viață confortabilă în reședința Lordului William W. Kolderups. Traiul pe insulă se dovedește foarte dificil pentru el, profesorul fiind responsabil cu nesfârșitele plângeri, pline de umor. La rândul său, Godfrey este omul modern care pozează în Robinson Crusoe, beneficiind de forța fizică, de imaginația și
Școala Robinsonilor () [Corola-website/Science/321310_a_322639]
-
Hancock au fost transportați apoi în siguranță, întâi în actualul oraș Burlington și mai târziu la Billerica. Pe la orele serii, generalul Gage a convocat o ședință o ofițerilor la Province House. El i-a informat că au sosit ordinele de la Lord Dartmouth, și că i se cere să acționeze împotriva coloniștilor. El le-a spus și că locotenent-colonelul Smith avea să fie la comandă, iar majorul John Pitcairn va fi ofițer executiv. Întrunirea s-a încheiat pe la orele 8:30 pm
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
că i se cere să acționeze împotriva coloniștilor. El le-a spus și că locotenent-colonelul Smith avea să fie la comandă, iar majorul John Pitcairn va fi ofițer executiv. Întrunirea s-a încheiat pe la orele 8:30 pm, după care Lord Percy s-a plimbat printre localnici în parcul Boston Common. Conform unei relatări, oamenii au început să discute despre neobișnuitele mișcări ale trupelor britanice din oraș. Când Percy l-a întrebat pe un om, acesta a răspuns: „păi, soldații n-
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
Verne. Romanul relatează o expediție în Africa, în regiunea buclei fluviului Niger. Ilustrațiile carții sunt realizate de Gilbert Roux. Romanul începe cu un jaf care are loc la Banca Centrală din Londra. Atacul poartă semnele distinctive ale unuia dintre fiii lordului Buxton Glenor, administrator al băncii. Suspectul, Robert Lewis Buxton, dispare din scena. Guvernul francez îl trimite în Africa pe deputatul Barsac, a cărui misiune este de a stabili dacă nativii din coloniile africane sunt destul de civilizați pentru a obține drept
Uimitoarea aventură a misiunii Barsac () [Corola-website/Science/321332_a_322661]