4,645 matches
-
este fiică. Sau soția mea. Căci mama copiilor noștri ne este mamă și ne este fiică. Mamă și fiică! Ieșim din sânul sfâșiat al maicii noastre, fără conștiință, ca să vedem lumina soarelui, cerul și pământul, azurul și verdele, și ce mângâiere mai mare decât aceea de a putea, în clipa noastră de pe urmă, să ne plecăm capul în poala cutremurată a unei fiice și să murim, cu ochii deschiși, sorbind cu ei, ca viatic, verdele etern al patriei! Cassou spune că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
el nu știa ce să facă. Ce-ar fi făcut Teddy În locul lui? Își trecu degetele prin părul albinos și murmură: —E clar că nu ți-e bine. Unde țineți valiumul ăla? Spune-mi, te rog. Dimi se retrase de sub mângâiere, ca o pisică a cărei odihnă a fost deranjată, porni cu pași ușori spre celălalt fotoliu și se ascunse sub trei sau patru perne, până nu i se mai văzură decât capul și pantofii. Ochii lui nu Încetau să clipească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
e În regulă. Și fără ca el să fi cerut, Îi aduse un pahar cu ceai dulce cu lămâie și adăugă: — Oricum totul vine din ceruri. În privința asta nu era de acord cu ea, dar muzicalitatea cuvintelor Îl atinse ca o mângâiere și puse brusc palma pe mâna ei cu vene umflate și Îi mulțumi. Lăudă mâncarea și aprobă cu entuziasm ceea ce spusese ea mai Înainte: Mila e milă. Odată, când Dimi avea opt ani, Ted și Yael Îl sunaseră pe Fima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
la toaletă, cele două femei vor discuta În șoapte animate, sfătuindu-se asupra situației sale. Stabilind Între ele sarcini, ture, un fel de organizare a muncii În departamentul de Îngrijire a lui Fima. Imaginile acestea Îi erau dulci ca o mângâiere: Întotdeauna, Încă din fragedă copilărie, Îi plăcuse să simtă oamenii mari, responsabili, preocupându-se În absența sa de bunăstarea lui. Așteptând ca el să adoarmă ca să poată pune la punct amănuntele pentru sărbătorirea zilei lui de naștere. Trecând la limba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
care vântul negru și tăios le scutura de afară. Ici și colo, pe pantele Întunecate, licărea câte o luminiță palidă: căsuțe arăbești din piatră, risipite printre livezi și bolovani. Umbrele dealurilor se răsfrângeau pe ele. De parcă acestea schimbau Între ele mângâieri tainice, care veneau din altă lume. Cândva umblau prin Ierusalim regi și profeți, mântuitori, reformatori ai lumii, lunatici care auzeau voci, fanatici, asceți, visători. Iar Într-o zi, În viitor, vor trăi aici În locul nostru alți oameni, complet diferiți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Fima mâna lui mare, de țăran, caldă, grosolană, aspră ca scoarța de măslin. Și ca de obicei atingerea mâinii sale pe spatele lui Îi trezi lui Fima o Înfiorare ușoară și plăcută. Închise ochii ca un motan care primise o mângâiere. Uri continuă: — Te căutăm de la prânz. Țvi a fost aici de două ori și ți-a lăsat bilete În ușă. Vinerea clinica voastră e Închisă, așa că Teddy și Șula Încearcă deja de două ore să ia legătura cu doctorii de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
cu un aer nonșalant. —Era doar o mașină. Știam însă că fusese o lovitură pentru el. Alfie nu schiță nici un gest la apariția neașteptată a soțului meu. Nu a spus nimic de bulinele roșii și albastre sau incidentele misterioase cu mângâieri de degete în cafenele. Era regele impenetrabilității și începeam să-l iubesc. Îmi pare bine de cunoștință, spuse el simplu. Ne-a dus până la apartamentul meu, adică, apartamentul nostru, adică, al meu, întreținând o conversație sigură, liniară despre Harry și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
a postului include stoarcerea de informații confidențiale de la un pasager pentru a le transmite mai departe la următorul. Pun pariu că toți pasagerii tăi știu despre viața mea. Alfie dădu din cap. —De fiecare dată când ajung la partea cu mângâierea degetului mic, toți devin confuzi. „Nu se poate să se supere cineva atât de tare pentru așa un fleac?“, spun ei. „Nu când e sănătoasă, are un soț care o iubește și prieteni care pun buline pe invitații de la petrecerile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
Nu puteam să vorbesc, dar, în același timp, știam că nu e necesar, că Mark nici nu aștepta asta de la mine. M-am așezat încetișor până când capul meu a dat de urma sa imprimată în pernă. Am adormit, legănată de mângâierile lui Mark pe frunte, repetându-mi neîncetat, „totul va fi bine“. Am rămas în pat șase zile fără să opun rezistență. Mark a chemat un doctor, care m-a diagnosticat cu pneumonie și mi-a spus că am avut noroc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
Luisenstraße, mai venea uneori și-mi împrumuta cărți. Văgăuna cu două camere. Capcana originii. Acolo, totul îl făcea să se simtă înghesuit pe cel ce se întorcea acasă la sfârșit de săptămână. Nici măcar mâna mamei nu putea să alunge, prin mângâieri, nevoile fiului. Chiar dacă nimeni nu se mai aștepta să se vâre în patul din camera de dormit a părinților, în care pe deasupra mai dormea și sora, el rămânea totuși - în sufragerie, acolo unde îl aștepta, pregătită pentru noapte, canapeaua - martor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
râdă, nu mai știu cu ce, dar ea pe mine nu; fiindcă, atunci când începătorul de lângă ea a devenit brusc, sub luna aproape plină, trist ca un animal și nu știa cum și de la ce, nu l-a mai ajutat nici o mângâiere și nici o vorbă bună. Și nici măcar mirosul câmpului proaspăt cosit nu mai părea suportabil. Claia noastră de fân era turtită când ne-am ridicat - ea, ca să-și caute chiloții, eu ca să mă închei la nasturii de la pantaloni. Apoi ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
o blondă cât se poate de grosolană, credeți-mă - l-a adus pe Pampa, unicul vlăstar al fericitei perechi. Din Înaltul scării, doamna Mariana a Întins brațele spre copil, iar acesta, purtând facón și chiripá, a dat fuga la sânul mângâierii materne. Această scenă de neuitat, care se repetă de altfel seară de seară, demonstrează că legăturile familiale dăinuie chiar În toiul mondenității și boemei. Fără să mai adaste, guvernanta l-a luat pe Pampa cu ea. Muñagori a explicat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
să-mi pese de moarte? Cum aș putea-o ști? O ignor și ea mă ocolește. În schimb nici o prezență nu mă terorizează atît cît vidul ce mă usucă atunci cînd fug de lîngă o ființă. Nici lacrimile și nici mîngîierile ei nu m-ar mai putea vindeca de greața de a nu fi găsit ce vreau. E o nouă formă de a iubi pentru a fi iubit.” Se chinuie, cerșește suflet după suflet și iată-l că nu mai are
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
redevin eu, capăt instantaneu o dorință nemăsurată de a o ucide și imaginez scenarii care de care mai violente. Faptele devin aproape reale și, de fiecare dată, cruzimea mea se infectează de tandrețe. Împlîntarea pumnalului se cere dublată de o mîngîiere. Trebuia s-o fi făcut atunci cînd, în voluptatea extazului, stiletul ar fi pătruns două suflete dintr-o singură mișcare. Așa, supraviețuirea mea lîngă cadavrul ei nu m-ar întoarce decît la nobila problemă a sinuciderii. E revoltător cum, în
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
simt ireversibilitatea veșniciei. Astfel, tu, neiertatul, ești silit să dai socoteală de tot. De tine și de lume. Și nu mai poți defini nicicum vre-un rost, fie că-i vorba de iubire ori de cea mai cumplită ură dacă, mîngîiere sau chin, nu risipești în dăruire. Pentru că sensul lumii este dat numai de jerfă și singur gîndul omului nu poate înălța nimic, oricît de efemer, fără să se simtă învelind ierburile, izul iute al mirosului de sînge.” Are dreptate. Dar
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
că a reușit în sfîrșit să-l facă să intre în joc. „-Ei cred că, luîndu-și viața, pot primi ceea ce nimeni nu oferă și nu garantează pe lumea asta unui spirit mîndru: consolarea. Deși hidos pe dinafară, sinucigașul găsește în mîngîierea onoarei singurul paleativ absurdului vieții. Dar ca doctrină... Știi și tu. Gînditorul fuge de problema consolării ca de ciumă. Căci, odată punînd-o, cunoașterea deschide problema și o lasă așa, crăcănată, transformînd-o întro disciplină a neconsolării pînă la inconsolabilitate.” V. tînăr
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
tot ce pot să fac este să strig, să-mi manifest într-un fel revolta inutilă. Ce întristare: nașterea la gîndire e ca despărțirea părinților. Ești un copil aruncat; va mai fi rămas vre-un rest de căldură și pentru mîngîierea ta dar, e departe și nu mai are cum să se apropie. N-o mai poți atinge. A fost atît de plină de viață alăturarea ta de Elena încît orice aventură a spiritului ce a urmat s-a descărcat de
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
decît durerea și suferința. Oricare, cu sau fără cauze. Și generos cum ești cauți acum un bolnav ca tine. Să te apropii de el și să-l înnobilezi cu rana ta zemuindă lipindu-i-o de suflet cu tandrețea unei mîngîieri. Dar, dăruind suferința, te-ai goli. Te-ai descărca. Și dacă durerea sar putea împărtăși ce-ar mai rămîne cu adevărat din tine în afară de pustiu? Știi că nu-ți poți împărtăși chinul fără să dispari. Nu-ți mai rămîne decît
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
întîmpinării morții, nemuritoarea supraviețuire nu înseamnă decît scufundarea în suprema durere. Unică, crudă și atotstăpînitoare. Acolo unde timpul e încremenit nu mai contează de loc mirajul clipei.” Tînărul Doctor mă privește speriat: „-Deci tot ce facem noi, întreaga zbatere pentru mîngîiere și speranță e doar o amăgire?”-întreabă el. „-Spui că ne petrecem existența căutînd să uităm ceva ce-ar fi singurul antrenament pentru a putea petrece durerea, bezna? Bine dar, e groaznic!” Are dreptate să se înspăimînte. Descoperirea lui V.
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
nou acel calm și indiferență psihiatrică ce pe mine mă enervează: „-Fără durere n-am putea face dovada prezenței noastre pe această lume. Și cel mai mare noroc vine să fie faptul că, pentru propria noastră tortură nu există nici o mîngîiere. Organismul se apără de alinare. Orice consolare l-ar face absurd. Și agonia îi dă dreptul să spună: Iată, am încetat a fi o simplă rotiță a vieții, un atom fără însemnătate și rost. Mă doare și durerea mea rescrie
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
-Nu rîd de tine” -îi răspund frecîndu-mi ochii și concentrîndu-mă astfel încît imaginea pe care o văd să se corecteze. Durerea amară revine ciclic în memorie. „-Viața?”-întreb. „-Nu știu. Nu rîd de tine. Nu rîd de nimeni. Toți caută mîngîierea în poeme, arțagul în pace și liniștea în mijlocul războiului. Năuc și neliniștit, așa-s și eu. Un șoarece beat căutînd nădejde.” Nu-mi mai urmez vorbele căci ele au ieșit nu din mine ci dintr-o instanță superioară. Poate că
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
-te Calea spre Tine, să poți să mi binecuvântezi CREAȚIILE și să-mi pansezi rănile ce mi le-au făcut DUȘMANII mei știuți și neștiuți, FACĂ SE VOIA TA Doamne Dumnezeule CERESC. LACRIMILE RĂNILOR Mi s-a uscat sufletul și mângâierile tale demult s-au ofilit, gesturile tale mai rezistă prin geruri. Arderile-mi rămân flăcări pe ruguri... Ar trebui să-mi fie rușine de felul în care visurile mă macină prin ceruri de dragoste - nostalgie albă a speranțelor mele unde
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
întrebam de unde vin? Cine sunt și ce caut în această libertate de timp apăsătoare, unde ideile mele țineau în mâini clipele transformate-n adâncuri? Și mi se păreau străine, pentru că nu te cunoșteam prea mult. Noaptea nu știa nimic despre mângâierile stelelor dezvinovățite. Iubirea era o imensitate ce se lovea zilnic de Adevăruri... Măruntaiele nopților îmi deschiseseră sufletul să pot alerga în căutarea unei recompense ce mi va dschide noi și adânci sacrificii. Ca o femeie nebună voi alerga să-mi
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
dos ce bat cu pumnul în uși... Tresar în fața unui înger cu ochii și trupul bărbatului iubit, și-mi smulge otrava pregătită pentru toate speranțele mele astfel încât până târziu O groază în noapte se lasă; Cuvintele tale îmi arseră sufletul, mângâierile tale mi se păreau ploi de toamnă în care spaima mi s-a părut mult prea tristă... Acum pot înțelege de ce cuvintele îmbătrânite ale Bibliei îmi adunaseră sufletul mort pentru a vedea mai departe dispariția acelei dragoste scoasă din legea
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
în strigătul celui învins și așezat între vămile cântului. El, purificarea agonică, a unui timp plin de lumi încremenite-n Zările tainelor sângerânde. 6-11-2001 CORABIA ÎNTINSĂ DE MOARTE Ea devenise cu timpul suflet de sânge din care nopțile înfometate-n mângâierile vânturilor îi pătaseră peste pleoapele coapselor toată groaza întunericului nins peste o viață-rană de stele cuibărită-n două brațe, corabie întinsă de moarte... Ea devenise dragostea asociată-n ființe de fum și-n tălpi de cuvinte din când în când
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]