3,977 matches
-
va prezenta în fața acuzatorului, f]r] spectatori, si va aștepta că acesta s] îi înfig] o suliț] în coaps]. Vedem în acest caz c] tr]inicia relației dintre dușmani are o important] deosebit]; dac] victima vinovat] nu va sta absolut nemișcat], riscă secționarea unei artere sau distrugerea permanent] a osului, rezultatul putând fi fatal. Dac] acuzatorul nu înfige sulița în exact acea porțiune a coapsei care poate fi r]nit] f]r] consecințe grave, el va fi acuzat de crim]. Fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
pictorului secretar. Lucrat, atunci, în cea mai indubitabilă manieră cubistă. De cine? Ați ghicit: de unul din pictorii stigmatizați. Azi, adept notoriu al rotundurilor. 21 mai Deasupra lanului de porumb cele două turnuri gotice. Merg, merg, turnurile rămîn tot acolo, nemișcate, imense, înfipte în cerul apusului. În mijlocul podișului moldovenesc, lîngă apa Siretului, într-o lume plată turnurile orgolios înalte și străine. Străine? La capătul lanului, biserica se arată întreagă, satul se resfiră. Totul pare o alcătuire bizară. Din miezul unei așezări
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Este atât de multă liniște încât peisajul pare a fi decorul unui teatru. Dar iată că soarele s-a dus la culcare. Peste o oră, luna se ridică sus pe cer, luminînd cu strălucirea ei palidă întreaga câmpie. Imediat, siluetele nemișcate ale pinilor se detașează net, apa unui râu aruncând reflexe argintii înspre sălciile de pe mal, în timp ce, pe malul opus, cîmpia pare să se întindă la nesfârșit. Bogăția de plante face să existe și o bogăție de insecte și animale. Te
Compunerea şcolară by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Science/652_a_1025]
-
de dezamăgirile tale Octav: (izbucnind) Eu l-am văzut pe Ovidiu uluit că l-a nimerit glonțul! N-a crezut nici o clipă că-i adevărat! Dar era adevărat! și eu nu-i puteam spune decît să stea liniștit... să stea nemișcat! Și el m-a ascultat și a stat nemișcat! Insuportabil de nemișcat! Mona: (cu aceeași intensitate) Dar înțelege odată că tu nu ești vinovat pentru ce s-a întîmplat la revoluție! Octav: Știu! Dar mă simt vinovat pentru ce s-
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
pe Ovidiu uluit că l-a nimerit glonțul! N-a crezut nici o clipă că-i adevărat! Dar era adevărat! și eu nu-i puteam spune decît să stea liniștit... să stea nemișcat! Și el m-a ascultat și a stat nemișcat! Insuportabil de nemișcat! Mona: (cu aceeași intensitate) Dar înțelege odată că tu nu ești vinovat pentru ce s-a întîmplat la revoluție! Octav: Știu! Dar mă simt vinovat pentru ce s-a întîmplat după revoluție! Costache: (cu oarecare angajament) Octav
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
că l-a nimerit glonțul! N-a crezut nici o clipă că-i adevărat! Dar era adevărat! și eu nu-i puteam spune decît să stea liniștit... să stea nemișcat! Și el m-a ascultat și a stat nemișcat! Insuportabil de nemișcat! Mona: (cu aceeași intensitate) Dar înțelege odată că tu nu ești vinovat pentru ce s-a întîmplat la revoluție! Octav: Știu! Dar mă simt vinovat pentru ce s-a întîmplat după revoluție! Costache: (cu oarecare angajament) Octav, vino-ți în
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
care de multe ori se spulberă, și îl rușinează pe cel ce speră, deoarece a murit deja cel ce făgăduise, sau că fiind viu și-a schimbat părerea, însă ale noastre nu sunt așa, căci speranța noastră este sigură și nemișcată. Cel ce a făgăduit acele bunuri ființează în veci, și noi, care ne vom bucura de acele bunuri, chiar de murim, vom învia iarăși, și nimic nu este care să ne rușineze în toate, ca și cum am fi robii unor speranțe
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
Cuvântări împotriva anomeilor, cuv. VI, în vol. Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudei, p. 95) „... locul cel lipsit de tulburare, de unde au fugit durerea, întristarea și suspinarea. Acolo nu-i nici schimbare, nici umbră de mutare. Acolo toate sunt statornice și nemișcate; toate trainice și întemeiate; toate nestricăcioase și nemuritoare; toate nepieritoare și veșnice”. (Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvânt de laudă la cel întru Sfinți, Părintele nostru Eustație, arhiepiscopul Antiohiei celei Mari, I, în vol. Predici la sărbători împărătești și cuvântări
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
găsit temelie veche, temelia proorocilor. După cum un om care vrea să-și zidească o casă foarte mare, dacă găsește în pământ o temelie veche, tare, de nesfărâmat, nu strică temelia aceea, nici nu mișcă pietrele, ci lasă temelia să stea nemișcată și așază pe ea clădirea cea nouă, tot așa și apostolii, vrând să zidească această mare clădire, Biserica aceasta care-i ridicată în întreaga lume, n-au săpat adânc, ci găsind temelie veche, cea pusă de prooroci, n-au stricat
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
de pe burtă puneam de fapt mâna pe șira spinării. Puținii trecători care reușeau să-l vadă îl luau drept un negru, într-atât practicile ascetice îi schimbaseră culoarea albă a pielii. În cele din urmă, se decide pentru postul total; nemișcat, ajuns aproape schelet, el sfârșește prin a deveni aidoma prafului. Automortificarea nu se limita doar la lipsa hranei, ci și la extremitatea exercițiilor de tip yoghin. Astfel a început să practice așa-zisa „meditație de încetare a respirației”, până când capul
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
exploda de durere din cauza lipsei de aer. Oprindu-și complet respirația, sufluri crâncene îi răvășeau mintea și i se răsuceau în vintre, așa cum un măcelar iscusit răsucește tăișul cuțitului în vintrele boului (Majjhima-Nikăya, I, 244). Stând într-o poziție rigidă, nemișcat, timp de mai multe zile, creierul său alimentat cu un sânge prea sărac și-a abandonat funcția, lăsându l pe gânditor fără gândire. Atingând limita extremă a mortificării, când nu-i mai rămăsese decât a o mia parte din puterea
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
el, cel plin de compasiune pentru cei mulți. Departe se va răspândi religia lui”. Un miracol are loc atunci când regele Śuddhodana participă, după obicei, la Primul Arat al anului. Copilul este culcat la umbra unui arbore și umbra sa rămâne nemișcată, deși umbra celorlalți copaci se deplasează firesc odată cu soarele. La școală, copilul studiază cu o ușurință supranaturală. În plus, el devine cel mai bun arcaș, cel mai bun călăreț, cel mai bun înotător, cel mai bun atlet; de asemenea îi
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
lotus, calm și netuburat, plutind deasupra pasiunilor și a dorințelor, deasupra furtunilor și a luptelor acestei lumi, e atât de departe, încât pare îndepărtat și inaccesibil. Ajunge însă să-l privești mai atent ca să vezi că îndărătul acestor trăsături calme, nemișcate, se ascund pasiuni și emoții mai stranii și mai puternice decât pasiunile și emoțiile prin care am trecut noi. Ochii îi sunt închiși și totuși par a iradia forța spiritului, și toată fața lui e plină de energie vitală. Au
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
Numeroși fluturi au posibilitatea de a recepționa ultrasunetele emise d de lilieci, reacționând prin manevre variate. Unii zboară în zig-zag, alții își strâng brusc aripile și se lasă s să cadă pe sol sau, dacă se află pe frunze, rămân nemișcați până când atacatorul se îndepărtează. Fluturii din familia Arctiidae se a ap Fluturii din familia Arctiidae se apără prin gustul lor neplăcut. Există specii de fluturi, în special Noctuidae, capabile să emită la rândul l lor ultrasunete care, interferând cu cele
Zburătorii din amurg by Emilia Elena Bîrgău () [Corola-publishinghouse/Science/91630_a_92914]
-
mângâierea răcoroaselor coame/ astăzi toate orologiile orașului/ s-au prăbușit în infern” (Exiluri paralele). Celălalt tip cunoaște o dezvoltare centrifugă în spirală, adunând în jurul unui pivot semantic o cohortă de imagini: „Iată de ce/ Pentru că eu stau aici/ Pentru că stau aici nemișcat/ Pentru că stau înlemnit în acest loc golit de suflet/ Pentru că stau înlemnit cu o lumânare înaltă în mâini [...] Pentru că stau aici nemișcat lumânare înaltă înlemnită în acest loc golit de suflet și creștetul meu arde cu flacără subțire și albastră
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290400_a_291729]
-
adunând în jurul unui pivot semantic o cohortă de imagini: „Iată de ce/ Pentru că eu stau aici/ Pentru că stau aici nemișcat/ Pentru că stau înlemnit în acest loc golit de suflet/ Pentru că stau înlemnit cu o lumânare înaltă în mâini [...] Pentru că stau aici nemișcat lumânare înaltă înlemnită în acest loc golit de suflet și creștetul meu arde cu flacără subțire și albastră” (Răspuns). Fără a dubla într-o manieră redundantă viziunea poemelor, schițele și povestirile din volumul Un sat numit România (2003) provin din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290400_a_291729]
-
unui dansator pe sârmă - se îmbina o curiozitate destul de crudă cu o vagă stânjeneală. Aveam impresia că o încolțim pe femeia singură din fața noastră. Cu toate acestea, nici nu părea să observe prezența noastră încordată. Mâinile îi rămâneau mai departe nemișcate pe genunchi, privirea i se topea pe cerul străveziu. Licărirea unui surâs îi lumina chipul... Puțin câte puțin, ne-am lăsat în voia acelei liniști. Aplecați peste balustradă, cu ochii larg deschiși, încercam să vedem cât mai mult cer. Balconul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Charlottei - „căzut pe câmpul de onoare”, „mort pentru Franța”, potrivit formulei din ziare. Și expresia aceea îi făcea absența și mai năucitoare - ca și ascuțitoarea de pe masa lui de lucru, cu un creion vârât în gaură și câteva așchii subțiri, nemișcate de la plecarea lui. Astfel s-a golit încetul cu încetul casa din Neuilly - femei și bărbați se aplecau să o sărute pe Charlotte și, cu un aer foarte grav, îi spuneau să se poarte frumos. Timpul acela straniu își avea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
copil gol așezat pe zăpadă - un păr lung, încâlcit, cu privire pătrunzătoare de bătrân, un trup de insectă. În sfârșit, pe un drum înghețat - doar un cap, cu ochii deschiși, sticloși. Cel mai rău era că instantaneele acelea nu rămâneau nemișcate. Fotograful își strângea trepiedul, iar țăranii ce părăseau cadrul fotografiei - a cumplitei fotografii cu canibali - reîncepeau să trăiască în derutanta simplitate a gesturilor zilnice. Da, continuau să trăiască! O femeie se apleca spre copil și își recunoștea în el fiul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
spus ea respirând adânc. După câteva zile, viața a încremenit. Într-o noapte limpede, frigul polar a coborât din cer. Lumea s-a transformat într-un cristal de gheață în care se încrustaseră copacii plini de promoroacă, coloanele albe și nemișcate de deasupra hornurilor, linia argintată a taigalei la orizont, soarele încercuit de un nimb strălucitor. Vocea omenească nu mai răzbătea, aburul ei îngheța pe buze. Ele nu se mai gândeau decât cum să supraviețuiască zi de zi, păstrând o minusculă
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
născută la celălalt capăt al lumii, urmărea cu o privire goală unduirea nisipurilor dincolo de ușa deschisă a vagonului („Dar cine naiba a dus-o în deșertul acela prăpădit?”, exclamase într-o zi prietenul tatălui meu, pilotul de război). Alături de ea, nemișcat și el, stătea soțul ei, Fiodor. Boarea care năvălea în vagon nu aducea nici un pic de răcoare, în ciuda goanei rapide a trenului. Au rămas îndelung în golul acela de lumină și căldură. Vântul le freca frunțile ca un glaspapir. Soarele
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
îi ceda sub picioare scoțând un sunet vibrant, și, în timp ce turna un firicel de apă caldă pe trupul soțului ei, care, stângaci, își freca umerii și spatele, Charlotte a început să plângă. Lacrimile îi brăzdau chipul, ale cărui trăsături rămâneau nemișcate și curgeau, amestecându-se cu apa cu săpun din lighean. Trupul acela era al unui bărbat pe care nu îl cunoștea. Un trup plin de cicatrice, de tăieturi - când adânci, cu marginile cărnoase, ca niște enorme buze lacome, când cu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
un semn de recunoaștere. De atunci încolo, mi se întâmpla adesea să-l însoțesc pe Pașka în expedițiile lui de pescar, pe malurile înzăpezite ale Volgăi. Găurea gheața cu ajutorul unui puternic arbore cotit, își arunca undița în spărtură și rămânea nemișcat deasupra copcii rotunde care lăsa să se vadă grosimea verzuie a gheții. Îmi imaginam un pește care, la capătul unui tunel îngust, uneori lung de un metru, se apropia prudent de momeală... Bibani cu spatele dungat, știuci pestrițe, babuște cu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
-te, derbedeu mic!” Și continuau să râdă încărcându-și puștile. Deodată, vocile le-au amuțit. Copilul a reapărut și, mergând lângă perete, alături de cei mari, a exclamat: „Iată-mă!” De-a lungul istorisirii mele, Pașka parcă abia mă urmărise. Stătea nemișcat, aplecat spre foc. Chipul i se ascundea sub cozorocul lăsat în jos al șepcii lui mari de blană. Dar când am ajuns la ultima scenă - copilul revine, cu chipul palid și grav și împietrește în fața soldaților - da, când am rostit
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
prin zăpadă. Am auzit un fel de geamăt înăbușit, pe care vântul umed l-a împrăștiat repede peste câmpia albă. A făcut câțiva pași, apoi s-a cufundat până la genunchi într-un troian de zăpadă. Zăpăcit, am rămas o clipă nemișcat, privind din barcă flăcăul acela înalt, îmbrăcat cu un pulover lăbărțat, pe care vântul îl umfla ca pe o rochie scurtă de lână. Clapele șepcii lui unduiau ușor în adierea rece. Picioarele lui goale înfipte în zăpadă mă fascinau. Nemaiânțelegând
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]