5,945 matches
-
disperare a negării sinelui său originar, furiile lui Cioran împotriva propriei țări, ca și împotriva celorlalți, sunt semnul autonegării. Mai exact, al urii de sine. Trecem peste faptul că ura de sine și autoflagelarea ascund o vanitate devastatoare și, deopotrivă, orgoliul suferinței, dublate când și când de umor. „De dimineață până seara, nu fac decât să mă răzbun. Pe cine? Pe ce? Nici eu nu mai știu, sau uit, de vreme ce tuturor le vine rândul... Nimeni nu știe mai bine decât mine
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
însă meritul de a o fi biruit. Măcar pe acest plan pot vorbi de progres” (II, 356). La un moment dat, admirându-l pe Luther pentru „verva, furia, invectiva, acțiunea”, pentru dorința lui de a răsturna totul, își amintește de „orgoliul dement pe care-l aveam în tinerețe” (II, 338). Este vorba de orgoliul de a răsturna el însuși lumea, de a-și construi țara, ca un reflex al dorinței de a se schimba pe sine, de a-și institui sie
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de progres” (II, 356). La un moment dat, admirându-l pe Luther pentru „verva, furia, invectiva, acțiunea”, pentru dorința lui de a răsturna totul, își amintește de „orgoliul dement pe care-l aveam în tinerețe” (II, 338). Este vorba de orgoliul de a răsturna el însuși lumea, de a-și construi țara, ca un reflex al dorinței de a se schimba pe sine, de a-și institui sie însuși un sens în istorie. Notează Cioran: „La douăzeci de ani, aveam o
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
o perpetuă self-hatred”, îi spune Patricia Blake, și îi numește „evreii din Sud-Est, fiindcă, după ea, ura de sine e trăsătura fundamentală a evreilor” (III, 237). Comentariile lui Cioran nuanțează: “însă trăsătura asta se însoțește la ei cu un mare orgoliu, explicabil și legitim, inexistent la român, care nu are drept compensație decât naționalismul, un naționalism disperat și pe care nu-l cunoaște decât intermitent, în accese de febră...” (idem). Nici nu știi dacă nu cumva Cioran vorbește exclusiv de sine
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
dacă nu cumva Cioran vorbește exclusiv de sine. Oricum, el identifică în propriul portret imaginea țării, în propriile defecte, defectele alor săi, în negativitatea sa, misterul unei țări care supraviețuiește. Iar dacă la el ura de sine e însoțită de orgoliu, să nu uităm că, abjurat de Cioran, care își aprofundează, asemenea strămoșilor săi, neantul, orgoliul e semnul omului cel vechi. După teribilele experiențe ale tinereții, ceea ce caută Cioran este, în fond, extazul neantului, pe care ai săi îl asumaseră dintotdeauna
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
țării, în propriile defecte, defectele alor săi, în negativitatea sa, misterul unei țări care supraviețuiește. Iar dacă la el ura de sine e însoțită de orgoliu, să nu uităm că, abjurat de Cioran, care își aprofundează, asemenea strămoșilor săi, neantul, orgoliul e semnul omului cel vechi. După teribilele experiențe ale tinereții, ceea ce caută Cioran este, în fond, extazul neantului, pe care ai săi îl asumaseră dintotdeauna și pe care Cioran îl considera defectul fundamental. Un neant învestit cu sens absolut. Iată
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
afrodiziacul meu. După fiecare înfrângere, îmi revin, recapăt gust de viață. Autoflagelare permanentă, ancestrală Ă izvor de energie” (III, 149). De fapt, există la Cioran o veritabilă frică de succes; în adâncuri, nu se poate elibera de vanitate, de răbufnirile orgoliului, de bolile eului. Caută atunci anonimatul, își explorează trupul, face apologia eșecului. Sondează nimicul originar: „Trebuia poate să rămânem la stadiul de larve, să ne abținem să evoluăm, să rămânem liberi și neterminați, să ne statornicim în ratare și să
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
petrece poate chiar reconcilierea intimă dintre Cioran și propria țară. Nu spusese el că aparține unei nații pentru care eșecul este endemic?! Nu-și admiră el foștii prieteni rămași, asemenea ciobanilor din țara sa, niște anonimi?! Doar că Cioran are orgoliul eșecului. Iată ce spune: „I-am scris lui Arșavir că fără orgoliul eșecului viața ar fi aproape insuportabilă. ș...ț Cu toată sinceritatea, cred că nu există înfrângere mai gravă decât succesul, acceptarea, consimțământul, aplauzele, de la oricine ar veni, chiar
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
el că aparține unei nații pentru care eșecul este endemic?! Nu-și admiră el foștii prieteni rămași, asemenea ciobanilor din țara sa, niște anonimi?! Doar că Cioran are orgoliul eșecului. Iată ce spune: „I-am scris lui Arșavir că fără orgoliul eșecului viața ar fi aproape insuportabilă. ș...ț Cu toată sinceritatea, cred că nu există înfrângere mai gravă decât succesul, acceptarea, consimțământul, aplauzele, de la oricine ar veni, chiar și de la singuratici. Nu știu mai mare umilire decât aceea de a
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
a prezenței sale. Iubirea eșecului este alternativa la soluția sinuciderii. De fapt, iubirea eșecului ascunde la Cioran iubirea de sine. Cum e vorba despre un narcisist, dar despre unul care știe deopotrivă ce este ura de sine, eșecul hrănește și orgoliul, întemeiat acum pe cunoaștere. În fond, convertind eșecul în șansă, boala în sănătate, nebunia în extaz, suferința în cunoaștere, Cioran instituie, din nou, legile unui cod al supraviețuirii. Nu-i e oricui dat să-și admire căderea și să caute
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
clipa asta, nu știu nici eu cum... Dar mai înainte de toate trebuie să stabilim un lucru: ție ți-e teamă că o să-l pierzi, adică îl iubești, sau ți-e teamă că va auzi lumea că l-ai pierdut, adică orgoliu? Ea 2: (uite că nu știe chiar foarte bine) Cred că... El n: Fii atentă! Se știe că aceste două sentimente se confundă ușor. Specialiștii spun că pot fi și unul, și celălalt. Ea 2: Da... așa cred și eu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
de sens dacă toți cei implicați realizează că nu banii și celelalte beneficii sunt scopul suprem, ci oamenii sunt importanți, atât în interiorul, cât și în exteriorul afacerii. Munciți pentru a-i inspira pe ceilalți. +++ Ideea 121. Cea mai mare provocare: orgoliul Probabil că cel mai mare obstacol al nostru către succes este să ne dăm la o parte din drum și să lăsăm orgoliile pe margine. Orgoliul este o forță necesară și valoroasă pentru succes, dar poate fi, de asemenea, foarte
151 De Idei Eficiente Pentru Motivarea Angajațilo by Jerry Wilson [Corola-publishinghouse/Science/1850_a_3175]
-
și în exteriorul afacerii. Munciți pentru a-i inspira pe ceilalți. +++ Ideea 121. Cea mai mare provocare: orgoliul Probabil că cel mai mare obstacol al nostru către succes este să ne dăm la o parte din drum și să lăsăm orgoliile pe margine. Orgoliul este o forță necesară și valoroasă pentru succes, dar poate fi, de asemenea, foarte distructiv dacă ne scapă de sub control și începem să credem că suntem mai buni decât alți oameni. Iată un citat foarte elocvent de pe
151 De Idei Eficiente Pentru Motivarea Angajațilo by Jerry Wilson [Corola-publishinghouse/Science/1850_a_3175]
-
afacerii. Munciți pentru a-i inspira pe ceilalți. +++ Ideea 121. Cea mai mare provocare: orgoliul Probabil că cel mai mare obstacol al nostru către succes este să ne dăm la o parte din drum și să lăsăm orgoliile pe margine. Orgoliul este o forță necesară și valoroasă pentru succes, dar poate fi, de asemenea, foarte distructiv dacă ne scapă de sub control și începem să credem că suntem mai buni decât alți oameni. Iată un citat foarte elocvent de pe un panou din
151 De Idei Eficiente Pentru Motivarea Angajațilo by Jerry Wilson [Corola-publishinghouse/Science/1850_a_3175]
-
ar putea să îmi amintesc; dar implică-mă și voi înțelege”. Revedeți-l când simțiți nevoia. +++ +++ Epilog Atunci când vă atrageți angajații și îi implicați cu adevărat, răsplata va întrece chiar și cele mai optimiste așteptări. Dar trebuie să treceți peste orgoliul dumneavoastră pentru a reuși acest lucru.+++ Ideea 122. Singurul lucru care merge atunci când oamenii nu mai funcționează Se știe că trenurile deraiază uneori, iar rezultatul poate fi tragic: locomotive răsturnate, vagoane împrăștiate peste tot și oameni răniți sau uciși. Angajații
151 De Idei Eficiente Pentru Motivarea Angajațilo by Jerry Wilson [Corola-publishinghouse/Science/1850_a_3175]
-
revoluții tehnico-științifice. Poezia va aduce în unele cazuri spaima în fața acestui univers pe care poeții nu-l mai ajung și atunci, încearcă sentimentul gigantizării. Procedeul, după părerea unor critici, este exagerat și foarte frecvent, dar, după părerea altora, el transcrie orgoliul veacului, titanismul epocii. Din acest univers poetic, mozaical, simțim cum iese la iveală, cum se alege un spirit clasic cu substrat romantic, o seriozitate în gândirea poetică, o optică limpede cuprinsă într-o realizare superioară, sau o stare de poezie
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
1974. De la "Cântecele de pierzanie" la "Steaguri" (1951) poetul aduce ecouri multiplicate pe fondul tradiției ardelene. Cu "Mărul de lângă drum" (1954) și cu următoarele volume până la "Cântecele inimii" (1960) se manifestă ca un poet prodigios, de o vitalitate și un orgoliu singular, sau își confundă destinul cu al mulțimii. Este perioada sentințelor, a exclamațiilor retorice, a marilor interogații, fără să însemne întotdeauna falsă poezie. Mihai Beniuc va rămâne în istoria noastră literară din această perioadă prin gestul liric care a impulsionat
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
îngustă,/ de faima lor meleagul era plin/ Din munții Apuseni la Seghedin". Începând cu volumul " Materia și visele", poetul este mai preocupat de arta lui poetică, nu numai ca subiect al poeziei, ci și ca o nevoie interioară; parcă un orgoliu profesional îl face să nu mai teoretizeze în metafore cum să scrie și ce să scrie, și pe fondul unei sensibilități lirice, al unei structuri solare statornice, se va întoarce la valorile depozitate cândva în "Cântece de pierzanie". Poetul devine
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
atinsă. (Lucian Blaga) Dumitru M. Ion "Iadeș", E. P. L., 1967; "Vânătorile",1966-1967, E. P. L., 1969; "Balcanice"100 balade 1966-1969, Editura Albatros, 1970; "Poeții de douăzeci de ani" (Covor românesc), Editura Eminescu, 1972; "Fals tratat de vânătoare" (1971-1972), Editura Eminescu, 1973; "Orgolii" (1968-1973), Editura Albatros, 1973; "Culoare și aromă, melancolii" (1969-1970), Cartea Românească, 1974. Dumitru M. Ion recompune un întreg univers al satului, subordonând motivul vânătorii unui complex de conflicte generate de pânda raportată la nuntă, la moarte, la iubire, la naștere
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
al genezei și al sfârșitului. Este tradiționalist și modern; el "face" poezie lucid și calculat. Anghel Dumbrăveanu nu ajunge la "un timbru definit"1, nu numai în primul volum, dar nici în cele următoare; el are, cum spune Vlad Surianu, "orgoliul nedefinirii"; descoperim în poezia lui ecouri din A. E. Baconsky, din poezia oratorică și discursivă caracteristică generației de poeți de după Eliberare 2. Cu cât ne apropiem de perioada 1960-75, se încearcă virtuțile cuvintelor, așa cum Petre Stoica 3 a învățat să
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
în existență în ipostază de zeu și om, într-un context în care arcașii se așază roată să-l ucidă. Ca și la Dumitru M. Ion, viața este o permanentă, vânătoare. Dar roata mai reprezintă și trăsături umane: mândria rănită, orgoliul nemăsurat": "Priviți aceasta-i roata: o inimă de cerb/ înjunghiat azi-noapte, de-un fir de iarbă neagră". Și toate la un loc se subordonează ideii repetării în timp, și deci a imposibilității evaziunii și a depășirii. În același circuit existențial
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
nomenclator al unor culpe morale și spirituale. Este partea problematizantă a volumului: cearta cu haosul, izolarea simbolizată de acvariu, trecerea timpului și întoarcerea în cerc: "odată-n acvarium, ca-ntr-o hipnoză,/ am privit înotând un pui de rechin." V. "Orgoliul, singurătatea și arta" Terorizată de real, poeta întârzie în extaz. În realitatea materială, condiția ei este singurătatea și singularitatea: Mi-e dat acest obraz triunghiular, ciudat,/ această săptămână de zahăr, sau această/ figură pentru prora vapoarelor pirat/ și părul lung
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
este egală cu viteza/ întregului." Oricum, aflăm că mișcarea ordonează lumea punctelor, ca reprezentări ale lumii materiale: "viteză în sine nu există,/ după cum/ nici numere în sine nu se pot gândi/ fără trupurile care le poartă". Poetul este pătruns de orgoliul cunoașterii, un anumit fast al înțelegerii revelă mecanica lumii, un entuziasm al înțelegerii, dar și o nostalgie a condiționării individului în atingerea "sinelui". Inspirat de Bleriot și Georg Cantor, poetul scrutează și practici oculte, invocându-l pe marele Aleph sau
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
mereu în fața unei mulțimi chemate să-l asculte, să-l aprobe, sau să nu-l înțeleagă, de unde și tonalitățile diverse ale discursului liric, de la jubilația cea mal neîngrădită, alimentată de sentimentul consonanței cu "publicul", la spectaculoasa lamentație, nu lipsită de orgoliu, a acelui care se descoperă monologând solitar, și la apostrofa sarcastică necruțătoare.3 Mecanismul care pune în mișcare poezia lui Păunescu este demistificarea, cinismul, adeseori, convulsiile gândului neacceptând supunerea la nici un ritual poetic 4. Victor Felea ("Secțiuni") ne spune că
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
universul sau strivindu-l, sortindu-l pieirii. Eugen Simion subliniază existența unor "simboluri întoarse", o dimensionare a miturilor cu sens într-o altă direcție. În această perspectivă calul troian nu ar fi produsul fanteziei lui Ulisse, ci invenția troienilor înșiși, orgoliul lor de a-și pregăti singuri înfrângerea". Fiecare poartă în sine, vrea să spună poetul, "calul gând" al prăbușirii lui, instrumentul eșecului"7. Cu alte cuvinte, Adrian Păunescu desacralizează miturile, ce rămân niște povești posibile, dezbrăcate de exemplaritate pentru condiția
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]