KorAP: Find »[drukola/base=porni & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...157 158 159 ...2406 >

60,135 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799

era pentru prima dată cînd pocitania de Bărzăun îi spunea așa și, de data asta, mai ales că tot acum se putea uita și la tăblițe, se hotărî să-l pocnească pe Bărzăun cu coada cazmalei. Și, nici una nici două, porni spre el ca o vijelie, săltă cazmaua, ținînd-o dinspre partea metalică și se răsti la el de departe: Las' că-ți arăt eu ție, fărmătură ce ești! Bărzăunul însă, cît era el de mic și de neînsemnat, se arcui deodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
te-astîmperi? căă... De ce m-ai făcut "găinușă", mă? Da tu de ce m-ai făcut "prost"? și începu iar să se strîmbe la ea. Iiii, se aprinse și mai tare Ilinca, așa ți-i treaba? Te-nvăț eu minte, jîmbatule! Și porni din nou spre Bărzăun amenințîndu-l cu cazmaua ridicată. De data asta însă, Bărzăunul n-a mai fugit, cum se așteptase Ilinca, ci rămase neclintit la locul lui, cu cazmaua în mînă, aidoma unui dîrz apărător al meterezelor din timpurile străvechi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
apără impetuos Bărzăunul. Ea m-a făcut pe mine prost! Și tu cum ai făcut-o, bă, moacă cu picățele? se oțărî Vlad. Lăsați-mă-n pace odată și plecați de lîngă mine! țipă Ilinca. Și se ridică repede și porni spre locul ei, vrînd astfel să înlăture cu desăvîrșire posibilitatea răspîndirii poreclei. Virgil, Vlad și Tomiță, după ce aruncară, fiecare în felul său, priviri cumplite spre Bărzăun, se îndreptară spre uneltele lor. Cu toată durerea pe care o mai păstra încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
zbată tot mai tare. Îndată apoi, alt strigăt, mai puternic și mai dureros, veni din partea căprioarei. Și, fără să mai țină seama de nici un pericol, nici de faptul că era singură în fața celor cinci vrăjmași, care-i răpiseră puiul, căprioara porni ca o săgeată spre ei... Copiii îi urmăreau înfiorați salturile repezi fără să vorbească, fără să respire. Cînd căprioara ajunse la o depărtare de cîțiva metri de grupul copiilor, scoase din nou acel strigăt, privind țintă spre pui, făcu un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
să spună. Ochii tuturor se contopiseră cu ochii puiului speriat și trist. Ce-au zărit în ei nu știu, dar în aceeași clipă, toți, au repetat aceleași cuvinte: Dă-i drumul! Și Ilinca se aplecă și dădu drumul puiului... Acesta porni orbește, cu salturi nesigure, într-o anumită direcție, apoi făcu un mic ocol și intră în aceleași tufișuri în care dispăruse căprioara. Copiii porniră tăcuți și înfrigurați pe urmele sale să vadă dacă și-a regăsit mama. În pădure însă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
au repetat aceleași cuvinte: Dă-i drumul! Și Ilinca se aplecă și dădu drumul puiului... Acesta porni orbește, cu salturi nesigure, într-o anumită direcție, apoi făcu un mic ocol și intră în aceleași tufișuri în care dispăruse căprioara. Copiii porniră tăcuți și înfrigurați pe urmele sale să vadă dacă și-a regăsit mama. În pădure însă nu se zăreau decît umbrele copacilor și cîteva petece răvășite de lumină. Bătea încet un vînt cald și nu se auzea decît ciripitul păsărelelor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
fi transformat muma pădurii în stane de piatră. Singură vaca trase un răget prelung, pe semne un fel de ".bună ziua" pe limba ei, și începu să se scarpine nepăsătoare de un copac. Domnul Nicanor, de cum i-a zărit, a și pornit spre ei cu pași mari și cu sprîncenele încruntate. Unde-ați fost, mă, motanilor? întrebă el cu glasul tăvălit bine prin oțet și piper. Îîîî.... Aăăă... Păii... Noi... Am fost... Unde, mă, nu s-aude? Bu-bună ziua, do-domnule secretar, îndrăzni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
extrem de grea, dacă străinul cu aparatul de fotografiat nu s-ar fi grăbit. Să mergem, domnule secretar, spuse acesta, că ne-apucă noaptea pe coclauri! Mergem, mergem, domnule președinte, răspunse politicos Nicanor. Dar, cu toate că a zis "mergem, mergem", nu se porni cu nici un chip din fața copiilor. Parcă l-ar fi plantat cineva acolo. Se uită țintă la fiecare, la cazmale și lopeți, apoi dădu furios din cap și zise răstit: Izvor, vasăzică? Lasă că știu eu unde-ați fost, șobolanilor! He

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
în prag rîzînd. Apoi își duse repede amîndouă mîinile la ochi și începu să suspine. Această trecere neașteptată de la rîs la plîns nu făcu decît să stîrnească un hohot general de rîs. Ce ai, frumoasă Cosînzeană, de plîngi? Și străinul porni spre ea cu brațele deschise. O prinse de umeri, o sărută pe frunte, apoi o trase pe un scaun lîngă el oferindu-i o ciocolată. Poftim, și te rog să nu mai plîngi. Doar ești elevă, nu? Da, răspunse mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
pînă se întorc părinții de la combinat. Are însă timp berechet, pentru că părinții pleacă în fiecare zi în zori și se întorc cu autobuzul de seară. În ziua aceea de joi, la ora 9 fix, Bărzăunul ieși pe poarta casei și porni fluierînd pe șosea, cu gîndul să se îndrepte spre pădure. Purta pe umărul drept undița, iar în mîna stîngă un borcănel în care avea rîme și diverse insecte. De, ca orice pescar. L-au lătrat cîțiva cîini, niște copii din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
și tu cu mine în pădure, să aibă încaltea de cine rîde mai mult! Ce-s nebun? Atunci n-ai decît să rămîi acasă și să-ți pui inteligența la frigider. S-ar putea altera pe căldura asta. Vivat! Și porni iar fluierînd. Virgil rămase cîte va clipe rezemat de gard, apoi strigă hotărît: Stai, omule, oleacă! Ce pleci așa, ca o mîrțoagă deshămată? Așteaptă-mă, că merg și eu! Și intră repede în curte să-și ia tenișii și să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
atîta așteptase. Uită și de tritoni și de pește și se alătură lui Virgil în lupta pornită. Toată pădurea începu să răsune de strigătele lor pînă ce obosiră și-și dădură seama, amândoi deodată, că li-i grozav de foame. Porniră deci spre casă făcînd tot drumul planurile expediției extraordinare ce urma să aibă loc în cel mai scurt timp posibil. Și Bărzăunul se lăsă convins ca în această aventură atît de însemnată să participe și Ilinca. Și, de nu vor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
donator fruntaș de sînge, toate primite de la un unchi al său. În acel moment, de lîngă primul tufiș se ridică și Vlad apropiindu-se de autobuzul din care coborîseră aproape toți călătorii. Ilinca se îmbrățișa prelung cu mama ei, apoi porniră amîndouă spre casă rîzînd de un călător beat, care căzuse în șanț și tot mai continua să cînte cu o voce hodorogită "Lume, lume...". Salut, Ilinca, și bine-ai venit! strigă Virgil îmbujorat și-i întinse mîna. Sărut mîna, tanti

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
de furie imposibilă, amestecată cu multă tristețe și trebuia să găsească un vinovat. Eh, făcu el cu o mare doză de descurajare, apoi scuipă într-o parte, mai spuse cîteva cuvinte fără prea mare importanță în ceea ce ne privește și porni glonț spre casă, tăind de-a dreptul printr-o grădină... Și se simțea tot mai trist și nu-și putea da deloc seama din ce cauză... Îl urmărea parcă, pas cu pas, o umbră de care dorea să scape cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
Și, după ce spuse "pa", fluturînd zîmbind mîna deasupra capului, plecă spre casă, căci tocmai atunci se ivise în poartă maică-sa, întrebînd-o nu prea blînd dacă nu știe cumva unde-s gîștele. Virgil nu mai apucă să spună altceva și porni în neștire spre marginea satului. Ochii îi străluceau de o lumină nefirească... Nu vedea pe nimeni și nimic în jurul său și ultimele raze ale soarelui păreau aduse special de cineva pentru a-i da o înfățișare de om fericit. Aproape

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
dădu seama că Vlad e un om pe care-i păcat să te superi așa... fără un motiv prea serios. Or, el nu mai avea în acel moment nici un motiv de supărare pe Vlad și pe nimeni în lumea asta. Porniră împreună rîzînd tare, de parcă numai ei erau în tot satul. Pe drum, pînă la poarta casei lui Virgil, principalul subiect de discuție a fost expediția care se plănuise la Peștera Liliecilor. S-a stabilit exact și ziua, și numele participanților

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
Bărzăunul se pregătea tocmai să înceapă din nou poanta pe care voia s-o spună de cînd venise, dar fu întrerupt de Nuțu: Nu plecăm, fr-fr-fraților? Că ne-apucă a-amiaza aici! Plecăm, plecăm! spuseră cu toții în același glas și porniră plini de voie bună. Ilinca fu pusă în gardă cu povestea cerbului din pădure, ceea ce motiva lipsa din grup a lui Tomiță. Uite-așa începu expediția la Peștera Liliecilor. Fără prea multe mofturi, fandoseli și alte marafeturi cu care erau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
Bărzăunul nu mai are decît cîțiva pistrui pe vîrful nasului. Atît! Dar să terminăm cu chestiile astea, că mie nu mi-au plăcut niciodată cei care se pun mereu de-a hoarța numai și numai pentru a împiedica povestea noastră. Porniră deci spre Peștera Liliecilor discutînd la început despre fleacuri. Dar este îndeobște cunoscut că despre fleacuri discută oamenii la orice vîrstă, nu numai la 14-15 ani. Așa că nu găsesc deloc potrivit să vă mai spun, de pildă, că Vlad a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
urmele lor. Dar nu văzură pe nimeni. Ce ai, mă?... Ce te-a apucat? îl pironi Vlad cu niște priviri în care ardeau toate flăcările furiei. Nu ți-i rușine să vorbești așa? se răsti și Ilinca. Virgil și Nuțu, porniți și ei pe reproșuri sonore, rămaseră cu gurile căscate, fără să mai aibă timp să pronunțe măcar o vorbă. Bărzăunul nu mai spuse nimic, ci se dădu puțin la o parte și arătă cu degetul spre ceva negru, ca o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
arătării și întinse animalul mort pe un trunchi de salcie. Toți se apropiară și priviră curioși și neîncrezători. Văzînd exact despre ce-i vorba, le trecu spaima imediat. Numai Vlad nu se apropie de liliac, ci-l săgetă grozav de pornit pe Bărzăun: De-o bîzdîganie ca asta te sperii tu, bă leșie?... Și te mai ții de noi și-o faci pe grozavul că știi drumul? Tu nu vezi că ești mai tanău ca o gîscă? Da' de ce-s tanău

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
că mai este cazul. Ilinca îi ajută pe rînd, atît pe Bărzăun cît și pe Nuțu, să-și șteargă petele de noroi, rîzînd tot timpul. După ce totul reveni la normal, mai luară cîte un măr din plasa lui Nuțu și porniră mai departe, parcă mai veseli ca înainte. Merseseră deja aproape două ore și nu ajunseră nici măcar la Piatra Domniței. Se hotărîră, deci, să grăbească iar pasul, în măsura în care le îngăduia terenul. Știți ce mi-a spus mama aseară? zise la un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
păru lui că e ceva cu totul și cu totul deosebit. Adică începuse să fie tot mai sigur că spre una din acele porți de umbră, ce păreau că duc spre inima pământului, se zărește o cărare tăiată în stîncă, pornind de la o altă poartă. Vru să le arate și celorlalți, dar se răzgîndi. În primul rînd, trebuia să capete el certitudinea, pentru a putea împiedica pe oricine ar încerca să rîdă de presupunerile sale. Ș-apoi... orice ar fi fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
celorlalți: și acum de ce ne-am oprit aici și nu mergem mai departe ? Ori a-nceput să vă fie frică? Mie, frică? se împotrivi curajos Vlad. De unde-ai mai scos-o și pe asta? Ia hai să mergem, fraților! Și porniră iar, dar cu ochii mereu ațintiți la înălțimile de spaimă și chemare. Bărzăunul se făcu că vrea să se încheie la șireturi și rămase mai la urmă. Ceva mai presus de puterea sa de înțelegere îl atrăgea spre peretele de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
orice preț. Nu se poate să nu se găsească o intrare în munte pe undeva. Are dreptate Băr-Băr-Bărzăunul! fu de părere Nuțu. Chiar dacă are dreptate, trase concluzia Vlad, eu zic să mergem acum la Peștera Liliecilor, pentru că acolo ne-am pornit și nu în altă parte. O să mergem altă dată și în vîrful Pietrei Domniței, unde zice Bărzăunul. Numai că eu nu cred că se poate ajunge tocmai în vîrf. Voi nu vedeți ce înălțime fantastică? Ba, începu Ilinca încet, măsurînd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
cu ochii, eu am impresia că nu-i chiar așa de greu, dacă ne urcăm pe altă parte a muntelui. Nu se poate să nu fie vreun loc pe unde să ne urcăm. Dar acum să mergem unde ne-am pornit, cum zice Vlad. Să cercetăm Peștera Liliecilor mai întîi, ca să ne luăm de-o grijă. Așa-i! întări Virgil. Numai haideți mai repede, că am pierdut o groază de timp tot ciondănindu-ne. De data asta porniră hotărîți să nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]