4,664 matches
-
nemediat) orator-public, în practica critică, trebuie să avem în vedere caracterul deja construit, ca subiect, al publicului, în timp ce modelul, ca atare, implică discursul "într-o manieră care susține relațiile de dominare curente"780. Oratorul (tradițional), prin urmare, va contribui la proliferarea dialecticii controlului și, desigur, atâta vreme cât nu întreține o relație dialectică cu ideologia, nu va reuși să rămână agent în contextul sistemului social. Materialitatea discursului, pe de altă parte, atrage atenția asupra "praxis"-ului folosit de retorica critică. Dacă Aristotel înțelegea
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
obiective" (B.S. Bloom și instruirea, proiectarea de tip behaviorist). Astfel s-a cerut diversificarea, reconceperea practicilor reale, prin apel apoi la cognitivism și constructivism, cu consecințele lor în centrarea pe învățare, pe educat. S-a mai constatat și apariția unei proliferări, ambiguități în definire, polisemii rezultate din raportarea la câmpuri diferite, la grade de eficiență și eficacitate, cu diferențe de sens, a chiar termenului de competență: competențe transversale, competențe disciplinare, competențe de bază, competențe esențiale, competențe minimale, competențe-soclu, competențe în situații
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
alte subiecte în următoarele secțiuni: * Crearea disciplinei Relațiilor Internaționale * Teorii și discipline * Teorie explicativă și teorie constitutivă * Cu ce se deosebesc între ele teoriile relațiilor internaționale? * Ce criterii există pentru a evalua teoriile? Unul din obiectivele noastre este să explicăm proliferarea teoriilor începând cu anii '80, să analizăm diferitele lor stiluri și metode de lucru și să comentăm o problemă recurentă în domeniu, anume faptul că teoreticienii par mai curând să monologheze decât să se angajeze în dialoguri productive. Un alt
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
că anii '60 și '70 au fost martorii unei dezvoltări rapide a studiului Relațiilor Internaționale, prin apariția de noi departamente și centre academice nu doar în Statele Unite și Marea Britanie, dar și în alte locuri. Acestă perioadă a fost și martora proliferării rapide a abordărilor disciplinei. Preocuparea față de război și conflict s-a menținut, era nucleară ducând la apariția unui nou subdomeniu, studiile strategice, în anii '50 și '60. Totuși, granițele disciplinei s-au extins în această perioadă pentru a include analiza
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
într-o poziție vulnerabilă în economia mondială. Însă indiferent de desființarea barierelor vamale, piața mondială nu va fi "liberă" în niciun sens relevant, din cauza puterii companiilor transnaționale de a controla și distorsiona piețele prin prețuri de transfer și alte instrumente. Proliferarea acordurilor de liber schimb și a organizațiilor precum NAFTA, Cooperarea Economică din Asia și Pacific (APEC) și Organizația Mondială a Comerțului (OMC), precum și importanța din ce în ce mai mare a organizațiilor internaționale precum G8, Fondul Monetar Internațional (FMI) și Banca Mondială, indică influența
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
atare nu poate aduce o securitate în termeni reali pentru bărbați și femei. Mai degreabă, securitatea, după cum este definită în mod convențional în Relațiile Internaționale, se referă la o situație de stabilitate facilitată de state militarizate, ale căror capacități de proliferare nucleară, în mod ironic, sunt menite a preveni măcar războiul total, dacă nu războaiele limitate duse pe teritoriile interpușilor. Securitatea este studiată doar în contextul prezenței și absenței războiului, pentru că amenințarea războiului este considerată endemică pentru sistemul de state suverane
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
periculoase, tocmai pentru că nu e deloc greu de demonstrat. Jean-Franșois Mattéi a publicat În 1999 un eseu intitulat Barbaria interioară. Eseu despre imundul postmodern unde chestiunea modernității ca autodevorare este pusă din perspectiva exaltării "barbare" a subiectului În artă. Dar proliferarea recentă a discursului teoretic francez pe temă estetică nu face decît să gestioneze Îngrijorarea-spre-disperare față de extinderea principiilor estetice negative care prezidează producția artistică a ultimei sute de ani la nivelul vieții cotidiene; Houellebecq are curajul și intuiția să o exprime
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
stăpîn pe realitate, sau știindu-și cititorii astfel, creatorul de literatură dezvoltă universuri referențiale compensative și, cu bagajul psihanalitic făcut, adăugat unei experiențe istorice traumatizante, acceea a Occidentului modern, cercetează microuniversuri rămase pînă nu demult În suspensia anomiei. Concurează la proliferarea autoficțiunii atît hedonizarea individualismului contemporan cît și prăbușirea metanarațiunilor constatată de Lyotard: “Autoficțiunea s-ar fi născut deci din cucririle psihanalizei, impunînd o concepție despre literatură ca inevitabilă ficțiune. Cu Freud, autobiograful a realizat că, imediat ce există poveste, adică punere
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
exercițiu de Îndoială epoche-ică - și nu carteziană, din moment ce nu se mai pune problema să nege o realitate care i se pare falsă, ci să se acomodeze unei realități uscate care aproape destituie liberul-arbitru. Pe de altă parte, În pas cu proliferarea comunicațiilor vizuale virtuale - televiziune și, apoi, calculator - și cu atomizarea polilor relațiilor sociale, de la individ/instituție-masă la individ-individ, literatura se Încălzește. Astfel, discursul intelectual anti-putere se vede dezactivat politic și intenția lui practică se transformă Într-una mai degrabă estetică
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
acesteia, autoarea sintezei, menționând selectiv prezențe poetice notorii ale anilor de tranziție 1945-1948, în care coexistă divergent modalități ale lirismului interbelic (sau în prelungirea lui) și caractere ale poeziei angajate politico-ideologic, delimitează în perioada 1950-1975, două etape: 1950-1960, caracterizată prin proliferarea poeziei de inspirație și atitudine civică, și 1960-1975, diferențiată de precedenta prin sporita preocupare pentru natura specifică poeziei și efortul de eliberare al artei (pe cât posibil, în condițiile social-istorice date) de subordonarea față de orice alte valori, de sincronizare a mișcării
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
fenomene sociale terifiante în formule alegorice: foamea, mizeria,lăcomia, ura, minciuna, perversitatea... Gândind cosmogonic universul poetului, descoperim zone și elemente ale urâtului, similare morții, și zone și elemente ale frumosului, similare celeilalte dimensiuni a lumii, fața permanentă a luminii, a proliferării, a ceea ce rămâne nemuritor, susținute de un întreg arsenal de sentimente supreme: bine, adevăr, rațiune, echilibru, speranță și credință în biruințele omului. Eugen Jebeleanu aduce în poezie o anumită consecvență de crez, o anume limpezime și accesibilitate, întotdeauna cu semnificații
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
că auzi mărșăluirea surdă venind de prin pământ de peste câmpuri/ trec babele atunci, încet, pleșuve/ și duhul pământului deretică-n adâncuri." Undeva sub pământ stau îngropate femeile, pruncii, cei plecați în război; poetul prezintă antitetic o stare de efervescență, de proliferare în raport cu ceea ce a reprezentat războiul. "Case încărcate cu copii până-n acoperișuri/ trase la odgoane de cocori./ Pe aici războaiele au strigat/ până-n pântecele femeilor/ zvârcolite pe câmpuri." Poetul trebuie să uite că sufletele celor morți umblă pe Câmpia Eternă. Un
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
s-ar potrivi și lui Nichita Stănescu. În fond, ce sunt "Necuvintele", decât niște neputințe în fața mișcării universale și a faptelor. Simțim parcă, la majoritatea poeților conturându-se ideea că ar exista o neconcordanță între inerția cuvântului și starea de proliferare a formelor materiei și tendințele ei de purificare, de înaintare spre formele inițiatice, spre perfecțiune. Poetul este hărăzit căutărilor și frământărilor, ezitărilor și incertitudinilor. Totuși poetul spune-se ar fi împăcat/ Cu poteca asta îngustă ce șerpuie/ Pe gura vulcanului
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cuiburi ("Ținut"). Poetul cântă nașterea, zbaterea între viață și moarte. Nașterea semnifică permanența vieții, aceasta este minunea: "Nașterea a putut avea loc, minunea putea să se înfăptuiască/ În afară de dobitoace erau ochii cunoașterii" ("Mărturie"). Se invocă zonele aflate în stare de proliferare, în stare de neliniște, de agitație, în care sângeră sămânța în asfalt zădărnicită de forțele obscure: În pași se adună fuiaguri sure împleticindu-mă/ ugere virile în căutarea cuplului femel/ deschis interior, dar cine știe unde!/ Inflație de forță bărbătească, de mii
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pe picioare/ se vede pieptul cu pielea șarpelui de casă,/ acum că fac diguri și galerii și tot felul de ziduri la izvoare/ pre chipul și asemănarea castorilor cei cu coada solzoasă" ("Descântec"). Volumul stă sub semnul genezei și al proliferării, al împreunării și al continuității. Muma apare ca principiu zămislitor al lumii fenomenale. Muma-zeiță, Muma Maria, Maica Mumă, Maica Zână, sunt invocate în poeme în care se țese alegoria fecundității desfășurate ritualic, Muma este zeitatea simbolică atotputerniciei, a indestructibilei luxuri
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și a băieților numeri." Arta scrisului este similară focului care înfierbântă "care aprinde și care farmecă inima lui cutare". Interesant este că, și în acest poem, ca în multe din celelalte volume, totul se topește în scopul alimentării energiei și proliferării: "Pieptul pietroiului ciocănește/ Să se lipească fata de fecior/ cum se freacă pește pe pește/ când și-amestecă semințele lor". Ideea se repetă în "Descântec de frământat pâinea", în "Asupra plămadei: "nimicule/ atotputernice nimicule/ purtător de sămânța curentului divin/ aștri
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Cu toate tainele omului". Paralel cu prezentarea cuvântului ca punct de plecare al universului, ("La început a fost cuvântul și cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era cuvânt") este adus și vântul, ca semn al dezordinii și ca factor al proliferării: "Vântul însuși îi ajuta întâlnindu-le/ mirosurile prin care se-nmulțeau," Vântul însuși avea pe soția sa Vânta hărăzită de zei". De-altfel, întregul univers este prezentat în forme esențializate, cu partea lui bărbătească și femeiască. În Tracia, "Frunza gorunului
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
două/ Se așezau în clădirea cea nouă/ Mănăstirea își leapădă șubrezirea/ tencuiala neîntocmeala/ temelia și nurii/ slăbiciunea nelegăturii." Ca și la Arghezi, descântecul este de dragoste, de boală, de brâu, de subțioară, boală dată de joimărițe, boala semințelor. Puterea de proliferare, zbânțul din sămânță, cum spune Ion Gheorghe se realizează într-o stare magică: "Cum știți a-ncolțit/ și să prăsiți unul pe zi/ de vă coc copiii pe pirostrii". Poemul "Cocoșul", într-o aparentă dezordine pitorească, simbolizată printr-un bâlci care
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
poeți, o reîntoarcere la poezia lui Tudor Arghezi, Blaga, Barbu, Bacovia, dar și la Macedonski și Octavian Goga. Adrian Păunescu trece prin exuberanța primelor sentimente, prin stări de jubilație, de neliniște, de spaimă în fața unui univers aflat în stare de proliferare sau de dezagregare, cuprinsă de o "boală fără nume". Aceasta ar fi taina cea mare de care se cutremură lumea. Sevele izbucnesc, regenerând universul sau strivindu-l, sortindu-l pieirii. Eugen Simion subliniază existența unor "simboluri întoarse", o dimensionare a
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
confuze,/ Și din nou se face noapte, când ciudat și nesupus,/ laptele femeii sfinte cur ge-n jos pe-acele ziduri/ și în sus căutând gura și ființa lui Isus". Motivul vieții ca teatru, motivul comorii cu un teribil sentiment al proliferării amintesc de Ion Gheorghe "Și-ncep să se iubească bărbații și femeile,/ noapte de noapte, disperat ca-n ruguri,/ și joacă flăcări de comori pe dealuri/ pe pântecul femeii și pe pluguri". Demnă de remarcat este acea latură a liricii
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
paradoxal Întoarce lumea la ordinea spiritului, la valorile morale. Vom Încerca să explicăm acestuia. Nebunia nu poate fi negată. Ea poate fi cel mult ignorată și, ceea ce este mult mai grav, neînțeleasă sau interpretată greșit. Dar ignorarea nebuniei va favoriza proliferarea ei. Psihozele colective sunt, de exemplu, o explozie a nebuniei dincolo de orice formă de cenzură morală sau lege socială, o acceptare a Răului, considerat ca formă de eliberare cu aparență de libertate, dar haotică și absurdă, este confuzia morală dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
unor obiceiuri, norme și practici sociale de control social, a cunoscut o transformare profundă, fiind „agresat”, la rândul lui, de o serie de fenomene negative, cum ar fi sărăcia, inflația, lipsa locurilor de muncă, disoluția comunităților etc., ce au favorizat proliferarea unor delicte comise cu violență de către locuitorii din rural. Aceste date statistice, destul de sumare și incomplete, reprezintă doar suportul descriptiv al criminalității violente din România, ele neputând oferi anumite legături cauzale între diverșii factori economici, demografici, sociali și culturali care
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
literați strînși din jurul „Contemporanului”. Acesteia i s-a răspuns - susținea autorul din care mi-am scos informația - cu „Ai cuvîntul!” de Pantazi Ghica.2) Caragiale a compus și el una, „O sută de ani”, jucată pe scena Teatrului Național București. Proliferarea „revistelor” e legată de înmulțirea „grădinilor de vară”, care, pe lîngă „varieteu” (balet, muzică), aveau nevoie de un atare repertoriu pentru a-și distra consumatorii. în anul deloc vesel 1918, de pildă, se jucau: „Hop și eu cu țața Lina
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
vizau în primul rînd ineficiența administrațiilor, dar și mentalitatea colectivă ce se manifesta prin „concepții înapoiate de negativism în orice întreprindere spre și mai bine”5) și lipsa de reacție în fața urîtului. Tema principală de discuție o constituia anarhia edilitară, proliferarea odată cu micul comerț a barăcilor, chioșcurilor, șandramalelor. „Edilii noștri - ricana autorul anonim al unui pamflet - nu cultivă decît baraca. Unica lor grijă este cultul barăcii, și oriunde găsesc un locușor gol, fac ce fac și construiesc o baracă. [...] Astfel, la
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
frază pe care Auguste Comte a scris-o într-o perioadă cînd mulți credeau numai în viitorul unui naționalism triumfător: "Omul devine din ce în ce mai religios..." Curios e doar faptul că această căutare, această frămîntare generală atît de mare a dus la proliferarea contradictorie a dogmelor, a credo-urilor, a Bisericilor. Într-un fel, visul unirii s-a întors împotriva sa. De aici și trăirea sa intensă, apelurile sale insistente. Spre o încercare de interpretare Există un vertij al imaginarului, care nu-i
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]