4,129 matches
-
normanzi, creștinătatea latină a înlocuit treptat tradiția greco-bizantină din Sicilia. În procesul de înfeudare dintre 1072 și 1092, nu s-au creat mari fiefuri nedivizate. Vasalii, fie că erau normanzi, francezi sau italieni, își datorau beneficiile direct către conte. Nicio răscoală feudală de mari dimensiuni nu a izbucnit împotriva contelui Roger. În 1091, pentru a evita un atac al sarazinilor din Africa de Nord, Roger a pus la punct o flotă cu scopul de a cuceri Malta. Vasul pe care care afla Roger
Roger I al Siciliei () [Corola-website/Science/328225_a_329554]
-
generale: separarea puterii în stat, una sau două Camere alese prin vot direct și universal. În Regatul României spre sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea apar mișcări sociale tot mai puternice, care vor culmina cu răscoala din 1907. În prima jumătate a secolului al XX-lea, agricultura este în continuare principala ocupație din mediul rural. Populația rurală atinge în anul 1930 cifra de 14, 4 milioane oameni, adică 79,8% din totalul de locuitori. În Muntenia
Reforma agrară din 1921 () [Corola-website/Science/328236_a_329565]
-
unei reforme agrare și rezolvarea problemei agrare se regăsește în programul mai multor partide, încă din perioada antebelică. Legiferarea reformei agrare a luat un timp îndelungat în toate provinciile istorice datorită importanței înfăptuirii reformei. În sânul Partidului Liberal, imediat după Răscoala din 1907, s-au conturat mai multe orientări, chiar și contradictorii în privința rezolvării acestei probleme, însă atât în 1907, cât și în urma manifestului-program, liberalii se pronunță împotriva realizării unei ample reforme agrare, idee susținută în special de cercurile „poporaniste”, avându
Reforma agrară din 1921 () [Corola-website/Science/328236_a_329565]
-
clericii germani și italieni în acest proces, nu trebuie neglijat nici rolul jucat de bulgari, dovedit de numărul mare de cuvinte de origine slavă prezente în limba maghiară, (în special în domeniul agriculturii). Existența noului regat a fost amenințată de răscoalele păgânilor și de încercările de cucerire ale Sfântului Imperiu Roman până în timpul domniilor regilor Ladislaus I (1077-1095) și Coloman (1095-1116), care au stabilizat situația monarhiei. Odată cu stabilitatea, cei doi regi au dus și o politică expansionistă, reușind să cucerească Croația
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
a recucerit tronul în 1044 cu ajutorul împăratului Sfântului Imperiu Roman, Henric al III-lea, dar a fost obligat să accepte statutul de vasal al acestuia din umră. A doua sa domnie s-a sfârșit odată cu uciderea lui la Székesfehérvár în timpul răscoalei lui Vata, care a avut ca obiectiv principal abolirea creștinismului și restaurarea păgânismului în Ungaria . Răscoale lui Vata l-a propulsat pe tron pe Andrei, unul dintre fii lui Vazul, care trecuse între timp la creștinism. În ciuda sprijinului primit de la
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
prima dată, soție fiind Elvira de Castilia, fiică a regelui Alfonso al VI-lea al Castiliei. În 1122, Guillaume al II-lea, fiul lui Roger Borsa, ducele de Apulia și văr al lui Roger fiind înlăturat de la putere în urma unei răscoale, s-a oferit să renunțe la pretențiile ce îi rămăseseră asupra unor locuri din Sicilia, ca și la o parte din Calabria. În schimb, Roger a traversat Strâmtoarea Messina pentru a-l supune pe vasalul ducelui, contele Iordan de Ariano
Roger al II-lea al Siciliei () [Corola-website/Science/328265_a_329594]
-
Rainulf. Rainulf a solicitat restituirea atât a soției sale, cât și a comitatului. Ambele cereri au fost respinse, iar Rainulf, împotriva ordinelor primite, a părăsit Roma, fiind urmat de Robert de Capua. Mai întâi, Roger a avut de confruntat o răscoală în Apulia, în cadrul căreia l-a înfrânt și deposedat pe principele Grimoald de Bari, pe care l-a înlocuit cu cel de al doilea fiu al său, Tancred. Între timp, Robert de Capua și Rainulf de Alife au capturat Benevento
Roger al II-lea al Siciliei () [Corola-website/Science/328265_a_329594]
-
teritorii au constituit pentru următoarele șapte secole regatele de Neapole și Sicilia. În 1139, Bari, unde pe parcursul războaielor din ultimii ani rămăseseră 50.000 de locuitori îngrămădiți în spatele zidurilor, a hotărât să capituleze: "excellentissimus princeps" Iachint de Bari, care condusese răscoala orașului, a fost spânzurat odată cu mulți dintre susținătorii săi, însă prin aceasta orașul a putut evita să fie jefuit. Execuția principelui Iachint și a consilierilor acestuia a constituit poate cel mai violent act din viața lui Roger. În vreme ce fiii săi
Roger al II-lea al Siciliei () [Corola-website/Science/328265_a_329594]
-
numit uneori "regnum Apuliae et Siciliae") acoperea nu numai insula propriu-zisă a Siciliei, ci întregul sud al Italiei, precum și arhipelagul maltez. Insula a fost divizată în trei regiuni: Val di Mazara, Val Demone și Val di Noto. În 1282, o răscoală izbucnită împotriva dinastiei de Anjou, cunoscută sub numele de "Vecerniile Siciliene", a pus capăt domniei lui Carol de Anjou asupra insulei Sicilia. Angevinii au reușit totuși să își mențină controlul în partea continentală, care a devenit o entitate separată care
Regatul Siciliei () [Corola-website/Science/328296_a_329625]
-
Marea Mediterană vreme de aproape un secol. Succesorul lui Roger al II-lea a fost fiul său, Guillaume I, cunoscut ca "Guillaume cel Rău", deși porecla izvorăște în principal din lipsa sa de popularitate în rândul acelor cronicari care simpatizau cu răscoala baronilor, reprimată de către Guillaume. Domnia sa s-a încheiat în pace (1166), iar fiul său, Guillaume al II-lea era încă minor. Până la sfârșitul perioadei sale minorat (1172), regatul a avut parte de tulburări care aproape au răsturnat de la putere familia
Regatul Siciliei () [Corola-website/Science/328296_a_329625]
-
de altă parte însă, stăpânirile achiziționate de tatăl său în Africa de Nord erau pierdute în fața Almohazilor, și este posibil ca Maio să fi îndemnat la părăsirea lor, în fața pericolelor care amenințau Regatul Siciliei dinspre nord. În acest context, în 1156, o răscoală a izbucnit în orașul african Sfax, care s-a răspândit rapid, neluându-se nicio măsură pentru reprimarea ei. În 1159, amiralul sicilian Petru a condus un raid asupra Balearelor, deținute pe atunci de către sarazini, în fruntea a 160 de vase
Guillaume I al Siciliei () [Corola-website/Science/328286_a_329615]
-
țară la Újvár (azi Abaújvár) și au câștigat rapid sprijinul popular pentru cucerirea tronului, în special al celor care nu renunțaseră la pagânism, si aceasta în ciuda faptului că András se creștinase (Levente rămăsese păgân). După reîntoarcerea lor, a izbucnit o răscoală, pe care András și Levente au sprijinit-o la început. În timpul acestei rebeliuni, nobilul păgân Vata (ori Vatha) a preluat conducerea unui grup de răsculați care doreau abolirea creștinismului și revenirea la credințele strămoșeșeti păgâne. În conformitate cu legendă, Vata și-a
Răscoala lui Vata () [Corola-website/Science/328344_a_329673]
-
canonizat pentru martiriul lui, iar dealul de pe care a fost aruncat a fost redenumit în maghiară Dealul Gellért. În zilele noastre, acest deal se află în centrul orașului Budapesta, aici aflându-se un monument care îl comemorează pe sfânt. La răscoală împotriva regelui au participat și fiii lui Iula (în maghiară Gyula), voievodul Albei Iulia și al Transilvaniei, care fusese detronat de regele Ștefan. Fiii lui Iula urmăreau redobândirea Transilvaniei. Răscoală lui Vatha a fost ultima încercare importantă de oprire a
Răscoala lui Vata () [Corola-website/Science/328344_a_329673]
-
permanentă în Sfântul Imperiu Roman din timpul fiului ducelui, Ludovic al IV-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman. Capela Sf. Lorenz din partea de nord, care a fost demolată în secolul al XIX-lea, a găzduit odată bijuteriile imperiale. După câteva răscoale, castelul a devenit prea nesigur și ducii Wittelsbach s-au mutat în palatul Residenz. Începând din secolul al XV-lea, castelul a fost doar reședință a mai multor departamente guvernamentale. Aripa de vest construită în stil gotic târziu (Burgstock cu
Alter Hof () [Corola-website/Science/328364_a_329693]
-
prins pe Ogilvie și pe soția sa, care i-au spus o poveste falsă cum că onorurile au fost duse peste ocean. După reinstaurarea lui Carol II în 1660 onorurile au fost dezgropate și înapoiate regelui. În 1685, în timpul unei răscoale, 122 de bărbați și 45 de femei au fost capturați într-un donjon cunoscut ca "Whigs' Vault" (închisoare sub forma unei bolte) în Dunnottar. Anti-monarhiștii au refuzat să recunoască supremația regelui în problemele spirituale. Când 25 de prizonieri au evadat
Castelul Dunnottar () [Corola-website/Science/327624_a_328953]
-
de câmp al Coroanei și membru al șleahtei (aristocrației) Uniunii statale polono-lituaniene. El este considerat unul dintre cei mai de succes comandanți militari și un erou național al Poloniei. El și-a adus o contribuție marcantă la luptele din timpul Răscoalei lui Hmelnițki, Primul Război Nordic și a Războiului polono-suedez (Potopul). În timpul „Potopului”, el a folosit cu succes tacticile războiului de gherilă, contribuind în mod hotărâtor la victoria polonezilor. Rolul foarte important la lui în istoria Poloniei este subliniat prin menționarea
Stefan Czarniecki () [Corola-website/Science/327643_a_328972]
-
a devenit consilierul militar a l lui Ioan Cazimir al II-lea Vasa, pe care este posibil să-l fi însoțit la Viena . În 1637 el s-a căsătorit cu Zofia Kobierzycka. În același an, Czarniecki a participat la înăbușirea răscoalei cazacilor conduși de Paweł Michnowicz și a luptat în bătălia de la Kumejki. Asaltul de cavalerie pe care l-a condus Czarniecki a contribuit în mod hotărâtor la victoria polonezilor. Pentru următorii ani, Czarniecki a slujit în regiunea de frontierei sud-estice
Stefan Czarniecki () [Corola-website/Science/327643_a_328972]
-
de cavalerie pe care le-a condus. În acest an a devenit regimentarz în cadrul unității sale de cavalerie ușoară, dar păstrat și gradul de porucznik (locotenent) de husari. Czarniecki a participat în mod activ la bătăliile împotriva cazacilor din timpul Răscoalei lui Hmelnițiki. Pe 16 mai 1648, el fost luat prizonier împreună cu numeroși alți nobili polonezi de către cazaci, după Bătălia de la Żółte Wody, dar a fost eliberat după plata unei răscumpărări. El a participat la apărarea fortăreței Kudak, a cărei garnizoane
Stefan Czarniecki () [Corola-website/Science/327643_a_328972]
-
furtuni de zăpadă Tzipori a fost cucerit regele Irod cel Mare din mâinile lui Matityahu Antigonos. Când Irod a pus stăpânire pe Galileea, Sepphoris-Tzipori a continuat să fie capitala de district. După moartea acestuia, Yehuda ben Hizkiya a condus o răscoală la Tzipori și a provocat la luptă forțele romane trimise de guvernatorul Siriei, Varus. Drept urmare orașul a fost ars, iar locuitorii vânduți ca sclavi. Fiul lui Irod, Irod Antipa, care a preluat controlul în Galileea și Pereea, l-a reconstruit
Sepphoris () [Corola-website/Science/327673_a_329002]
-
Aspasianus" (Vespasian) și oamenii din Tzipori au fost singurii dintre locuitori Galileei care au cerut pace romanilor. Sepphoris a bătut în secolul I monede proprii, de pildă în vremea domniei lui Antoninus Pius ele erau decorate cu motive politeiste. După răscoala din vremea lui „Kitos” (Polmos Kitos, după numele guvernatorului roman Lusius Quietus ) (115 d. Hr) până la răscoala lui Shimon Bar Kohba consiliul orașului a încăput în mâinile politeiștilor eleniști, după mărturia Talmudului „aramei” și veterani romani . Evreii l-au recăpătat
Sepphoris () [Corola-website/Science/327673_a_329002]
-
Sepphoris a bătut în secolul I monede proprii, de pildă în vremea domniei lui Antoninus Pius ele erau decorate cu motive politeiste. După răscoala din vremea lui „Kitos” (Polmos Kitos, după numele guvernatorului roman Lusius Quietus ) (115 d. Hr) până la răscoala lui Shimon Bar Kohba consiliul orașului a încăput în mâinile politeiștilor eleniști, după mărturia Talmudului „aramei” și veterani romani . Evreii l-au recăpătat la mijlocul secolului al II-lea. Sepphoris se numea în acea perioadă Diocaesarea. După răscoala lui Bar Kohba
Sepphoris () [Corola-website/Science/327673_a_329002]
-
d. Hr) până la răscoala lui Shimon Bar Kohba consiliul orașului a încăput în mâinile politeiștilor eleniști, după mărturia Talmudului „aramei” și veterani romani . Evreii l-au recăpătat la mijlocul secolului al II-lea. Sepphoris se numea în acea perioadă Diocaesarea. După răscoala lui Bar Kohba, în care evreii din Tzipori, o mare parte din ei loiali stăpânirii romane, nu au fost implicați direct, au sosit noi locuitori în oraș. Din punct de vedere economic, s-a dezvoltat mai ales ramura alimentară, mai
Sepphoris () [Corola-website/Science/327673_a_329002]
-
să își căsătorească propria sa soră, Sichelgaita cu Guiscard în schimbul protecției și apoi o altă soră, Gaitelgrima cu Iordan, fiul lui Richard de Aversa, devenit recent principe de Capua. În 1071, Gisulf și Richard de Capua au acordat sprijinul unei răscoale a lui Abelard și Herman, fiii lui Umfredo de Hauteville, frate al lui Robert Guiscard, și altor câtorva seniori minori împotriva autorității lui Guiscard în propriul ducat al acestuia de Apulia. Această inițiativă nu a avut niciun rezultat palpabil, ea
Gisulf al II-lea de Salerno () [Corola-website/Science/327743_a_329072]
-
Marea Câmpie Ungară de sud (cu excepția Transdanubiei de Sud). Puterea Imperiului Otoman a crescut treptat în secolul al XVI-lea, acesta reușind să obțină controlul asupra unor noi teritorii în Balcani. În același timp, Regatul Ungariei a fost slăbit de răscoalele țărănești. În plus, disensiunile interne au fragmentat solidaritatea nobilimii maghiare în timpul domniei regelui Ludovic II Iagello (1516-1526). Soliman Magnificul (1520-1566) a atacat Regatul Ungariei pretextând o ofensă diplomatică. După ce au cucerit Belgradul în 1521, otomanii au provocat o înfrângere decisivă
Ungaria Otomană () [Corola-website/Science/327745_a_329074]
-
cel Bătrân a fost silit să renunțe la zestrea primei sale soții, ca și la castelele sale de Leisnig și Morungen în favoarea regelui, în schimbul răscumpărării fiului său. După încoronarea imperială a lui Henric al V-lea, Wiprecht s-a raliat răscoalei lui Siegfried de Orlamünde și a landgrafului Ludovic I de Thuringia din 1112. Răsculații au fost înfrânți de către Hoyer de Mansfeld, iar Wiprecht a fost capturat și închis la Trifels în 1113, fiind cruțat de la moarte cu condiția transferării tuturor
Wiprecht de Groitzsch () [Corola-website/Science/327774_a_329103]