4,770 matches
-
primă mână nume și locuri autentice, ca apoi acestea să fie schimbate, esențializate prin actul de sublimare al creației, este clar că despre acest toponim e vorba, din moment ce-n poezie apare explicit; el are, însă, o dimensiune generalizatoare: Adesea la scăldat mergeam/ În ochiul de pădure,/ La balta mare ajungeam/ Și l-al ei mijloc înnotam/ La insula cea verde 163. Pornind de la realitatea lumii înconjurătoare, trăită în arealul ipoteștean, Eminescu proiectează în lumea ideală a construcției sale poetice o nouă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
basme triste, dulci/ Părea că vede zâne cu păr de aur roș -, cât și al unora quasirealiste: În lacu-adânc și neted, în mijlocul de lunce,/ [...] trestia cea naltă vuind de vânt mai tare/ [...] Când rețele din codru pe creții apei clare,/ Scăldându-se prin papuri lăsau pe valuri fulgi 174. Permanența vie a suferinței, dusă de undele timpului până la maturitate, se manifestă pregnant într-un florilegiu stilizat cu numele-pecete Floare de tei, concepută prin 1880: Floare de lac,/ De-atunci cuprins de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
sfâșia fața senină a lacului 190; un soi de "echilibristică" pe muchie de cuțit se desfășoară în sensurile deslușite ale fiecărui cuvânt: Și de odată văzură în urmă-le un luciu întins, limpede adânc, în a cărui oglindă bălaie se scălda în fund luna de argint și stelele de foc191. Cuvintele sunt și mai grele de sens atunci când instanțele o cer; cotoroanța spre exemplu este cuprinsă de somnul ei de fier și se afundă în adâncul cel vrăjit și necunoscut al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
se vedea apărând câte-o rotunzime albă a corpului ei ieșind pe suprafața apei albastre, un glob de omăt tradând un corp de alabastru 305. Ieșită din mare, iubita apare într-Un negligé ce părea o negură de argint care scălda în albeața sa fantastică și diafană figura ei naltă, mlădioasă, subțire ca o elfă de mare306. Revine des imaginea celor doi îndrăgostiți, împletiți ca lianele în sărutări, fie că este vorba de înălțări sublime cum este acela al zborului în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
moartea prematură, îi cresc aripi și se preface-n înger. Substanța cerului este descrisă indirect, prin intermediul stelelor, dar și a prezenței imaginare a unui Dumnezeu atotputernic: în ceruri(le) de stele în care s-aprind candelabre 203 domnește un zeu scăldat în cerul a mii de rugăciuni 204. Arareori, așa ca în Venere și madonă, cupola cerească pare să se laicizeze, pusă fiind în relație cu ideea de generație. Astfel, generația dinaintea lui Eminescu, surprinsă ca o lume ce gândea în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
permisie. Austriecii l-au declarat rege al valsului (imposibil la noi, fiindcă avem un singur post de meta-rege, ocupat de Hagi) și, la fiecare început de an, adună spuma cremei societății vieneze în fosta sala a manejului, împodobită sărbătorește și scăldată-n flori, spre a aplauda ritmat eternul bis "Marșul lui Radetzky". Suntem, se pare, națiunea cea mai dispusă să-și dea palme în oglindă mirându-ne, apoi, de lipsa de respect cu care ne tratează alții. Mă-ntreb cum ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
Închipuire. Să stau s-o aștept la locul faptei mele nesocotite, să rămân acolo consemnat zi și noapte, când firesc și cuminte ar fi fost să mă interesez de viața ei, s-o caut, să aflu În ce ape se scaldă și să Încerc s-o conving de bunele mele intenții. Dar asta s-ar fi putut Întâmpla eventual În vreunul din romanele vieții mele. De multă vreme viața mea lucra cu măsuri diferite, croite pe calapodul viciului solitar al imaginației
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
-su cu motorul nou și cu celelalte piese pentru care a plătit de-l ustură la inimă. — Îl dă afară, să-i plouă-n găoace, rânjește părințelul. Ce-a mai rămas din mașina asta, o să faci o troacă să se scalde rațele-n ea... Încruntarea de pe fața bătrânului Îl face să-și ia seama: ba taci că-i bine, moș Victore. Când o apărea Viorel, să vezi cum Îl facem ca nou. Hai, cheam-o și pe dada Leontina, că văd că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
văzut? Omoară! Omoară! lătra Întunericul. L-am văzut pe Pepino zvâcnind, ținându-se cu mâinile de gât și căzând grămadă În fața ușii deschise prin care ar fi trebuit să trec. Nu m-au văzut... Așteptam În Întuneric lipit de zid, scăldat tot de sudoarea de gheață a morții, și numaidecât am văzut două umbre aplecate și rupte de mijloc, furișându-se iute, iar după două secunde a apărut și a treia, cu un pistol pe care-l ținea În amândouă mâinile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
București. Somnul adânc parcă-mi extirpase stomacul, dar mă refăcuse pe deplin. Deja mă orientam cu ochii pe jumătate Închiși și cu toate simțurile amorțite prin mulțimea Întâmpinată pe peron de rude și prieteni ce nu mai pridideau cu Îmbrățișările scăldate În lacrimi de bucurie, că-i văd Întregi și vii acolo-n Gara de Nord. La fel de vie o fi fost și rana mea din stomac după cum o simțeam zvârcolindu-se și zvâcnindu-mi până-n capul pieptului. Nu scăpam din ochi colțul unei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Înota, dar n-am mai apucat s-o văd ieșind din mare că iarăși fugisem și eram tot un creier În flăcări scriind pe nisip o istorie infinită deșirându-se Într-un inel de foc palpitând În jurul lumii. Eram tot scăldat În sudori când m-am trezit din nou. Mă ustura pielea. Plaja se umpluse de femei și bărbați goi. Dinspre sud veneau figuri pe care abia de le mai recunoșteam. Ei duceau pe umeri și pe capete cutii de carton
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
din comun, abia mai șopti, cu icniri grele din piept... „ - Căpitane... m-a atacat prin spate, abia am tras focul de alarmă, apoi,.. apoi, mi-a sfârtecat pieptul... atunci am descărcat automatul, tot.. dar nu l-am nimerit.. Cu obrajii scăldați în lacrimi „Filologul” povestea tot mai greu... din ce în ce mai greu. „ - Îmi pare rău că nu ți l-am adus viu..! .. Îmi pare rău!..” „ - Ba da, Neagule... îi aici, viu..!”, se auzi glasul îngroșat, înfricoșător de îngroșat, al lui Cârțu, printre măsele
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
imediat, suntem împresurați !”, fură ultimele cuvinte ale lui Neagu,.. mâna îi slăbi strânsoarea, și capul îi căzu pe-o parte.. cu ochii în ochii lui Baltă. Căpitanul îl îmbrățișă strâns la piept și-l sărută pe frunte, obrajii îi erau scăldați în lacrimi.. fără să plângă. El era dintre aceia care plâng.. mâine... „ - Să-l îngropăm, fraților... să-l îngropăm creștinește !”. Baltă vorbi atât de grav.. cutremurător de grav, apoi, se închină și-l sărută pe frunte încă o dată. La fel
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
armelor. Milițienii cu câini apăreau de după creastă în valuri. Baltă, fără grabă, îi luă în brațe, pe rând, și-i strânse la piept îndelung, sărutându-i pe frunte... „Sărmani prieteni... dormiți în pace !.. V-ați făcut datoria..!”. Obrazul îi era scăldat de lacrimi. Se ridică și se mai uită o dată la fostul seminarist, murmurând... „De-ar fi Moldova’n deal la cruce... „Părinte” ! De-ar fi..!”, și trecu într-un hohot înăbușit. Pe Baltă nu l-a văzut nimeni vreodată plângând
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
-ntoarse... Când a simțit labele de dinainte pe umeri și răsuflarea caldă a câinelui în ceafă, s-a răsucit... câinele a icnit, dar, colții i s-au oprit în beregata lui. Un șuvoi de sânge cald, din gura câinelui îi scăldă obrajii și, simți că-l îneacă. Peste o clipă, frumosul animal încovrigit, călare pe Ichim, care îl strângea cu ultima picătură de energie. Între timp, Baltă cu Oanță și Ion Cârțu, își dădură drumul pe povârniș în prăpastie... Când s-
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
minuni, mă uitam cu admirație la clădirea fostei mele școli. Pe cealaltă parte a străzii, față în față, se înălța, albă, turla bisericii Sf. Gheorghe-Lozonschi Soarele se suise, pe bolta cerească la aproape două sulițe Fostul palat și biserica se scăldau în razele roșiatice ale soarelui de octombrie, strălucind ca și când ar fi luat toată lumnina soarelui. Nu-mi puteam desprinde ochii de acea lumină care, parcă îmi ogoia rănile din suflet. Poarta, mare, impunătoare, era închisă... mi se părea mai mare
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
bronz se simțea o putere neînțeleasă, o taină liniștitoare... avea ceva nostalgic, ceva trist.. Pe cealaltă parte a străzii, se ridica, albă , Biserica Sf. Gheorghe-Lozonschi. Aproape șase secole de rugăciune, au fost înălțate în acel loc sfânt. Palatul și biserica, scăldate în razele roșiatice ale soarelui, la ora aceea, stăteau față în față ca doi martori muți, înfipți adânc în trecut... sub povara tainelor. „Dac’ar putea vorbi aceste zidiri... dac’ar putea..!”, a fost primul gând care-mi trecu prin
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
o stare atât de confortabilă. M-am prostit de tot, astfel că, de la un timp, am sfârșit prin a imita până și găinile care se joacă needucate în țărână. Când e foarte cald, într-adevăr, găinile sunt obișnuite să se scalde-n praf, scormonind adânc cu ghearele până se-ngroapă cu tot trupul în el. Stau așa câtva timp, nemișcate, apoi renunță la asta, stârnind nori groși de pulbere, scuturând zgomotos din aripi și scoțând sunete guturale de ușurare. Spre surprinderea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
cel puțin așa mi se părea. Un spațiu paradisiac, împestrițat cu flori de felurite culori. Tocmai aici a găsit ea ierburile de leac pe care le căuta. Ne-am așezat la umbra unui arbore enorm și am mâncat ceea ce pregătise, scăldați în miresma aceea puternică și, după un somn scurt și întremător, ne-am reluat mersul, străbătând îndărăt cărarea pe care Aia avusese grijă s-o însemneze, făcând crestături discrete cu o mică secure cu două tăișuri. Am privit intrigat acel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
neîndoielnic că aparține, cu adevărat, spiței regale de la Samisegetuza. S-a revoltat împotriva regelui și i-a fost acceptat autoexilul. Ca și mie. Paris Plimbându-mă singur într-o dimineață pe țărm, am văzut trei fete complet goale ce se scăldau în apa mării. Le-am observat cu atenție și, călăuzit de experiența mea trecută de cunoscător, am încercat să le judec frumusețea; exact ca Paris, căruia Venus, în schimbul aprecierii favorabile, i-a promis-o pe Elena. Aceasta a fost originea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
ajung aici purificate. Simt pe piele săgețile lor de foc. Până la urmă adorm. Nu pot spune cât timp durează somnul meu. Știu doar că senzația de arsură e cea care mă trezește. Atunci mă ridic și mă duc să mă scald în apa mării, limpede și generoasă. Zăresc pești mici, meduze și alge minuscule. E o senzație de mare plăcere și nu rezist ispitei de a mă scufunda. Încep să înot. Trupul meu se bucură îndelung de răceala apei. Mă întorc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
depărtată, unde scot, pe rând, apă cu o ciutură; se crede că, în clipa în care ciutura se scufundă în apă, fetele pot vedea, cu complicitatea licărului de lună, chipurile viitorilor soți. Apoi tinerele se dezbracă de veșminte și se scaldă, goale, în apa scoasă; se crede că, după acest contact cu trupurile lor, această apă e bună de făcut farmece de dragoste. Lipsă de prejudecăți Dimineața, când soarele e deja sus pe cer, îmi las hainele și merg desculț pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
pe nimeni atât cât să-mi pierd mințile, n-am fost capabil de una ca asta. N-am depășit niciodată limitele. Poate că n-am știut să trăiesc până la capăt profunzimea unui sentiment de iubire. Am venit aici ca să mă scald în sângele acela sacrificial, să locuiesc în ținutul natal al Medeei. Numai așa, poate, voi putea să mă cunosc mai bine. Am ales să trăiesc în mod autentic, fără teamă de convenții. Grație Gesturile Aiei sunt la fel de rafinate în orice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
părerea; cred, mai degrabă, că nu poți trăi dacă nu semeni pământul și nu mulgi oile. Aici, și eu a trebuit să învăț să mânuiesc plugul și să ar; într-o seară, m-am descoperit numărând, doborât de trudă și scăldat în sudoare, câte brazde răsturnasem în ziua aceea. Era un pariu pe care doream să-l câștig; un poet, ca să poată să scrie, trebuie să trăiască toate acele ipostaze umane descrise în poezia lui. Altfel rămâne artificial. Meseria de poet
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
Încă sângeram când m-am întors acasă. Aia, cu un surâs ironic, s-a apucat să mă oblojească. Sigur, metodele ei sunt diferite de cele ce se folosesc la Roma. Întâi și-ntâi m-a dus în curte unde se scaldă găinile în praf și m-a pus să stau pe un trunchi. Fără să mă prevină, a pus pulbere albă pe rană, până ce sângele a încetat să mai curgă. Apoi s-a dus în pădure să caute „ierburi de leac
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]