4,389 matches
-
calculeze, dar, chiar și așa, hotărî că prada merita osteneala într-atât, încât dacă greșise cu mult, el va fi acela care va deveni pradă. Puțin câte puțin începu să zărească din nou profilul caiacului, apoi apa și în sfârșit silueta nemișcată. Ridică brațul foarte încet, se propti bine în genunchi și, aplecându-și trupul cu mare grijă ca să evite răsturnarea ambarcațiunii, aruncă arma cu toate puterile. Caiacul se clătină și a trebuit să se prindă de margini ca să nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
femeie. Și chiar între un bărbat și alt bărbat, pentru că nu i-a trecut neobservat faptul că în sat erau doi sau trei războinici a căror cruzime probabil că lăsa mult de dorit. Cu părul lăsat liber până la umeri, cu silueta mlădioasă și penisul legat între fese, îi aruncaseră priviri galeșe în timpul cinei. O femeie miorlăi în depărtare. A fost o tânguire îndelungată și profundă, de infinită plăcere, și îi veniră în minte acele lungi nopți de încordare, când se străduia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
pună la încercare pe învățătoare; să descopere cum dracu’ era în stare ăla să o excite atât de tare pe chiștocul ăla de femeie. O umbră se opri în fața intrării. La lumina jăratecului de la un foc ceva mai depărtat, ghici silueta cu linii curbe a unuia dintre războinicii cu păr prea lung. Făcu pe adormitul, dar rămase cu un ochi întredeschis. „Războinicul“ îl privea, nemișcat și tăcut. Avu inspirația să lase să-i scape o bășină sonoră. Umbra dispăru în aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
care emiteam eu, foarte puțini o captau. În cea de a treia zi, pe înserat, zăriră orașul Santa Marta, care se înălța - murdar și fierbinte - la un cot al râului, pe un povârniș de unde se putea distinge acum, la Nord-Vest, silueta decupată a primelor culmi andine. Santa Marta - punct al civilizației înaintat în selvă, capitală a „muntelui“ amazonian, sediu al guvernatorului civil, al comandantului militar și al episcopului - figura pe hărți ca oraș de categoria a doua, dar în realitate nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Santa Cruz. — Și ce vrei? Să-i lansezi pe yubani în luptă, fără să ții seamă de consecințe? Cine îi va opri după aceea? Nu răspunse. Cugeta în vreme ce urmărea cu privirea bena funicularului traversând râul. Înăuntru, nu se distingea decât silueta corpolentă a unei negrese enorme - „La Sandra“ - care încerca să se apere de soare sub o umbrelă. „Dacă se răstoarnă bena și „La Sandra“ cade în apă - se gândi el -, toți peștii și caimanii din San Pedro vor lua sifilis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
progreselor tehnicii. Observă cu atenție rabla de avion, îi socoti vârsta și ajunse la concluzia că ar trebui să-i aducă mulțumiri și lui Dumnezeu. Huruitul își schimbă ritmul, botul i se ridică puțin și în față începură să apară siluetele albe ale Muntelui Luminos și ale Vulcanului Liniștit, atingând amândoi șase mii de metri altitudine. Trecătoarea șerpuia între cele două culmi, deschizându-și drum printr-un teren pustiu de culoare ocru, cu vegetație rahitică și care începuse să înlocuiască, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
trei cărți de șah, două geografii și nenumărate romane de toate genurile. Se întoarse spre femeie: — La cât le lăsați dacă le iau pe toate? Îl privi uimită. Închise cartea și își părăsi locul de refugiu din spatele tejghelei. Avea o siluetă frumoasă pe care părea că nu voia s-o scoată în evidență. Era îmbrăcată prost și neîngrijit, într-o culoare maro ce nu o avantaja. Înaintă spre el și se opri să privească stocul în lichidare: — Pe toate? repetă ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Lumina dispăru și noaptea veni prinsă în coada ultimului stârc care se făcu nevăzut printre copaci. În selvă, nu era crepuscul; ziua și noaptea, noaptea și ziua se succedau brusc, aproape fără tranziție și trebuiră să facă eforturi ca să distingă silueta ce se ivise printre liane și înainta spre grupul strâns pe malul râului. — Kano! Ridică brațul ca să arate șarpele surucurú, dar puterile îl părăsiră și căzu cu fața la pământ. Din umbrele pădurii ieși Ecla în spatele lui, sări peste cadavru, înaintă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
de la răsărit. Un minut... Două... Trei... Și simți că îi e frig. — Trebuie să fie teama. Urină și avu impresia că zgomotul frunzelor, atunci când se udau, trezea întreaga lume. Când termină, era deja ziuă. Acum distingea contururile lucrurilor, diametrul copacilor, silueta frunzelor mari, întinderea luminișului, formele construcțiilor din tabără. Ceva se mișcă în fața lui, în dreapta. Putu zări un cur gol și niște picioare ce se mișcau târându-se lipite de pământ. Câțiva metri mai încolo înainta alt cur... și un al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
mergi cu tramvaiul dimineața la ora șase, în miezul iernii cînd geamurile sînt cețoase, înghețate de ger și cînd se deschid ușile în fiecare stație năvălește un val de frig, ridici privirea și observi prin întuneric becurile colorate ale străzii, siluetele fantomatice ale clădirilor sau umbrele copacilor, ușile se închid apoi și frigul se dispersează, dar tu între timp ai început să te gîndești la ale tale, după vreo jumătate de oră apare și culoarea roșiatică a răsăritului undeva pe cerul
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
SĂPUNUL LUI LEOPOLD BLOOM roman Partea Întîi ÎMI PLACE UNEORI SĂ DAU LA O PARTE PERDELELE și să privesc pătratul de oraș perfect delimitat de marginile ferestrei Închise. Prima senzație este invariabil aceeași: un ecran de televizor pe care apar siluetele blocurilor noi dintrun cartier muncitoresc. Imaginea este animată, reconfortantă. Parcurs În relanti de sus În jos, filmul Începe cu antenele metalice care invadează terasele; ce desfrîu de inteligență și inventivitate, cîte resurse creatoare au Înghițit aceste apariții bizare, cercuri, spirale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de mînă cînd se Înfierbîntă descriindu-i ultima lui performanță erotică cum o urmează În bucătărie ca o umbră pentru că nu a terminat Încă să-i spună eu continui să scriu Îmi iau medicamentele pe ecranul televizorului se mișcă cinci siluete În costume naționale deschid și Închid ritmic gura dau din picioare dar nu le aud tropăitul nu le aud glasul televizorul merge fără sonor Niki Bârsan are totdeauna lucruri interesante de povestit să nu-l deranjăm. Doamna E. aduce cafeaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
a murit - am fost la vernisajul unei expoziții a pictorilor amatori. Trebuia să scriu un articol pentru revistă. Un tînăr frumos, blond, Îmbrăcat foarte Îngrijit, m-a urmărit pas cu pas pînă la sediul asociației. Mă simțeam ușoară, Îmi imaginam silueta mea sveltă, văzută din spate, Îmi accentuam mișcarea șoldurilor. Se trezise din nou În mine femeia aceea cochetă pe care o uitasem. După o oră, cînd am ieșit, era tot acolo. Mă aștepta. M-a Însoțit spre casă În troleibuzul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ora zece seara. Doamna E. a făcut un duș și s-a retras În dormitor. S-a Întins goală pe patul desfăcut Înfiorîndu-se la atingerea cearșafului apretat și rece. A aprins veioza. A dat drumul la ventilator. Prin perdeaua subțire silueta plopului cunoscut - așa o să-l vadă și atunci, ca de fiecare dată Înainte de a intra În somn, cu frunzele tremurătoare bîzÎind ca elitrele unui bondar, la fel de singură ca acum, la fel de ațîțată ca de o promisiune care-ți mîngîie simțurile În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Înghesuite dulapuri și birouri, sertare puse unele peste altele, fișiere și maldăre de dosare și manuscrise. Pereții sînt jupuiți, fisurile tăind pieziș zidurile sînt astupate cu ciment, stropi mari de humă proaspătă, smîntînoasă, dau linoleumului un aer stenic de primenire. Siluete cunoscute se strecoară sfios, aproape imponderabile, prin conglomeratul acela de materie inertă, exact ca atunci, a doua zi după cutremur. Doar umbrele oamenilor s-au scurtat, hainele s-au mai ros, fețele au devenit pergamentoase, transparente, parcă și-au pierdut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
un zumzet uniform de insecte neliniștite, nerăbdătoare. O secretară Înaltă, frumoasă, coborîtă parcă din tablourile lui Grigorescu, apare din trei În trei minute În ușă, ca la doctor, și strigă un nume. Șirul amuțește și din el se desprinde o siluetă, o față fără expresie, ruptă pentru o clipă din context, intră grăbită În Încăperea aceea unde astăzi se rostesc niște sentințe. Îmi vine și mie rîndul. În biroul cu jaluzelele pe jumătate trase și cu fotolii Îmbrăcate În piele sintetică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
și mănuși glacé cînd intram În arenă - nu eram gladiatorii, nu eram leii, nici sfinții, nici martirii. Noi eram oniricii, eram clovnii, fără săbii și scuturi, electrizați sub reflectoare de comenzi scurte tăioase, de bice urcînd rumegușul În trîmbe În jurul siluetelor noastre dansante ca eșarfele palide ale Isadorei. Noi n-am avut știre de nici o speranță de viață la naștere. Timpul nostru a fost scurt ca un hohot de rîs Într-o cameră de gazare. Treceam În centru fără să știm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
muștelor necrofile care-și continuă ospețele lor, nunțile lor, nașterile și botezurile lor, precum În cer așa și pre pămînt. O petrecere adevărată! Și peste toate cele văzute și cele nevăzute ale acestui colț de lume, tronează impasibilă și suverană silueta aceea spectrală ca un deget scheletic sfîșiind noaptea de vară. Betoniera. În fiecare noapte, pe la ora 12, ucid. După cîteva luni de program această Îndeletnicire Îți intră În reflex, devine un viciu. Mă apropii tiptil de bucătăria cufundată În Întuneric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
destinat secției de neurochirurgie, ctitorită de vestitul profesor Arsene, iar În dreapta Își vor face apariția micile pavilioane anacronice, presărate pe toată suprafața terenului, asemănătoare unor bolnițe mînăstirești, care adăpostesc diferitele secții de psihiatrie și neurologie. Aici domnește o vînzoleală continuă, siluete sprintene În halate grena sau bleumarin se vîntură de la un pavilion la altul; buna dispoziție și lipsa de griji sînt la ele acasă, pentru că moartea este prea ocupată de neurochirurgie ca să mai aibă timp să se mai abată din drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
singură secundă, cea a extincției. În rest numai literatură, numai memorialistică și omul Înaintînd mereu cu capul Întors Înapoi. De m-ar Întreba cineva acum dacă am avut o viața frumoasă, automat mi-ar apărea În fața ochilor clișeul vacanțelor. Trei siluete albe oprite undeva În fața unei Întinderi albe - o aglomerare de materie neidentificabilă În prima clipă - marea? munții? Noi - o femeie, un bărbat și un copil - pe un drum de nisip. În spațiul acela nu există timp. Totul a Încremenit În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
copiilor, par a nu se sinchisi de ce va fi mîine. La scara 3 bărbatul În cîrje cu piciorul amputat Își fumează senin țigara; trec două fete În șorturi: Bună ziua. Bună ziua. Trece o țigancă: Sticle goale cumpăr. La capătul aleii o siluetă bondoacă, greoaie, cu două sacoșe pline de gogonele. Doamna Oprișan. — Ptiu, că Dumnezeu mi te-a scos În cale. Ia pune mîna de m-ajută că nu mai poci, am gîndit că-mi iese sufletu... Cu sacoșele doamnei Oprișan intru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
pictate cu propriile-mi mâni pe pereții craniului meu gol. Și mai aproape de-atât nu voiam să mă aflu de cineva sau ceva. La aproape șaisprezece săptămâni după ce m-am trezit pe podeaua dormitorului, a sosit cutia cu becul. Silueta întunecată se ridică în fluxul conversațiilor și poveștilor, înoată prin zumzetul barurilor pline până la refuz de sâmbătă seara, dă ocol buclelor și crestelor numerelor de telefon schimbate. Un apel își greșește destinația și, la kilometri distanță, sinele meu inconștient se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
încercam să pășesc pe apa din ideea unei podele, din conceptul unui lichid omogen, din nesfârșitele lui valuri reci de asociere și istorie. Totul era întunecat și negru, cu excepția verdelui slab al Stelei Polare. Nu mai exista nici un contur, nici o siluetă a bibliotecii și-a spatelui televizorului răsturnat, doar eu călcând apa, singur în mijlocul acelei vaste și fundamentale forme conceptuale; conceptul ca mediu, cu propriile sale profunzimi și înălțimi caracteristice, mișcându-se, schimbându-și locul și modificându-se odată cu timpul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
aproape sufocat, m-am întors să văd peste ce căzusem. Unul dintre dictafoane. O frântură de secundă - timp insuficient pentru a gândi, ci doar pentru a acționa impulsiv - mintea mea trase în două direcții. M-am uitat înainte ca să văd silueta vagă a fetei trăgând de jaluzelele de la geam, încercând să le rupă. M-am întors în spate. Reportofonul era la doar câțiva centimetri de bocancul meu. Am sărit în picioare, m-am întins după el, l-am înșfăcat și-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
da, bucurându-mă de faptul că toate întrebările vor trebui să aștepte până mâine. Îmi permiteam să mă prefac că sunt normal. Măcar pentru o noapte. Pierdut în gânduri, m-am apropiat foarte mult de jeepul galben înainte să văd silueta întunecată care stătea lângă el, fumând. Am tresărit și-am dat să mă las la pământ, dar chiar în timp ce-o făceam, era prea târziu. — E bine? M-am îndreptat de spate. — E bine, am răspuns. — Tocmai am terminat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]