5,099 matches
-
exact, oferă senzația limbii vechi. Simplă iluzie estetică, stilistică. În acest decor de mucava, Înseși „costumele“ sunt o iluzie optică, oferită nouă după canon, În limitele verosimilului și ale necesarului. Asumând argoul, Borbioy concede, În planul unei deloc exagerate ingeniozități sintactice, rang stilistic evaziunilor lexicale și poeticii substitutive a argoului. În plus, și spre deosebire de Sadoveanu, Borbioy scrie astfel doar ca să se distreze, bucurându-se cu voluptate de propriul joc hedonist. Pe de altă parte, la fel cum În romanele istorice ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
afară, nepecetluită; - Capitolele 8,2-22,5: partea pecetluită. Secțiunea 8,2-22,5 nu constituie un șir de viziuni coerente, legate una de alta după o logică narativă. Nu, Apocalipsa are un caracter poetic; altfel spus, imaginile se înșiruie paratactic, nu sintactic. De aici și dificultatea unui singur tip de lectură. Totuși, câteva linii de forță există, și ele pot fi reperate. Nu puțini interpreți au sesizat repetarea mai multor secvențe de-a lungul viziunii majore (8,2-22,5). Bornkamm însă a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Göttingen, în curs de apariție). Introducerile, extrem de ample, oferă cititorului informațiile necesare despre contextul istoric, structura textului, stilul, originalitatea limbii, destinul exegetic în tradiția patristică. Subsolul propune două tipuri de note: 1. note strict filologice, legate de particularitățile semantice ori sintactice ale limbii LXX; 2. note și comentarii exegetice (de două feluri): a) trimiteri la textul masoretic acolo unde este cazul, adică acolo unde versiunea LXX diferă de TM, și b) citate din Părinții Bisericii, care au interpretat pasajul tradus. Modelul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Există totuși unele studii asupra acestui gen de copii, care au arătat că deși nu au avut contact cu mediul gestual, copiii au dezvoltat spontan un limbaj gestual incipient, neinfluențat de limba vorbită de părinți, dar având totuși o structură sintactică. (Goldin-Meadow, S. și H. Feldman, p.34) Odată ajunși în școala specială, acești copii învață limbajul mimico-gestual de la colegii mai mari, de la colegii lor cu părinți surzi sau de la personalul surd, înainte de a-și însuși cât de puțin din limbajul
Limba rom?n? ? limba matern? pentru surzi? by Marinela Istrat () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84350_a_85675]
-
von Montau. El și pustnica gotă. Eforturile lui pentru sanctificarea ei. Monseniorul era cuprins de euforie de îndată ce cura ei de slăbire devenea tema abordată de noi. Cu mare ușurință se lăsa momit să abandoneze țarcul în care creșteau severele structuri sintactice ale limbii latine; era suficient să întrebi de acea Dorothea, sacră pentru el. Ce anume i-a compromis căsnicia cu făurarul de săbii. Ce minuni îi pot fi atribuite. De ce s-a lăsat zidită de vie în domul de la Marienwerder
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
exerciții de retroversiune româno-germană. Și pentru atâta lucru îți sacrifici bună parte din noapte? Nu-i păcat? Nicidecum, că maniera asta de lucru îmi înlesnește însușirea la un nivel superior a ambelor limbi. Metoda comparativă la nivel lexical, morfologic și sintactic este cheia marilor succese în plan lingvistic la scris, vorbit, citit, potrivit unor cerințe maximale. Bine-bine, dar ceea ce scriai era sub forma unor terține și catrene. Nu întotdeauna, că am lucrat și pe texte de proză, nu numai pe poezie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
eliberată de legăturile timpului și ale spațiului, având drept cadru adevărat acel "topos atopos" al anticilor. Evident, probleme similare despre lirismul absolut și le-au pus și Mallarmé și Valéry. Dar cel dintâi le-a complicat inutil enunțul cu date sintactice sau idealiste; celălalt a lunecat curând în poemul parmenidian, foarte frumos adesea, totdeauna strălucitor de idei. Totuși, acestui tip de eseuri rimate, îi preferăm eseurile pur și simplu din admirabilele Varietăți. * Mult mai pur este Moréas decât acești doi poeți
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
cărui ilustrare o găsim în folclor. Cercetările morfologice: enumerarea, clasificarea și reducerea diverselor tipuri de exprimare; deasupra lor, cercetările etimologice și semantice: îndepărtarea straturilor depuse pe cuvinte de o lungă întrebuințare, restituirea înțelesului lor originar, compararea zăcămintelor lexicale și structurilor sintactice a diverse limbi, explicarea deviației în timp a sensurilor, transformarea întrebărilor de mai sus de la expresia "în mic" a frazei la expresia "în mare" a genurilor literare - sunt preocupări corespunzătoare unui stadiu ulterior. Creația literară critică, opusă creației naive, beneficiară
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
văzut ca un argonaut slinos pe un caic putred în mijlocul unui Orient mirific și duhnitor e de o originalitate perfectă de tonuri și cuvinte ă...î. George CĂLINESCU Ermetismul d-lui Barbu, intuit în structura lui interioară, nu este pur sintactic, cum a apărut unora; el este dictat de o mecanică spirituală evidentă. Cu o asemenea structură abstractă, nu vom găsi în poezia sa un inefabil scos din muzica îngînată a unui lirism emoțional; inefabilul devine un contur tremurat al ideii
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
un lirism de notație, un altul muzical, apoi unul imagist; lirismul d-lui Barbu trece limita extremă a poeziei, în plan pur cerebral. Intelectualismul său implică paradoxul: cogito, ergo, senito! ă...î Tehnica mallarméană are un rol de pură inovație sintactică, fără a urmări și efecte de o nouă, subtilă muzicalitate. Pentru a vedea straniile efecte sonore al poeziei barbiene, vom părăsi cercetarea ciclului ermetic și ne vom îndrepta spre incantațiile din Domnișoara Hus sau spre largile sale poeme de pitoresc
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
să n-o facă mâine copiii noștri dacă le va trece prin minte să imite asemenea monstruozitate filologică, sub pretextul că, umblând moartea pe aici de atâta timp, trebuie să știe totul despre toate ramurile cunoașterii. Și, termina gramaticianul, Inepțiile sintactice care umplu lamentabila scrisoare m-ar face să cred că ne aflăm În fața unei mistificări uriașe și grosolane dacă n-ar fi realitatea extrem de tristă, evidența dureroasă că teribila amenințare s-a Îndeplinit. În după-amiaza aceleiași zile, după cum am anticipat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
glas tare, textul este și nu este, și nu reușești să-l atingi. În plus, profesorul Uzzi-Tuzii își începuse traducerea orală nesigur dacă avea să fie în stare să combine cuvintele, revenind asupra fiecărei fraze că să-i ordoneze despieptănările sintactice, manipulându-le, până când se șifonau complet, mototolindu-le, ciopârțindu-le, oprindu-se asupra fiecărui cuvânt pentru a-i ilustra folosirile idiomatice și conotațiile, acompaniindu-se cu gesturi învăluitoare, invitându-te parcă să te mulțumești cu echivalențe aproximative, întrerupându-se pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
de ceară și ochii înroșiți de pe paginile volumului său, lectura e o operație discontinuă și fragmentară. Sau, mai bine zis, obiectul lecturii e o materie punctiformă și pulvisculară. În desfășurarea scrierii atenția cititorului distinge segmente minime, alături de cuvinte, metafore, grupuri sintactice, pasaje logice, particularități lexicale dovedind o încărcătură de semnificații extrem de concentrată. Sunt ca particulele elementare ce compun nucleul operei în jurul căruia se învârte tot restul. Sau ca golul în fundul unui vârtej, care aspiră și înghite curenții. Prin aceste deschideri, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
simplu n-am fost în stare. A discuta despre ce-ar trebui să fie a fost mereu o pierdere de vreme, argumentele nu sunt decât ansambluri mai mult sau mai puțin întâmplătoare de cuvinte care așteaptă să primească de la ordonarea sintactică un sens pe care nu sunt sigure că-l posedă. Marta îl lăsă pe Găsit să se uite la păpuși și, fără alte dezbateri despre inevitabil, se duse la bucătărie să caute singura foaie de glaspapir fin pe care știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
acest ultim caz, ambiguitatea nu mai este un joc, ci o dramă a cunoașterii și, implicit, a numirii. Goethe afirma: "poezia este prin ea însăși o trădare". Iar Alain Bosquet: "poetul a vorbit: aceasta este erezia sa". Ambiguitatea poate fi sintactică, semantică, un cuvânt, o secvență a unei poezii inducând idei sau sentimente antitetice sau în ce privește logica internă a poemului, structura sa. Prototip al ambiguității este întrebarea hamletiană, To be or not to be, that is the question cu dezvoltarea sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
joc. Această culturalizare cu forța, în final, te încarcă artistic, uneori mai mult decât poți suporta. Mijloacele folosite sunt numeroase. Sarcasmul, ironia și umorul, tensiunea extremă, lirismul, domesticul și obișnuitul, tragicul eșecului, visul și (ne)realizarea, semnificativul, aberația formulării, ciocnirea sintactică, verbul, adesea rar, grotescul, supragrotescul, până la urmă, totul este grotesc, birocratic, kafkian, folosit parcă fără discernământ, exportat nemilos, pentru a construi un tablou. Tabloul ființei și al sufletului omenesc. Atât de complicat și imprevizibil, în care "Geografia urletului gunoierilor era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
scrise; cu toate astea e lesne a proroci ca fenomenele celui întîi se vor retrage și că ale acelui d-a doilea vor îmbulzi din ce în ce mai cu pregnanță viața publică. Va să zică momentul emancipațiunei unei limbe de sub dominarea atât etimologică, cât și sintactică a unei alteia sau a unora altora străine e cel mai fericit și cel mai fertil în privința limbei însăși. Prin asta nu voi a fi zis că dezvolt[area] limbei aduce neapărat cu sine dezvoltarea științelor, artelor, a civilizațiunei. Istoria
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
sublim dispreț. — Vouă vă place să glumiți. Dar n-ați înțeles. În limba sacră se numește ta te-hen, pământul și cerul, adică mintea omului care se înalță în căutarea divinității și se luminează când o întâlnește. Folosea vocabule și construcții sintactice care duceau cu gândul la autorii antici; cunoașterea sa aulică a limbii grecești se datora probabil cărților. — Dacă veți călători mult în sus pe fluviu, veți ajunge într-un loc numit Muntele Morților. Veți vedea două statui ale unui vechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
materialității concretiste, pendulînd între utopia colectivismului social și atitudinea anarhică în raport cu formele oficializate. Arta de avangardă este, prin definiție, una a transgresiunii, a discontinuității, a revoltei și - nu în ultimul rînd - una utopică. În opinia lui Mihai Zamfir, „inovația primordial sintactică definește stilul fin de siécle din literaturile romanice“; ea ar avea drept scop „căutarea poemului unic, himericul poem total, adică o formă nouă ce transcende diferențele considerate oțioase (genuri, specii, rigori literare)” (ed. cit., p. 270). Acest sincretism sau sintetism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
faptul că mimul Minulescu „maschează” sub forma verslibrismului o prozodie clasică, alexandrină, similară celei a pașoptiștilor munteni, prin puneri în pagină improvizatorice: rimele devin astfel interioare, încorporate ritmului acestui discurs paradoxal-grandilocvent, afectiv, spumos ca o șampanie franțuzească bine agitată. Destructurarea sintactică nu afectează nici pseudosimbolismul bonom al simulantului Minulescu, nici estetismul ostentativ polemic, antiromantic al imagistului Adrian Maniu; înainte de război, ea se exprimă timid mai ales în experimentele poetice din underground ale lui Ion Vinea și, mai ales, ale viitorului Tristan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Camil Baltazar... Critica, atît cea interbelică (G. Călinescu, Vladimir Streinu, Perpessicius ș.a.), cît și cea postbelică (Ion Pop, Dumitru Micu, C. Gheorghiță, Gh. Lăzărescu ș.a.), a insistat mult asupra „predadaismului” său antebelic. Polemica la adresa „literaturizării” nu atinge însă niciodată destructurarea sintactică și semantică din primele poeme ale lui Tzara. Afinitățile imediat recognoscibile sînt mai curînd clovneriile triste ale lui Jules Laforgue, estetismul crud al lui Baudelaire, onirismul fantast al lui Aloysius Bertrand din „Gaspard de la Nuit“, ironia estetă a lui Tristan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
importul facil de cuvinte, ci pentru o limbă/sintaxă organică aptă să exprime firesc sensuri noi: „Omul chinuit de năvala ideilor și a imaginilor noi are să găsească și materialul plastic pentru exprimare și are să descopere chiar în limba întrebuințată raporturi sintactice ducînd la înțelesuri proaspete. (...) Cuvîntul nou ori cuvîntul uitat învie sub pana scriitorului sub constrîngerea minței lui căutătoare de limpezime, zeloasă de a imagina, de a defini și a expune. O vedenie cu totul particulară îl duce la calificativul neștiut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cit.). A fost oare „simbolistul” Ion Minulescu - cel în care integraliștii anilor ’20 recunoșteau un precursor analog lui Apollinaire - un pre-futurist? Teatralitatea retorică, extravertirea vitalistă, poza „blasfemiatorie”, anumite elemente de recuzită tehnică reprezintă totuși mult prea puțin; nimic din extravaganțele sintactice și din experimentele de limbaj futuriste, nici vorbă de parole in libertá sau de tehnolatrie agresivă, iconoclastă. Admirația poetului român pentru Marinetti era desigur notorie - ajunsese să fie ironizată și în epigrame - însă entuziasmul rămîne unul superficial. Nu puțini exegeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
celei organice, eliminarea verbului în favoarea substantivului, predilecția pentru verbul la infinitiv și pentru numeral, „interjecții onomatopoetice”. „Disoluția gîndirii” - scopul poeților anarhici - „începe cu disoluția sintaxei” și cu „incoherența ca postulat artistic”, scrie Const. I. Emilian, care sancționează astfel eliptismul („rejetul sintactic”) și deplînge „suprimarea rimei și mai ales a ritmului (expresie a versului clasic) avînd ca rezultat versul amorf”, iar ca ultimă consecință, crearea „versului tipografic”. Adică „nici rimă, nici ritm, nici măsură”. Observă, altminteri, că „realizarea unei estetice tipografice” începe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
versului clasic) avînd ca rezultat versul amorf”, iar ca ultimă consecință, crearea „versului tipografic”. Adică „nici rimă, nici ritm, nici măsură”. Observă, altminteri, că „realizarea unei estetice tipografice” începe odată cu Un coup de dés... a lui Mallarmé și că revoluția sintactică a cubiștilor s-a născut din experimentele poetice ale autorului Herodiadei; ele au fost însă răstălmăcite: „...fenomenul s-a produs á rebours: cultul aproape religios pentru cuvînt al lui Mallarmé a fost profanat de barbari; căci aristocratizarea lexicului s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]