7,161 matches
-
pe trupuri să le crească delirante". Simțim, încă din acest volum, un energetism care se va accentua în evoluția liricii autorului. Poezia se realizează printr-o intensă imagistică, plină de vigoare. Apar obsesiv nunta și moartea. Nunta înseamnă comunicarea cu strămoșii, înseamnă, de fapt, începutul morții. Situația spre care tinde poetul este starea de echilibru, de echinox. Visul din poezia "Visele" vine cu un peisaj de Eden. Pădurea doarme visând, căprioarele visează îngeri, "iar leul bătrân și naiv și flămând,/ L-
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
lui în asemenea măsură încât cu mare greutate îi dibuim motivul și simbolistica. Astfel, în versurile citate de Ion Chițimia 6, nunta înseamnă moarte: "Și de nunta ta te gătim/ Fata mea te mărităm/ Cu pustiul negru lut". La Păunescu, strămoșii vor încerca un "Surâs de nuntă", frângând nunta. De aici și titlul explicabil "Ezitare": "Nunta pe care am avut-o noi/ Cade-n pământ, vâslind din rame roșii,/ pierzând din pitoresc și din văpăi/ și-ajunge acolo unde sunt strămoșii
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
strămoșii vor încerca un "Surâs de nuntă", frângând nunta. De aici și titlul explicabil "Ezitare": "Nunta pe care am avut-o noi/ Cade-n pământ, vâslind din rame roșii,/ pierzând din pitoresc și din văpăi/ și-ajunge acolo unde sunt strămoșii." Pentru poet, actul nunții înseamnă sfâșiere, suferință, așa se explică invocarea biblică a răstignirii Domnului. "Ca Isus să-mi las brațele în cuie." Fântâna cu chipuri este și ea un argument în modalitatea de receptare și prelucrare a folclorului, apa
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ivesc prin nunți și despărțiri,/ Poetul sapă temelia zerourilor lungi și scoate/ De acolo pământ, ca dintr-o fântână,/ și dezghețând întortocheatele torturi/ Ridică sus, în văzul planetelor,/ O altă/ Planetă, care are în centru craniul/ Perfect al singurului lor strămoș." Un elan de sinceritate rectifică sentimentul de izolare, sporind emoția lirică în poemul "Ceva care e-al tău": "Ai iarăși sentimentul că a murit un om,/ Care putea să-ți fie prieten, care poate/ Ar fi știut mai bine ca
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
le dă o nouă simbolistică în ipostază de revoltat sau de supus umil; când neagă miturile, le distruge sau imaginează un univers haotic. Un sentiment legat de o tematică tradițională apare și în "Istoria unei secunde", unde poetul resuscită cultul strămoșilor, al brazdei, al țării, al limbii, lucrările sfinte și cântecele lui Anton Pann. O suită de poeme stau sub semnul poveței și al sorții, al înțelepciunii antonpannești: "Anton Pann e cel ce spune; cu mare deșertăciune/ și ce rău poate
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
putere "tind să fie tot mai puternic individualizați; prin forme de supraveghere mai curând decât prin ceremonii, prin forme de respectare a normelor mai curând decât prin narațiuni comemorative ce au norma ca referință, și nu prin genealogii ce stabilesc strămoșii ca puncte de reper; prin diferențe mai curând decât prin mari fapte"144. În lumea modernă, diferențele lingvistice și plastice devin echivalentul unor mari fapte (medievale), iar raportul militar-discursiv din structura acestei societăți accentuează principiul diferenței din seria metaforelor ca
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
crai-nou și, o vreme cel puțin, privești luna nouă altfel. Descoperi risipa de sensuri și de gesturi care se făcea de sărbători ori cu ocazia momentelor importante din viața omului și înțelegi că nu ești cu nimic mai bogat decît strămoșii. * Superstiția este ceea ce decidem noi să fie superstiție. Ea se exprimă sub forma unor credințe sau a unor practici. Dificultatea de a deosebi o credință de o superstiție, cum se încearcă mereu, provine din faptul că problema pusă astfel este
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
din România vestică, atît de speriată de... Est! Sau pentru cei care nu cunosc psihologia (fiziologia?) imigrantului. Pentru cei care nu cred în vorbele lui Danton: "patria nu se ia pe talpa pantofului". De la 1774 (cînd și-a descoperit primul strămoș cu numele Ternovits), pînă azi, viața excentricului histrion cuprinde secvențe atît de diferite, încît poți spune că dai paginile cărții cu o curiozitate... anxietantă! Ce n-a făcut Buju în această spectaculoasă viață?! (precizez că artistul a împlinit 84 de
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
febril, dorind o dovadă materială: "Vreau să te pipăi și să urlu: Este! " În ultimii Psalmi se revoltă împotriva dumnezeirii, blestemă zăvoarele care ascund misterul, amenință cu sfărâmarea mitului și, în preajma morții, dă dispoziții bătrânești: "Aibi grije mai cu seamă, strămoșule, de fată/ Mi-e frică ce se face, pe lume, fără tată", iar îngerii sunt rugați să aibă grijă de staul, de livadă, de ființele fără apărare, versurile constituindu-se într-un "gingaș franciscanism arghezian". Viața fremătătoare este căutată sub
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
estetică, făcută din "veninuri", "înjurături"; veninul s-a preschimbat în miere, iar poezia a devenit un cântec pur. Așadar, poetul lasă posterității prin testament, o carte, lucru de preț, durabil, sinteza atâtor generații, "sudoarea sutelor de ani", primul hrisov al strămoșilor "robi" care și-au "vărsat osemintele" în poet. Influențat de Florile răului ale lui Ch. Baudelaire și de naturalism, Arghezi a experimentat estetica urâtului și a evidențiat că urâțenia este de ordin moral. Travaliul intelectual a presupus un drum anevoios
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Travaliul intelectual a presupus un drum anevoios, expresia dură, directă s-a transformat în limbaj elevat, de mare frumusețe. Ideea continuității pe o treaptă superioară a fost explicit formulată și a devenit un imperativ etic al muncii intelectuale; poetul reprezintă strămoșul interiorizat dar și fiul, ca un proiect existențial. În poezia argheziană, gândirea și limbajul sunt de factură modernă, iar forma și tematica sunt tradiționale, creația fiind atât inspirație, cât și rezultat al meșteșugului. Versificația este tradițională și în același timp
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
iad și rai ("coperișurile iadului" și "muntele cu crini"). Aceste trăsături contradictorii sunt descoperite de eul liric în propria-i existență. În strofa a II-a, autoportretul dobândește coordonate spațiale și temporale concrete. Noaptea semnifică reîntoarcerea spre sine și spre strămoși, esențializând spațiul ("în cercul aceleiași vetre"), iar ziua este simbolul expansiunii ființei ("ziua trăiesc împrăștiat ca furtuna"). La Blaga, lumea se identifică uneori cu poezia ("lumea e o cântare"), o lume care poate comunica, din când în când, cu cosmosul
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
singur să cred/ că lumea e o cântare". Poetul trăiește în singurătatea lucrurilor, visează miracole, are viziuni personale, undeva între "coperișele iadului" și "muntele cu crini", între vinovăție și neprihănire: "Închis în cercul aceleiași vetre/ fac schimb de taine cu strămoșii/ norodul spălat de ape subt pietre". Prin taine înțelegem " Poveștile sângelui uitat de mult", energiile secrete, tăcerea dintâi, muțenia primei vârste, negarea cuvântului: "Cu cuvinte stinse în gură/ am cântat și mai cânt marea trecere,/ somnul lumii, îngerii de ceară
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
și inflexibilă, iar comunicarea dintre cei doi devine imposibilă. După gestul lui Andrei de a se împușca, Ioana rămâne "împietrită", "năucită", "nu pricepe nimic". Ioana nu era tipul de femeie mondenă, disprețuia balurile și avea o mândrie rece ca toți strămoșii săi, boieri de viță. Era cunoscută în cercul de prieteni drept "jupânița". Ea avea o simpatie deosebită față de o ascendentă, Suzana Boiu, care în epoca fanariotă a cerut în căsătorie un haiduc condamnat la moarte, salvându-i astfel viața. Ioana
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
ale existenței umane: 1. Perspectiva orfică. Teologia orfică are la bază ideea păcatului originar. Deoarece oamenii au fost făcuți din cenușa titanilor, au o dublă natură: una titanică, obscură, instinctuală, și alta luminoasă, divină, amintind de Zagreus, cel înghițit de strămoșii oamenilor. Titanii l-au ucis pe Dionysos Zagreus, iar păcatul lor s-a transmis oamenilor, care suferă acum. 2. Perspectiva biblică. Păcatul a fost săvârșit de Adam și Eva, care au gustat (deși era interzis) din Pomul cunoașterii; 3. Perspectiva
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
ne dă de asemenea posibilitatea să observăm cum se construiesc strategiile matrimoniale în sânul boierimii, întrucât banul vorbește atât de familia sa, cât și de celelalte familii boierești ale epocii. Pentru ban, modelul unei bune strategii matrimoniale este dat de strămoșul său Constantin Cantacuzino (+1663) care a știut să-și însoare cei șase fii și cele șase fiice cu cele mai de seamă familii ale Valahiei, astfel încât a reușit să țeasă o adevărată rețea de putere. Această strategie ma tri mo
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
petrecut, se petrece încă sub ochii noștri și ea poartă numele martirilor de la Timișoara, cei dintâi care au avut curajul să strige în fața tiraniei: Vom muri și vom fi liberi!" Fără să știe, poate, ei repetau un strigăt pe care strămoșii lor n-au ezitat, în alte vremi, să-l arunce ca o sfidare în fața despotismului, a injustiției, a minciunii înrobitoare. O legătură tainică, pecetluită cu sânge inocent, se refăcea sub ochii mirați ai lumii. Era angajamentul demnității regăsite, era voința
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
ce anima în genere acel mănunchi de luptători pentru cauza națională. În numele ei, Kogălniceanu adresa noilor legislatori îndemnul de a nu rata marea șansă ce se ivise printr-o conjunctură fericită a situației externe cu dorințele poporului: "precum venerăm pe strămoșii noștri, să facem și noi ca și strănepoții noștri să ne venereze pe noi. În mâinile noastre stă ca să ni se înscrie numele în tablele de bronz ale istoriei; în mâinile noastre stă ca să facem să zică posteritatea că sub
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
înfățișează o mulțime de oameni (clerici și mireni) sub mantia desfăcută, ca niște aripi imense, a Fecioarei. Reprodus fragmentar pe copertă, tabloul respectiv rezumă în fond tema cărții. Omul a dorit întotdeauna să se asigure contra riscurilor de orice fel. Strămoșii invocau câte un sfânt pentru fiece boală și dispuneau de rugăciuni adaptate pentru orice împrejurare a vieții. Firește, nevoia de siguranță a evoluat de-a lungul istoriei și multiplele ei manifestări, cu atâtea nuanțe, nu pot fi epuizate într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
autorului. Încă o parte prezintă continuitatea instituțiilor socio-politice. Ultima, a șasea, evocă sumar sursele medievale ale continuității românești. Între acestea, e și o petiție prin care sătenii români din Sânpetru își revendicau la 1336 pământurile astfel: "Acest teritoriu, în posesia strămoșilor lor și a lor înșiși de peste o mie de ani, apărat și salvat de multe nenorociri cu sângele lor, trebuie să revină în stăpânirea satului românilor căruia i-a aparținut întotdeauna, după cum arată așezarea și documentele publice". Reproducând acest pasaj
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
esențial: "Aceasta face tăria poporului nostru, că n-a fost nici o soluție de continuitate în dezvoltarea lucrurilor care s-au petrecut aici de la anul 2000 înainte de Christos până la apropierea anului 2000 după Christos. Este vorba de un popor care prin strămoșii săi își are rădăcini de patru ori milenare: aceasta e mândria și aceasta este puterea noastră. Unde a fost vechiul păstor trac, pe locul acela s-a așezat romanul; unde a fost cetatea romanului s-a așezat cetatea de mai
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
filosofească (1795) și Astra (1861) sunt repere memorabile. În contact cu iluminismul transilvan, de altfel, un grup de munteni au înjghebat la Brașov Societatea literară (1821), pe temeiul căreia avea să crească (1827) o alta, anonimă, socotită de Xenopol ca "strămoșul Academiei Române". Atunci a apărut la Iași Societatea de medici și naturaliști (1830), prima de acest fel de la noi, din trunchiul căreia avea să se desprindă mai târziu Societatea științifică și literară (1888). Crearea Academiei Române era expresia aceluiași spirit, care asocia
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
fortifice pe contemporani în voința de mai bine. O evocare a Unirii trebuia să readucă în memorie fapte, personaje, circumstanțe, dar și să dea ocazia unui bilanț al puterilor de care dispune comunitatea românească în perspectiva unui program resurecțional. Gloria strămoșilor trebuie să pună la lucru energiile creatoare, să stimuleze acțiuni consonante. Altfel, invocarea ei ar fi abuzivă și de natură a evidenția contrastul dintre forța morală de altădată și slăbiciunea de caracter a noilor generații. Spiritul care a prezidat la
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
care se laicizează și devin un sprijin al emoției estetice pure. Tocmai în această trecere de la religios la estetic se situează magia și ritualul sau imitativ și de dublare a lumii: inițial marea mască e o imitație (Biblie) imputrescibila a strămoșului. Abia când imaginația magică își pierde "caracterul ei operațional", se convertește în estetică.", în Gilbert Durând, op. cît., p. 404. 91 " L'EMPEREUR: [...] Je suiș l'éléphant sacré. Grimpe sur mes flancs et nous allons gagner l'année sainte de
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
nu coincidea cu persoana lui." (Ernesto Sábato, Întâlnire cu Cioran) " Nu sunt influențat de nimeni. Vorbesc după capul meu. E ridicol să-l citezi pe Schopenhauer sau pe Nietzsche pentru a defini acel "Lebensgefühl" al meu, care îmi vine de la strămoși și din propensiunea de a-mi converti necazurile în nenorociri și nenorocirile în catastrofe." (Emil Cioran, Caiete III) La sfârșitul secolului al XIX-lea, Europa este în decadenta, omul trece printr-o criză (economică, politica, socială), cu componentă să cea
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]