KorAP: Find »[drukola/base=teribil & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...157 158 159 ...217 >

5,413 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

în primul rând, nepotul lui Lebedev, pe care cititorii îl cunosc deja și, în al doilea rând, Ippolit. Ippolit era foarte tânăr, de vreo șaptesprezece, poate chiar optsprezece ani, cu o expresie inteligentă, permanent iritată, pe fața ce purta urmele teribile ale bolii. Era slab ca un schelet, palid, ochii îi străluceau și două pete roșii îi ardeau în obraji. Tușea fără încetare; fiecare cuvânt al lui, aproape fiecare respirație erau însoțite de câte un horcăit. Se vedea tuberculoza ajunsă într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
vizitat (și anume de prințul Ș.) în speranța unor lămuriri; dacă e așa, înseamnă că îl consideră de-a dreptul părtaș la intrigă. Pe lângă aceasta, dacă totul e într-adevăr atât de important, înseamnă, deci, că ea are un scop teribil; care să fie, deci, scopul? Îngrozitor! „Și cum s-o opresc? Nu există nici o posibilitate s-o oprești, atunci când e sigură de scopul ei!“ Acest lucru prințul îl știa deja din propria lui experiență. „E smintită. Smintită!“ Dar prea, prea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Și dacă această denaturare nu ar fi un caz atât de general, atunci poate că nici n-ar exista asemenea crime imposibile... — Crime imposibile? Dar vă încredințez că și mai înainte au existat crime exact ca aceasta, poate și mai teribile, întotdeauna au existat și nu doar la noi, ci pretutindeni și, după părearea mea, vor continua să se repete încă multă vreme. Diferența e că înainte totul era tăinuit și că acum abia a început să se vorbească în gura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Evgheni Pavlovici nici măcar nu vor să se considere criminali și, în sinea lor, cred că aveau dreptul și... chiar că au făcut bine ce au făcut; știți doar că e cam așa cum spun eu. După părerea mea, asta-i diferența teribilă. Și remarcați, vă rog, că e vorba de tineret, adică tocmai de vârsta când omul e mai vulnerabil și poate cădea mai lesne sub influența unor idei denaturate. De-acum prințul Ș. nu mai râdea, ci îl asculta nedumerit pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cine e diavolul? Îi știți numele? Și, neștiindu-i nici măcar numele, râdeți de forma lui, după exemplul lui Voltaire, de copitele, coada și coarnele lui, pe care tot dumneavoastră le-ați inventat; căci duhul necurat e un duh mare și teribil, și asta nu datorită copitelor și coarnelor inventate de dumneavoastră. Dar nu el e acum la mijloc... — De unde știți că nu el e acum la mijloc? strigă deodată Ippolit și izbucni într-un hohot de râs, care semăna mai mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
care, sper, o iubiți la fel de mult ca și mine, domnilor, căci, în ce mă privește, sunt gata să-mi vărs chiar tot sângele din mine... — Mai departe! Sari peste asta! — În patria noastră, ca și în Europa, foametea generală, totală, teribilă vizitează omenirea, după un calcul posibil și cât pot ține eu minte, cel mult o dată la un sfert de secol, cu alte cuvinte, o dată la fiecare douăzeci și cinci de ani. Nu susțin că cifra ar fi exactă, însă foametea este relativ

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
castele cavalerești, construite pe costișe de munți, pe stânci abrupte, cel puțin la înălțimea de o jumătate de verstă pe verticală (asta înseamnă câteva verste pe poteci). Se știe ce e un castel: un munte întreg de pietre. O muncă teribilă, imposibilă! Și, desigur, castelele le clădeau oamenii sărmani, vasalii. Pe deasupra, erau obligați să plătească felurite biruri și să întrețină clerul. Cum să te mai hrănești tu însuți și să-ți lucrezi pământul? Erau pe-atunci puțini, probabil că sufereau groaznic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
numai călugării erau grași, observă Gavrila Ardalionovici. — Asta-i ideea cea mai splendidă și mai adevărată! strigă Lebedev. Căci de mireni nici măcar nu s-a atins. Nici un mirean la un număr de șaizeci de călugări și asta-i o idee teribilă, o idee istorică, o idee statistică la urma urmei, și din asemenea fapte cel care se pricepe recreează istoria; căci se calculează cu precizie matematică cum că clerul trăia de cel puțin șaizeci de ori mai bine și mai îmbelșugat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
se fac treburile astea, băiete, nu așa... Firește, nimeni nu înțelese ce a vrut să spună Rogojin, însă cuvintele sale le produseră tuturor o impresie ciudată; pe toți îi fulgeră același gând. Însă asupra lui Ippolit cuvintele produseră o impresie teribilă: începu să tremure atât de tare, încât prințul dădu să-i întindă mâna ca să-l sprijine; cu siguranță, Ippolit ar fi țipat dacă nu i-ar fi pierit subit glasul. Timp de un minut întreg nu putu rosti nici un cuvânt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
repede, sprijinindu-se pe labe și pe coadă și, când fugea, trunchiul și labele i se unduiau ca niște șerpișori, cu o iuțeală neobișnuită, în pofida pielii scorțoase, și priveliștea asta era cât se poate de dezgustătoare. Îmi era o frică teribilă că mă va mușca; îmi spusese cineva că e veninos, dar cel mai mult mă chinuiam întrebându-mă cine mi l-a trimis în cameră, ce vrea să-mi facă și care-i aici secretul? Vietatea se ascundea sub comodă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
e vinovat de sărăcia lui, așa că în cele din urmă s-a speriat și a încetat să mă mai viziteze. A fost un om umil, ființa cea mai umilă din lume (N.B. Se zice că umilința e forța cea mai teribilă; trebuie să-l întreb pe prinț, e propria lui expresie); însă atunci când eu, în luna martie, am urcat la el ca să văd cum i «s-a congelat» copilul, după cum zicea el și am râs fără să vreau deasupra cadavrului pruncului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
două batoane mici de salam. Pe lângă asta, pe masă era un ceainic cu ceai și zăceau uitate niște bucăți de pâine neagră. De sub pat se vedeau un geamantan neîncuiat și două boccele cu bulendre. Într-un cuvânt, era o dezordine teribilă: de la prima privire mi s-a părut că amândoi, domnul și doamna, sunt oameni cumsecade, dar împinși de sărăcie până în acea stare înjositoare, când, în cele din urmă, dezordinea învinge în om orice încercare de a lupta cu ea și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
am agățat avid de această nouă idee, am analizat-o avid în toate meandrele ei, sub toate aspectele (n-am dormit toată noaptea) și, pe măsură ce o aprofundam, pe măsură ce-o absorbeam în mine, mă încurcam din ce în ce mai mult. O spaimă teribilă m-a asaltat în cele din urmă și nu m-a părăsit nici în zilele următoare. Uneori, gândindu-mă la această spaimă permanentă a mea, simțeam cum o nouă spaimă mă face repede să îngheț: doar judecând după această spaimă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și au stat lângă cruce, toți care credeau în el și îl divinizau, atunci cum au putut să creadă, privindu-i cadavrul, că acest mucenic va învia? Doar fără voie începi să te gândești că, dacă moartea e atât de teribilă și legile naturii sunt atât de puternice, atunci cum să le învingi? Cum să le învingi când acum nu le-a biruit nici chiar cel care învingea până și natura atunci când era în viață, căruia natura i se supunea, care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
vedea? — Nu vă instig; dimpotrivă, cred că e foarte posibil să vă împușcați. Cel mai important lucru e să nu vă supărați... spuse Evgheni Pavlovici, lungindu-și precaut cuvintele. — De-abia acum îmi dau seama că am făcut o greșeală teribilă citindu-le acest caiet! rosti Ippolit, privindu-l pe Evgheni Pavlovici cu o expresie subită de încredere, de parcă i-ar fi solicitat un sfat prietenesc. Situația e ridicolă, dar... zău, nu știu ce să vă sfătuiesc, îi răspunse Evgheni Pavlovici, zâmbind. Ippolit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ciudat, parcă acum chipul ei nu era nicidecum cel pe care i-l știuse și se chinuia, nevrând s-o recunoască în ea pe femeia știută. Pe acest chip erau întipărite atâta căință și teamă, încât femeia părea o criminală teribilă care tocmai ce săvârșise o crimă îngrozitoare. O lacrimă se prelinse pe obrazul ei palid; ea îi făcu semn să vină și-și puse degetul la buze, ca și cum l-ar fi prevenit că trebuie s-o urmeze în tăcere. Inima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
l-ar fi prevenit că trebuie s-o urmeze în tăcere. Inima i se făcu cât un purice; pentru nimic, pentru nimic în lume nu voia s-o ia drept o criminală; dar simțea că imediat se va întâmpla ceva teribil, care își va pune amprenta pe toată viața lui. Se pare că ea voia să-i arate ceva, tot aici, aproape, în parc. El se ridică gata s-o urmeze și deodată de lângă el răsună râsul zglobiu, proaspăt al cuiva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
să-și poată spune imediat: „Iată, ai mai făcut ceva rușinos, deci ești o făptură josnică!“ O, poate că dumneata, Aglaia, nu poți înțelege! Știi dumneata că în această permanentă conștientizare a rușinii, pentru ea, poate, este cuprinsă o satisfacție teribilă, nefirească, o răzbunare pe cineva? Uneori reușeam s-o aduc în starea că parcă iar vedea lumină împrejurul ei; dar imediat se revolta din nou și ajungea să mă învinuiască plin de amărăciune că mă consider mai presus decât ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
se cunosc. Spunând aceste cuvinte, Lebedev își aținti privirea sfredelitoare pe chipul prințului care se uita la el uluit; încă mai spera că-i va fi satisfăcută curiozitatea. — Nu înțeleg absolut nimic, exclamă prințul aproape mânios. Și... ești un intrigant teribil! izbucni el deodată în râsul cel mai sincer. Într-o clipă râse și Lebedev, iar privirea rugătoare îl trădă că speranțele i se limpeziseră și chiar se dublaseră. Știi ce vreau să-ți spun, Lukian Timofeici? Nu te supăra pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
poporului și criticii ar fi strigat că este neverosimilă. Dar, citind despre ea în ziare, îți dai seama că din asemenea fapte înveți ce e realitatea noastră rusă. Ați făcut o remarcă excelentă, generale! încheie prințul cu înflăcărare, bucurându-se teribil că a izbutit să nu roșească de tot la față. — Nu-i așa? Nu-i așa? strigă generalul și ochii începură chiar să-i strălucească de plăcere. Un băiețel, un copil care nu înțelege primejdia, își face loc prin mulțime

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
măsură, suspectându-l pe prinț de infinită compasiune față de el, simțindu-se jignit. „Oare n-am făcut mai rău că l-am împins până la această inspirație?“ se întrebă prințul îngrijorat și deodată nu mai rezistă și izbucni într-un hohot teribil de râs, care ținu vreo zece minute. Era cât pe ce să-și reproșeze râsul, dar imediat își dădu seama că n-are ce să-și reproșeze, pentru că simțea o milă nemărginită pentru general. Presimțirile lui se adeveriră. Seara primi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
s-ar fi certat, i-a strigat cu cea mai mare prietenie: „Nu, nu-l scap, Aglaia Ivanovna. Fiți cât se poate de liniștită!“. Și a luat-o iarăși la fugă, mâncând pământul. După aceea, Aglaia a izbucnit în hohote teribile de râs și a fugit în camera ei, extrem de mulțumită, după care toată ziua a fost foarte veselă. Această știre o ului cu totul pe Lizaveta Prokofievna. Mare lucru, s-ar putea zice! Dar, probabil, așa trebuia să-i fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
e umilitor pentru ea... Pe deasupra, cuvântul „resturi“ nu-mi aparține, e al altora; cel puțin la Ganecika toți îl foloseau; de altfel, chiar ea a confirmat acest lucru. Atunci cum de mă scoate de bârfitor? Văd, văd: simțiți o poftă teribilă de râs uitându-vă la mine și pariez că vă gândiți dacă nu mi s-ar potrivi cumva versurile astea tâmpite: Și poate că la tristu-mi asfințit Iubirea-mi va surâde-ntr-un sfârșit 81. Ha-ha! izbucni el brusc într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Pavlovsk, Nastasia Filippovna își mai făcea încă unele iluzii, deși, desigur, punea înainte mai degrabă răul decât binele; iar Aglaia fusese într-o clipă târâtă de dezlănțuirea ei, ca și cum se prăbușea dintr-un vârf de munte și nu putuse rezista teribilei satisfacții a răzbunării. Nastasia Filippovna era chiar stupefiată de Aglaia: o privea fără să-și vină a crede ochilor și în primul moment se pierduse chiar de tot cu firea. Indiferent dacă era o femeie care citise multe poeme, cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Nu mai putu suporta și de aceea i se adresă Aglaiei, cu rugă și dojană în voce, arătând spre Nastasia Filippovna: — E cu putință una ca asta? Doar e atât de... nefericită! Atât apucă să spună și amuți sub privirea teribilă a Aglaiei. Privirea ei exprima atâta suferință și în același timp atâta ură nemărginită, încât el plesni din palme, scoase un strigăt și se repezi spre fată, dar era deja prea târziu! Ea nu putu să îndure nici măcar această clipă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]