4,226 matches
-
bine de tot de atâta bucurie, văzându-se printre atâția prieteni. — Vai, nu cred, așa, în plină zi ? se miră Maria. — Dacă-ți zic ! Ce naiba ! — Și Sachi ? Dragul de el, ce i-a zis, nu-mi spune că i-a trântit vreo rimă, se bagă imediat Cristi. — Nu că rimă, fii atent aici ce replică, de m-am ridicat să-l aplaud și, evident, m-au dat și pe mine afară până la urmă, râde Fernic. Fii atent, zice fix așa, că
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
au dat și pe mine afară până la urmă, râde Fernic. Fii atent, zice fix așa, că nu pot să uit. Era matolit bine, se ridică el pe piciorușele alea ale lui invizibile, ridică mâna ca un profet și i-o trântește : „Împuțiciunea, bătrâne, nu ține de rasă ! Prostia însă peste tot e crasă !“. — Fantastic ! au izbucnit toți în hohote, iar Cristi a și lăcrimat, amintindu-și de amicul pe care nu-l mai văzuse de ani buni. Tipic Pribeagu ! Tipic ! — Nu
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
mai ales... să bem pentru femei frumoase ! Și Fernic, amețit bine, nu se abține și o sărută pe Maria Tănase, care stătea lângă el. Aceasta-l împinge cu toată forța, încât Ionel, și șchiop de-un picior, se vede imediat trântit cu tot cu scaun pe jos, moment în care toți încep să râdă până la lacrimi. Cu ultime forțe, întins, răcnește : Cine iubește și lasă... Dumnezeu să-l ia de la masă ! Și iar chiote și aplauze. — Băi, fraților, m-am văzut cu Jean
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
observă că, deși aranjată decent, camera nu avea nicio fereastră, iar singura lumină, slabă și ea, gălbuie, venea dintr-un bec din tavan, care din când în când începea să pâlpâie. Închideți ușa ! le ordonă colonelul brutelor, iar aceștia o trântesc imediat și îi mai dau un brânci lui Cristi, pentru a se apropia de birou. — Marele dizeur Cristian Vasile, ai ? începe colonelul. — Domnule, pot să știu de ce am fost adus aici și de ce în aceste condiții barbare ? — O, dar presupun
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
Stalin ? — Cu iertare, nu prea cred că găsesc în caietele mele note potrivite pentru astfel de cântece, ce ar cere niște coruri impunătoare. — Zău ? Dar ia aruncă dumneata, tovarășe, un ochi peste aceste versuri, și activistul de partid îi și trântește o mapă plină de poezii închinate lui Stalin. Texte scrise de poeți ce aveau să devină imediat mari și să ia locul celor care protestau împotriva regimului, indiferent dacă aveau talentul necesar sau nu. Subiectele erau cele care contau. Cristi
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
faimă. — Și tu, Gică ? Și tu ? ! — Ce vrei, nea Vasile ? Ce ? Să murim de foame ? De-asta te-am învățat eu să cânți, pentru a-ți umple stomacul ? Și tânărul Gică Petrescu, care era tot mai în vogă, i-a trântit ușa în nas celui care îl ajutase atât de mult să urce pe scenele Bucureștiului, și mai mult, nici nu l-a împrumu- tat cu câțiva lei pe fostul său amic, care atunci când avea bani obișnuia să-i împartă cu
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
pași întipărite pe el. Am atins-o pe una cu piciorul - mare și cenușie - și încercam s-o netezesc cu vârful pantofului, când dintr-odată am auzit-o pe Jayne strigând: „Nu mergi costumat în Eminem!“ apoi ușa s-a trântit. Am luat un Klonopin, am terminat vinul, mi-am turnat restul în cană și am urcat agale spre camera lui Robby, să văd dacă era bine. În timp ce mă apropiam de ușa camerei lui, am observat zgârieturile de care pomenea azi-dimineață
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
pus mâna jos, mi-am dat seama că nu era umezeală ci un fel de peliculă soioasă care mirosea a ceva murat și am continuat să încerc să mă ridic fiindcă ceva se apropia tot mai mult de mine. Vântul trânti ușile de la bucătărie. Ce se apropia de mine era cuprins de o mare foame. Era groaznic. Era nemaipomenit. Dorea ceva ce nu voiam să-i dau. Am început să urlu când am reușit să mă ridic și să alerg spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ceva se năpusti spre mine, dar n-am văzut nimic. - Hei! am strigat, după care arătarea făcu un salt în aer și zbură pe lângă mine. M-am învârtit împrejur, lovind aerul cu brațele, apoi ușa de la camera lui Robby se trânti, închizându-se. Țineam acum arma în mână, în dreptul coapsei, iar cu cealaltă mână pipăiam peretele, îndreptându-mă spre camera lui Robby. - Domnule Ellis? am auzit-o pe Wendy strigând. Ce se-ntâmplă? Îi speriați pe copii. - Sună la poliție, am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
plecarea lui Jayne la Toronto a doua zi, și am încuviințat docil la cele spuse de Marta, strângând pătura mai tare în jurul meu, după care am intrat în birou, încuind ușa, lăsând pătura să cadă, ducându-mă direct la computer, trântindu-mă pe scaunul turnant. Mă puteam vedea pe ecranul negru al computerului. L-am aprins și imaginea mea s-a stins. Am intrat pe AOL. - Ați primit un mail, m-a avertizat vocea metalică. Aveam șaptezeci și patru de mesaje
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
campus, The Café, adăpostindu-mă sub copertina de la intrare, ținându-mă de stâlpul de lemn, dar pe urmă mi-am desprins mâna, lăsând pumnul vântului să mă izbească de zid. Bătea atât de puternic încât un automat de lângă mine fu trântit la pământ. Când am privit în sus, printre pleoape, am zărit brațele ceasului din turn zbătându-se ca niște pendule. Efectiv puteai auzi vântul mârâind. (Am închis ochii și m-am strâns în brațe, protejându-mă, și în aceeași clipă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
întuneric, în timp ce arătarea venea peste noi. Am înhățat mâna transpirată a lui Robby, alergând spre camera lui și deschizând ușa. M-am împiedicat, căzând în cameră și lovindu-mi fața de podea. Am simțit ceva ud pe buze. Robby a trântit ușa și-am auzit zăvorul. M-am ridicat în picioare, clătinându-mă în întuneric, și mi-am șters sângele de pe buze. Am scos un strigăt atunci când Robby m-a ținut locului cu o îmbrățișare înspăimântată. Am ascultat atent. Era atât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
se-ntâmplă? strigă Robby, din baie. Am urlat scârbit și am ridicat-o pe Sarah din pat. Când o duceam pe Sarah spre baie, arătarea a rămas țintuită locului, apoi a sărit jos și s-a repezit spre noi. Am trântit ușa, iar Robby a încuiat-o. Încă o mai țineam pe Sarah și sabia de lumină. Așteptam în timp ce priveam spre ușă. Calm, am întrebat: - Unde e celularul tău, Robby? - În camera mea. A făcut un gest peste umăr. Mă gândeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
reuși să se ridice și începu să urce pe scări după mine, clănțănind în timp ce se apropia de mine din teribilele șiruri inegale de dinți care îi umpleau acum gura. M-am aruncat înainte și am alunecat în camera lui Robby, trântind ușa și încuind-o cu mâna scăldată de sânge. Arătarea se izbi de ușă. Atât de rapid urcase scările. M-am ridicat sus și am început să sar într-un picior spre fereastră. M-am prăbușit în fața ei, chinuindu-mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
rămași la oarecare distanță, că Parisul este al lui, numai al lui și că nu-i place să vadă turiști. Mă uit la el: pipernicit, o dantură în paragină, îmbrăcat într-un tricou soios, teniși uzați. Îmi vine să-i trântesc una amical-estică peste gură. Îi răspund în engleză că nu iau Parisul cu mine, rămâne pe loc, să-l populeze el. Spune că nu înțelege. Eu înțeleg, dar nu vreau să vorbesc franceza lui. Good bye! Tipul pare dezamăgit de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
teribili dușmani în aceste meleaguri. Stau oamenii la foc povestind. Dorm supt polog, afară. Într-un târziu lumina lunii se tamisează prin pânza albă și subțire. 25 Iulie Dimineața vedem Razelmul. Pornim apoi îndărăt. Sălașuri improvizate de păscari. Câteva boarfe trântite pe mal între stuhării, copii, căței, purcei, babe, patru pari strâmbi, deasupra trestie și câteva maldăre de iarbă. Pologuri Câteva capete buhoase... parc-ar fi niște bizare sălașuri africane, așa cum se văd în stampele unor desenatori. Apucăm pe gârla Cernețului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
fost ministrul la ședință, consiliul ar fi acordat cel puțin douăzeci de mii de lei" Ionel Teodoreanu a fost întrebat la telefon de d-ra Lucia Demetrius cât s-a acordat tatălui său. Când a aflat, a exclamat: Da? și a trântit telefonul. V. Demetrius a interpelat pe Corneliu Moldovanu tot la telefon, mirându-se de o așa hotărâre, când el, Demetrius, e cel mai mare scriitor! Pardon, i-ar fi răspuns C. M., cel mai mare scriitor sunt eu. Cum se vede
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
sosit după ei. Cetele care veneau unele după altele s-au răvășit ca valurile. În groapa aceea s-au împotmolit caii multor mii de oameni și picioarele multor trupuri, rămânând astfel în mlaștina morții. După ei au venit dușmanii și trântindu-i și pe cei care nu căzuseră încă de pe calul vieții, le-au luat capul și cămășile.” Cronicarul turc confirmă, așadar, că la Vaslui a fost un adevărat dezastru pentru turci. Descrierea lui nu poate fi pusă la îndoială, dacă
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
plan sacru. Un buzdugan solar își alege în cadrul probei vitejești Mizilca, fecioara ce trebuie să pară războinic: „Un buzdugan ș-alegea,/ D-o mie cincizeci de-oca,/ Toarta patruzeci venea./ În mână că mi-l lua,/ De genunchi mi-l trântea,/ De rugină-l scutura,/ Ca laptele îl făcea,/ Ca soarele strălucea./ La brâu că mi-l așeza” (Muntenia). În această baladă fantastică verbele la imperfect sunt cele care modelează poetic mesajul, gesturile personajului fiind încărcate de aura miticului dintr-un
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Mică, gălbioară” (Titești - Argeș). Fata de măritat coase într-un pat amplu la rădăcina unui copac și are în câmpul vizual domeniul marin: „Pă mare-mi privește,/ Departe-mi zărește,/ Departe pe mare,/ Neagră corăbioară,/ Neagră și smolită,/ De prunturi trântită,/ De valuri bătută” (Grădiștea - Ialomița). Ocupația cu încărcătură mitică a cusutului se desfășoară, așadar, nu în pântecele Gaiei, cum am văzut în basmul din Scheiu de Sus, Dâmbovița, ci în apropierea apelor increatului, pentru a transforma virtualitatea existenței în destine
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Localizarea precisă a hainelor și calului, ritualul de revigorare a pute¬rilor magice, retrase în craniul calului, precum și formula incantatorie conturează o conștiință specializată la nivel ritual, fără de care trecerea în nivelul superior nu este posibilă. Gestul indicat de a trânti de pământ poate scoate din morți (adică îl aduce de pe tărâmul sepulcral) calul măiestru și pregătește armele. Cumularea energiilor htoniene prin gestul violent al izbirii de sol poate fi o stilizare a motivului înghițirii de către Terra Genetrix, un abandon temporar
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
poetic într-un timp magic aferent. O valoare diferită de imperfectul durativ au verbele în fragmentul următor: „Un buzdugan ș-alegea,/ D-o mie cincizeci de-oca,/ Toarta patruzeci venea.../ În mână că mi-l lua,/ De genunche mi-l trântea,/ De rugină-l scutura,/ Ca laptele îl făcea,/ Ca soarele strălucea./ La brâu că mi-l așeza”. Acțiunile scurte și rapide nu intră aici sub puterea mistuitoare a duratei pentru a fi redate prin perfect compus, ci au repercusiuni la
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
30 erau cu clase secundare de liceu. Pațania cu Joian Joian era un vițel foarte frumos al nostru. De câte ori îl întâlneam de atâtea ori îl dismerdam că-mi era foarte drag. Dar într-o zi când îl dismerdam, m-a trântit jos și cu picioarele pe mine și cu capul mă burduja 25 și mă omora. Și am răcnit cât am putut și m-a scăpat ori mama ori bunica. Eu voi fi avut 3-4 ani. Și de atunci nu l-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
Am dansat alături cu el la școala normală, dansa minunat. Și 13 ani înainte de-a muri a fost foarte greu bolnav, mai nu-și putea duce picioarele. A venit foarte răcit din război. În școala normală era foarte tare, trântea toți elevii. Era foarte bun la oină, era de-o sprinteneală nemai pomenită ca la bătrâneță să ajungă să nu poată merge. Am fost de aceeași etate amândoi. El doarme somnul cel de veci în cimitirul bisericii din satul Boboești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
15 zile. Și un doctor cu grad de colonel pe care îl chema Vicol, mi-a spus, că n-am nimica. Dar ce-am văzut acolo? Dintr-un pavilion de 100 de bolnavi numai 10 bolnavi erau: că l-a trântit un cal, a trecut roata de tun peste picior, îi bolnav de friguri, etc. și 90 erau bolnavi de boli lumești. Plângeau și se văicărau de mare durere de să ferească Dumnezeu. Și nu se puteau urina. Membru tăiat în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]