9,719 matches
-
naturalețea unui text tradus în spiritul limbii și culturii țintă, dar care nu știrbește integritatea și specificul idiomului inițial. Quasimodo, asemenea antecesorului sau, mai considera că numai un poet poate să traducă opera unui alt poet și că activitatea de traducător este un exercițiu propedeutic, fundamental în propria perfecționare că autor de versuri. Preferință pentru anumiți autori greci a constituit criteriul de selecție a textelor din volumul de traduceri. Așa cum era de așteptat, există unele afinități elective: ambii i-au ales
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Vergilio, chiude ed esaurisce în sé la maturità di una lingua e di una letteratura. Dopo Leopardi, infatti, la poesia italiană ha dovuto tutto rifare e ancoră oggi è în cammino, Salvatore Quasimodo,1967, op. cît., p. 23. 457 Un traducător trebuie să cunoască la nivel de limbă maternă idiomul textului inițial deoarece el trebuie să poată gândi instinctiv în acea limba, în absența controlului rațiunii. Discutând procedeele traducerii, Leopardi dă dovadă de o covârșitoare modernitate. El refuză categoric știrbirea textului
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Eminescu de Leopardi este prilejuită, mai întâi, de studiul formelor lirice pe care le îmbracă iubirea: "Ca și Leopardi în Aspasia, el nu vedea în femeia iubită decât copia imperfectă a unui prototip nerealizabil" (Titu Maiorescu). Un alt studiu de traducător 24 propune abordarea comparativă, fără a demarca palierele textului, insistând, în schimb, asupra importanței de care se bucură isotopia într-un asemenea demers. Din opera leopardiană, selecția traducătoarei se oprește la poemul L'Infinito. Prea neologic pentru lirica eminesciană, cuvântul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
dacă de la Adam până la Papa Leo IX au existat de toți o duzină. Încolo suntem cu toți niște bieți mizerabili cărora acești regi ai cugetării ne dau de lucru pentru generații înainte ([Pseudotalent, talent și geniu] Eminescu: 2011, X, 204). Traducătorul celui de al XXVII-lea Sonet shakespearian mărturisește modelul englez 25 de construcție a scenelor dramatice în romanul postum Geniu pustiu. Explicit shakespeariană este secvența audiției unei romanțioase bucăți muzicale executate de o tânără angelică pe un melancolic clar de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
unic și unitar, privit în cea mai largă intertextualitate, dar raportat în continuare la realitatea lui lingvistică și la structura artistică, va sta și în centrul atenției noastre" (Loghinovski: 2000, 17). Relația de intertextualitate este privită cu ochiul specializat al traducătorului, extrem de tehnic în citirea textului, fără a pierde, în același timp, nimic din ceea ce traducătoarea numește "sistemul artistic individual". Analiza pleacă de la structurile "de jos", ale planului expresiei, către cele superioare, care asigură recrearea mesajului ideatic-afectiv al textului. Eminescu și
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
istoricul conceptului intertext) situația intertextuală în care, deși îl despart de Kant mult timp și câmpuri discursive diferite, Eminescu se menține în imediata proximitate ideatică față de filosof atât în Fragmentarium, cât și în paginile de traduceri și de literatură. Demersul traducătorului se circumscrie practicilor intertextuale de o manieră care luminează genotextul, în dinamica altul/același care îi însuflețește mecanismul. Pe de o parte, ideea din textul-sursă trebuie păstrată, ceea ce trimite la repetare, ca una din cele două componente ale intertextualității. Pe
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
ar putea intra în percepție, dacă reprezentarea timpului nu ar servi a priori ca fundament. Numai prin presupunerea ei ne putem reprezenta că ceva este în unul și același timp (simultan) sau în timpuri diferite (succesiv) (I. Kant: 1998, 37). Traducătorii secolului XX utilizează termenul concept, nu noțiune. Exprimarea "să fi fost scos din" este departe de natura discursului filosofic. Eminescu se folosește de condițional pentru a sugera o posibilitate oricând la îndemâna cititorului (de a extrage timpul din experiență); traducătorii secolului
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
37). Traducătorii secolului XX utilizează termenul concept, nu noțiune. Exprimarea "să fi fost scos din" este departe de natura discursului filosofic. Eminescu se folosește de condițional pentru a sugera o posibilitate oricând la îndemâna cititorului (de a extrage timpul din experiență); traducătorii secolului XX, prin conjunctivul perfect, îndepărtează lectorul de șansa de a încerca și el să înțeleagă empiric timpul. Între consecutivitate și succesiune, primul are un plus de nuanță efect-cauză (vezi subordonata consecutivă și raportul ei cu regenta), în timp ce al doilea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
a) Eseuri critice, traducere de Iolanda VASILIU, Chișinău: Editura Cartier, 2006 (Essais critiques, Paris: Éditions du Seuil, Collection "Points"). * Intertextualul; * text-intertext; * text-operă BARTHES Roland [1973] (1994, 2006 b) Plăcerea textului, traducere de Marian PAPAHAGI, Chișinău: Editura Cartier (Plăcerea textului, același traducător, Cluj: Editura Echinox; Le plaisir du texte, Paris: Éditions du Seuil, Collection "Points"). * text-intertext-Text Infinit. BOUILLAGUET Annick (1990) Marcel Proust. Le jeu intertextuel, Paris: Éditions du titre. * citatul; * plagiatul; * referința; * aluzia. BOUILLAGUET Annick (1996) L'écriture imitative. Pastiche, Parodie, Collage
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
autorului; * psihocritica. Mc HALE Brian [1987] (2009) Ficțiunea postmodernistă, traducere de Dan Horațiu POPESCU, Iași: Polirom, Colecția "Collegium" (Postmodernist Fiction, New York, Routledge). * intertextualitatea (transferul personajelor). MERLEAU-PONTY Jacques [1965] (1978) Cosmologia secolului XX. Studiu epistemologic și istoric al teoriilor cosmologice contemporane, (traducător neprecizat), București: Editura Științifică și Enciclopedică (Cosmologie du XX-e siècle, Paris: Éditions Gallimard). * modelele cosmologice; * modelul einsteinian; * timpul cosmologic. MIHĂILĂ Ecaterina (1995) Textul poetic Perspectivă teoretică și modele generative, București: Editura Eminescu. * structura de suprafață; * structura de adâncime MUREȘANU IONESCU
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Eminescu. CĂRTĂ-RESCU Mircea [1991] (2011) Eminescu: visul chimeric, București: Humanitas (Visul chimeric pentru prima ediție, București: Editura Litera). o critica arhetipală a operei eminesciene: complexele eminesciene; imaginea interioară eminesciană. CIMPOI Mihai (1995) Spre un nou Eminescu. Dialoguri cu eminescologi și traducători din întreaga lume, București: Editura Eminescu. o Eminescu și Einstein. CIMPOI Mihai [2003] (2007) Esența ființei: (Mi)teme și simboluri existențiale eminesciene, Ediția a II-a revăzută, Iași: Princeps Edit (Chișinău: Editura Gunivas, pentru prima ediție). o abisul; o timpul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Holes, Bantam Dell Publishing Group, 1988). Articolul este disponibil pe http://www.indabook.org/ preview/XhZUGbU3fEsL2-fNVB7YckdXp-Q99ppNcdwz73TEw0U,/Eminescu-i-concepte-fundamentale-ale-fizicii-moderne.html?query=Luminii 79 "Eminescu, Einstein și legile universului. Dialog cu Theodor Codreanu", Mihai Cimpoi Spre un nou Eminescu. Dialoguri cu eminescologi și traducători din întreaga lume, București: Editura Eminescu, 1995, pp. 93-116. 80 "Valurile, scrie poetul, nu sunt decât încercarea (s.n.) a două puncte unite de o putere de a rota una în urma alteia împrejurul acelei axe care formează jumătatea liniei de atracțiune
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
din epocă, John Webster și, respectiv, Thomas Heywood. Scrierile în cauză sînt The Duchess of Malfi/Ducesa de Amalfi (Webster) și A Woman Killed With Kindness/ Femeia omorîtă cu blîndețea (Heywood). Versiunile vin dinspre anglistul bucureștean George Volceanov, deja cunoscut traducător și interpret al clasicilor britanici (și, în primul rînd, al lui Shakespeare), și fac tandem cu introducerile critice și tabelele de istorie literară ale universitarului ieșean Dumitru Dorobăț. Atît Webster, cît și Heywood creează într-o perioadă complexă din punct
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
duce la o multitudine de tălmăciri ale textelor autorului lui Annabel Lee în limba marii culturi europene a timpului, impunîndu-l atenției unei audiențe elevate, mult mai sensibile la finețea artistică a straniului și morbidului decît americanii secolului romantic. Editorul și traducătorul majorității prozelor din prezentul volum constată fără echivoc: "E foarte probabil ca fără fervoarea fraternă a lui Charles Baudelaire, Stéphane Mallarmé și Paul Valéry, scriitori aflați în căutarea unui spirit tutelar, Poe să fie astăzi un autor la fel de marginal și
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Sociu și ilustrată, inspirat, de Tudor Jebeleanu) a cîtorva dintre cele mai bune creații aparținînd scriitorului (vorbim despre o selecție din volumele sale reprezentative!)*, mi se pare o întreprindere editorială deosebit de importantă. Riscurile amintite mai sus sînt evitate inteligent de către traducător (poet el însuși), fie printr-o adecvare la registrul metaforic special al lui Heaney, fie prin lăsarea deoparte a poemelor cu "încărcătură" mentalistă (sau chiar politică) excesivă. Cred de aceea, fără ocolișuri, că apariția acestei cărți e un eveniment artistic
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
cincizeci, nu numai teoreticianul prin excelență al unui nou model cultural, ci și exponentul dominant al inovației tiparurilor formatoare specifice acum postmodernității. Apariția Teoriei estetice*, în traducere românească, reprezintă indubitabil un eveniment major, deopotrivă academic, cultural și editorial. Echipa de traducători este una impresionantă: profesorul Andrei Corbea-Hoișie (șeful Cate drei de Germanistică de la Universitatea ieșeană), totodată și autorul revizuirii întregii lucrări și al unei posfețe extrem de utile în postură de aparat critic, și mai tinerii săi colaboratori, Gabriel H. Decuble și
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
consistentului volum s-a făcut în colecția de studii socio-umane a Editurii Paralela 45, colecție coordonată de Mircea Martin. Trebuie spus ab initio că tălmăcirea lui Adorno implică o întreprin dere foarte anevoioasă, nu neaparat din cauza stilului filozofului (deși unii traducători anglofoni de prestigiu, precum C. Lenhardt, de exemplu, s-au plîns de o anumită construcție supraetajată a frazei), ci a trimiterilor și conota țiilor mai curînd criptice ale multora dintre conceptele lui semnificative. Fluxul gîndirii adorniene, deosebit de puternic, își creează
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
autorefe-rențiale ale predoslovilor configurând și alte modele ideale, umane și cărturărești deopotrivă, lăsând citatul să vorbească elocvent, cu impresia schițării fugitive, dar în tușe memorabile, a unor portrete de erudiți în cabinetul lor de lucru, reactualizând, parcă, imaginea Sfântului Ieronim, traducătorul Vulgatei, în meditatie asupra scrierilor sale, fie în interiorul cabinetului de studiu, ca în picturile lui Ghirlandaio, Caravaggio sau Rubens, fie, ca la Bellini, Palma il Vecchio și din nou Rubens, dintr-o altă pânză, într-un spațiu intermediar, deschis spre
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
verbal, alcătuit din texte produse în epoci diferite, de persoane cu competențe diferite, cu interese multiple și diferite, cu obiective diferite; toate aceste determinări externe trebuie cunoscute cât mai bine. Procesul traducerii implică un act discursiv special, care presupune din partea traducătorului analiza detaliată și completă, urmată de asumarea textului din limba-sursă și, ulterior, de refacerea acestuia în limba-țintă. În acest proces nu se transpun, se știe, cuvinte separate, ci texte întregi. Limbile, chiar cele foarte înrudite între ele, sunt, prin natura
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
unele dintre ele cu statutul de limbă "moartă" (latina, greaca, ebraica biblică, slavona), ca să folosim, din rațiuni de comoditate, această nefericită metaforă. În articolul citat mai sus (p. 275-276) mai constatam următoarele: "Complexitatea maximă a textului scriptural a reclamat din partea traducătorilor români în primele două secole de existență a tradiției biblice românești mari eforturi de echivalare a unor conținuturi foarte diverse". De exemplu, dacă ne gândim la prima versiune în limba română a Septuagintei (așa-numita versiune Milescu a Vechiului Testament
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
să fie un compus de la două nume de vietăți binecunoscute vorbitorului, furnica și leul. Putem de asemenea bănui că în spatele neobișnuitei sintagme românești se află un substantiv compus din limba greacă, eventual în limba slavonă, cele două limbi-sursă principale pentru traducătorii români din secolele al XVI-lea al XVII-lea. Furnicoleul apare exclusiv în Iov 4:11, cuvântul având așadar caracterul unui hapax legomenon. Iată contextul citat, în facsimil și în transcrierea mea fonetic-interpretativă: Biblia de la București, 1688 (BIBL. 1688): Furnicoleul
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
Furnicoleul au pierit pentru că n-au avut să mănânce. Notă marginală: tigrul O primă constatare se impune. Există o coincidență totală între opțiunile diferiților cărturari români care s-au aplecat asupra textului respectiv, contribuind la configurarea sa. Este vorba despre traducătorul inițial al pasajului, Nicolae Spătarul Milescu, precum și revizorii săi anonimi, ale căror opțiuni reunite sunt reflectate de formularea din Ms. 45, precum și revizorii finali de la București, cei care, pornind de la versiunea din Ms. 45, au pregătit versiunea tipărită la 1688
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
Un necunoscut pentru sine însuși: Fernando Pessoa" in Fernando Pessoa, Fragments d'un voyage immobile, Rivages, 1990, p. 19. 18 Fernando Pessoa, Poèmes païens, Christian Bourgois Editeur, 1989, p. 101. (transpunerea în limba română a versurilor citate de autor aparține traducătorului) 19 Fernando Pessoa, 1989, p. 61. 20 Fernando Pessoa, 1989, p. 85. 21 Fernando Pessoa, Le Gardeur de troupeaux, Gallimard ("Poésie"), 1987, p. 111. 22 Fernando Pessoa, 1987, p. 139. 23 Fernando Pessoa, 1987, p. 138. 24 Fernando Pessoa, 1989
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
puțin, și împreună și separat. Nicio creație literară nu e fecioară, niciun sens nu se naște singur. Cu alte cuvinte, putem afirma că orice scriere este o rescriere, orice text reia ceva, cumva, scriitorul fiind un fel de intermediar, de traducător, în accepțiunea lui Proust: ... îmi dădeam seama că acea carte esențială, singura carte adevă rată, un mare scriitor nu trebuie s-o inventeze pentru că există deja în fiecare dintre noi, ci s-o traducă. Datoria și sarcina unui scriitor sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Proust: ... îmi dădeam seama că acea carte esențială, singura carte adevă rată, un mare scriitor nu trebuie s-o inventeze pentru că există deja în fiecare dintre noi, ci s-o traducă. Datoria și sarcina unui scriitor sunt cele ale unui traducător." (Marcel Proust, Le Temps retrouvé) Nimeni nu neagă fulgurația inspirației, unicitatea stilistică a unui mare scriitor, sau originalitatea așezării cuvîntului în formă. Dar, paradoxal poate, tocmai acest resort incontestabil al creației e cel care operează legătura subterană, racordarea la fluxul
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]