5,157 matches
-
în mare parte, în averile din bănci, depozite și împrumuturi 180 (V177) (care delimitează) drepturile, adică puterea de a acționa în spațiu 181 (V178) adică societatea consacra o stare de fapt în care anumiți stăpîni posedau anumiți sclavi 182 (V179) (uitat) condiția 183 (V180) și cu o asemenea intensitate... 184 (V181) sub un regim industrial și comercial, cînd progresele tehnice (sînt rapide) bulversează condițiile de producție 185 (V182) ar fi aflat (descoperit) singuri 186 (V183) ei nu pot participa la curs
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
câțiva călugări, precum și starețul Teodosie. El se adăpostise împreună cu ceilalți călugări în pivnițele schitului, dar și-a adus aminte că în chilia lui rămăseseră banii obștii. Înfruntând urgia incendiilor și a exploziilor în lanț, s-a întors să recupereze banii uitați, dar nu a mai apucat să facă și drumul de întoarcere. După liniștirea prăpădului, a fost găsit carbonizat... Inimosul arhimandrit Epifanie Dumitrescu s-a adresat cu o cerere autorităților ieșene, la 3 februarie 1921, pentru acordarea unui teren de vreo
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
șade bine cu drumul, așa că... Ajunși din nou pe creastă, inspirăm adânc aroma de cetină a păduricii de pini care ne ține companie până în coasta Hlincii. În dreapta noastră se defășoară valea Nicolinei, sau a Miculinei, cum se chema în vremuri uitate. Să încercăm a desfereca pecețile documentelor domnești care vorbesc despre Mănăstirea Hlincea. Apoi, dragul meu, și cu această mănăstire lucrurile nu sunt chiar așa de limpezi. Deși biserica a fost ridicată înainte de 1574, de către Maria, fiica lui Petru Șchiopu, și
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
inițiativa regelui Carol al II-lea de a fi investit cu cea mai înaltă demnitate. Unii politicieni și militari considerau că regele României, prin acordarea demnității de mareșal celor doi generali, ,,dorea să se avanseze pe sine și să facă uitată,’’ astfel atitudinea pe care a avut-o în timpul războiului, când și-a părăsit unitatea militară, deci a dezertat, a încălcat regulamentul militar pentru a rezolva o problemă amoroasă, concretizată prin căsătoria în secret, cu Zizi Lambrino. Col. (r.) Ștefan Samoilă
Mareșalul Constantin Prezan mereu la datorie by Lucica Vargan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1654_a_3108]
-
întins pe patul cu rotile, pe un hol. Am început să-mi mișc capul. În stânga era un perete, iar în dreapta, o ușă deschisă. Scena care urmează cred că este una dintre cele mai emoționante din istoria nescrisă, anonimă, în timp uitată, a spitalului Fundeni. Dintr-o istorie nemedicală, să-i spun astfel. În încăperea cu ușa deschisă, în partea opusă ei, sub o fereastră, un bărbat stătea pe un scaun, cu picioarele unul peste altul, cu cotul unui braț sprijinit pe
Diagnostic by Mirel Cană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1368_a_2725]
-
ale vechiului costum boieresc, deseori în combinații dintre cele mai bizare. În publicul unui spectacol bucureștean de operă, Cezar Bolliac remarca, în 1845, prezența unor figuri de panopticum: „De unde ies aste fesuri și giubele, aste chiulafuri și tătărci, aste fizionomii uitate sau necunoscute? - A ajuns teatrul un bal mascat? se întreabă unii pe alții; cine este aia, cine e ăla? - Ne-au cotropit mahalalele.“ (Teatru din București. 9 și 10 fevruarie. Linda di Chamounix, în Curierul românesc, 1845, nr. 13). O
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
prelungită pe parcursul a douăzeci și cinci de generații; important e procesul social, mental și politic pe care l-a declanșat în rîndul spaniolilor pe baza unei ideologii cu multiple fațete. În acest context, Spania încetează să mai apară ca o identitate vagă, uitată, dezmembrată, pe deasupra, de schisme religioase și de anarhie și se transformă treptat, în conștiința locuitorilor ei, într-o țară în indiviziune, ilegitim sustrasă de către necredincioși. Mai mult, chiar dacă porțiunea liberă a acestei țări se reducea doar la cîteva colțuri muntoase
Istoria națiunilor și naționalismului în Europa by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
numai complexe și profunde, ci totodată îndelung meditate, reinterpretate și adesea pe cale de a deveni obscure, aproape de neînțeles, în anumite cazuri, primele texte care ne sunt accesibile reprezintă amintirea aproximativă a unor creații religioase imemoriale, devenite desuete sau pe jumătate uitate. E important să nu pierdem din vedere că grandioasa spiritualitate neolitică nu e "transparentă" prin documentația de care dispunem. Posibilitățile semantice ale documentelor arheologice sunt limitate și primele texte exprimă o viziune a lumii puternic influențată de ideile religioase solidare
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
lacome: fiecare apucă bunul aproapelui său. Nu mai există drepți. Țara este abandonată lucrătorilor nedreptății. Păcatul care dă târcoale pe pământ nu arc sfârșit." Evocată în mijlocul acestor flageluri, moartea îi apare mai mult decât binevenită: ea îl copleșește de beatitudini uitate sau puțin cunoscute. "Moartea e pentru mine, astăzi, ca vindecarea pentru un bolnav. ca parfumul de mirt. ca mireasma florilor de lotus. ca aroma (câmpurilor) după ploaie. ca dorul unui om de a se întoarce acasă, după o robie lungă
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
indo-iranieni, greci, italici) de ultimii (germani, balto-slavi), moștenirea comună nu este întotdeauna recognoscibilă în vocabular, nici în teologiile și mitologiile epocii istorice. Trebuie ținut cont, pe de o parte, de diferitele contacte culturale realizate în cursul mi grațiilor; nu trebuie uitat, pe de altă parte, că nici o tradiție religioasă nu se prelungește indefinit fără schimbări, produse fie de noi creații spirituale, fie prin împrumut, simbioză sau eliminare. Vocabularul reflectă acest proces de diferențiere și de inovare, început probabil din protoistorie. Exemplul
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Max Miiller încoace s-a discutat mult despre structura acestei zeițe. Textele o identifică cu Pământul sau chiar cu Universul; ea reprezintă întinderea, vastitatea, libertatea 31. Aditi era foarte probabil Mare Zeiță Mamă care, fără să fi fost cu desăvârșire uitată, și-a transmis calitățile și funcțiile fiilor ei, zeii Aditia. 68. Indra, învingător și demiurg în Rig Veda, Indra este zeul cel mai popular, fiindu-i închinate vreo 250 de imnuri, în comparație cu 10 adresate lui Varuna și 35 închinate lui
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
unor monștri fioroși precum Hydra din Lerna. Or, zămislirea de monștri le caracterizează pe zeițele telurice, într-adevăr, așa cum am văzut (§ 83), după Hesiod, mama lui Typhon era Geea (Pământul). Dar toate aceste atribute și prestigii chtoniene au fost progresiv uitate, și de la Homer încoace, Hera a fost ceea ce va rămâne până la sfârșit: zeița, prin excelență, a căsătoriei. Numele de Artemis, atestat sub forma Artimis pe o inscripție din Lydia, indică originea sa orientală. Caracterul arhaic al zeiței este evident: ea
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Eleusis erau solidare cu o mistică agricolă și e probabil că sacralitatea operei sexuale, a fertilității vegetale și a hranei a modelat, cel puțin în parte, scenariul inițiatic. În acest caz, trebuie presupus că era vorba de sacramente pe jumătate uitate, care își pierduseră semnificația primordială. Dacă inițierea eleusiniană făcea posibile astfel de experiențe "primordiale", care revelau misterul și sacralitatea hranei, a activității sexuale, a procreației, a morții rituale - Eleusis merita, pe bună dreptate, renumele său de "loc sfânt" și de
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
s-a scris după deceniul al V-lea al secolului trecut își are, neapărat, sursa în literatura acestor scriitori. Se știe că o generație nu face decât să readucă în atenția publicului aspecte marginale în literatura generațiilor anterioare sau aspecte uitate care, reinterpretate, revalorificare, pot să confere acel suflu de noutate, de prospețime atât de căutat. Poeții deceniului al V-lea nu se deosebesc, din acest punct de vedere, prea mult de confrații lor. Ne vom concentra atenția asupra acelor elemente
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
De aceea, dincolo de metodele utilizate, critica literară își păstrează caracterul predominant eseistic, reprezintă un punct de vedere care nu trebuie absolutizat, dar are meritul de a readuce în prim-plan aspecte ale universului literar care altfel ar putea fi ignorate, uitate sau devalorizate. Acest fapt am încercat să-l realizăm și prin studiul de față. Conexiunile stabilite între operele acestor scriitori (cu temele și motivele lor obsedante, cu dialogul lor permanent cu restul literaturii, cu reinventarea imaginarului poetic) și literatura română
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
cronica literară și cronica cinematografică. Orientarea revistei spre politic și social devine astfel evidentă, literarul trece încă o dată pe plan secund. Dacă în ultimul număr al revistei, alături de tradiționalele cronici externe, economice, reapare și cronica cinematografică, cea literară este iarăși uitată. 3.3.2. Reportajul Orientarea spre problemele sociale, spre om, spre suferințele sale duce la afirmarea preferinței pentru reportaj ca modalitate de menținere a contactului cu lumea contemporană, cu realitatea. Deși grupul de la Cadran și reprezentanții literaturii de avangardă tratează
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
și ale istoriei, care nu oprește din rostogolirea spre apocalipsă"235. Nu e de mirare că în momentul în care optzeciștii vor încerca să-și stabilească modele sau precursori îi vor menționa și pe acești poeți ai unei generații aproape uitate. Poeții amintiți găsiseră deja câteva modalități lirice menite să marcheze distanțarea lor față de poezia modernă, există desigur și elemente de continuitate, dar cea mai mare parte a acestora sunt, în spirit postmodernist, reluate parodic. 2. Ecouri în poezia contemporană Se
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
dintre sintagmele consacrate referitoare la poeții aceștia, exprimându-ne însă rezervele cu privire la conotațiile lor. Deși înțelegem că propunerea unor structuri ca "generație pierdută" și "generație amânată" aveau în vedere, la momentul respectiv, aducerea în atenția publicului a unor poeți aproape uitați și că ele subliniază dispariția acestora din viața literară pentru mai bine de un deceniu, astăzi asemenea sintagme ni se pare lipsite de relevanță. Accentul ar trebui să cadă acum pe operă, intrarea în normalitate înseamnă în primul rând tratarea
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
evident, noi, dar, în epocă, se cer parcă enunțate mai mult ca oricând și meritul celor de la Albatros este acela de a o face într-o societate în care cei mai mulți par a uita care este adevărăta artă. Desigur, nu trebuie uitate ingerințele politicului în spațiul literar, dar pentru analiza strictă a operei literare, ele devin nesemnificative, rămânând doar curiozități pe scena istoriei. Este și motivul pentru care am preferat să prezentăm, în principal, liniile de bază ale tematicii abordate, modul în
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
nou. De altminteri, trebuie subliniat că, pe măsura urbanizării, locul acestora îl iau, ca și în Capitală, dar mai tîrziu decît acolo, „cartierele democrate”, muncitorești (Cartierul C.F.R., de pildă), formulă impusă de discursul populist al epocii postbelice, menită să facă uitată denumirea anterioară, orientală, dar, în absența fondului care să ateste progresul, ea n-a prins, din contra, sunînd pretențios, se preta ironiei. Comparația din versul „Prin măhălăli mai neagră noaptea pare...” nu-i rezultatul unei observații făcute de la distanță de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
care nu scapă, deși-i „topit de băutură”. Focul alcoolului nu-l încălzește. Pantomima sa exuberantă din final e derizorie în raport cu drama „măhălălilor” pe care a înfățișat-o mai sus; ea doar o estompează o clipă, n-o face nicidecum uitată. E asemenea rîsului nervos al cuiva care a scăpat dintr-o împrejurare teribilă. După ce se termină, pot apărea uneori lacrimile, se poate instala melancolia. -Mă întorc iarăși la versul „Prin măhălăli mai neagră noaptea pare...”, căci el desparte și în
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
zi, după ora închiderii. în „Amurg antic” Bacovia dă însă și alte indicații topografice. Lîngă palat e un parc cu statui și un lac cu lebede: „Plutește-un lanț de lebede albe,/ Iar visul din parc în lac se răsfrînge-/ .../ Uitate, statuile albe privesc,/ Albe visînd cu-n aer ce plînge-”1). Combinația pare artificială, dedusă din vreo cromolitografie. Publicat prima dată în 1905, „Amurg antic” e, sînt convins, rezultatul anilor de ședere a lui Bacovia, ca student, în Capitală. Aci
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
să fi avut nici o corespondență de nicăieri. Am deschis plicul și pe cartonul negru-mat era scris cu alb: «Vino pe podul de fier, mîine la ora 3 d.m.»”2) Ceea ce li se întîmplă ulterior naratorilor diferă. Primul adoarme cu „lampa uitată aprinsă pe masă”, somn agitat, în care visează un personaj straniu, amenințător, care așteaptă să-l vadă „încremenit de-a binelea”. După o ezitare, al doilea se decide să dea curs misterioasei invitații. Cei care îl iau de pe „podul de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Vă imaginați ce prost s-ar fi terminat poemul, dacă ultimele versuri ar fi fost o declarație de dragoste în stil romantic, călduroasă, cu afirmarea dorinței de revedere. întrebarea „Tot mai citește probleme sociale.../ Sau, ce mai scrii, iubita mea uitată” (adică la fel de izolată - n. m.)? pune însă mult mai bine în evidență starea sentimentelor lor, ca și identitatea preocupărilor. Cînd - mă întreb recitind poemul - s-au lipit de mine versurile „De-acum pe cărți voi adormi uitat”, „Tot mai citești
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
mai bine în evidență starea sentimentelor lor, ca și identitatea preocupărilor. Cînd - mă întreb recitind poemul - s-au lipit de mine versurile „De-acum pe cărți voi adormi uitat”, „Tot mai citești probleme sociale.../ Sau, ce mai scrii, iubita mea uitată?”? Anul nu-l mai știu, dar încă de cînd eram tînăr. Atunci le spuneam - direct, nu prin corespondență- în pauzele de cursuri sau în întîlniri întîmplătoare, mai degrabă ironic decît tandru, cu un interes vag față de dispoziția celei căreia i
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]