5,116 matches
-
poticnit spre dreapta: acolo poate să fie râpă. Pipăie în juru-i până ce dă de scoarța unui brad și se cinchește. Ar putea strânge, poate, câteva crengi uscate, să aprindă o zare de foc. Deodată devine atent. Inima i s-a zbătut și-l împunge: e nodul lui de ghimpi. Aude înaintea lui - parc-ar veni de la deal - un sunet ușor în zăpada moale. Pâș-pâș. Poate să fie vulpe. Poate să fie lup? Se răsucește în sus, apucă de țeavă carabina. Izbucnește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
dar îndată i se veseli pe față disperarea și o încăpățânare bolnavă. Clipi pripit, hotărând: Atunci mergem. Tot așa ar fi putut spune că se duce să se dea cu capu-n jos într-o fântână. Tâmplele iarăși i se zbătură ca sub flăcări. Așa că noi o învălim bine și frumos, urmă nana Floarea cu glas dulce, și o potrivim bine în sanie. Bucuroase suntem că i-a trecut aceea care spui tu. Eu iau copilul; mă înfășur în sarică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Nu-mi ascunde nimic. Am văzut cartea. Copilul nu poate fi vinovat! a strigat venețiana. E sânge din sângele măriei tale. Cruță-l. Soliman-Sultan s-a apropiat și a mângâiat-o. — Vreau să văd cartea. Domnul și stăpânul meu, se zbătea ea, sunt încredințată că e o carte plăsmuită. Dușmanii noștri se ascund pretutindeni în juru-ne; îi avem și înăuntru și în afara seraiului. Nu te lăsa biruit de mânie, soțule al meu iubit! Ascultă-mă și pe mine o dată. Aș vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
meu. Așa este, doamnă, ceasul mâniei mele a trecut. În acel ceas credinciosul Rustem a fost în primejdie să treacă puntea vieții. Mă duc eu însumi în Amasia, ca să judec acolo pe fiul meu. Roxelana s-a spăimântat, s-a zbătut, a încercat să vorbească, să se împotrivească. Împăratul i-a astupat gura încondeiată trandafiriu. N-a mai vrut s-asculte nimic. Râdea strâmb. A rămas neînduplecat. —Împlinește-mi măcar o rugăminte, prea iubite stăpâne, a îndrăznit într-un târziu Roxelana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
am izolat într-o tăcere colțoasă. Când eram scoși în curte, mă strâmbam la trecătorii care, din stradă, se holbau la noi ca la niște exemplare curioase. Câte unul ne arunca prin gard un baton, două, de ciocolată. Atunci mă zbăteam să intru în posesia prețiosului dar, fără să-mi pese de ghionturi și de vânătăi, pentru ca să-l pot azvârli în capul celui ce ni-l făcuse; să se învețe minte, să nu ne mai jignească prin mila lui. Îi preferam
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
avut un efect ciudat asupra mea; mi-a insuflat o vitejie dementă. Vroiam acum să-i dovedesc că eu eram clădit dintr-o altă fibră. M-am întors spre mlaștină. Cerbii ridicau disperați boturile în sus ca să respire și se zbăteau ca să iasă la suprafață. Noroiul nu ierta, urca mereu, le prindea treptat nările, asfixiindu-i. Am dus pușca la ochi și am tras. Apoi am țintit și celălalt cerb, grăbit; agonia lui îmi făcea rău. Între timp, pescarii ieșiseră în marginea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
dispensar și încă n-am găsit un spital la mare care să mă primească. M-am angajat la un spital de nebuni. 10 noiembrie N-am văzut până acum un om pus în cămașă de forță. E ceva îngrozitor. Se zbătea, se zvârcolea, se apăra, urla, făcea spume la gură, i-a zgâriat pe îngrijitori. Până la urmă l-au biruit. 12 noiembrie Simt din nou că mi-am greșit meseria. Într-o bună zi, dacă voi rămâne aici, vor fi siliți
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
spună cum îl cheamă. 17 decembrie Roșcovanul nu mai vorbește deloc. S-a încovoiat, nu mai protestează, nu mai urlă. Tace. Acum câteva zile, plângea, se ruga, mă implora să-l cred că nu e nebun. A început să se zbată. Să strige. Să țipe. Nu mai murmura ca la început. I-am dat o doză și mai mare de hipnotice. Acum e ca un om zdrobit. Privește în gol. Parcă e drogat. De fapt e chiar drogat. De ce mă mir
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Privește în gol. Parcă e drogat. De fapt e chiar drogat. De ce mă mir? Nu eu am cerut să i se mărească dozele? A coborât în el ca într-un mormânt. A cedat. Nu se mai luptă. Nu se mai zbate. Nu mai explică nimic. Se uită în gol. La ce se gîndește? Îl întreb: "Cum te cheamă?" De data aceasta parcă nu mai aude. Știu că atunci când îl voi face să-mi spună cum îl cheamă, am obținut o mică
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
am plecat de la cafenea și m-am dus la mlaștină unde m-am răzbunat pe un cerb. Mă bălăbăneam pe picioare și n-am țintit bine, nu l-am omorât. Agonia lui a devenit ceva oribil. Bietul animal s-a zbătut în noroi mugind și holbând ochii până ce mâlul acela puturos i-a intrat în gură. Doamne, ce porcărie. M-am purtat ca ultimul dintre ticăloși. Am și căzut, m-am mânjit pe față și pe mâini; și cu gura plină
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
pentru a-i chinui pe deținuți. Îi plăcea în special să-i fie aduși deținuți tineri vârâți în saci bine legați, pe care îi bătea cu bățul, fără martori, până obosea. Îl distra să vadă cum cei din saci se zbăteau pe podea, încercau să se ridice, țopăiau, făceau salturi caraghioase. S-a întîmplat însă o dată că sacii, poate intenționat, n-au fost destul de bine legați. Mopsul s-a pomenit vârât el într-un sac și bătut până la sânge. Prin urmare
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
a spus Domnul Andrei, am încremenit. Nu-mi venea să cred. Eram la câțiva pași în urma lor, ascuns de un mărăcine. I-am văzut cum i-au smuls halatul ca s-o lase goală. Fiecare trăgea de ce putea. Laura se zbătea, se lupta cu ei, l-a mușcat pe Nelson de mână, l-a zgâriat pe Dominic și a țipat cerând ajutor. "Taci, putoare, a scrâșnit Mopsul. Destul te-ai... cu alții. Acum mai... și cu noi". Filip a smuls o
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
vierme, domnule sculptor, zău așa. Se chinuia, transpira, se înroșea, fără să reușească să-i facă nimic. Dominic l-a înhățat atunci de halat și l-a dat la o parte, zicîndu-i: "Hai, ține-o tu de picioare, că se zbate ca o iapă. Lasă-mă pe mine". Dar nici el n-a fost mai breaz. Ce credea, că dacă a trăit prin bordeluri asta îl ajută până la moarte? Stătea ca un păianjen uriaș pe trupul bietei fete și pentru că se
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
care urmăreau nemișcați, tăcuți, masacrul, a înaintat cu pași grei, l-a luat în brațe ca pe un bolovan și l-a aruncat în mlaștină. Dinu a început să țipe. Făcea semne disperate, ruga, implora, plângea să fie scos, se zbătea, dar zbătîndu-se nu făcea decât să se afunde și mai rău în vreme ce pescarii stăteau la fel de tăcuți, în același loc, fără să schițeze nici un gest. În cele din urmă noroiul l-a înghițit. Atunci pescarii s-au întors la cafenea și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
nimeni care să-mi fie aproape, nu mă mai lega nimic de alții, făcusem tot ce depinsese de mine ca pustiul din jurul meu să fie cât mai mare și ca să nu mai am nimic sfânt. Mă întorceam mereu, oricât mă zbăteam, acolo de unde n-ar fi trebuit poate să mă scol niciodată, în soarta ― ce soartă? băltoacă stătută ― pe care Emilia o acceptase pentru că ea "nu avea energia necesară". Și nici măcar tragedie nu era viața mea. Ce tragedie e să simți
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
răspuns, am repetat de două, trei ori somația, dar răspunsul nu a venit și atunci am fost derutați, crezând că a plecat până la soșirea noastră. După ce a fost prins, ne-a declarat că avea o preșimțire rea deoarece și se zbătea mușchii de la picioare și se pregătea să se scoale să fugă în pădure. Am ordonat șefului de post să o aducă pe mama banditului pentru a ne asigura în cazul în care era în casă, că nu va arunca vreo
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
și durdulie, i-a încolțit în minte un gând animalic, a violat-o, iar fata l-a amenințat că mama ei îl va reclama la Miliție. Atunci a scos cuțitul de vânătoare și i-a spintecat abdomenul, deși fata se zbătea și țipa strigând-o pe mama ei, A aruncat-o în mărăcinii din pădure unde a fost găsită. Trebuie menționat că la cercetarea locului unde a fost găsit cadavrul a apărut și pădurarul și chiar ne-a dat concursul la
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
erau înroșiți ca niciodată, mâinile i se frângeau, întreaga-i făptură, atât de fragedă în ciuda unor ușoare rotunjimi care nu făceau decât să îi dea și mai mult farmec, părea zguduită de o povară imposibil de purtat. În jurul gâtului, se zbătea cercul viu al unei eșarfe de mătase neagră, cu o puzderie de petale smulse, parcă, de vânt. Ea ne cerea scuze, înțelegeam treptat, se pleca și nu îndrăznea să se mai ridice, Reiko își ridicase sprâncenele a mirare, iar eu
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
mine? Trebuie să le repet, pas cu pas, tot ce am făcut. Un parcurs identic cu al lor, și totuși undeva s-a strecurat eroarea fatală care m-a transformat în paria. Între noi aerul devine dens, a tulburare se zbat genele lui Yoko. Atunci cade fulgerul revelației. Cade drept între noi, subțire și nemilos. "Te așezi altfel!" "Mă așez altfel!" "Nu te așezi până în spate!" Nu mă așez până în spate!" "De ce nu te așezi până în spate?" Pentru că... nu mă așez
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
dar, când e cazul, nu trebuie neglijat nici acest aspect). Adevărul nu-ți este niciodată servit pe tavă: Poftiți, domnu’ sau tovarășu’, serviți extras de adevăr, concentrat de adevăr ori adevăr în stare pură!? Pentru adevărul tău trebuie să te zbați și să te bați. Oricând și cu oricine. Faptul că am devenit un nume și în literatură îmi conferă dreptul, dar și obligația de a spune adevărul, sigur, cu mijloacele locale și harul ce-i stau scriitorului la îndemână. Nu
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
dar Roxana e o fată care știe să insiste. Rup o hârtie și îi scriu și eu. Roxana citește bilețelul și o bușește plânsul chiar în mijlocul orei. Profa o întreabă ce e cu ea. Roxana plânge și sânii ei se zbat de ciudă. Profa insistă. Roxana arată cu degetul spre mine. Profa mă ridică în picioare și mă întreabă ce i-am făcut. Eu tac mâlc. În pumni strâng bile țelele Roxanei până se îmbibă cu toată ura și transpira ția
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
sfoara ei mă ciupește de deget. Broasca asta năzdrăvană are forța unui taur, îmi zic și ascult mai departe. Unele impulsuri sunt mai puternice. Printre ele descopăr o cadență, îmi place să cred că am nimerit vena orașului care se zbate de viață. Simt cum mi se desenează pe față un zâmbet, genul ăla de zâmbet tâmp pe care nu ți-l poți reprima. Mă transportă prin mai multe ritmuri, de la tobe africane până la tango sau vals. Ce e cu adevărat
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
așa de frumoși. Ce ochi fru moși și ciudați. Zici că nu sunt ochii mei. Încerc să-i privesc și mai adânc, dar totul începe să se întunece. Și nu vreau. Vreau să-i mai privesc o dată. Încep să mă zbat în nisip. Dacă mi-aș putea scoate o mână să apuc lopata. Trag aer adânc în piept, răscolesc nisipul ud și reușesc să apuc lopata cu mâna. După câteva minute de chin ies și alerg acolo unde marea nu mă
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
de oboseală și ne-a luat somnul. Când m-am trezit, se îmbrăca, mi-a spus că e târziu și trebuie să plece. Bogdan Mușat Despre un nume Soarele strălucește încă. Respir rar, greu și adânc, respir de parcă m-aș zbate să nu mă sufoc. Nu mă doare nimic, nu râd, nu plâng, n-am nici un gând. Mă ridic mecanic, pășesc rar și încet. Fiecare lucru din casă e la locul lui. E liniște perfectă. Mă spăl pe față și când
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
ferestre, încolăcite pe stâlpii de susținere, prelinse în lungul grinzilor, despicate la nivelul acoperișului de solzii olanelor care crapă, înfierbântați, cu un pârâit de os frânt, și alunecă în stradă cu un pocnet sec, cu ochii țintă la țuguiul imens zbătându-se în incendiu, despuiat brusc de sobrietatea și grandoarea care-l făcuseră un reper în toată acea îngrămădire de case bătrânești și vile cu ziduri groase răsărite printre coroane largi de arbori seculari, un amestec de culori, forme și linii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]