40,115 matches
-
profund de nemulțumire față de inevitabila subordonare a Germaniei față de SUA. Azi presupunem cu prea mare ușurință că Republica Federală postbelică a primit cu entuziasm și brațele deschise tot ceea ce era american; că infanteriștii americani care Împestrițau Germania centrală și de sud cu aparatura, bazele, convoaiele, filmele, muzica, mâncarea, hainele, banii și guma lor de mestecat erau universal iubiți și acceptați de poporul a cărui libertate veniseră s-o apere. Realitatea era mai complicată. Luați individual, majoritatea soldaților americani (și britanici) erau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sentimente. Anii ocupației aliate postbelice erau mai grei decât viața sub regimul nazist. În timpul Războiului Rece America era acuzată că a pus Germania În centrul conflictului „său” cu Uniunea Sovietică, expunând-o astfel riscului confruntării. Mulți conservatori, În special din sudul catolic, atribuiau ascensiunea lui Hitler influențelor laicizante ale Vestului și susțineau că Germania ar trebui să adopte o cale de mijloc Între cele trei rele ale modernității - nazismul, comunismul și „americanismul”. Iar importanța crescândă a Republicii Federale la extremitatea estică
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Germaniei de Vest și omniprezența ocupanților străini contrastau cu Germania aseptică din imaginarul popular, alimentat la Începutul anilor ’50 de filmele nostalgice din producția internă. Aceste așa-numite filme despre patrie (Heimat) erau de obicei plasate În decorul muntos din sudul Germaniei și spuneau povești despre dragoste, loialitate și comunitate, filmate În costume populare sau de epocă. Teribil de populare și de un kitsch nerușinat, ele erau adesea calchiate după filme din epoca nazistă (uneori cu titluri identice - de exemplu, Schwarzwaldmädel
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
acel moment, cum autoritățile din Paris inițiaseră discuții cu reprezentanții naționaliștilor, se contura perspectiva unei autonomii negociate sau a independenței. Însă, la 1 iunie 1946, amiralul Thierry d’Argenlieu, reprezentantul plenipotențiar francez, a proclamat separarea unilaterală a Cochinchinei (partea de sud a țării) de Nordul dominat de naționaliști, sabotând astfel eforturile propriului guvern de a ajunge la un compromis și Întrerupând discuțiile guvernamentale cu Ho. Până În toamna aceluiași an, francezii au bombardat portul Haiphong, iar naționaliștii Vietminh i-au atacat pe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ca prim-ministru a lui Pierre Mendès-France. Sub conducerea lui „PMF”, Franța a negociat un acord, semnat la Geneva pe 21 iulie 1954, conform căruia Franța se retrăgea din regiune lăsând două entități separate - Vietnamul de Nord și Vietnamul de Sud - ale căror relații politice și instituții urmau să fie stabilite la urne. Alegerile cu pricina nu au avut loc niciodată și misiunea de a sprijini jumătatea de sud a fostei colonii franceze le-a revenit În Întregime, din acel moment
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din regiune lăsând două entități separate - Vietnamul de Nord și Vietnamul de Sud - ale căror relații politice și instituții urmau să fie stabilite la urne. Alegerile cu pricina nu au avut loc niciodată și misiunea de a sprijini jumătatea de sud a fostei colonii franceze le-a revenit În Întregime, din acel moment, americanilor. Puțini francezi au regretat pierderea Indochinei. Spre deosebire de olandezi, francezii nu avuseseră În regiune o prezență Îndelungată. și chiar dacă America plătise pentru primul război din Vietnam (lucru de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1960 (deși Într-o manieră iresponsabilă și cu rezultate dezastruoase)7. Algeria colonială devenea rapid un anacronism, iar de Gaulle Înțelegea perfect acest lucru. El crease deja o Communauté Française, prim pas spre un „commonwealth” al fostelor colonii franceze. La sud de Sahara, o independență formală avea să le fie rapid acordată elitelor francofone ale unor țări care erau prea slabe ca să se administreze singure și care vor depinde complet de Franța timp de zeci de ani. În septembrie 1959, la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
serviciile secrete franceze au anihilat În cele din urmă OAS, amintirea tragediei a rămas. Între timp, Împotriva voinței lor, milioane de algerieni erau Împinși spre exil În Franța. Europenii din Algeria, les pieds-noirs, s-au așezat În mare parte În sudul Franței; prima generație a purtat multă vreme ranchiună autorităților franceze care le-au trădat cauza, obligându-i să-și părăsească slujbele și proprietățile. Evreii algerieni au părăsit și ei țara, Îndreptându-se spre Israel sau, cei mai mulți - asemenea evreilor marocani Înaintea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
21, cărora li se vor adăuga În timp alții. În comparație cu trauma Algeriei sau cu consecințele catastrofale ale retragerii Belgiei din Congo În 1960, destrămarea Imperiului Britanic a fost relativ pașnică. Dar au existat și excepții. În estul și Îndeosebi În sudul Africii, destrămarea imperiului s-a dovedit mai controversată decât fusese În Africa de Vest. Când Harold Macmillan i-a informat pe sud-africani, Într-o cuvântare faimoasă ținută la Cape Town În 1960, că „vântul schimbării suflă peste acest continent și, fie că ne
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și nici nu i s-a oferit așa ceva. Coloniștii albi din Africa de Sud au proclamat republica În 1961 și au ieșit din Commonwealth pentru a putea menține guvernul bazat pe apartheid instaurat În 1948. Patru ani mai târziu, În Rhodesia de Sud Învecinată, coloniștii albi au proclamat În mod unilateral independența și guvernarea autonomă a țării. În ambele țări, minoritatea conducătoare a mai reușit timp de câțiva ani să suprime fără milă opoziția internă. Însă Africa de Sud era un caz aparte. În alte
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
epocă elisabetană”, cum se spunea, cu un oarecare exces de entuziasm - este bine reflectat de cinematografia vremii. Cele mai populare filme britanice ale primei jumătăți a anilor ’50 - comedii ca Genevieve (1953) sau Doctor in the House (1954) - descriu un sud al Angliei exuberant, tineresc, prosper și sigur de sine. Cadrele și personajele nu mai sunt cenușii sau chinuite, dar În alte privințe totul rămâne puternic tradițional: toți sunt inteligenți, tineri, educați, din clasa de mijloc, respectuoși și cu o exprimare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Îndeosebi la produsele favorizate de PAC. Aceasta era extrem de neuniformă, acordând o pondere net mai Însemnată producției de cereale și celei animaliere, În care tindeau să se specializeze marile Întreprinderi agricole franceze, În detrimentul cultivatorilor de fructe, măsline și legume din sudul Italiei. Odată cu scăderea prețurilor mondiale la produsele agricole, spre sfârșitul anilor ’60, prețurile CEE au rămas la niveluri de-a dreptul absurde. În câțiva ani de la inugurarea PAC, porumbul și carnea de vacă europene se vindeau la 200% din prețurile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
investit inițial În infrastructură și dezvoltări agrare: asanarea pământului, construcția de drumuri, canalizare, viaducte etc. Mai târziu, s-a orientat către sprijinirea noilor uzine industriale. Ea a oferit stimulente - Împrumuturi, donații, scutiri de impozite - firmelor private dornice să investească În Sud; a fost vehiculul prin care agențiile de stat au fost ghidate să amplaseze 60% din noile lor investiții În Sud; În deceniile de după 1957, În treimea sudică a peninsulei fuseseră Înființate 12 „zone de creștere” și 30 de „nuclee de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
către sprijinirea noilor uzine industriale. Ea a oferit stimulente - Împrumuturi, donații, scutiri de impozite - firmelor private dornice să investească În Sud; a fost vehiculul prin care agențiile de stat au fost ghidate să amplaseze 60% din noile lor investiții În Sud; În deceniile de după 1957, În treimea sudică a peninsulei fuseseră Înființate 12 „zone de creștere” și 30 de „nuclee de creștere”. Ca și proiectele de stat de scară largă din alte părți, Cassa a fost ineficientă și destul de coruptă. Majoritatea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de muncă. Multe dintre fermele mai mici, „independente”, apărute În regiune În urma reformei agrare, au rămas dependente de stat, făcând din Mezzogiorno un fel de zonă de asistență socială semipermanentă. Cu toate acestea, pe la mijlocul anilor ’70, consumul per capita În Sud se dublase, veniturile locale crescuseră În medie cu 4% per annum, mortalitatea infantilă se Înjumătățise, iar electrificarea era aproape completă - În ceea ce era, pentru o Întreagă generație, una dintre cele mai amărâte și Înapoiate regiuni ale Europei. Dată fiind viteza
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
iar electrificarea era aproape completă - În ceea ce era, pentru o Întreagă generație, una dintre cele mai amărâte și Înapoiate regiuni ale Europei. Dată fiind viteza cu care Nordul industrializat avansa - Într-o anumită măsură, așa cum vom vedea, grație muncitorilor din Sud -, uimitoare nu este neputința Cassei de a produce un miracol la sud de Roma, ci faptul că regiunea a reușit până la urmă să țină pasul. Pentru acest lucru trebuie să recunoaștem meritul autorităților de la Roma. În alte părți, rolul guvernului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
una dintre cele mai amărâte și Înapoiate regiuni ale Europei. Dată fiind viteza cu care Nordul industrializat avansa - Într-o anumită măsură, așa cum vom vedea, grație muncitorilor din Sud -, uimitoare nu este neputința Cassei de a produce un miracol la sud de Roma, ci faptul că regiunea a reușit până la urmă să țină pasul. Pentru acest lucru trebuie să recunoaștem meritul autorităților de la Roma. În alte părți, rolul guvernului a variat, dar nu a fost niciodată neglijabil. În Franța, statul s-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a fost nevoit să caute forță de muncă ieftină În afara granițelor. În 1956, cancelarul Adenauer se afla la Roma, oferind transport gratuit oricărui muncitor italian dispus să meargă În Germania și căutând sprijinul oficialităților italiene pentru a transporta șomeri din Sud peste Alpi. În deceniul următor, autoritățile de la Bonn vor semna o serie de acorduri nu numai cu Italia, ci și cu Grecia și Spania (1960), Turcia (1961), Maroc (1963), Portulgalia (1964), Tunisia (1964) și Iugoslavia (1968). Muncitorii străini („invitați”) erau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
vizitau Spania a crescut la trei milioane În 1962 și șapte milioane doi ani mai târziu - În Spania lui Franco, chiar și francul francez era puternic, mai ales după reevaluarea gaullistă)18. Turiștii germani au urmat ruta comerțului medieval către sud, revărsându-se prin Tirolul austriac și mai departe prin pasul Brenner către Italia, În număr din ce În ce mai mare. Mulți continuau drumul până În Iugoslavia, care, ca și Spania, s-a deschis turismului străin În acei ani: deja În număr de 1,7
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
social-democrate din Europa, social-democrații scandinavi nu au fost dezavantajați de antipatia instinctivă față de țărani ce caracteriza toată stânga europeană, de la remarcile lui Marx despre „idioțenia vieții rurale” la dezgustul lui Lenin față de „culaci”. Mizeri și Încrâncenați, țăranii din centrul și sudul Europei interbelice au format un electorat facil pentru naziști, fasciști sau populiști agrari de o zi. Însă fermierii, arendașii, cherestegii și pescarii la fel de necăjiți din nordul Îndepărtat al Europei s-au Îndreptat spre social-democrați, care sprijineau activ cooperativele agricole (cruciale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu cererea. Ca și omologii lor din primăriile comuniste, ei au optat pentru construcții masive și omogene - fie pe terenul intravilan rămas În urma războiului, fie la marginea Înverzită a orașelor. La Milano și Barcelona, unde prima generație de migranți din sud s-a mutat din barăci În blocuri-turn În cursul anilor ’60, efectul amintea deprimant de blocul sovietic - cu dezavantajul suplimentar că mulți dintre „chiriași” nu-și permiteau să Închirieze locuințe În apropierea locului de muncă. Ei erau astfel sortiți navetei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
țări), multe dintre elementele culturii populare ale vremii circulau cu o ușurință fără precedent peste frontierele naționale. Cultura de masă devenea internațională prin definiție. Curentele (muzicale, vestimentare) luau naștere În lumea angolofonă, adesea chiar În Anglia, și migrau apoi spre sud și est, Împinse de o cultură preponderent vizuală (și, prin urmare, transfrontalieră), stânjenită prea puțin de alternative locale sau, mai des, de intervenții politice 3. Noile mode se adresau negreșit tinerilor prosperi: copiii albi ai clasei de mijloc din Europa
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Represiunea care lipsea pe străzi trebuia să fie undeva: ea se mutase În sufletul oamenilor - și mai ales În trupurile lor. Herbert Marcuse, un intelectual german care și-a Început cariera sub Republica de la Weimar și care a sfârșit În sudul Californiei - adaptându-și abil epistemologia la noul mediu -, oferea o combinație utilă a tuturor acestor tendințe. Societatea de consum occidentală, explica el, nu se mai bazează pe exploatarea strict economică a unei clase de proletari lipsiți de mijloace de producție
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Începuse să i se spună, oferea spectacolul unor candidați alternativi: naționaliștii anticolonialiști În Orientul Mijlociu și Africa de Nord, radicalii negri În Statele Unite (nu tocmai Lumea a Treia, dar asimilată cu aceasta) și gherilele țărănești de pretutindeni, din America Centrală până la Marea Chinei de Sud. Împreună cu „studenții” și cu tinerii În general, acestea constituiau o masă revoluționară mai vastă și mai ușor de mobilizat decât proletariatul mulțumit și somnolent din Vestul prosper. După 1956, tinerii radicali din Occident au Întors spatele deprimantei realități comuniste din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
până la urmă Însemna că nu era, de fapt, o revoluție. În Italia, situația era cu totul alta, În ciuda asemănărilor superficiale la nivel retoric Între mișcările studențești. În primul rând, fundalul social al conflictelor din Italia era aparte. Migrația masivă din Sud spre Nord În prima jumătate a deceniului crease În Milano, Torino și alte orașe industriale din Nord o cerere de transport, servicii, educație și mai ales de locuințe căreia guvernele nu au reușit niciodată să-i facă față. „Miracolul economic
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]