KorAP: Find »[drukola/base=sud & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...1581 1582 1583 ...1605 >

40,115 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

mai târziu decât În alte părți, iar tranziția de la o societate agrară a fost mai abruptă. În consecință, neplăcerile primului val de industrializare s-au suprapus și ciocnit cu șocul modernității. Forța de muncă necalificată și semicalificată - de obicei din Sud, În majoritate feminină - nu fusese absorbită de sindicatele tradiționale ale lucrătorilor (bărbați) din Nordul industrializat. Vechile tensiuni dintre salariați și patronat erau acum dublate de disputele dintre calificați și necalificați, membri de sindicat și muncitori fără afiliație. Lucrătorii calificați, mai

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
confruntările dintre studenți și poliție În grădinile romane Villa Borghese, rolurile de clasă erau acum inversate: copiii privilegiați ai burgheziei urlau sloganurile revoluționare și Îi snopeau În bătaie pe păstrătorii ordinii publice, care erau, de regulă, fii de țărani din Sud transformați În jandarmi prost plătiți. Pentru oricine Își amintea trecutul recent al Italiei, aceste accese de violență nu puteau să sfârșească decât rău. În timp ce În Franța studenții flirtau cu ideea că autoritatea publică este vulnerabilă la provocări populare, iar instituțiile

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Într-o formă embrionară, cel puțin În aparență. Însă reformele mai Îndrăznețe ale lui Hrușciov nu au produs surplusul alimentar promis (alt motiv pentru care colegii l-au părăsit În octombrie 1964). În special cultivarea pământurilor „virgine” din Kazahstan și sudul Siberiei s-a dovedit un dezastru: anual erau distruse 500.000 de tone pământ arabil prin Însămânțarea de cereale În zone total inadecvate, unde puțina recoltă obținută era plină de buruieni. Într-un amestec tragicomic de planificare centralizată și corupție

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
reformele economice recent implementate (ceea ce presupunea o anumită deschidere și toleranță față de opiniile divergente după modelul maghiar) și dificultățile apărute În Slovacia. Ceho-Slovacia (cum i s-a spus inițial) a fost dintotdeauna un stat problematic și dezechilibrat. Minoritatea solvacă din sudul și estul țării era mai săracă și mai rurală decât cehii din nord-vest. Eliberați de sub stăpânirea maghiară În 1918, slovacii erau rudele sărace În Cehoslovacia multietnică dintre cele două războaie mondiale, iar Praga nu-i trata Întotdeauna bine. Astfel, mulți

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Dovezile erau incontestabile, deși factorii de decizie au Încercat din greu ani de zile să le ignore implicațiile. Numărul minerilor scăzuse constant după ce producția de cărbune a ajuns la apogeu În Europa de Vest În anii ’50: marele bazin minier Sambre-Meuse din sudul Belgiei, care producea 20,5 de milioane tone de cărbune În 1955, În 1968 nu mai producea decât șase milioane de tone, iar zece ani mai târziu doar cantități neglijabile. Între 1955 și 1985, În Belgia s-au pierdut 100

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
din Irlanda de Nord, În Corsica și În alte părți, vechile nemulțumiri s-au transformat În revolte violente. Nu era o experiență nouă pentru europeni: naționaliștii flamanzi din Flandra și „austriecii” de limbă germană din Alto Adige În Italia (fostul Tirol de Sud) protestau de mult Împotriva condiției lor „supuse”, recurgând, după caz, la graffiti, demonstrații, atacuri, bombe și chiar la urna de vot. În anii ’70, problema Tirolului de Sud fusese rezolvată prin crearea unei regiuni autonome bilingve - soluție care a mulțumit

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
austriecii” de limbă germană din Alto Adige În Italia (fostul Tirol de Sud) protestau de mult Împotriva condiției lor „supuse”, recurgând, după caz, la graffiti, demonstrații, atacuri, bombe și chiar la urna de vot. În anii ’70, problema Tirolului de Sud fusese rezolvată prin crearea unei regiuni autonome bilingve - soluție care a mulțumit, cu excepția câtorva critici neîmpăcați, pe toată lumea. Naționaliștii flamanzi din partide ca Volksunie și Vlaams Blok nu au abandonat niciodată țelul ultim al separării de Valonia francofonă, Însă noua

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
nu mai constituiau majoritatea. De ce? În primul rând, mobilitatea socială și geografică din deceniile postbelice diluase categoriile sociale fixe până la cvasidispariție. Blocul electoral creștin din vestul rural al Franței sau cel din regiunea Veneto, ca și bastioanele proletariatului industrial din sudul Belgiei sau nordul Angliei erau acum fisurate și scindate. Oamenii nu mai trăiau unde trăiseră părinții lor și aveau adesea cu totul alte meserii. Nu-i de mirare că și viziunea lor despre lume era alta, iar preferințele politice au

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
era ideologia, ci geografia. Din 1975 până În 1990, numărul femeilor din parlamentul Finlandei a crescut de la 23% la 39%, În Suedia de la 21% la 38%, În Norvegia de la 16% la 36%, iar În Danemarca de la 16% la 33%. Mai la sud, În parlamentele Italiei și Portugaliei, doar un deputat din 12 era femeie În 1990. În Camera Comunelor din Marea Britanie, ele reprezentau doar 7% din total, iar În Assemblée Nationale, un biet 6%. Ecologiștii, bărbați și femei deopotrivă, și-au transpus

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În parlament În 1988, și În Finlanda, unde mai Întâi au fost aleși candidați ecologiști independenți În 1987, În anul următor formând Asociația Verde, un partid ecologist (nu e de mirare că „verzii” finlandezi au avut mai mult succes În sudul prosper, urban, „modern” al țării decât În zonele sărace și rurale din centru și nord). Dar Finlanda și Suedia nu erau cazuri tipice: pacifiștii, feministele, ecologiștii, handicapații și alți activiști cu cauză unică erau atât de siguri de un climat

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
banii trimiși acasă de un surplus de forță de muncă rurală angajată În străinătate, precum și de o industrie turistică În plină dezvoltare - semăna cu cea a altor țări de la limita sudică a Europei: Iugoslavia sau Turcia. Standardul de viață În sudul Spaniei, Portugalia sau Grecia era comparabil cu cel din Europa de Est și din țările În curs de dezvoltare. La Începutul deceniului, toate cele trei țări erau conduse de lideri autoritariști care aminteau mai mult de America Latină decât de Europa Occidentală: transformările

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
a adunat rezerve de aur neobișnuit de mari la care nu a apelat nici pentru investiții, nici pentru importuri. Prin urmare, țara era cufundată În sărăcie, iar majoritatea populației lucra În mici ferme familiale În nord sau pe latifundii În sud. Lipsită de capital local pentru finanțarea industriei și vădit ostilă investitorilor străini, Portugalia depindea masiv de exportul sau reexportul bunurilor primare, inclusiv al propriilor oameni. Salazar s-a mândrit până la moarte cu două lucruri: că a ținut Portugalia În afara războaielor

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
spre o adevărată revoluție socială. Cu sprijinul entuziast al MFA și PCP (intransigentul Partid Comunist Leninist condus de Álvaro Cunhal), băncile și industriile au fost naționalizate și s-a demarat o amplă reformă agrară, mai ales În Alentejo, grânarul din sudul Portugaliei, unde pământul era Încă În proprietatea marilor latifundiari, adesea absenți. Naționalizarea a fost bine primită la oraș, iar reforma agrară din sud - În esență, o colectivizare - a Început cu gesturi „spontane” de ocupare și confiscare a pământului de către lucrătorii

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
au fost naționalizate și s-a demarat o amplă reformă agrară, mai ales În Alentejo, grânarul din sudul Portugaliei, unde pământul era Încă În proprietatea marilor latifundiari, adesea absenți. Naționalizarea a fost bine primită la oraș, iar reforma agrară din sud - În esență, o colectivizare - a Început cu gesturi „spontane” de ocupare și confiscare a pământului de către lucrătorii și administratorii locali, mobilizați de comuniști și aliații lor (comuniștii se remarcaseră drept adversarii clandestini cei mai organizați și mai eficienți ai vechiului

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și nordul țării, unde pământul era deja fragmentat În mii de mici proprietăți familiale. Satele și orașele mărunte din nordul Portugaliei erau (și sunt Încă) fervent catolice, cu un preot la fiecare 500 de suflete În 1972; În centrul și sudul țării proporția era de numai 1/ 4.500, chiar mai mică În sudul Îndepărtat. Proiectele anticlericale și de colectivizare lansate de capii țăranilor și sindicaliștii comuniști au suscitat o opoziție aprigă În regiunile dens populate din nord. În esență, revoluționarii

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
familiale. Satele și orașele mărunte din nordul Portugaliei erau (și sunt Încă) fervent catolice, cu un preot la fiecare 500 de suflete În 1972; În centrul și sudul țării proporția era de numai 1/ 4.500, chiar mai mică În sudul Îndepărtat. Proiectele anticlericale și de colectivizare lansate de capii țăranilor și sindicaliștii comuniști au suscitat o opoziție aprigă În regiunile dens populate din nord. În esență, revoluționarii portughezi din 1974 repetau greșeala țărăniștilor radicali din republica spaniolă a anilor ’30

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În regiunile dens populate din nord. În esență, revoluționarii portughezi din 1974 repetau greșeala țărăniștilor radicali din republica spaniolă a anilor ’30: Încercând să impună proprietarilor privați și eficienți din nord o reformă agrară colectivistă bazată pe condițiile sociale din sud, i-au transformat pe aceștia În dușmani. În alegerile pentru Adunarea Constituantă din aprilie 1975, comuniștii nu au obținut decât 12,5% din voturi. Partidele de centru-dreapta au avut mai mult succes, dar marele câștigător a fost Partidul Socialist Portughez

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Deznodământul s-a produs la sfârșitul anului. Pe 8 noiembrie, Adunarea Constituantă a fost asediată de muncitori și, timp de două săptămâni, s-a vorbit despre o inevitabilă „Comună din Lisabona” sau chiar de un război civil Între Nord și Sud. Pe 25 noiembrie, grupuri de militari radicali au Încercat un puci. Inițial s-au bucurat de susținerea Partidului Comunist Portughez, dar când a devenit limpede că cea mai mare parte a forțelor armate și chiar unii ofițeri de stânga erau

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
căreia el Îi promisese sfârșitul grabnic al capitalismului Într-o Portugalie socialistă), dar aceștia au fost nevoiți să renunțe la ideile de insurecție. În 1977, Parlamentul a promulgat o Lege a Reformei Agrare care statornicea recenta colectivizare, dar numai În sud, limitând suprafețele de teren expropriabile. Decizia a eliminat riscul unui conflict rural sau al unei reacții conservatoare, dar pe termen scurt nu putea ameliora cu nimic dezastrul economic moștenit de Portugalia democratică. Privată de materiile prime ieftine din fostele colonii

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
1986, anul intrării Portugaliei În Comunitatea Europeană. țara a rămas izbitor de săracă după standardele occidentale, din pricina moștenirii durabile a lui Salazar. Dar, contrar tutror așteptărilor, Portugalia evitase și o „teroare albă”, și o „teroare roșie”. Comuniștii, Încă populari În sudul rural și În suburbiile industriale ale Lisabonei, și-au păstrat intransigența sub bătrânul Cunhal, rămas la cârma țării până În 1992, Însă influența lor a scăzut definitiv. Coloniștii repatriați au eșuat În Încercarea de a forma un partid de extremă dreaptă

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
primii ani ai boom-ului postbelic european și se deschidea la timp În fața comerțului internațional. Din 1961, produsul național brut a crescut constant. Procentul celor care munceau pământul - un lucrător din doi În 1950 - a scăzut brusc când țăranii din sud și vest s-au mutat În nordul țării să lucreze În fabrici și În industria turistică În plină dezvoltare: În 1971, numai un spaniol din cinci lucra În agricultură. Deja la jumătatea anilor ’60, după criteriile ONU, Spania Încetase să

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de Întâlniri, negocieri, planuri sau simple schimburi economice cu omologii lor nealeși, nord-americanii și vest-europenii nu mai erau de mult scandalizați de realitățile locale din Madrid, Atena sau Lisabona. Astfel, pentru cei mai mulți observatori - inclusiv pentru opoziția locală -, regimurile ingrate din sudul Europei nu erau falimentare din perspectivă morală, cât anacronice din punct de vedere instituțional. Economiile lor semănau, În aspectele esențiale, cu cele ale altor națiuni occidentale și erau deja bine integrate În piețele mondiale de capital, bunuri și forță de

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
internațional - deși Împrumutase din el ce era mai rău. Noua clasă de mijloc, Îndeosebi În Spania, Își modela ambițiile și garderoba după directorii, oamenii de afaceri, inginerii, politicienii și funcționarii publici din Franța, Italia sau Marea Britanie. Deși Înapoiate, societățile din sudul Europei aparțineau deja unei lumi din care voiau acum să facă parte cu drepturi egale, iar oportunitatea care li se oferea În această direcție era cel mai important stimul pentru ieșirea din regimurile autoritare. Elitele lor nu mai priveau În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ceea ce devenise Între timp Uniunea Europeană, noii membri au sporit bogăția și influența Comunității aflate În expansiune, fără a-i mări costurile sau a intra În competiție cu membrii existenți În domenii sensibile. Cu totul alta era situația noilor membri din sud. Grecia era, ca și Irlanda, mică și săracă, iar agricultura sa nu constituia o amenințare la adresa fermierilor francezi. Așa se face că, În pofida unor impedimente de ordin instituțional - ca să luăm doar un exemplu, Biserica Ortodoxă avea o poziție oficială influentă

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
sale, susținută printre alții de președintele francez Giscard d’Estaing. Însă când a venit rândul Portugaliei și mai ales al Spaniei, francezii s-au opus din răsputeri. Vinul, uleiul de măsline, fructele și alte produse agricole costau mai puțin la sud de Pirinei; dacă Spania și Portugalia erau admise cu drepturi egale În piața comună europeană, fermierii iberici reprezentau o concurență acerbă pentru cei francezi. Din această cauză a fost nevoie de nouă ani pentru ca Portugalia și Spania să fie admise

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]