40,921 matches
-
Peteritea este un sat în comuna Vima Mică din județul Maramureș, Transilvania, România. Numele vechi a localității este "Petrești". Prima atestare documentara: 1467 (Paprathmezeu). Etimologia numelui localității: din antroponimul magh. Peter (< germ.- magh. Peter) + suf. -it + suf. top. -a. Se află în zona depresionara a Râului Lapuș, rău cu o lungime de 114 km. Vatra satului este situată pe platoul unei
Peteritea, Maramureș () [Corola-website/Science/301584_a_302913]
-
de istorie Ilie Sălceanu apreciază că localitatea Peteritea are o vechime mult mai mare, anume cel târziu în secolul al VIII-lea și cel mai probabil și secolul VI-VII, iar descoperirile arheologice atestă prezenta omului încă din neolitic. Primele atestări documentare în care este menționat numele satului Peteritea, ungurește "Petoret, "în secolul al XV-lea sunt semnalate de Coriolan Suciu. În acea peioadă, Peteritea era o așezare iobăgească, iar variantele de nume și lista anilor preluate după aceste atestări sunt
Peteritea, Maramureș () [Corola-website/Science/301584_a_302913]
-
Primele atestări documentare în care este menționat numele satului Peteritea, ungurește "Petoret, "în secolul al XV-lea sunt semnalate de Coriolan Suciu. În acea peioadă, Peteritea era o așezare iobăgească, iar variantele de nume și lista anilor preluate după aceste atestări sunt: Întemeietorul satului ar fi fost un anume Peter - Racz, la început ar fi avut denumirea “"Câmpul lui Peter"” și ar fi aparținut de "Cetatea Ciceu." Corneliu Mirescu în lucrarea “Țară Lăpușului” spune: Caracterul românesc al satelor îl vădesc voievozii
Peteritea, Maramureș () [Corola-website/Science/301584_a_302913]
-
Astfel, pentru Petreștii - azi Peteritea răspunde ”Petrus Kenesius”. În cazul cneazului din Petrești se poate face o apropiere între numele cneazului și numele păstrat al satului Petrești - Peterhaza - Peteritea. Nu se consemnează în documentele studiate numărul locuitorilor satului la data atestării acestuia. După cronică lui Kadar, în anul 1603, în Peteritea locuiau 4 suflete în total, în 1637, 37 de locuitori iobagi în 14 case, cel mai mare număr de locuitorii l-a avut satul în anul 1886 - 568 locuitori, din
Peteritea, Maramureș () [Corola-website/Science/301584_a_302913]
-
parte din comitatul Solnoc Dăbâca - Szolnok-Doboka. După toate probabilitățile, official, aceasta organizare administrative-teritorială a rămas neschimbată până în 1950, la adoptarea decretului de organizare a teritoriului pe regiuni și raioane. După 1950, Peteritea face parte din comuna Razoare (Mască, ungurește Macskomezo, atestare documentara la 1500 Machkamezew), raionul Lăpuș, cu reședința la Târgu Lăpuș - atestat în 1291, regiunea Baia Mare, cu reședința în Baia Mare. În 1968 s-a revenit la organizarea teritorială pe județe, după care Peteritea aparține de comună Vima Mică, județul Maramureș
Peteritea, Maramureș () [Corola-website/Science/301584_a_302913]
-
aici sunt datate în Epoca Bronzului după cum a arătat în lucrările sale ilustrul arheolog Dr. Gabriel Crăciunescu, care a susținut mai multe campanii de cercetări arheologice în localitate. Alte descoperiri sunt datate în Epoca Fierului și în perioada medievală. Prima atestare documentară este datată în 1652 pe timpul domniei lui Matei Basarab. Despre numele localitații există unele informații. Se spune că un grup de călugări, probabil de origine sârbă au vizitat localitatea iar după ce au consumat o cantitate mai mare de vin
Orevița Mare, Mehedinți () [Corola-website/Science/301610_a_302939]
-
Ruscova (în maghiară: "Visóoroszi", în germană: "Rosskowa") este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Maramureș, Transilvania, România. Prima atestare documentară: 1373 (poss. Orosviz). Etimologia numelui localității: din hidronimul Ruscova (Valea Rusului, Valea Ruscovă > Ruscova). Localitatea Ruscova este poziționată geografic în nordul țării, respectiv în N-E județului Maramureș, pe cursul inferior al râului Ruscova, de la care și-a împrumutat
Ruscova, Maramureș () [Corola-website/Science/301590_a_302919]
-
ce leagă orașele Baia Mare și Baia Sprie, așezare atipică în raport cu toate satele învecinate. Atestată documentar din anul 1336, cu numele Totfalu, localitatea Tăuții de Sus de astăzi, a existat cu siguranță cu mult înainte de această dată. După alte surse, prima atestare datează din 1400 (Tothfalu alio nomine Gerod). Datorită așezării sale, ea a căpătat de la început un rol însemnat în securizarea drumului pe care circulau importante valori ale coroanei crăiești și tot datorită acestui fapt a fost constrânsă să se dezvolte
Tăuții de Sus, Maramureș () [Corola-website/Science/301595_a_302924]
-
Săcel (în ) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Maramureș, Transilvania, România. Prima atestare documentara: 1453 (Zachal, Keneziatus Kis Zachal, Kis Zachal). Etimologia numelui localității: din subst. sat + suf. dim. -uc > sătuc + suf. dim. -el > sătucel > sătcel (prin sincopare) > săcel. Săcel este ultima localitate de pe Valea Izei în amonte, si de aici se face
Săcel, Maramureș () [Corola-website/Science/301592_a_302921]
-
serviciu credincios. Se pare că acest Cînde este una și aceeași persoană cu Toma Cînde, mare boier în Sfatul Moldovei și vistiernic al lui Ștefan cel Mare. Documentul de donație a feudei poartă dată de 4 aprilie 1435, data considerată atestarea documentara a comunei. Numele de Cîndești apare pentru prima dată într-un document ce poartă dată de 8 ianuarie 1523, din timpul lui Ștefăniță Vodă, unde se consemnează: „Cu milă lui Dumnezeu, Noi Ștefan Voievod,Domnul Țării Moldovei, facem cunoscut
Comuna Cândești, Neamț () [Corola-website/Science/301625_a_302954]
-
localități vechi care este atestata documentar încă din vremea lui Mircea cel Bătrân. În tradiția locală există unele legende legate de acest domnitor despre care se spune că ar fi avut aici grajdurile pentru caii folosiți în războaie. Documentul de atestare a localității datează din 10 iunie 1415 și are următorul conținut: „1415 (6923) iunie 10, Argeș. În Hristos Dumnezeu, binecredinciosul și de Hristos iubitorul și singur stăpânitorul, Io Mircea mare voievod și domn, din mila și darul lui dumnezeu, stăpânind
Comuna Bala, Mehedinți () [Corola-website/Science/301598_a_302927]
-
luna Iunie 10 zile în anul 6923 (1415) indiction 8, în vremea când a venit Mustafa Celapi. Io, Mircea voevod, din mila lui dumnezeu domn. Acad. R.P.R., C 123 Orig, slav, perg, pecete atârnata căzută. Locația descrisă în documentul de atestare este situată în satul Bala de Sus, unde există locul numit Prislop. Un alt vechi document ce atestă localitatea Bala, din 15 februarie 1692 este în original la o săteanca din Bala de Sus, Sibinescu Maria, care prin bunăvoință ei
Comuna Bala, Mehedinți () [Corola-website/Science/301598_a_302927]
-
Dochia este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Neamț, Moldova, România. Prima atestare documentară apare în 1864 când s-a înființat comuna Bahna și a inclus satele Dochia si Bălușești. În anul 1880 s-a înființat comuna Dochia care a fost apoi inclusă în comuna Girov la reforma administrativă din 1968. În anul
Dochia, Neamț () [Corola-website/Science/301629_a_302958]
-
din 1772 îi consemnează pe ardeleni (pe unii cu nume și pe alții cu poreclele: bârsan, ungurean, sălăgean, almășan, etc... Venirea transfugilor s-a desfășurat pe poteci, de cele mai multe ori știute doar de localnici și care erau numite "vama cucului". Atestarea documentară datează din anii 1737 în scrierile lui Dimitrie Cantemir, 1771 în documentele lui B. Awer, completate de A. Vonw Enzely în „ General Karte Von Siebenburgen- 1789". Sunt menționate astfel așezările Grinziescul Vălenilor, Grinziescul Buzeteskhiților și Kilibizo. Satul Grințieșul Mare
Comuna Grințieș, Neamț () [Corola-website/Science/301638_a_302967]
-
de adventiști de ziua a șaptea (1,12%). Pentru 3,92% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Așezarea tracică (bronz), dacică (Latene) și străromânească (sec V-VII d.Hr.) de la fosta Fermă 11 Chițorani constituie un sit important pentru atestarea continuității viețuirii pe Valea Orlei. De asemenea, descoperirile arheologice din punctele Rotari, Ghespari și Tioca, aflate între lunca Teleajenului și pârâul Bucovel au stabilit că cele trei așezări își încep existența în sec al VIII-lea și durează până spre
Comuna Bucov, Prahova () [Corola-website/Science/301650_a_302979]
-
Bucov din secolele VII-X dispar în urma unor incendii violente, viața va continua aici. Probabil, locuitorii care au scăpat de pârjol s-au reîntors refăcând satul și reluându-și vechile ocupații. Până în secolul XV sunt foarte puține izvoare despre Bucov. Prima atestare sigură a Bucovului medieval datează spre sfarșitul secolului al XV-lea. În 1473, pe 16 septembrie, un boier este pomenit ca având legătură cu Bucovul. Acesta este primul document ce atestă, sigur, Bucovul medieval în anul 1473. La 2 septembrie
Comuna Bucov, Prahova () [Corola-website/Science/301650_a_302979]
-
în 1974 rezulta faptul că pe teritoriul comunei Brazi s-au descoperit vestigii din neolitic ("în satul Negoiești"), din prima treaptă a fierului (în satul Popești) și din perioada geto-dacilor și din cea a formării poporului român ("în satul Bătești"). Atestarea documentară datează și ea de pe la începutul secolului al XV-lea, când Mircea cel Bătrân întărește, prin 1400-1403, locurile numite "la Mociurite" ("care prin influența antroponimica vor deveni cu timpul Batesti"), scutind locuitorii acestor zone de dări și slujbe. Satul Negoiești
Comuna Brazi, Prahova () [Corola-website/Science/301648_a_302977]
-
din nou incendiate în timpul invaziei tătare din anul 1510 , când a fost jefuită și Mănăstirea Bogdănești ( Râșca ). Se pare că în replică sătenii din Orțești au ucis un episcop catolic (săsesc) la vadul Târziilor , eveniment de care este legată prima atestării documentara a satului Târzia sau mai degrabă a moșiei Târzia . Dacă la început satul Orțești a fost sat răzeșesc , aflăm mai târziu că a fost vândut Mitropoliei , care la rândul său l-a închinat Mănăstirii Neamț (2 martie 1548). Documentele
Orțăști, Neamț () [Corola-website/Science/301657_a_302986]
-
Costin ce a fost strămutat apoi la Iași. Acest sat se află pe pârul Brănișteni (de la Brănișteanu), afluent al pârâului Valea Neagră. Satul Brănișteni este contopit și cu un alt sat (Bărboși), iar astăzi poartă numele de Miron Costin. Prima atestare documentară este la 1400, august 4, când se pomenește de Dragomir Brănișteanu, un vechi stăpân al satului din secolul al XIV-lea. Apoi, la 1455, august 29, Petru Aron dă și întărește satul lui Todor a lui Libădulce, ocinile lui
Miron Costin, Neamț () [Corola-website/Science/301651_a_302980]
-
inedite, iar la Ferma Plavia din satul cu denumire arhaică, Străoști, o așezare străromânească (sec. V-VIII) importantă pentru confirmarea continuității în zonă (consemnăm și importantul depozit de seceri din bronz descoperit aici în iunie 1974). Hazardul face ca primele atestări documentare, pe care le cunoaștem, să se refere la același sat Străoști, amintit atât într-un hrisov semnat de Radu cel Frumos la 28 octombrie 1464 pentru a întări mânăstirii Snagov mai multe sate, fapt confirmat de Basarab cel Tânăr
Comuna Iordăcheanu, Prahova () [Corola-website/Science/301683_a_303012]
-
Nicolae Labiș și unde, copil fiind, poetul a petrecut câteva vacanțe. Se pare că poezia "Moartea căprioarei" a fost scrisă după ce a participat la o vânătoare pe dealurile ce înconjoară satul, împreună cu tatăl lui. Satul este o așezare veche, prima atestare arheologică datând din secolul II d. Hr.. Principalul său obiectiv turistic îl constituie biserica de lemn din localitate, care poartă hramul "Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul" și făcea parte din fosta Mănăstire Topolița. Satul este atestat documentar de Domnitorul Ieremia
Topolița, Neamț () [Corola-website/Science/301689_a_303018]
-
a dat logofătului Staico câteva moșii aflate la sud-est de cetatea Bucov și care se întindeau până dincolo de satul Smârciu, cuprinzând și trei părți din acesta. Așa a fost posibilă emiterea la 1 iunie 1526 a documentului (hrisovul) care face atestarea documentară a localității Smârciu, devenită mai apoi Fulga. Dar, mai târziu, vânzările de loturi consemnate într-un fond de documente aflate în posesia Muzeului de Istorie și Arheologie Prahova, dovedesc fărâmițarea moșiei Fulga într-un număr mare de ocine, delnițe
Comuna Fulga, Prahova () [Corola-website/Science/301674_a_303003]
-
ceva ce plutește sau « plavie »=insulă plutitoare formată din plute, nămol și pietroaie. În sanscrită « plava »=a înota, a pluti, a fi ajutat. Istoricul, în general, necunoscut. S-ar putea să fi luat ființă prin secolul al XVIII-lea. Prima atestare documentară, cunoscută nouă, se află în memoriile generalului Bauer. Localitatea figurează și în « Istoria Daciei... » (1815) a lui D. Fotino. Prin 1814, după DGJPh prin 1817-1818, după « Bibliografia », ar fi fost înălțată biserica « Sf. Nicolae » din localitate, care în 1909
Plavia, Prahova () [Corola-website/Science/301704_a_303033]
-
formarea, între anii 1252 și 1322, a localității Cârța (Cârța Săsească), fondată de mănăstirea Cârța și populată cu oaspeți germani, precum și cu intenția de a disocia aceste așezări omonime. Data întemeierii acestui sat românesc medieval timpuriu nu este cunoscută. Prima atestare documentară, implicită, a așezării datează din anul 1223. Documentul emis în acest an de regele maghiar Andrei al II-lea al Ungariei (1205-1235) se referă la evenimente petrecute între anii 1205-1206, respectiv la retragerea teritoriului satului de sub autoritatea juridică a
Cârțișoara, Sibiu () [Corola-website/Science/301702_a_303031]
-
Fofeldea este un sat în comuna Nocrich din județul Sibiu, Transilvania, România. Se află , în zona etnofolclorică și istorică ”Valea Hârticaciului”, la o distanța de 32 km de municipiul Sibiu și 29 km de orașul Agnita. Prima atestare a localității datează din 1382; de-a lungul timpului a avut diferite denumiri: "Hohfeldia", (în dialectul săsesc "Hiufält, Hîfield", în , în trad. "Câmpul Înalt", "Câmpul de Sus", în );. Satul Fofeldea este situat la 4 km de ”Valea Hârtibaciului”, respectiv de-
Fofeldea, Sibiu () [Corola-website/Science/301708_a_303037]