39,980 matches
-
După aceea, și-a scurtat discursul comemorativ, deoarece, așa cum a explicat cu lacrimi în ochi: În aceste clipe se pregătesc lucruri groaznice împotriva noastră. Vom suferi așa cum am suferit și pînă acum, dar (la urma urmei) am izbîndit de-a lungul întregii noastre istorii"12. Iorga a declanșat imediat o amplă campanie de presă. "Neamul românesc" apărea în chenar negru, iar el își începea astfel articolele: "Adevărul despre Trecutul și Prezentul Basarabiei". Iorga idealiza condițiile din această provincie prost administrată, contrazicîndu-și
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Carol i-a rugat pe Hitler și pe Mussolini să arbitreze disputa dintre România și Ungaria, ceea ce a dus la Dictatul de la Viena. Românii nutreau iluzia că vor face "concesii minore". Iorga a propus un schimb de populații "de-a lungul granițelor viitoare". Delegației române i s-a arătat însă o hartă alcătuită de naziști și de fasciștii italieni în care Transilvania era tăiată în jumătate. Manoilescu, ministrul de Externe, a leșinat la vederea hărții. Ungaria primea 43.000 de kilometri
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
la Poliția Legionară (nu prea este limpede dacă s-au oprit la Ploiești sau nu)42, pe la miezul nopții s-au îndreptat spre satul Strejnic, situat la cîțiva kilometri de Ploiești. La un kilometru la ieșirea din sat, de-a lungul unei întinderi deschise care mărginea drumul, i-au cerut lui Iorga să coboare. Înainte de a-l împușca, s-a stîrnit o ceartă între membrii Echipei Morții. După cum își amintea Boeru (cu toate că acesta pretindea că știe acest lucru din auzite, insistînd
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
trebuit să exclame: "În polemicile mele cu Ungaria am ieșit pe locul doi", și cuvintele acestea ar trebui să fie încrustate ca un epitaf pe mormîntul lui, ca o pedeapsă pentru cei care vor răspîndi pe viitor minciuni de-a lungul și de-a latul hărții Europei"51. La un alt nivel, în publicația intelectuală "Magyar Szémele", savantul Lájos Gáldi scria: "Iorga a fost un dușman neîmpăcat al Ungariei, Iorga a murit". Autorul articolului își amintea că Iorga făcuse multe gesturi
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
a accede la un statut internațional) nu poate garanta suveranitatea unor entități neviabile, incapabile să asigure securitatea, locuri de muncă sau respectarea independenței cetățenilor lor. Doar o experiență de secole, o moștenire comună, o realitate comună trăită împreună de-a lungul timpului pot constitui justificarea unei aspirații motivate spre suveranitate. În cadrul unei Europe Unite, fiecare comunitate autentică trebuie să aibă dreptul inalienabil și necontestat de a trăi după propriile ei tradiții și dorințe în structuri autonome și extrem de descentralizate. Într-o
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
26 februarie 1923 107 Dna Liliana Pippidi-Iorga către autor. Iorga se referea întotdeauna la ea ca fiind slăbiciunea slăbiciunilor mele 108 Volumele corespondenței lui Iorga constituie o dovadă stranie a formei și calității foarte diferite a lucrărilor adunate de-a lungul unei vieți întregi. 109 Relatări făcute autorului de către familia profesorului Iorga 110 Șeicaru, op. cit., p. 76-77. Lucrarea a apărut în limba franceză sub titlul Brève histoire de la Petite Arménie, Paris, 1930. 111 Ibidem 112 Theodorescu, op. cit., p. 266 113 Familia
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Timothy Snyder, precum și prietenilor mei Jacques Rupnik și István Deák. De la Timothy Garton Ash am Învățat nu numai despre Europa Centrală (subiect pe care l-a dominat mulți ani), ci și despre cele două Germanii În epoca Ostpolitik. De-a lungul multor ani de conversații cu Jan Gross - și mulțumită scrierilor lui inovatoare - am Învățat nu numai câte ceva din istoria Poloniei, ci și cum să Înțeleg repercusiunile sociale ale războiului, subiect tratat de Jan cu o profunzime și un umanism inegalabile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
eseuri, În remarcabila secțiune artistică a revistei The New Republic. Dar, În plan profesional, de departe cel mai mult Îi datorez lui Robert Silvers, editor fără pereche al prestigioasei The New York Review of Books, care m-a Încurajat de-a lungul anilor să explorez un spectru politic și istoric tot mai larg, cu riscurile și avantajele ce decurg dintr-o astfel de aventurare. Această carte a beneficiat și de contribuția studenților de la New York University. Unii dintre ei - mai ales Dr. Paulina
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
state aflate acum, oficial sau de facto, sub control comunist: reticența lor era motivată de riscul represaliilor (li se puteau imputa crime de război), dar și de simpla dorință de a duce o viață mai bună În Occident. De-a lungul anilor 1945 și 1946, autoritățile occidentale au preferat să ignore În mare aceste sentimente, trimițându-i acasă pe sovietici și pe est-europeni, uneori cu forța. Reprezentanții sovietici veneau să-și adune efectiv concetățenii din taberele germane, În vreme ce refugiații din Est
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În zonele lor din Germania ocupată și, Împreună cu Uniunea Sovietică, au predat o serie de naziști altor țări - Îndeosebi Franței și Poloniei -, pentru a fi judecați la locul faptei. Programul de pedepsire a crimelor de război a continuat de-a lungul ocupației Germaniei de către Aliați: În zonele vestice, peste 5.000 de oameni au fost condamnați pentru crime de război sau crime Împotriva umanității, dintre care aproape 800 la moarte, În cele din urmă fiind executați 486 - ultimii În iunie 1951
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Îndrăznit să conteste recomandările esențiale ale raportului, devenit astfel fundamentul moral al celor mai populare și durabile elemente din programul postbelic al Partidului Laburist. Beveridge a postulat patru principii ale asistenței sociale, puse În practică de guvernul britanic de-a lungul generației următoare: trebuia să existe un serviciu național de sănătate publică, un sistem adecvat de pensii de stat, alocații familiale și o ocupare aproape deplină a forței de muncă. Ultimul, deși aparent fără legătură cu asistența socială În sine, era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ale primilor reformatori postbelici, este ușor să le minimalizăm sau chiar să le ignorăm realizările. În doar câțiva ani, multe dintre promisiunile NHS s-au dovedit prea costisitoare pentru a mai putea fi Îndeplinite, calitatea serviciilor a scăzut de-a lungul anilor și, cu timpul, a devenit clar că anumite ipoteze fundamentale - inclusiv prognoza optimistă a ocupării integrale a forței de muncă - erau cel puțin mioape. Dar oricine a crescut (asemenea autorului) În Anglia postbelică are motive Întemeiate să fie recunoscător
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
plin eventualele pierderi. Industria constructoare de mașini din viitoarea RFG și-a pierdut În război doar 6,5% din echipamente. În alte țări, desigur, nu existau pagube de război. Irlanda, Spania, Portugalia, Elveția și Suedia au rămas neutre de-a lungul conflictului. Ceea ce nu Înseamnă că nu au fost afectate. Dimpotrivă, majoritatea țărilor neutre au fost implicate Îndeaproape, deși indirect, În efortul de război nazist. Germania avea nevoie de Spania lui Franco pentru aprovizionarea cu mangan. Din coloniile portugheze, prin Lisabona
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
viabile de stânga la comunism. Dar dacă Italia era unică În Occident prin aerul relativ simpatico al comuniștilor săi, ea era atipică și din alt motiv. Căderea lui Mussolini În 1943 nu putea ascunde complicitatea multor intelectuali italieni de-a lungul celor douăzeci de ani de stăpânire. Ultranaționalismul lui Mussolini viza, printre altele, cultura și influența străină, iar fascismul favorizase În mod scandalos intelectualii „naționali”, aplicând artelor și literaturii politici autarhice de protecție și substituție similare cu cele impuse Împotriva unor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În 1950, când audiența intrase deja În declin, englezii mergeau la cinema În medie de 28 de ori pe an, cu 40% mai mult decât În ultimul an dinaintea războiului. Dacă În sălile britanice publicul a scăzut constant de-a lungul anilor ’50, În Europa continentală el continua să crească. În prima jumătate a deceniului al șaselea, 1.000 de noi cinematografe s-au deschis În Franța și tot atâtea În Germania de Vest; În Italia au apărut 3.000, ridicând
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Începutul secolului al XVIII-lea, istoricul J.H. Plumb notează: „Burke și istoricii secolului al XIX-lea au Împământenit credința populară că stabilitatea politică se consolidează lent, ca un recif de corali: fruct al timpului, Împrejurărilor, Înțelepciunii, acumulat Încet de-a lungul secolelor... Nimic nu este, după părerea mea, mai departe de adevăr. (...) Stabilitatea politică, atunci când există, apare Într-o societate peste noapte, la fel de subit cum se transformă apa În gheață”1. Ceva asemănător s-a Întâmplat pe neașteptate În Europa, la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
oară În multe locuri, femei); guvernele și partidele politice au reacționat corespunzător. În Italia mai ales, schimbarea era izbitoare. Spre deosebire de celelalte state mediteraneene - Portugalia, Spania și Grecia -, Italia a devenit o democrație și a rămas un stat democratic de-a lungul deceniilor postbelice. Era o adevărată performanță. Italia era o țară profund scindată. Însăși existența ei ca stat a fost multă vreme un subiect controversat, care avea să revină În actualitate. Unele studii de la Începutul anilor ’50 sugerează că mai puțin
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
urma urmei, o prăpastie politică Îi separa În Italia pe comuniști de catolici - a căror juxtapunere nu e tocmai „postideologică”14. Dar cele două cazuri erau În realitate similare. Togliatti și partidul său se distingeau prin importanța acordată, de-a lungul deceniilor postbelice, stabilității politice, păstrării și consolidării instituțiilor din viața publică democratică - chiar dacă, astfel, comuniștii pierdeau În credibilitate ca avangardă revoluționară. Italia era și ea administrată printr-un sistem de favoruri și funcții care semăna oarecum cu Proporz, cu toate că avantaja
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
este reprezentanta tuturor germanilor). Singura excepție a fost Uniunea Sovietică. Rigiditatea Bonnului a fost demonstrată În 1957: Adenauer a rupt relațiile diplomatice cu Iugoslavia după ce Tito recunoscuse Germania de Est. Relațiile Germaniei cu Europa de Est au fost efectiv Înghețate de-a lungul următorilor zece ani. Pe plan intern, pe lângă alocarea de resurse considerabile pentru a ajuta refugiații, prizonierii repatriați și familiile lor să se integreze În societatea vest-germană, guvernele anilor ’50 au Încurajat o abordare evident necritică a trecutului recent al Germaniei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
său potrivit căruia autoritarismul are rădăcini istorice adânci În Germania. Deși acest fapt pare să confirme ideea că Germania postbelică suferea de amnezie colectivă, realitatea era totuși mai complicată. Germanii nu uitaseră, ci mai degrabă Își aminteau selectiv. De-a lungul anilor ’50, oficialitățile vest-germane au Încurajat o viziune reconfortantă despre trecut conform căreia Wehrmachtul se comportase eroic, iar naziștii reprezentau o minoritate ce fusese pedepsită cum se cuvine. Printr-o serie de amnistii, criminalii de război aflați În Închisoare au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
parte, el a acceptat presiunea de nestăvilit pentru reabilitarea poporului evreu. În septembrie 1952, Adenauer a ajuns la un acord cu prim-ministrul israelian Moshe Sharett privind plata către evreii supraviețuitori a unei sume ce avea să atingă, de-a lungul anilor, 100 de miliarde de mărci. Prin acest acord, Adenauer și-a asumat un risc politic: Într-un sondaj de opinie din decembrie 1951, doar 5% dintre vest-germani admiteau că se simt „vinovați” față de evrei, iar alți 29%, că Germania
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În Statele Unite, cel mai mult conta Războiul Rece: prioritățile interne și externe, precum și discursul public reflectau acest lucru. Dar la Haga, Londra sau Paris grija principală o reprezentau costisitoarele războaie de gherilă În colonii Îndepărtate și din ce În ce mai neguvernabile. De-a lungul anilor ’50, problema strategică au constituit-o mișcările naționale de independență, nu Moscova și ambițiile sale - deși, În unele cazuri, acestea se confundau. Imperiul Francez, asemenea celui britanic, beneficiase după 1919 de redistribuirea coloniilor asiatice și africane preluate de la Puterile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Coasta de Aur și-a căpătat În 1957 libertatea sub numele de Ghana, primul stat independent dintr-o lungă serie. Între 1960 și 1964, alte 17 colonii britanice au organizat ceremonii de independență, iar demnitarii britanici au cutreierat lumea În lung și-n lat pentru a da jos steagul Regatului Unit și a instaura noi guverne. Commonwealthul, care În 1950 avea doar opt membri, a ajuns În 1965 la 21, cărora li se vor adăuga În timp alții. În comparație cu trauma Algeriei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pentru Comerț Liber, fără o componentă agricolă, iar efectele excluderii economice ar fi forțat Franța să i se alăture”12. Dar nu s-a Întâmplat așa. Iar forma finală a Comunității Economice Europene a avut o anumită logică. De-a lungul anilor ’50, țările Europei de Vest continentale au stabilit relații comerciale bilaterale tot mai strânse. Iar fiecare dintre ele făcea schimburi comerciale Îndeosebi cu Germania de Vest, astfel Încât revirimentul economic european depindea tot mai mult de piețele și produsele Republicii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din Europa nu a revenit la nivelul antebelic, iar venitul fermierilor era oricum garantat prin protecția și subvenționarea prețurilor de către guvern. Dintr-un anumit punct de vedere, anii ’40 au fost o epocă de aur pentru fermierii europeni. De-a lungul anilor ’50, volumul producției a continuat să crească, chiar dacă surplusul de forță de muncă din mediul rural era absorbit de noile locuri de muncă din orașe: țăranii Europei deveneau fermieri tot mai eficienți. Însă ei au continuat să beneficieze de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]