45,986 matches
-
lui. Mă rog, să zicem că nu i-ai datora nici un pic de recunoștință. Dar erai neapărat obligat să-ți dai osteneala să-i răpești nevasta? Până ai apărut tu pe scenă erau fericiți. De ce nu i-ai lăsat în pace? Ce te face să crezi că erau fericiți? — Era evident. Ești un tip inteligent. Adică crezi că ea l-ar fi putut ierta pentru ce a făcut pentru ea? — Ce vrei să spui cu asta? Nu știi de ce a luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
mă lege. Voia să mă coboare la nivelul ei. Nici nu-i păsa de mine, voia doar să fiu al ei. Era dispusă să facă orice pentru mine, afară de singurul lucru pe care-l doream eu: să mă lase în pace. O vreme am tăcut. — Și ce te-ai așteptat că va face când ai părăsit-o? — Putea să se întoarcă la Stroeve, mi-a spus el țâfnos. El era gata s-o primească înapoi. — Bine, dar ești inuman! E la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
simțit o asemenea ispită. Nici măcar nu i-a trecut vreodată prin cap că ar fi posibil vreun compromis. Trăia la Paris mai însingurat decât un pustnic în deșerturile Tebei. Nu cerea nimic de la semenii lui decât să-l lase în pace. Își urmărea de unul singur țelul și pentru a-l atinge era gata să se sacrifice nu numai pe sine - la urma urmei asta o pot face mulți -, ci și pe alții. Era urmărit de o viziune. Strickland era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
să se apere și se porni o ceartă zgomotoasă. Vorbeau limba locală din care eu nu învățasem decât vreo cinci-șase cuvinte și mi se păru că în curând va fi sfârșitul lumii, atât de vehement se certau. Dar curând făcură pace și Tiaré îi dădu bucătarului o țigară. Amândoi fumară liniștiți. Știi că eu i-am găsit nevastă? zise deodată Tiaré cu un zâmbet care i se lăți pe toată fața imensă. — Cui? Bucătarului? — Nu, lui Strickland. — Bine, dar avea deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
se înfrupte din crevetele de pe masa din bucătărie, și cu un gest îndemânatic și o salvă foarte colorată de ocări aruncă o carte după animalul care fugea. — L-am întrebat dacă e fericit cu Ata, continuă căpitanul. „Mă lasă în pace“, mi-a răspuns el. „Îmi face de mâncare și-și îngrijește copiii. Face ce-i spun. Îmi oferă tot ce doresc eu de la o femeie.“ „Și nu regreți niciodată Europa? Nu tânjești uneori după lumina străzilor Parisului ori Londrei? După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
spuneți una ca asta! i-am răspuns. Cu multă vreme în urmă am avut ideea că e posedat de un diavol. Era pasiunea care-l ținea în puterea ei pe Strickland, pasiunea de a crea frumusețe. Asta nu-i dădea pace. Îl mâna încolo și încoace. Era un fel de pelerin etern urmărit de nostalgia divină, și demonul din sânul lui era necruțător. Există oameni a căror dorință de adevăr e atât de mare, încât pentru a-l dobândi sunt în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
deplin personalitatea. Muncind în tăcere, știind că este ultima lui șansă, îmi închipui că aici va fi spus tot ceea ce știa el despre viață și tot ceea ce ghicea. Și mi-am mai închipuit că poate aici își găsise în fine pacea. Demonul care-l poseda fusese în sfârșit scos la iveală prin exorcism și odată cu desăvârșirea operei pentru care întreaga lui viață fusese doar o pregătire chinuitoare, odihna se va fi coborât asupra sufletului său chinuit, desprins de trup. Nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
uitasem. Mai bine de o oră s-au frământat încoace și încolo, dar nu se îndurau să plece cu... gușile goale. În cele din urmă, neavând încotro, le-am pus porția cuvenită de pâine, după care m-au lăsat în pace. Cu Mihaela se întîmplă la fel. După o jumătate de oră, porumbița mea plecă din nou să cerceteze cutia de scrisori. Se întoarse și de astă-dată cu mâna goală. După un timp, se duse iarăși, și iarăși reveni fără nici un
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
ființa. ― Pentru că ești tartorul tuturor răutăților... ― Eroare profundă. N-am nici o vină! jur! ― Dar cine-i vinovatul? I-am răspuns cu un gest larg: ― Marea Neagră! Alt val de râs. Și pe urmă altul... Eram inundați, exuberanța noastră nu ne dădea pace, clocotea în noi, neastâmpărată ca marea. Cum ar fi fost chip să stăm cuminți pe locurile din compartiment? Nici pomeneală! ― Ce crezi, n-ar fi cazul să reflectăm la gustarea de dimineață? ― Strașnică idee. Tocmai mă pregăteam să leșin de
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
mutat? l-am descusut mai departe. ― Aia mică (era vorba de Mihaela), nu-i prea pria atmosfera. Slăbise ca o scândură. I-am mai pus câteva întrebări ca să aflu adresa Mihaelei, dar Charlot habar n-avea. L-am lăsat în pace să-și continue somnul și am plecat cu neliniștea în suflet, având presentimentul că se întîmplase ceva grav. Unde s-o găsesc în necuprinsul Bucureștiului? Pe cine să întreb unde sade? Cine ar putea să-mi îndrepte pașii pe urmele
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
destul de lesne. ― Și nevesti-și, cît...? ― Nimic. Au pus-o în libertate. ― Rău, rău, conașule. Pe ea trebuia s-o bage la pușcărie, nu pe el, trăzni-o-ar Sfântul de pațachină... ― Firo, vezi-ți de treabă, o apostrofă Mihaela. Lasă justiția în pace; nu-i de nasul tău. Slujnica plecă opărită, trântind ușa după ea. ― Toanta! De ce s-o fi amestecând unde nu-i fierbe oala? Atitudinea ciudată a Mihaelei îmi dădu de gândit mult timp după aceea. De ce luase partea soției infidele
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
spus părintele zâmbind și a luat-o înainte, către altar. Acum o să-ți ud un pic părul, dar afară o să ți se usuce cât ai zice pește. Nu ne-am mai oprit până la institut, dar sora îmi tot vorbea despre pace, de parcă ar fi vrut să sădească o sămânță în mine. Îmi arăta orașul prin geamul mașinii. — Acum poți să te uiți la locurile de joacă unde, când va veni timpul, ai să poți ieși din nou - mi-a spus ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
vine asta mambătrână, eu sunt așa cum zice țața Marghioala, sunt lucrătura celui necurat? -Nu, fata mea, îi răspunse bunica, altceva trebuie să înțelegi, că ești frumoasă fiindcă așa a vrut Dumnezeu. Ș-apoi acele persoane care nu te lasă în pace o spun din răutate că nu sunt și ele ca tine. Lasă asta, vezi de ce te tot caută bunic tu. -Aici sunt tatbătrân, răspunse Magnolia care tocmai venise din vale de la iaz. S-a ascuns după un pop din snopi
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
judeci oare? Cum poți, fără milă, să mă îndupleci?... Să renunț la iubire și să rămân, un spirit rătăcitor în nemurire... -Tu, ești doar în imaginea mea... nu ești aievea, nu ești nimic... Nu, Spirite, nu se poate, mergi în pace, vântul să te poarte. Trebuie să înțelegi că mai mult ai suferi dacă te-ai căsători. Preferi, tu oare prin veacuri să alergi și-n nemurire să culegi o posibilitate? Nu, așa ceva nu se poate! exclamă Magnolia, în speranța că
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
pese. După ce a lătrat până a răgușit și a privit calul care dormea fără să fie deranjat, a început sfada între ei: -Bine, măi Picioare Lungi, ce cauți aici? întrebă nervos pe cal. -Te rog, ghemotocule, să mă lași în pace să dorm, i-a răspuns calul. -Cum să dormi, Picioare lungi, pe teritoriul meu? îl mai întrebă cățelul. -Da, măi ghemotocule, pe teritoriul tău, îi răspunse calul. -Nu înțeleg, de ce? a întrebat mirat cățelul. -Pentru că așa vreau eu, i-
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
născut am întâlnit și eu un copil cumsecade”. Ducu, copil fără educația care trebuie s-o primească în timpul celor șapte ani din partea părinților și fără prea multă minte... aproape de loc, s-a bucurat mult când a găsit pisicul. -Lasă-l în pace mă Ducule, nu vezi ce mic e! A zis Foliță. -Ce dacă e mic, din aceștia îmi plac mie să-i chinui. Auzind că Ducu are de gând să-l chinuie, Scoruș a început a plânge, dar nu avea, ajutor
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
Ducu nu-i dădea voie să vadă că a nenorocit un biet suflet, chiar și pisic fiind, se gândea doar la zgârietura de pe mâini și față, făcută de un animăluț neajutorat, care nu dorea altceva decât să fie lăsat în pace. Bietul Scoruș, după ce a scăpat din mâinile lui Ducu, s-a bucurat. La început și-a scuturat blănița, și-a spălat cu limba botișorul, după care se gândea să plece la părinții și frățiorii lui. Stătea bine sub umbra minunatei
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
care ardea amenința casa stăpânului și a unui vecin al acestuia. Ca fulgerul s-a dat de știre din om în om și toți acei care erau acasă au sărit la stingerea focului. La izbucnirea incendiului, Dondică a lăsat în pacea Domnului taurul, a venit iute la depozit să-l găsească pe Dondonel. Negăsindu-l, n-a mai stat pe gânduri și profitând de vacarmul ce se iscase în curtea omului, a rupt-o la fugă peste câmp, într-o direcție
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
și acum unde te mai grăbești? Nu ai auzit că vine Sfântul Ilie cu multă ploaie? Știi cât este de bine când plouă și cât de bine ne simțim amândoi. Stai cu mine, nu înțelegi ceea ce ți spun? -Lasă-mă în pace că trebuie să ajung numai decât la Sfatul târâtoarelor. -De ce? -Șapte șopârle de pe șapte coline s-au plâns la Zeul protector al târâtoarelor de amărăciunea lor și au primit îngăduința de a ține acest sfat. -Nu înțeleg, de aceea
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
-Așa este, sunt tare necăjit, am mulți copii, de mâncare nu prea mai am ce să le dau, vine iarna amuș, lemne nu am, și tot așa ... Când vin necazurile, te gândești în ce parte s-o iei, dar răspuns, pace nici că primești. -Și dacă tot stai așa supărat, crezi că ai să găsești un răspuns? l-a mai întrebat Crângul. -Dar ce să fac? spune tu, că eu voi face precum spui. -Să fii mai nepăsător, că Dumnezeu este
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
niște personalități. ÎMPREUNĂ Cu mulți ani în urmă, într-un sat din nordestul Moldovei a cărui vatră se întindea pe o vale, situată între două dealuri, din care unul mai mic și unul mai mare, trăiau în prea multă liniște și pace, multe fete și deloc bărbați. Dintre toate, șapte au hotărât ca prin rugăciunile lor lăsate Sus să se plângă de faptul că activitățile bărbătești le dovedesc și nu știu în ce parte a pământului, să se ducă pentru a găsi
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
Și ... totuși eu am văzut surate de ale voastre care călătoresc ziua. -Așa este, dar pe distanțe scurte sau pentru a ne muta dintr-o parte în alta atunci când omul, că sunt și din aceștia destui, nu ne lasă în pace. Dacă ești pregătită, să plecăm pentru că avem distanțe mari de străbătut. Te vom duce cu rândul, dar numai suratele de pe mijlocul cârdului care se odihnesc. Suratele de pe margini zboară din greu, pentru că acolo este consumul mare de energie. Dintre cele
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
dar mare lucru nu a putut să vadă și de aceea l-a întrebat pe Stup: -Ce faci acolo, prietene? -Uite la tanti Cârtița cum distruge iarba pomătului și n-o să mai am verdeață pentru miei și iezi. -Las-o în pace. Când ne întoarcem din această călătorie o să împrăștiem mușunoaiele și iarba își va reveni, a zis Căiță către Stup. Între timp Cârtița a săpat repede prin pământ ajungând astfel la picioarele lui Căiță și i s-a adresat: -Fără mine
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
obosea se apăra cu cele două piciorușe, extrem de mici în comparație cu mărimea corpului. Atât de puternic îl gâdilau cele trei ființe mici încât nu a mai putu rezista și a făcut semn lui Stup: -Te rog, prietene, să mă lași în pace, îți dau cheia de la Poarta pustiului; numai să nu mă mai gâdili, că am ajuns la capătul puterilor. Drept să-ți spun, nu știu cum faci de mă lovești puternic, în același timp mă gâdili, lucru care îmi face extrem de rău. Cred
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
s-au urcat din nou pe coada lui Dardailă, apoi pe corp și s-au oprit pe unul din cele două capete gâdilându-l. L-au gâdilat până când Dardailă n-a mai putu suporta. -Te rog mult, lasă-mă în pace, că nu mai pot suporta atâta râs. Mă gândesc că o să mor de atâta râs. -Tocmai, nu vreau să mori, vreau să-mi dai cheia, iau fata ca apoi să merg acasă la Regele Căiță. -Primești cheia atunci când îmi spui
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]