40,921 matches
-
Marpodului era alcătuită atunci din 801 de ortodocși, 49 de alte confesii creștine și 1 fără religie. Înainte de 1989 populația săseasca era de 634 de locuitori, care prin emigrare s-a redus până în septembrie 1990 la 137 de locuitori. Prima atestare documentara ,este un act emis de Episcopia catolică a Transilvanieie în anul 1349,prin care se amintește reprezentantul localități Marpod,vilicus Nicolaus (administratorul comunități)că jurat în cadrul administrației scaunului Nocrich.<Vasile Rusu> Nementionarea în actele oficiale a populației valahe pe
Marpod, Sibiu () [Corola-website/Science/301716_a_303045]
-
tipul de relief fiind dealul. Singurul vârf stâncos din sat se află în partea de sud, aici fiind amplasată biserica fortificată. Privind spre sud, în depărtare se pot vedea Munții Cibin. Un act de donație din anul 1223 este prima atestare documentară a Cisnădioarei; prin acesta, bazilica fortificată din deal (finalizată în același an) era donată mănăstirii cisterciene de la Cârța de către Magister Goulinus. Săpăturile arheologice vorbesc însă despre o așezare mult mai veche, din perioada La Tène, aflată pe același deal
Cisnădioara, Sibiu () [Corola-website/Science/301703_a_303032]
-
Transilvania, România. În localitate funcționează Spitalul Lukas, un spital creștin-medical-social fondat în 1992, compus dintr-o secție de îngrijire a bolnavilor în fază terminală, o secție de recuperare neuromotorie și un cabinet medical pentru pacienți ambulatoriu. Așezare rurală dacică. Prima atestare documentară în 16 septembrie 1309, sub denumirea latină "Sanctus Ladislaus" ("Sfântul Ladislau") . Cele mai vechi date despre populația săsească din localitate datează din 1488, când au fost recenzate 77 de gospodării, o școală cu un învățător, o moară cu un
Laslea, Sibiu () [Corola-website/Science/301714_a_303043]
-
a județului, în Podișul Târnavelor. Numele Giacăș provine din antroponimul german Jakob, satul lui Iacob . În Transilvania medievală au existat și alte sate care au purtat oiconimul Jakobsdorf: Iacobeni (județul Sibiu) și Sâniacob (județul Bistrița). Din 1337, când cunoaște prima atestare documentară, așezarea este menționată în forma possesio Gyakteluk, Gyakusteleky (1337), Gyaktelke (1351), Gyakus (1360), Gyakos (1435), Kekes (1496) , Gijeke (1733 - în conscripția Klein), Gzsakes (1750 - în conscripția Aaron), Fákos, Gyákos (1760-1762 - în conscripția Buccow), Gyákos (1805 - în conscripția Dósa), Gyákos
Giacăș, Sibiu () [Corola-website/Science/301709_a_303038]
-
Buccow), Gyákos (1805 - în conscripția Dósa), Gyákos, Iagekobsdorf, Giacheș, Giacăș (1854 - în Buletinul Guberniului Provinciale pentru Marele Principat Transilvania). În secolul al XIV-lea, moșia Giacăș a aparținut urmașilor banului Symon de Szalók. Conform documentul din 1337, care reprezintă prima atestare documentară a localității, Giacășul aparținea fiului lui Symon, Mihail (Mychaelis), care avea în proprietate și moșiile Alma și Șmig. Moșia Giacăș, alături de Alma, Șmig, Dârlos și Băbuț, este obiectul litigiului dintre fiul banului Symon, Nicolae de Dârlos, și fii fratelui
Giacăș, Sibiu () [Corola-website/Science/301709_a_303038]
-
-lea-I î.e.n.) și mileniul I e.n. (secolele al II-lea-al III-lea și al V-lea-al VII-lea e.n.). O serie de documente, obiecte și fotografii încearcă să reconstituie viața economico-socială și culturală a comunei de la prima atestare documentară (secolul al XVIII-lea) și până în secolul al XX-lea. Următoarele două încăperi sunt dedicate prezentării specificului etnografic al zonei: port, ocupații etc. În ultima încăpere, cu ajutorul unei game diverse de obiecte de cult: cărți vechi bisericești, icoane, odoare
Comuna Sângeru, Prahova () [Corola-website/Science/301724_a_303053]
-
Tătărani este un sat în comuna Bărcănești din județul Prahova, Muntenia, România. Localitatea este situată la sud de Municipiul Ploiești. Din centrul municipiului Ploiești și până la Tătărani sunt numai 4 km. Prima atestare documentară provine din secolul al XVI-lea. Domnitorul Mihai Viteazul a împroprietărit cu pământ pe vistiernicul său, Paharnicul Bărcan, lângă actualul teritoriu al municipiului Ploiești. de asemenea boierii din neamul Mavrocordat și-au pus amprenta asupra comunității prin construcția unei
Tătărani, Prahova () [Corola-website/Science/301740_a_303069]
-
de oaie, lungi până la calcâi, fără mâneci și neornamentate, purtate cu blana în interior de ciobani când urcă cu oile la munte. Totuși, acestea nu se mai fac manual ci mecanizat. Perimetrul localității Tilișca este locuit încă din preistorie. Prima atestare documentară datează din anul 1366. În anii 1957-1958 a fost descoperită pe dealul Cățânaș o cetate dacică iar în 1963-1965 a fost descoperită pe dealul Cetate o cetate medievală. În evul mediu a făcut parte din domeniul Amlașului, feudă acordată
Tilișca, Sibiu () [Corola-website/Science/301748_a_303077]
-
într-o vale, transpunerea fonetică în limba română fiind făcută după germanul "Thal", care însemnă "vale", nu "deal". Același fenomen lingvistic s-a produs și în cazul numelui localității Merghindeal, care de asemenea se află într-o vale. Anul primei atestări scrise: 1350-1359; "possessio Chekendal". În anul 1350, documentele istorice atestă pentru prima dată existența satului Țichindeal, sub denumirea de Chekendeal. Acest toponim derivă din numele de “Lalle siculorum” adică “Valea secuilor”, - secui așezați aici ca păzitori de graniță (ulterior strămutați
Țichindeal, Sibiu () [Corola-website/Science/301750_a_303079]
-
din județul Sibiu, Transilvania, România. Localitatea Retiș se află pe cursul superior al Hârtibaciului și din punct de vedere administrativ, aparține de comună Brădeni (5 km), situată în nordestul județului Sibiu. În literatura de pînă acum, ca an al primei atestări documentare a Retișului, este indicat anul 1353. În anul 1987 istoricul maghiar Giorffi Gyorgy a atras atenția asupra faptului că. "Villa Militum - Locul Războinicilor" din descrierea frontierei din Walldorf, datând din anul 1206, se referă mai degrabă la Retiș, decât
Retiș, Sibiu () [Corola-website/Science/301730_a_303059]
-
o construcție militară defensivă, ridicată de sași în 1360, lîngă Boita, județul Sibiu. A fost terminată în 1370 sub regele Ludovic I al Ungariei, în scopul supravegherii defileului râului Olt, fiind situată în apropierea vechii frontiere cu Țara Românească. Prima atestare documentara apare în diplomă latină a regelui maghiar Ladislau al V-lea din anul 1453, prin care comună a fost încorporată la cele Șapte Scaune ale provinciei Cibiniensis și data în administrarea celor Șapte Juzi, împreună cu alte șase comune învecinate
Turnu Roșu, Sibiu () [Corola-website/Science/301749_a_303078]
-
Călărețul cu Pasăre”, descoperită aici). Ulterior, foarte probabil că etnogeneza și organizarea românească (ex. obștile sătești, țăranii liberi, juzii/cnezii/voievozii etc.) au urmat aceleași tipare ca în toată regiunea Transilvaniei extinse, zona făcând parte din voievodatul lui Menumorut. Prima atestare documentara a satului este din anul 1370 (sub numele de ), când domeniul era unul ecleziast, ținând de călugărițele dominicane din Satu Mare (Mințiu). Ulterior satul face parte din domeniul (numele maghiar al nobililor români din familia voievozilor Dragoș/Dragoșești), apoi din
Chilia, Satu Mare () [Corola-website/Science/301760_a_303089]
-
Racovița (în , colocvial "Rákovica", în , în dialectul săsesc "Rakevets", în poloneză Rakowice) este o comună în județul Sibiu, Transilvania, România, formată din satele Racovița (reședința) și Sebeșu de Sus. Prima atestare documentară a satului a fost descoperită într-un act de danie al voievodului Ioan de Hunedoara din 22 mai 1443. Satul este menționat pentru prima dată în documentele bisericești în 8 iulie 1647, într-un act prin care Gheorghe Rákóczi
Comuna Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/301729_a_303058]
-
roman i se atribuie și „Cetății” aflată la altitudinea de 846m în pădurea „Braniștea” , pe culmea care formează hotarul dintre Racovița și Avrig, însă istorici mai noi datează „Cetatea” în a doua jumătate a secolului al XIII-lea. Deși prima atestare documentară a localității este relativ târzie -1443-, urme ale locuirii omului pe aceste locuri datează încă din protopaleolitic. O descoperire în acest sens este cea făcută de elevul Lupea Dorin, în 1972. Este vorba de un toporaș de mână (cioplitor
Comuna Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/301729_a_303058]
-
Munteanu a descoperit în 2009 pe teritoriul comunei Racovița situl unei cetăți a cărei datări încă nu este cunoscută. P.B.Munteanu a început o campanie de atragere de tineri pasionați de istorie pentru a începe campania de cercetări arheologice. Prima atestare documentară a satului - 22 mai 1443 - se regăsește în actul de danie prin care voievodul Ioan de Hunedoara a donat lui Simion Magnus, castelanul Tălmaciului precum și urmașilor săi, jumătate din prediul (cătunul) Reken - Racovița de astăzi - - ceea ce îndreptățește să considerăm
Comuna Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/301729_a_303058]
-
Cehul). Cele mai vechi vestigii cunoscute până acum din hotarul localității sunt din epoca bronzului (așezarea de pe "Dealul Nucilor"). Pe limita relativă a hotarului cu satele învecinate Orțâța, Oarța de Sus și Bicaz există morminte tumulare din aceeași epocă Prima atestare, ca sat românesc: 1378 (Gertheleke, Gyurgteleke, Gywrgthelek). Există o întreagă serie de mențiuni pe durata următoare. La 1762 apare Hadad Győrgytelek, iar în 1850 deja sub forma Zsurtelek. Extras din obligațiile țăranilor dependenți (în bună parte, cei din Giurtelec nu
Giurtelecu Hododului, Satu Mare () [Corola-website/Science/301764_a_303093]
-
Zalău, încadrându-se ca un sat de mărime medie a județului Sălaj. De pe raza localității s-au strâns în urma cercetărilor arheologice fragmente ceramice din secolele VIII-IX. În hotarele satului, în locurile "Nove" și "Pietriș", au fost descoperite vestigii arheologice. Prima atestare documentară o găsim la anul 1323, atunci amintindu-se de satul „Baldun”, denumirea localității derivând de la numele fostului moșier, Balduni Guch, proprietar a 1.000 iugăre de teren. Pomenirea satului la această dată se face cu ocazia unui ""jurământ al
Badon, Sălaj () [Corola-website/Science/301772_a_303101]
-
cojucători, în procesul cu comitele Imbre"". Unul dintre cei care depun jurământul este și nobilul Lucaciu, fiul lui Iacob de Badon. În documentul original, redactat în limba latină, pentru denumirea localității se folosește termenul de ""Baldum"" (Iacobus Baldum 1323). Alte atestări documentare au fost făcute în anii 1391 ("Baldon"), 1428 ("Nag-Boldon, Felse-Baldon"), 1452 ("Nag-Baldon"), 1523 (praed. "Pwztha Baldon"), 1524 ("Kisbaldon"), 1596 ("Badok"), 1760-1762 ("Badon"), 1850 ("Badon"). În anul 1733 au fost înregistrate în Badon 9 familii române unite, care-l aveau
Badon, Sălaj () [Corola-website/Science/301772_a_303101]
-
Locuitorii satului, în evul mediu, erau de origine nobilă, scutiți de dări anuale și și-au căștigat aceste privilegii prin credința cu care au apărat fortăreața lui Ștefan Báthory (rege al Poloniei și principe al Transilvaniei) din Șimleu Silvaniei. Prima atestare documentară a satului datează din anul 1213, lucru ce denotă că este unul dintre cele mai vechi sate românești din regiune. Biserica din sat a fost construită în 1705, ca biserică unită. Biserica, construită din piatră, cu turlă în stil
Bădăcin, Sălaj () [Corola-website/Science/301773_a_303102]
-
punct de vedere etnografic, localitatea Dobra se află la limita dintre Ținutul Pădurenilor și valea Mureșului. Pe teritoriul satului Dobra s-au descoperit urme de locuire încă din preistorie. Înainte de sfârșitul primului mileniu, aici exista germenele unei formațiuni statale. Prima atestare documentară este din anul 1387 sub numele maghiar Iwfiw (Jófű), ("rom".cereale bune) o adaptare a numelui inițial de origine slavă. La Dobra este atestată și o cetățuie, ale carei ruine mai existau până spre 1900, ulterior fiind distruse prin
Dobra, Hunedoara () [Corola-website/Science/300546_a_301875]
-
ha (intravilan). De-a lungul timpului așezarea a fost cunoscută sub diverse denumiri că "Bărcia Mică", "Nidiș", "Kisbarcsa", "Felsöbarcsa", "Apródpálfalva", "Klein-Sammetdorf". Zona a fost populată din cele mai vechi timpuri, pe vatra satului fiind găsite locuiri neolitice și eneolitice. Primele atestări documentare apar în anul 1257. În hotarul cu localitățile Barcea Mică și Sântuhalm s-a descoperit, pe malul Cernei, o așezare hallstattiană timpurie. Tot aici s-au mai descoperit materiale ceramice Coțofeni, române și medievale timpurii. a puțuli = a curăța
Bârcea Mică, Hunedoara () [Corola-website/Science/300538_a_301867]
-
altitudine medie de 237,5 m față de nivelul mării, fiind comparabilă cu cea a localității Peștișu Mic. Principalele înălțimi (Meea, Dealul Bătăgii, Gruniu, Chiciora) nu depășesc semeția culmilor învecinate: Dealul Răcăștia (328 m), Dealul Stufitului (370 m). Încă de la prima atestare documentară, satul Mânerău este menționat în conexiune cu cetatea Hunedoarei, în componența marelui domeniu feudal de aici. Germenii emancipării sociale apar în timpul Corvinilor, când unor loiali de pe câmpurile de luptă ale „cruciadelor” antiotomane le sunt acordate diplome privilegiale. Secolele al
Mănerău, Hunedoara () [Corola-website/Science/300553_a_301882]
-
în jurul localității. În 1482 se știe că și cetatea Crăciuna a trecut în stăpânirea lui Ștefan, având un rol în apărarea de turci. Granița cu Muntenia fiind mutată mai la sud, așezarea a intrat definitiv în componență Principatului Moldovei. Prima atestare documentara a localității datează din 17 septembrie 1626, fiind vorba de un contract de vânzare de pământuri din vremea domnitorului Miron Barnovski, în care este amintit „socrul popii lui Toader din Odobești”.. Asemănător cu alte locuri din Vrancea, în Odobești
Odobești () [Corola-website/Science/300531_a_301860]
-
Satul Șerel [Șierul] este atestat documentar din noiembrie 1435 ca sat liber în districtul Hațeg (libera villa Syerel nominata... in eodem Districtu Haczak). În primul document care atestă existența așezării (emis în Hațeg, la 20 noiembrie 1435) (vezi imagine "prima atestare documentară") se face referire la „Costea, Stanciu și popa Vâlcu, foștii cnezi de Râușor, care împreună cu frații și fiii lor arătând cu nerușinare necredința lor față de Sfânta Coroană regească ... au pustiit și au devastat moșiile ținute și stăpânite de către ei
Șerel, Hunedoara () [Corola-website/Science/300560_a_301889]
-
nevăstuica. - Desișul pădurilor adăpostește de asemenea multe specii de păsări: ciocănitoarea pestrița, pițigoiul, cinteza, gaița. - Pasionații întâlnesc și multi fluturi specifici nivelelor alpine. - Apele de munte sunt populate cu păstrăvi curcubeu și indigen, lipan, mreana vânata, scobar și clean. Primele atestări documentare datează din secolul XV, respectiv anul 1439 și vizează satele Buceș, Mihăileni și Stănija. În urma unor săpături arheologice, în zona Stănija au ieșit la iveală urmele unor străvechi așezări miniere, descoperindu-se elemente de ceramică română, cărămizi, opaițe, râșnite
Stănija, Hunedoara () [Corola-website/Science/300559_a_301888]