45,986 matches
-
Enro? Răspunsul la această întrebare necesita și mai multă prudență - dar îl uluia pe Gosseyn. Era esențial ca dictatorul să fie într-o stare de spirit care să-l facă să se gândească și chiar să antreneze niște negocieri de pace. Enro, izgonit de pe planeta sa natală, iar sora lui fiind în puterea inamicului, va avea un motiv serios să facă pace în exterior, pentru a se putea concentra asupra recuceririi puterii în propriul imperiu. Crang, acest tip stupefiant, găsise efectiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
într-o stare de spirit care să-l facă să se gândească și chiar să antreneze niște negocieri de pace. Enro, izgonit de pe planeta sa natală, iar sora lui fiind în puterea inamicului, va avea un motiv serios să facă pace în exterior, pentru a se putea concentra asupra recuceririi puterii în propriul imperiu. Crang, acest tip stupefiant, găsise efectiv un mijloc de a termina războiul. Crang ezita. Și în glasul lui răzbătea o urmă de angoasă când adăugă: - Va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
cu pieptul apărat de vestuța de pluș, cu ițarii de fir de bergamotă prelucrată farmaceutic, ce calmează durerile mușchilor tăi, spasmele date de mersul prelung. vezi o broască-spion în calea ta, o ocolești, nu o dai la o parte cu pace piciorul, alte o sută de broaște-spion pot apărea dacă o dai pe aceasta la o parte, nu strici echilibrul aerului suspendat deasupra șesului galben, care te îmbie la drum. nouă în al doilea loc: la miazăzi de drumul tău curge
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
acesteia într-o alta, mai pură, de platină zveltă. șase în al doilea loc: te întorci lângă ființa iubită, despărțirea a eșuat, criza cubaneză s-a încheiat, rachetele nucleare nu au explodat prin cuvinte și cărnuri, te poți odihni cu pacea tămâii, cu somnul urșilor polari, cu apariția zâmbetului tău într-un ciob de oglindă. șase în al treilea loc: te întorci de mai multe ori în vis, unde ești tot departe, despărțit, ca atunci când fumezi în vis după ce te-ai
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
întâlnit și trasează un cerc care să-i cuprindă pe toți ceilalți. smoală încinsă se va naște dintr odată pe pieile lor nespălate și într-o clipă carnea lor va sfârâi. nouă în al patrulea loc: șașiul trebuie lăsat în pace, e un needucat. tu ai înțeles că vederea dublă înseamnă să vezi de două ori: cu un ochi focul, cu un ochi cerul. el vede același lucru de două ori și neclar, tu vezi două lucruri diferite, fiecare clar. șase
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
mă încăpățînam mai mult s-o uit, conștient în același timp că mă amuz, neputînd-o s-o alung. Și totuși, continuam cu persecuția spre Irina, pe care mi-o închipuiam distrată, plictisită, enervată, doritoare s-o las mai iute în pace, cu plăcerea de a mă simți și a apărea caraghios, plăcere egală cu aceea când, fiind de obicei bun, faci fără nici o pricină rău unui animal la care ții, numai ca să te simți rău, să te disprețuiești și să-ți
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
o micuță grădină publică, spre seară. Pe o bancă, nu departe de noi, un soldat și o fetișcană se drăgosteau, în înfățișare. Ea - frumușică, gătită, roză, rotofeie și cu gropițe. Vorbea tot timpul, se apleca spre el, nu-i da pace, făcea pe supărata, se alipea mângâioasă. El o lăsa în voie, puțin încovoiat, ca un om care are alte treburi, cu gândul în altă parte, fără pretenții, fie că și le îndeplinise, fie că nu se mai gândea la ele
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
și impresia că nu e prea cuminte. Mi-aduc aminte de un bătrân care se ocupa cu analizele omenești, și care, văzînd-o odată lângă mine nenorocită, cu o culoare străvezie în ochi, mi-a spus: "De ce n-o lași în pace! O să-ți faci numai rău! E periculoasă!" Bătrânului îi făcea impresie de femeie fatală. Un domn, care ne vedea uneori la bibliotecă, mi-a spus: "Iată o femeie care te face fără îndoială fericit!" Se întîmplase să ne vadă numai
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ai venit s-o vezi. Parcă nu-și da seama de tot ce i se întîmplase și de obligațiile ei noi. Mi s-a plâns că îi e urât printre străini și că se preface bolnavă ca să fie lăsată în pace, că toată lumea o întreabă ce are și că asta o enervează peste măsură. Când a auzit că trebuie să reiau trenul seara, a exclamat: "Eu plec cu mata!". Mi-a repetat de mai multe ori fraza asta, cu toate că-i explicam
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
de a mă considera demn de a-i fi Ioanei inamic, și o schimbare de tactică, lăsînd-o în voia ei, de pildă, ar semăna cu o lașitate, cu un semn că sunt un om mediocru, voind să-mi asigur o pace burgheză. Sunt multe cauzele că nu pot trăi fără Ioana. Dar cea mai mare: din orgoliul de a nu apărea în fața mea bicisnic. Ioana a remarcat: Ce ciudat! ne iubim așa de mult și totuși suntem mereu în luptă unul
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
a remarcat: Ce ciudat! ne iubim așa de mult și totuși suntem mereu în luptă unul cu celălalt. După atâtea grozăvii, am putea înceta lupta și mai bine să fim veritabili prieteni. Suntem destul de firavi și avem amândoi nevoie de pace". Gîndesc: Tot răul pe care mi l-ai făcut poate să rămâie nepedepsit? Această luptă e ultima satisfacție ce mi-a mai rămas." Dar nu sunt numai eu vinovatul neînțelegerilor. S-a petrecut o scenă intre noi care mă face
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
chipurile posibile (chiar dacă nu ajung la realitate). Și Ioana încearcă să mintă uneori. În urma discuțiilor chinuite în care vede ce rău îmi făcuse mărturisirea ei sau în urma sfaturilor unei amice care susține, că sunt unele minciuni inofensive, dar necesare pentru pacea dintre un bărbat și o femeie, Ioana se hotărăște să procedeze și ea la fel. Dar spune minciuna cu atâta stângăcie, se contrazice așa de ușor, încît încercarea ei numai mă amuză și mă face să am și mai multă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
a trecut la alte întrebări, deoarece despre noi știe tot. Ioana aranjează în cameră, prepară ceva de mâncare, și o face fără stângăcie, poate pentru că, având alte gânduri, nu se mai sinchisește de ceea ce face. Sau pentru că eu lăsîn-d-o în pace, nemaiobservîndu-i fiecare mișcare ca apoi să-mi spun observațiile răutăcioase, nu-i mai întețesc instinctul ei de împotrivire. Dar nu putem să profităm de singurătate, emoțiile ne sunt mereu întrerupte de gândul soartei lui Viky. Avem impresia că la fiecare
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
peste câteva zile să mă viziteze ca de obicei? Sau să primesc vestea ca pe o surpriză, să par un tont care habar n-avea de nimic? Sau să plîng? Sa mă umilesc? Să-l rog să te lase în pace? Nu, hotărât, gândul tău demonstrează că ești lipsită complect de orice umanitate. Instinctul singur, și nu demonstrația mea de acum te-ar fi putut învăța că e hain acest procedeu. - Ce mare rol joacă orgoliul la tine! - Asta e tot
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
și chiar ne-a ajutat la împachetat. Domnul Jianu asista și el mai la o parte cu un zâmbet plin de încurajare. Am descoperit lipsa lui Hacik, dar madame Pitpalac, cu o privire șireată, ne-a spus misterios: Lasați-l în pace, s-a dus la Ada. Vine el îndărăt." De ce să vie îndărăt? Din cauza Mașinkei sau pentru că-l expediază Ada? În schimb, Mihali, cafegiul, personagiu ursuz, s-a prezentat și a dorit toată sănătatea pentru Viky. Cum nu poți cunoaște pe
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
te văd din nou în formă. Nu s-ar putea spune că vreau să mor. — N-ai să mori! — Și eu vreau să trăiesc mai departe. Vreau să trăiesc pentru a mă asigura că lumea asta violentă își va regăsi pacea. Ah, numai de-aș fi sănătos, l-aș putea ajuta pe stăpânul meu din toate puterile. Dintr-o dată, glasul lui Hanbei se posomorî. — Dar nici un om nu poate decide cât timp va trăi. Ce pot face, în starea asta? Privindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Dar aceasta nu înseamnă numai că lumea a fost reînnoită de acțiunile lui. Numai subjugând provinciile de la apus, atacând insula Kyushu și pacificând insula Shikoku, națiunea nu va fi neapărat împăcată, cele patru clase ale populației nu vor trăi în pace și armonie, nu se va înființa o nouă cultură, nici nu va fi pusă piatra de temelie a prosperității pentru generațiile viitoare. Hanbei părea să fi reflectat profund la toate aceste lucruri, trăgând concluziile din înțelepciunea clasicilor chinezi antici. Comparase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
I-am trimis o scrisoare, îndemnându-l să-i explice seniorului său, Bessho Nagaharu, avantajele și dezavantajele situației actuale. Dacă Seniorul Nagaharu înțelege tot ceea ce-i spune Goto, ar trebui să fie destul de luminat ca să predea castelul și să ceară pacea. Dar, pentru a pune în aplicare acest plan, este esențial să se aleagă momentul psihologic potrivit. Momentul ideal, cred, ar fi la sfârșitul toamnei, când pământul e acoperit cu frunze veștede, luna strălucește pe cer rece și solitară, iar soldații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Lectica era ușoară, făcută din lemn, paie și bambus. Nu avea acoperiș, iar panourile laterale erau joase. Învățase să-și agite sabia lungă din lectică, în timpul bătăliei, când se lupta cu inamicul. În seara aceea, însă, venise ca emisar de pace. Peste roba de culoare galben-deschisă, Kanbei purta o armură cusută cu fir verde pal și o manta albă cu broderie argintie. Noroc că era scund, cam de un metru și jumătate, și mai ușor decât media, astfel că oamenii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
o încăpere goală. Fără toiag, Kanbei intră șchiopătând, cu dificultate. — Seniorul Muneharu va sosi imediat, spuse pajul. Părea să nu aibă nici douăzeci de ani și, în timp ce se retrăgea, nu se comporta altfel decât ar fi făcut în timp de pace. Generalul intră, se așeză fără protocol și spuse: — Sunt Shimizu Muneharu. Înțeleg să sunteți trimiși din partea Seniorului Hideyoshi. Bine ați venit. Părea să aibă vreo cincizeci de ani, modest și îmbrăcat simplu. Nu-l însoțeau ajutoare, numai un paj de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mai intereseze cu ceva, întrebă un paj: — Seniorul Mitsuhide mai doarme? — Când m-am uitat, în odaia dumnealui era foarte liniște, răspunse pajul. Auzind aceasta, lui Mitsuharu i se luminară ochii, de parcă și el și-ar fi găsit, în sfârșit, pacea, pentru prima oară în acea dimineață. Zilele treceau. Mitsuhide își petrecea timpul în Castelul Sakamoto, nefăcând nimic. Primise deja ordinul lui Nobunaga de a pleca spre provinciile din apus și ar fi trebuit să se înapoieze cât mai repede cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
la sentimentele lui Mitsuhide, nu reușea să vorbească. Nemulțumirile pe care Dengo și Masataka le exprimaseră cu atâta înverșunare se găseau, fără îndoială, și în inima lui Mitsuhide. Dacă așa stăteau lucrurile, își spunea Mitsuharu, câteva zile de liniște și pace ar fi fost cea mai bună pregătire pentru apropiata campanie. Mitsuharu avea deplină încredere în bunul simț și în inteligența vărului său. Întrebându-se cum își omora vremea Mitsuhide, îi vizită camera. Mitsuhide picta, copiind dintr-o carte deschisă. — Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
o poartă enormă și fiecare dintre templele mai mici avea propriul lui zid și poartă. Pădurea de brazi părea să fi fost curățată complet, arătând ca o grădină Zen. Cântecele păsărilor și lumina soarelui, care se strecura printre copaci, sporeau pacea tabloului. După ce-și priponiră caii, Mitsuhide și vasalii săi mâncară gustările pe care și le împachetaseră pentru micul dejun și prânz. Deși plănuiseră să ia micul dejun lângă râul Kamo, așteptaseră să mănânce până ajunseseră la Kitano. Soldații purtau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
adăugau, la rândul lor, versuri, până se însumau între cincizeci și o sută de strofe. Cenaclul începuse cu o strofă a lui Mitsuhide. Strofa de încheiere, care unifica opera, fu compusă tot de Mitsuhide: Vremea ca provinciile Să trăiască în pace. După ce călugării stinseră lămpile, Mitsuhide păru să adoarmă aproape imediat. Când, în sfârșit, puse capul pe pernă, vântul alpin de afară făcu să freamăte copacii, urlând prin streșinile acoperișului atât de straniu, încât ai fi zis că monstrul mitologic cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
veni cu noi în campanie. Cred c-ar trebui să-i spun seniorului nostru acest lucru. Chokansai își privi nepotul și râse: — S-ar putea ca ăsta să fie și rolul meu final. Micuții ăștia nu mă mai lasă în pace. Se înnoptase, iar copiii îl sâcâiau să le spună una dintre faimoasele lui povești. Era ultima seară dinaintea plecării în campanie. Mitsuharu se așteptase să aibă loc o întrunire generală, dar, cum în fortăreața principală domnea liniștea, se duse în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]