40,921 matches
-
dădea printr-un hrisov lui Tatul: În secolele al XVI-lea-al XVII-lea, pe hotarul actual al Bisocii, existau proprietăți boierești, mănăstirești, precum și oameni liberi. Nu se cunoaște precis care a fost întinderea Bisocii în primele două secole de după atestarea ei, dar la sfârșitul secolului al XVIII-lea, în lucrarea generală a lui F.C. Bouer, acesta notează că Bisseika aparținea județului Buzău, apărând ca un cătun părăsit, iar pe harta de la 1700 a străbunicului lui Constantin Cantacuzino, în poziția actuală
Bisoca, Buzău () [Corola-website/Science/300794_a_302123]
-
Căldărăști (în trecut, și Trandafiru) este o localitate componentă a orașului Pogoanele din județul Buzău, Muntenia, România. Prima atestare documentară a satului datează din 1550. În registrele vigesimale ale Brașovului, un cetățean din Căldărăsti este înregistrat cu un transport în valoare de 800 aspri. În trecut, satul purta și numele de "Trandafiru" de la numele unui baci care își avea
Căldărăști, Buzău () [Corola-website/Science/300800_a_302129]
-
Casota este un sat în comuna Glodeanu-Siliștea din județul Buzău, Muntenia, România. Se află în extremitatea sudică a județului, în Câmpia Bărăganului. Primele atestări documentare apar la jumătatea secolului XIX și atribuie localității toponimul Oața prin referiri repetate la moșia cu același nume, aflată în proprietatea șerdarului Athanasie Casotta (nume menționat în documentele vremii și sub formele: Kasotta, Gazoti, Casotti, Cașoti, Cazoti). Pisania bisericii
Casota, Buzău () [Corola-website/Science/300801_a_302130]
-
Un alt obiectiv turistic din comună îl constituie biserica în piatră de la Aluniș, o biserică săpată în stâncă de ciobani din zonă în 1274, și care a funcționat ca mănăstire până în 1871, după care a devenit biserică ortodoxă a satului. Atestarea documentară a bisericii Aluniș datează din 1351. Tot lângă Aluniș se află niște așezări rupestre folosite în trecut drept loc de refugiu. Biserica, cu hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, împreună cu chiliile, sunt clasificate ca monument istoric de arhitectură de
Comuna Colți, Buzău () [Corola-website/Science/300809_a_302138]
-
ulterior Maican, care au încercat în secolul al XIX-lea să dezvolte turismul. În perioada comunistă, turismul a intrat în declin, fiind supus toanelor dictatorului Ceaușescu și ale organizațiilor de stat. Inițiativa privată a revenit după 1989. Cea mai veche atestare documentară a unei localități din comună aparține satului Păltiniș, menționat într-un document din 11 decembrie 1534, emis de cancelaria domnitorului Vlad al VII-lea Vintilă, alături de pârâul Tega. Se menționează în acel document un transport de mărfuri din satele
Comuna Gura Teghii, Buzău () [Corola-website/Science/300819_a_302148]
-
Bogdana. Cronica oficială maghiară și documentele emise de Sigismund consemnează că armatele regale au înaintat până la reședința domnească, asediind probabil și Cetatea Neamț. La 2 februarie 1395 s-a emis un act de cancelarie "ante castrum Nempch", care constituie prima atestare documentară a cetății. Primul document care menționează numele unui pârcălab (comandant de cetate) datează din anul 1407. Pârcălabii cetății făceau parte din sfatul domnesc atât în timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432), cât mai ales în timpul lungii domnii a lui
Cetatea Neamț () [Corola-website/Science/300811_a_302140]
-
Crișului Repede. Satul Beznea își trage numele din limba protoromâna și înseamnă "umbră", "genune", "codrii întunecoși". În perioada comunistă, sătul este denumit Delureni, urmând ca în anul 1996 să revină la numele său inițial (Legea 35 / 18.05.1996). Primele atestări documentare apar în anul 1406 și sunt nominalizate că "possessio Walachalis", Beznea fiind, așadar, un sat românesc. În timpul feudalității maghiare, ținutul comunei Bratca făcea parte din domeniul cetății Sinteu. Tradiția locală atribuie lui Matei Corvin înnobilarea locuitorilor din satul Beznea
Beznea, Bihor () [Corola-website/Science/300845_a_302174]
-
pe [[Râul Brătcuța|Valea Brătcuței. În satul Beznea există o fabrică de procesare a laptelui, un atelier de mobila și mai multe magazine (de tip ABC). Cod poștal: 417081 În luna septembrie 2006 s-au sărbătorit 600 de ani de atestare documentara a localității. [[Categorie:Localități în județul Bihor]]
Beznea, Bihor () [Corola-website/Science/300845_a_302174]
-
perioadă de 22 de ani în localitățile Seleuș și Sân-Ianeș și au fost promovate cursurile facultative de învățare a limbii române în orașul Covin și Comuna Palilula din Belgrad, respectiv Ovcea. Pe parcursul celor 15 ani CRS organizează marcarea jubileelor de atestare documentara a localităților cu populație românească și a evenimentelor de ridicare și sfințire a bisericilor românești, precum și restaurarea și pictarea bisericilor. Colaborarea cu autoritățile de stat din România, respectiv Ministerul Afacerilor Externe, Guvernul României și alte instituții de stat, rămâne
Comunitatea Românilor din Serbia () [Corola-website/Science/300841_a_302170]
-
din județul Bihor, Crișana, România. În această localitate se găsesc ruinele unui donjon romanic din cărămidă, în plan hexagonal, din sec. al XIII-lea - construit în 1242, imediat după marea invazie tătara, ca punct întărit și turn de observație. Prima atestare documentara a turnului este datata 1289, pomenind de asediul regelui Ladislau Cumanul. În anul 1514 Laurențiu, unul dintre căpitanii lui Gheorghe Doja, pornește de aici, în fruntea a 30.000 de iobagi răsculați, spre Cetatea Oradea. Donjonul este înconjurat de
Cheresig, Bihor () [Corola-website/Science/300851_a_302180]
-
Petrani (în ) este un sat în comuna Pocola din județul Bihor, Crișana, România. Prima atestare documentară a localității datează din anul 1552, când apare sub numele de „Ponthuselew” ca proprietate episcopală, în conscrierea preoților comitatului Bihor. În 1698 apare din nou menționată în registrul de dijmă, împreună cu alte localități. Locuitorii dădeau dijmă din grâu, pabulus
Petrani, Bihor () [Corola-website/Science/300859_a_302188]
-
februarie 1983 de -22,3°C. Viteza medie multianuală a vântului este de 4,1 m/sec. Cantitatea medie anuală de precipitații este de cca 650-700mm(mai abundente primăvara și toamna).( după stația meteo Borod și monografia județului Bihor) Primele atestări documentare privind învățământul din satul Borod, datează de la mijlocul secolului al XVIII-lea, când pe lângă Biserica Greco-catolică și cu ajutorul material al nobililor vremii, școlarizarea se făcea cu ajutorul “grămăticilor”. Din 1919 se dezvoltă învățământul de patru și șapte clase în limba
Borod, Bihor () [Corola-website/Science/300847_a_302176]
-
circumscripțiile urbariale din 1589 și de la 1 august 1600. Acest urbariu arată că aceste locuri se găsesc într-o zonă primejdioasa, expusă incursiunilor, jafurilor turcești sau ale oștilor imperiale ori transilvănene în lupta fie cu turcii, fie între ele. Primele atestări documentare despre satele comunei Lunca apar după cum urmează: Satul Lunca atestat documentar în anul 1588; Satul Briheni atestat documentar în anul 1588; Satul Hotarel atestat documentar în anul 1527-1528; Satul Seghiste atestat documentar în anul 1503; Satul Sîrbesti atestat documentar
Lunca, Bihor () [Corola-website/Science/300857_a_302186]
-
Albă”) este un sat în comuna Galații Bistriței din județul Bistrița-Năsăud, Transilvania, România. În subsolul localității se găsește un masiv de sare. Pe teritoriul localității se află o ocnă de sare părăsită, care datează din secolul al XVIII-lea. Prima atestare documentară a localității datează din 1332 când este menționată în registrul de dijme papale. Numele cu care a fost menționată de-a lungul timpului sunt: "Alba Ecclesia" și "Weisskirch". Satul a fost fondat de către coloniști sași, chemați în țară de către
Albeștii Bistriței, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300860_a_302189]
-
710 locuitori. Așezare rurală dacica, depistată prin sondaje arheologice în 1961 și 1964. Este vorba de gropi de provizii și bordeie, în care s-au găsit și fragmente de vase modelate cu mâna, datate din sec. III i.C. Prima atestare documentara este din anul 1293. Astăzi, localitatea care este situată în comuna Teaca, jud. Bistrița Năsăud, nu mai are în cadrul școlii clasele V-VIII, elevii acestor clase fiind transportați cu microbuzul școlar la Liceul Teoretic ,C.R.VIVU" Teaca. Bisericile din
Archiud, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300863_a_302192]
-
apartenența confesionala. Viața umană pe cuprinsul comunei Cetate își are începuturile în epoci foarte îndepărtate. Societatea omenească pe aceste meleaguri este documentata de-a lungul comunei primitive, epoca dacica și română, precum și în perioada prefeudala. Perioadă feudalismului este marcată de atestarea documentara a localităților aparținătore comunei Cetate, după cum urmează : Satu Nou ("Uberneudorf" în limba germană și "Felsőszászújfalu" în maghiară s-a dezvoltat de-a lungul pârâului Budușel. Prima vatra a satului a fost mai jos pe locul numit "Husalserfen", ulterior satul
Comuna Cetate, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300869_a_302198]
-
mută pe actualul loc. Primii locuitori ai acestei zone au fost români, care trăiau în grupuri de familii mici, răsfirate. Așezarea că localitate mai mare își are originea în urmă colonizării sașilor în secolul al XIII-lea. Cea mai timpurie atestare a satului datează din 1332, când în registrele de dijme papale este înregistrat "Henricus parohul din Nova Villa", aparținând de Comitatul Bistrița-Năsăud cu capitala în orașul Bistrița. În 1453 între posesiunile lui Iancu de Hunedoara din districtul Bistrița figurează și
Comuna Cetate, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300869_a_302198]
-
domeniu feudal, denumirea provenind de la expresia “Satul lui Peter”, probabil numele unui nobil. Această versiune pare puțin plauzibilă deoarece Petrișul și Satu Nou au fost în perioada feudala sate libere, spre deosebire de Orhei care a fost un sat de iobagi. Prima atestare documentara datează din anul 1311, cănd regele Ungariei, Carol Robert de Anjou poruncește în luna martie Capitlului de Albă Iulia să trimită un martor, care împreună cu trimisul sau, să hătărnicească satul Petriș pe care il donează magistrului Mayus, mare paharnic
Comuna Cetate, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300869_a_302198]
-
în germană, "Óvárhely" în maghiară suprapune un castru român, de unde și denumirea pe care așezarea o primește. Localitatea situată la 10 km de Bistrița făcea parte din satele săsești libere care au format "Districtul săsesc al Bistriței. Cea mai timpurie atestare documentara a satului datează din 1319. În această perioadă satul se găsea pe teritoriul comitatului Dabâca, fiind în stăpânirea greavului Thomas. În 1323 regele Carol Robert al Ungariei confirmă donația satului către Thomas Voievodul Transilvaniei. Satul se dezvoltă de-a
Comuna Cetate, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300869_a_302198]
-
lui, o dobândise de la ""luminatul principe, regele Bela, prea iubitul nostru bunic, contelui Hench, fiul lui Brendulinus de Rodna, căpitanul cetății Buda, adică celui mai apropiat vecin al său, la prețul de 150 mărci de argint fin"". Din documentul de atestare a satului Chintelnic reiese că instituțiile feudale aduse de statul feudal maghiar s-au suprapus peste vechile autonomii autohtone și au trăit încă o perioadă de timp alături de acestea. Treptat pământul obștei din satul Chintelnic devine proprietatea regelui, iar populația
Chintelnic, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300870_a_302199]
-
se numește Francia. Acesta cu harul lui Hristos a înviat morți, a omorât balauri, și alte încă multe minuni făcând, în pace s-a mutat către Domnul. - 1689, austriecii îi alunga pe turci din Beiuș (Prof.Dan Ispas) -1839 Szent-Márton - atestare într-un docment maghiar , denumiri de sate și orașe - Biserică din sat este ctitorita la anul 1885 și constituie monument istoric, poartă hramul Sf. Arhanghel Mihail și Gavril (dar mai trebuie verificat). (Frentiu Titus) - 1913, donație dr.Ioan Ciordas, la
Sânmartin de Beiuș, Bihor () [Corola-website/Science/300864_a_302193]
-
-1945 - 1950, preot paroh Cristea -1950 - 1960, preot paroh Mazilescu 1960-1964- Ioniță 1965-1968 Savin 1969- 2012 preotILIE LOBONȚ 2012 - preot Stanis Sânmartin de Beiuș, com. Pocola, jud. Bihor Punct: La Piatră Cod sit: 30461.01 Ioan Crișan, muzeograf, (MTC Oradea) - Atestări Sânmartin de Beiuș (Pocola, BH) Belényesszentmárton.(sursă maghiară) Având în vedere că depresiunea Beiușului este o microzona mai puțin cunoscută și cercetată din punct de vedere arheologic, în lunile februarie - martie 1999 au fost efectuate recunoașteri de teren pe valea
Sânmartin de Beiuș, Bihor () [Corola-website/Science/300864_a_302193]
-
de debit pe cursul Crișului. Urmele umane pe teritoriul satului își fac simțită prezența încă din epoca pietrei (paleolitic). Mărturie sunt descoperirile arheologice, mai ales din peșterile din zonă, care au scos la iveală vestigii databile până în epoca bronzului. Prima atestare documentară a satului Vadu Crișului este din anul1332. În cursul evului mediu, au existat două localități Vad, una pe malul stâng și alta pe cel drept al Crișului Repede. Până în secolul al XVIII-lea, Vadul de pe malul drept a făcut
Vadu Crișului, Bihor () [Corola-website/Science/300877_a_302206]
-
este asimilat deja de populația autohtonă. Iar faptul că localitatea Vruzteluk este amintită la sfârșitul secolului al XIII-lea ar fi un argument în plus în susținerea afirmației că vatra satului Bălnaca era pusă cu cel puțin două secole înainte de atestarea sa documentară din 1406. Condițiile naturale existente pe aria geografică de răspândire a satului Bălnaca au favorizat locuirea umana încă din cele mai vechi timpuri. Este așezat pe cursul superior al Crișului Repede, pe unul din versanții nordici ai munților
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
stăpâni ai domeniului cu intermitențe, sânt foștii domni ai Țării Românești Gavrilaș Movilă și Constantin Șerban, Gheorghe Ștefan al Moldovei, care, în urma pierderii tronurilor, se retrag aici, datorită legăturilor de prietenie cu principii Transilvaniei . În secolele XVI—XVII, de la prima atestare documentară din 1406 , pe care o cunoaștem (după cercetările de până acum) până în 1652 satul Bălnaca apare, invariabil, ca aparținând domeniului cetății Șinteu, chiar dacă stăpânii se vor schimba des. La 1406, domeniul intră în stăpânirea familiei Lacy de Santău. Cu
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]