40,921 matches
-
se află la altitudine și nu în zona de luncă, accesul făcându-se printr-un drum comunal ce îl leagă de satul Prodănești. A fost atestat documentar încă din anul 1545 când apare în documente cu denumirea de "Cheglÿen" . Alte atestări: "1559 - Csiglen, 1564 - Cieglen, 1570 - Chÿglien, Cheglen," "1575-Chyklen, 1582 - Csiklen, 1604 - Cÿgle, 1733 - Csiklekul, Ciglean, Țiglean, 1750 - Czeglen, 1773 - Cziglen, 1850 - Cziglen, 1854 - Czigleny, 1880 - Csiglen, 1900 - Csiglen, Ciglean" iar după 1918 - "Ciglean." Prima menționare despre locuitorii de aici este
Ciglean, Sălaj () [Corola-website/Science/301784_a_303113]
-
decembrie 1783. Ea s-a format prin migrarea populațiilor unor sate mai vechi din zonă și anume Țânțăreni, Cătunul, Gorganul, Scăești, Voevodești, ulterior dispărute. Din 1861 devine comună, având în componență și satele Țânțăreni, Scăești, dispărute în jurul anului 1900. De la atestarea sa documentară și până în anul 1950 localitatea Bragadiru a aparținut județului Teleorman, plasa Marginea. Între anii 1904-1908 comuna Bragadiru a fost reședința acestei plăși, care conținea atunci comunele Bragadiru, Conțești, Frumoasa, Găuriciu și Năsturelu. În perioada 1950-1968 comuna Bragadiru a
Comuna Bragadiru, Teleorman () [Corola-website/Science/301786_a_303115]
-
fostul sat Rata), Ionașcu și Bășești (actualmente Călmățuiu de Sus). Legende locale susțin ideea că denumirea satului Bășești ar proveni de la un cioban pe nume Bașa care ar fi venit din Transilvania și s-a stabilit pe aceste locuri. Prima atestare documentara o găsim la 23 iulie 1512, din vremea domnitorului Neagoe Basarab. Actul confirmă participarea a 12 boieri hotarnici, cu moșii în apropierea satelor Bășești și Băcălești, la trasarea hotarelor moșiei schitului Comanca, metoh al mănăstirii Cutlumuș de la muntele Athos
Comuna Călmățuiu de Sus, Teleorman () [Corola-website/Science/301790_a_303119]
-
vremii nu apare denumirea așezării ca fiind «Galapia», dar printre localnici este vehiculată o legendă care spune că în pusta de sub dealul împădurit al citerei, a locuit o vrăjitoare care se numea Galapia, iar denumirea satului provine de la aceasta. Prima atestare documentară a localității provine din anul 1350, când satul apare sub numele de "poss. Galpuna". Alte atestări documentare provin din anii 1462 "Galponya", 1473 "Gelponya", 1492 "Kalponya", 1602 "Galponia", 1733 "Gelpèje", 1750 "Galponya", 1760-1762 "Galpönya", 1837 "Gelpuje, Galpija", 1850 "Gelpije
Gălpâia, Sălaj () [Corola-website/Science/301796_a_303125]
-
că în pusta de sub dealul împădurit al citerei, a locuit o vrăjitoare care se numea Galapia, iar denumirea satului provine de la aceasta. Prima atestare documentară a localității provine din anul 1350, când satul apare sub numele de "poss. Galpuna". Alte atestări documentare provin din anii 1462 "Galponya", 1473 "Gelponya", 1492 "Kalponya", 1602 "Galponia", 1733 "Gelpèje", 1750 "Galponya", 1760-1762 "Galpönya", 1837 "Gelpuje, Galpija", 1850 "Gelpije", 1854 "Galponya, Gelpiea", 1966 Gălpâia. Din ordinul împăratului Franz Joseph al Austriei în anul 1890 s-a
Gălpâia, Sălaj () [Corola-website/Science/301796_a_303125]
-
Dumuslău este un sat în comuna Carastelec din județul Sălaj, Transilvania, România. Localitatea Dumuslău este situată în partea de nord-vest a județului Sălaj, aproape de limita cu județele Satu Mare și Bihor. Prima atestare documentara a localității provine din anul 1418, cănd satul apare sub numele de "poss Domozlo". Alte denumiri de-a lungul timpului: 1459 "predium Domozlo", 1553 "Domozlov", 1733 "Domoszlou", 1760 - 1762 "Domosló", 1850 "Dumuslău", 1854 "Domosyló", 1930 "Dumuslău". În 1792, comunitatea
Dumuslău, Sălaj () [Corola-website/Science/301793_a_303122]
-
Horoatu Crasnei (în ), este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sălaj, Transilvania, România. Dintre așezările comunei, Horoatu Crasnei este localitatea cu cea mai veche atestare documentara, primele mențiuni despre această așezare datând din anul 1213, când era cunoscută sub numele de "Villa Huruat". Localitatea Horoatu Crasnei este formată din unirea a 2 sate: Horoat și Petenia, cel din urmă fiind prezent doar în cultura locală
Horoatu Crasnei, Sălaj () [Corola-website/Science/301800_a_303129]
-
Căpâlna este un sat în comuna Gâlgău din județul Sălaj, Transilvania, România. Chiar dacă zona este locuită încă din neolitic, prima atestare documentară a satului apare abia în anul 1437, respectiv în actul Unio Trium Nationum din timpul răscoalei de la Bobâlna. La curtea grofului Banfy de la Căpâlna se aduna așa zisă ”Dietă” a Transilvaniei, compusă din reprezentanții celor trei națiuni privilegiate, nobilii
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
municipiul Zalău, Bârsău Mare, Căpâlna, Chizeni, Dobrocina, Fodora, Frâncenii de Piatră, Glod și Gura Vlădesei. Reședința de comună este atestată documentar în anul 1405 sub denumirea de villa Galgo, fiind, alături de Bârsău Mare, una din localitățile cu cele mai vechi atestări din regiune. Din perioade relativ apropiate, sunt menționate și satele Chizeni (1538), Căpâlna (1437), Dobrocina (1569), Fodora (1508), Frâncenii de Sus (1592), Glod (1538) și, mult mai târziu, Gura Vlădesei(1913). Satul Căpâlna este așezat de veacuri pe malul drept
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
podișului, a servit de reședință-refugiu grofului și familiei sale. Construcția așezată strategic în această strâmtoare și care putea fi apărată cu ușurință de o mână de oameni, a devenit pentru câțiva ani reședința politică a nobilimii din Transilvania. 1437 Prima atestare documentară apare în actul Unio Trium Nationum din timpul răscoalei de la Bobâlna. La curtea grofului Banfy de la Căpâlna se aduna așa zisă ”dietă” a Transilvaniei, compusă din reprezentanții celor trei națiuni privilegiate, nobilii unguri, sașii și secuii și fac legământ
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
pe DN54 Turnu Măgurele - Corabia. Transportul în comun este asigurat de diferite linii de autobuze și microbuze, mai ales pe ruta Corabia-București. Pe traseul Islaz -- Turnu Măgurele circulă taxiuri colective cu traseu fix, cu orele de plecare în funcție de clienți. Prima atestare documentară este din 9 iulie 1569. În Dacia romană, pe locul Islazului de azi exista o așezare rurală și un tezaur de denari republicani romani. Așezarea era punctul cel mai sudic al liniei de apărare de pe malul Oltului -- "limes Alutanus
Comuna Islaz, Teleorman () [Corola-website/Science/301805_a_303134]
-
Luminișu este un sat în comuna Ileanda din județul Sălaj, Transilvania, România. Prima atestare documentara a localității provine din anul 1546, cănd satul apare cu denumirea de Zsakathura. Alte denumiri ale satului : 1566 Szakathura, 1600 Zakatura, 1603 Szakatura, 1750 Szeketura, 1800 Săcătura, 1854 Szakatura, Secătura, 1964 Luminișul, 1966 Luminișu. Localitatea poartă numele de "Luminișu
Luminișu, Sălaj () [Corola-website/Science/301806_a_303135]
-
de-al II-lea vârf montan al Meseșului (înălțimea maximă a acestor munți fiind atinsă în Măgura Priei - 996 m), în apropierea drumului județean (DJ191C) care leagă satul Crasna de municipiul Zalău. Localitatea este străbătută de drumul comunal DC76. Prima atestare documentară a localității provine din anul 1213 când satul apare sub numele de "villa Rechul", însă vechimea ei poate fi mult mai mare. Alte denumiri: 1217 "Cocil", 1341 "Villa olachalis Fulkechel", 1471 "Olahkechel", 1490 "Felkeczel", 1553 "Felsewkeczel", 1604 "Oláh-Keczel", 1733
Meseșenii de Sus, Sălaj () [Corola-website/Science/301810_a_303139]
-
Ketzel", 1850 "Ketzelu rumunesk", 1854 "Olah-Keczel", "Cățălul Românesc", iar din anul 1964, Meseșenii de Sus. Săpăturile arheologice făcute de-a lungul vremii pe teritoriul satului aduc dovezi materiale ale unor locuiri încă din cele mai vechi timpuri (mult înaintea primei atestări documentare), astfel: în versantul vestic al dealului "Băilor Meseșeni" (în punctul "Osoiul Macăului") s-au descoperit urmele unui turn de pază și semnalizare, de unde s-au recoltat fragmente ceramice atribuite culturilor "Coțofeni, Wietenberg" și dacică, iar în locul numit "Valea Drăgoșeștilor
Meseșenii de Sus, Sălaj () [Corola-website/Science/301810_a_303139]
-
continentală moderată. Vegetația este eterogenă, cu o gamă variată de formațiuni vegetale. Speciile silvice dominante sunt gorunul, cerul și carpenul. Pe alocuri apar și alte specii de foioase. Pădurile, în suprafață de 196 ha, sunt amplasate în împrejurimile satului. Prima atestare documentară a satului Marin apare la 1458 însă urmele de locuire sunt mult mai vechi. Aici a fost descoperită o așezare neolitică, vestigii istorice aparținând civilizației dacice dar și fragmente ceramice din sec. XIII. Cea mai veche biserică din Marin
Marin, Sălaj () [Corola-website/Science/301808_a_303137]
-
niciun document nu atestă prezența vreunei mori în satul Marin. În sfârșit, cea de-a treia variantă evidențiază originea slavă a denumirii “marati”, cu sensul de “a murdări” făcându-se aluzie la solul negru argilos și lipicios caracteristic zonei. Prima atestare documentară a satului Marin apare la 1458. Acest an este însă departe de a putea indica momentul înjghebării lui ca o comunitate distinctă de oameni. În general, atestarea documentară a satelor este legată de intrarea lor în circuitul juridic al
Marin, Sălaj () [Corola-website/Science/301808_a_303137]
-
făcându-se aluzie la solul negru argilos și lipicios caracteristic zonei. Prima atestare documentară a satului Marin apare la 1458. Acest an este însă departe de a putea indica momentul înjghebării lui ca o comunitate distinctă de oameni. În general, atestarea documentară a satelor este legată de intrarea lor în circuitul juridic al proprietății feudale garantate de stat. În cazul Marinului, cele mai vechi urme de locuire datează încă din neolitic - epoca pietrei șlefuite și perforate. Aici a fost descoperită o
Marin, Sălaj () [Corola-website/Science/301808_a_303137]
-
autorii monografiei au făcut o prezentare a cărții și la Biserica Greco-Catolică „ Intrarea în Biserică a Preacuratei Fecioare Maria” din localitate. Monografia apare ca un omagiu adus satului Marin care în acest an (2013) aniversează 555 de ani de la prima atestare documentară (1458). Monografia Marinului numără 643 de pagini și are 13 capitole, la care se adaugă aproximativ 1500 de indici de nume și indici geografici. Capitolele prezintă aspecte de ordin geografic, toponimii, istoricul satului, biserica și preoții din Marin de-
Marin, Sălaj () [Corola-website/Science/301808_a_303137]
-
Surduc este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sălaj, Transilvania, România. Atestare documentară: 1544 "Nahzywrdok", 1625 "Nagi Szendok", 1630 "Nagz-Szurduk", 1733 "Szurduk", 1850 "Szurdok", 1854 "Szurduk", 1930 "Surduc", 1966 "Surduc". Configurația morfologică a locului în care este așezată astăzi localitatea justifică denumirea de: trecătoare, loc de acces, defileu, deoarece pe aici se
Surduc, Sălaj () [Corola-website/Science/301836_a_303165]
-
mai noi au confirmat, ridicarea acestora de către unități auxiliare, precum Cohors I Cannanefatium. Retragerea aureliană nu a însemnat nici părăsirea acestor locuri decât de administrație, armată, pe când civilii care trăiau pe lângă castru au rămas, iar peste Someș erau dacii liberi. Atestarea documentară a satelor comunei în secolele XIV - XVI nu poate conduce la concluzia că neapărat atunci s-au înființat satele, ci mult mai devreme. La recensământul populației din 18 martie 2002 populația comunei Surduc se cifra la 4.096 locuitori
Surduc, Sălaj () [Corola-website/Science/301836_a_303165]
-
în comuna Surduc din județul Sălaj, Transilvania, România. Se află în partea central-estică a acestuia. Aparține din punct de vedere administrativ de comuna Surduc. Localitatea este amplasată pe malul drept al Văii Someșului, la poalele sud-estice ale Piscului Ronei. Prima atestare documentară a localității provine din anul 1387, când satul apare sub numele de "Villa olachalis Torbicza". Conform recensământului populației României din anul 2002, localitatea avea la acea dată 378 locuitori, 191 de sex masculin și 187 de sex feminin.
Turbuța, Sălaj () [Corola-website/Science/301843_a_303172]
-
au scos la iveală straturi succesive începând din paleolitic până în perioada de formare a poporului român. Deosebit de importante sunt punctele arheologice Moșeni pentru ceramica neolitică și marea așezare dacică din punctul Cetățuia Vladnic. Valea râului Strașnic este foarte bogată în atestări documentare în raport cu alte zone ale județului. Având în vedere că atestările sunt posterioare existenței localităților ne putem da seama de marea vechime a acestora. Astfel, la 15 iunie 1453, printr-un document emis la Suceava, Ilie Voievod acorda lui Pan
Comuna Albești, Vaslui () [Corola-website/Science/301856_a_303185]
-
de formare a poporului român. Deosebit de importante sunt punctele arheologice Moșeni pentru ceramica neolitică și marea așezare dacică din punctul Cetățuia Vladnic. Valea râului Strașnic este foarte bogată în atestări documentare în raport cu alte zone ale județului. Având în vedere că atestările sunt posterioare existenței localităților ne putem da seama de marea vechime a acestora. Astfel, la 15 iunie 1453, printr-un document emis la Suceava, Ilie Voievod acorda lui Pan Onea Ciucnic un sat pe Bârlad, anume satul Dacolin. Este cea
Comuna Albești, Vaslui () [Corola-website/Science/301856_a_303185]
-
existenței localităților ne putem da seama de marea vechime a acestora. Astfel, la 15 iunie 1453, printr-un document emis la Suceava, Ilie Voievod acorda lui Pan Onea Ciucnic un sat pe Bârlad, anume satul Dacolin. Este cea mai veche atestare documentară a viitorului târg Dacolina iar din denumirea anterioară primului proprietar cunoscut se observă vechimea sa. Pe locul unde este situat actualul sat Corni a existat o localitate stăpânită de către judele Mihai Colici. Satul s-a numit Conoviti apoi Colicani
Comuna Albești, Vaslui () [Corola-website/Science/301856_a_303185]
-
Colicani pana în secolul al XVII-lea. La 7 decembrie 1436 exista și un sat la Conoviti unde este Mihail Colici iar la 2 iulie 1439 și un sat unde a fost Mihail Colici. Pentru satul Albești, cea mai veche atestare păstrată este de la 6 martie 1493 într-un document de la Ștefan cel Mare prin care acesta întărește lui Mihai Albu jumătate din satul numit Rădești pe Strasnic partea de sus. Deci satul s-a numit întâi Rădești iar după 1493
Comuna Albești, Vaslui () [Corola-website/Science/301856_a_303185]