40,574 matches
-
Hautes Études Morales et Sociales", cât și la "Collége de France" a avut privilegiul să audieze cursurile unor profesori de incontestabilă valoare știintifică, precum Emile Durkheim, Gabriel Tarde, Henri Bergson, Théodule Armand Ribot. În 1904, la 17 mai, îsi susține teza de doctorat sub conducerea lui Durkheim, fiind primul român titrat la Paris în sociologie. Întors în tară, a suplinit sporadic în învățământul secundar, funcționând la diferite catedre de limbă franceză, pentru ca în aprilie 1905 să fie numit conferențiar la catedra
Dumitru Drăghicescu () [Corola-website/Science/297573_a_298902]
-
Național "Spiru Haret") pentru că 3 ani mai târziu să se mute și să absolve liceul Gheorghe Lazăr. Este absolvent al Facultății de Filozofie (1965) și al Facultății de Limbi Clasice (1973) din București. În 1976 obține doctoratul în filozofie cu teza "Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii". Tânăr cercetător la Institutul de filozofie în anii '70, începe să frecventeze alături de Andrei Pleșu "Școală de la Păltiniș" (stațiune de munte în care filozoful Constantin Noica își desfășura, prin seminarii private, împreună cu câțiva
Gabriel Liiceanu () [Corola-website/Science/297563_a_298892]
-
și a încheiat-o la București (1959). A absolvit Liceul "Spiru Haret" din București în 1966, apoi a urmat cursurile Facultății de Arte Plastice, secția istoria și teoria artei. În 1980 a obținut titlul de doctor în istoria artei cu teza " Sentimentul naturii în cultura europeană". Între 1975-1977 a fost bursier Humboldt la Universitatea din Bonn și în perioada 1983-1984 bursier la Universitatea din Heidelberg. În timp ce era student, a devenit membru al Partidului Comunist Român. A fost exclus din PCR în
Andrei Pleșu () [Corola-website/Science/297564_a_298893]
-
numit profesor la Liceul Traian din Turnu Severin. Aici o cunoaște și se căsătorește cu profesoara Elena Vasiliu, viitoarea scriitoare Elena Iordache-Streinu. În 1925, e profesor în București, iar peste un an, Vladimir Streinu pleacă la Paris, unde pregatește o teză de doctorat despre Rimbaud, având conducător pe profesorul Fortunat Strowsky. Încă din 1926 fusese angajat ca redactor la revista Sburătorul, în paginile căreia publică cea mai mare parte din poeziile sale. Întors în țară în 1927, este numit profesor la
Vladimir Streinu () [Corola-website/Science/297567_a_298896]
-
Va reveni la "Revista Fundațiilor Regale" între 1945 - 1947. Din 1942, Vladimir Streinu a fost numit director al revistei "Preocupări literare", care, din 1943, devine "Kalende". În 1947, criticul își susține examenul de doctorat la Universitatea din Iași cu o teză despre "Versul liber românesc". Dar în același an, este încă o dată concediat de la "Revista Fundațiilor Regale", dat afară din învățământ din cauza vederilor sale politice anticomuniste. Încă din 1945, figura printre membrii fondatori ai "Asociației de rezistență culturală Mihai Eminescu". Între
Vladimir Streinu () [Corola-website/Science/297567_a_298896]
-
bunicul matern și a luat numele acestuia, "Manolescu". În 1956 a absolvit studii la gimnaziul și liceul la Sibiu. În 1962 devine licențiat al Facultății de Filologie a Universității din București. În 1974 obține titlul de Doctor în Litere cu teza "Opera lui Titu Maiorescu" la Universitatea din București. Teza de doctorat a stat la baza cărții sale "Contradicția lui Maiorescu", o incursiune critică, un eseu biografic și psihanalitic, un exercițiu de hermeneutică necesar, întrucât studiile despre Maiorescu sufereau de politizarea
Nicolae Manolescu () [Corola-website/Science/297568_a_298897]
-
1956 a absolvit studii la gimnaziul și liceul la Sibiu. În 1962 devine licențiat al Facultății de Filologie a Universității din București. În 1974 obține titlul de Doctor în Litere cu teza "Opera lui Titu Maiorescu" la Universitatea din București. Teza de doctorat a stat la baza cărții sale "Contradicția lui Maiorescu", o incursiune critică, un eseu biografic și psihanalitic, un exercițiu de hermeneutică necesar, întrucât studiile despre Maiorescu sufereau de politizarea excesivă. Carieră didactică universitară la Catedra de literatură română
Nicolae Manolescu () [Corola-website/Science/297568_a_298897]
-
Groapă). În luna octombrie 1989, demisionează de la BBC pentru a-și începe studii doctorale în Franța. O bursă de studii de 2 ani îi permite să trăiască la Cetatea Internațională Universitară de la Paris (Cité Internaționale Universaitaire) și să scrie o teza despre "Rezistență culturală în Europa de răsărit sub regimurile comuniste". Imediat, va obține prima diplomă franceză - DEA (Diplôme d'Etudes Approfondies); concomitent, începe să scrie piese de teatru direct în limba franceză. După aceea, se va dedică teatrului și activității
Matei Vișniec () [Corola-website/Science/297565_a_298894]
-
Eugen Coșeriu face o prezentare generală a tipologiei limbilor romanice, oprindu-se asupra locului limbii române printre limbile romanice și stării actuale a dialectului dacoromân. Comunicarea conține de asemenea o argumentare riguroasă (sub aspect "genealogic", "tipologic" și "al arealului") a tezei privind unitatea dialectului dacoromân. Lingvistul insistă asupra fraudelor științifice comise de susținătorii teoriilor care neagă unitatea acestuia. Chestiunea care îl preocupă pe Coșeriu în mod deosebit este menținerea acestei unități, aspect pe care îl abordează într-o altă comunicare, prezentată
Eugen Coșeriu () [Corola-website/Science/297569_a_298898]
-
Facultatea de Litere și Filosofie din București, fiind licențiat în filologie clasică și limba română (1922). Între 1924-1929 a studiat la Paris, unde a obținut diploma la "École Pratique des Hautes Études". Și-a susținut doctoratul la Sorbona cu o teză de lingvistică indo-europeană. Revenit la București, a îmbrățișat activitatea didactică și, paralel, a publicat studii în diverse periodice. În anii 1941-1944, când, din cauza politicii statale antisemite, elevi și profesori evrei au fost îndepărtați din școlile și universitățile românești, a înființat
Alexandru Graur () [Corola-website/Science/297572_a_298901]
-
de criticul literar Nicolae Manolescu, dar în timpul studenției a participat și la ședințele cenaclului „Junimea”, conduse de Ovid S. Crohmălniceanu. Absolvent al Liceului „Dimitrie Cantemir” din București, el va urma cursurile Facultății de Limbă și Literatură Română. În 1980 prezintă teza de licență despre imaginarul poetic eminescian din poezia postumă, care s-a transformat în volumul "Visul chimeric", reeditat în anul 2011. În anul 1999 obține doctoratul în literatură română cu o teză despre Postmodernismul românesc, coordonată de profesorul Paul Cornea
Mircea Cărtărescu () [Corola-website/Science/297587_a_298916]
-
de Limbă și Literatură Română. În 1980 prezintă teza de licență despre imaginarul poetic eminescian din poezia postumă, care s-a transformat în volumul "Visul chimeric", reeditat în anul 2011. În anul 1999 obține doctoratul în literatură română cu o teză despre Postmodernismul românesc, coordonată de profesorul Paul Cornea, publicată în același an la editura Humanitas, de asemenea reeditată. Mircea Cărtărescu a debutat cu poezii la Cenaclul de Luni și în România Literară în anul 1978 , coordonat de profesorul Nicolae Manolescu
Mircea Cărtărescu () [Corola-website/Science/297587_a_298916]
-
apoi gimnaziul "Dimitrie Cantemir" la București, își încheie studiile medii la Liceul "Gheorghe Lazăr" și pe cele universitare în Capitală, la "Facultatea de Litere și Filozofie din București", la care intră în 1919. Își ia licența în Litere în 1923. Teza de licență purta titlul "Umanismul lui Carducci". Devine profesor de limba italiană pe la diverse licee bucureștene și timișorene, apoi pleacă la Roma, pentru doi ani cu o bursă pentru Școala română din Roma, instituție de propagandă culturală românească, fondată de
George Călinescu () [Corola-website/Science/297575_a_298904]
-
Din 1931 devine profesor definitiv de literatură română. În 1933 va inaugura în "Adevărul literar și artistic" rubrica celebră "Cronica mizantropului", care va da titlul cărții de eseuri. Devine în 1936 doctor în litere la Universitatea din Iași cu o teză despre "Avatarii faraonului Tla", o nuvelă postumă a lui Mihai Eminescu, descoperită și pusă în valoare pentru prima dată de el. De fapt își extrăsese un capitol din propriul său volum, "Opera lui Mihai Eminescu", pe care îl dactilografiase în
George Călinescu () [Corola-website/Science/297575_a_298904]
-
Medelnicerul Mihalache (Mihai) Paleologu a avut, printre alți descendenți, un fiu Nicolae Paleologu, ajuns până la rangul de serdar (d. 1874). Fiul său Mihail (Mișu) Paleologu (1848 - 31 decembrie 1903) și-a susținut doctoratul în drept la Paris, în 1869, cu teza "De curatoribus furiose et allis extra minores dandis"A fost consilier la Curtea de Casație și director al ziarului " Timpul", în două perioade: 1883-1884, respectiv 1889-1890. Bunicul lui Al.Paleologu a avut două căsătorii, din cea de-a doua , cu
Alexandru Paleologu () [Corola-website/Science/297589_a_298918]
-
SUA) a lucrat ma întâi ca asistent și apoi ca lector la catedra de limbă engleză a Facultății de Limbi Străine a Universității din București. Între 1969-1971 studiază la University of California din San Diego, unde își ia doctoratul cu teza „The Growth and Uses of the Idyllic Model in Literature (England, France, Germany).” În prezent deține catedra specială „William J. Bayron Distinguished Professorship" la Universitatea Catolică din capitala Statelor Unite. A mai predat la Universitățile din București, Londra, Cambridge, Amsterdam, Cincinnati
Virgil Nemoianu () [Corola-website/Science/297594_a_298923]
-
al Universității din București, ales în 2012. 1977-1981 student la Facultatea de Litere (Facultatea de Limba și Literatura Română) din București, specialitatea română-engleză. A absolvit Facultatea de Litere, cu diplomă de merit, 1981. Doctorat în filologie, specializarea literatură română, cu teza " Relația autor-cititor în literatura română, secolul al XIX-lea. Proza pașoptistă și postpașoptistă". Teza de doctorat a fost coordonată de profesorul Paul Cornea. În perioada 1995-1996 a fost bursier al New Europe College din București, incluzînd o călătorie de studii
Liviu Papadima () [Corola-website/Science/297604_a_298933]
-
de Limba și Literatura Română) din București, specialitatea română-engleză. A absolvit Facultatea de Litere, cu diplomă de merit, 1981. Doctorat în filologie, specializarea literatură română, cu teza " Relația autor-cititor în literatura română, secolul al XIX-lea. Proza pașoptistă și postpașoptistă". Teza de doctorat a fost coordonată de profesorul Paul Cornea. În perioada 1995-1996 a fost bursier al New Europe College din București, incluzînd o călătorie de studii de o lună (aprilie 1996) la Vrije Universiteit, Amsterdam (cercetarea empirică a receptării literare
Liviu Papadima () [Corola-website/Science/297604_a_298933]
-
cu Nichita Stănescu. Între 1952 și 1957 a urmat cursurile Facultății de Litere a Universității din București. Printre profesorii săi se numărau Tudor Vianu, G. Călinescu, Alexandru Rosetti și Iorgu Iordan. A obținut titlul de doctor în științe filologice cu teza "Eugen Lovinescu, scepticul mântuit", condusă de profesorul Șerban Cioculescu (1969). După absolvirea facultății, a devenit cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române (1957-1962), lucrând în colectivul „Eminescu”, condus de Perpessicius. În perioada 1962-1968 a fost
Eugen Simion () [Corola-website/Science/297614_a_298943]
-
Tudor Vianu, Mihai Pop și Alexandru Rosetti. Prima sa carte, " Fragmente despre cuvinte" (1968), impune deodată un eseist strălucitor și non-conformist. Toma Pavel s-a expatriat în Franța în vara anului 1969. După doi ani, în 1971, își susținea deja teza de doctorat la Universitatea din Paris sub îndrumarea lui A. J. Greimas. Devine apoi la Departamentul de Lingvistică al Universității din Ottawa (1971), unde profesează până în anul 1981. După 1981, va preda mai ales literatură, filozofie și studii culturale la
Thomas Pavel () [Corola-website/Science/297618_a_298947]
-
Polirom i se publică (în coeditare cu Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia) integrala operei sale. Seria de autor cuprinde atît operele de tinerețe (începând cu articolele publicate în presa interbelică, cu volumul de debut din 1934, „În genul... tinerilor”, și cu teza de doctorat, „Principiile clasice și noile tendințe ale dreptului constituțional. Critica operei lui Léon Duguit”, publicată în 1936), cât și operele publicate după 1964, când N. Steinhardt a fost eliberat din închisoare. În 2009 apare la editura Humanitas o monografie
Nicolae Steinhardt () [Corola-website/Science/297608_a_298937]
-
operele publicate după 1964, când N. Steinhardt a fost eliberat din închisoare. În 2009 apare la editura Humanitas o monografie dedicată lui -"N.Steinhardt și paradoxurile libertății"- scrisă de George Ardeleanu de la Facultatea de Litere din București. Lucrarea, la origine teză de doctorat, apreciată intens în mediul intelectual românesc, cuprinde, între altele, o serie de studii privind urmăririle lui Steinhardt de către Securitate sau felul cum a fost receptată generația 80, de exemplu, de acesta. " Articole biografice " " Recenzii " " Jurnal "
Nicolae Steinhardt () [Corola-website/Science/297608_a_298937]
-
cu prenumele "Barbu", în tradiția poeziei din primele decenii ale veacului, cu o bună primire din partea criticii, în revistele "Viața literară", "România liberă", "Familia". În 1882, Barbu Delavrancea își trece examenul de licență la Facultatea de Drept din București, cu teza de licență în drept "Pedeapsa, natura și însușirile ei", pe care o publică în același an, semnată "Barbu G. Ștefănescu". Gheorghe era bunicul dinspre partea tatălui: "„Gheorghe Tudorică Albu din Sohatu“". Scriitorul își va semna operele cu varianta definitivă "Barbu
Barbu Ștefănescu Delavrancea () [Corola-website/Science/297619_a_298948]
-
în 1933, unde audiază cursurile lui Nicolae Cartojan, Ovid Densușianu, Charles Drouhet, Ramiro Ortiz și Nicolae Iorga. În același an obține diploma de absolvent al Școlii Superioare de Arhivistică și Paleografie din cadrul Arhivelor Statului. În perioada 1934 - 1938 își pregătește teza de doctorat ca elev al Școlii Române din Franța de la Fontenay-aux-Roses, după ce solicitase fără succes o bursă la Școala Română din Roma. Audiază cursurile de literatură comparată ținute de Ferdinand Baldensperger la Facultatea de Litere și la Școala Normală Superioară
Alexandru Ciorănescu () [Corola-website/Science/297632_a_298961]
-
comparată ținute de Ferdinand Baldensperger la Facultatea de Litere și la Școala Normală Superioară din Paris, avându-i ca maeștri pe comparatiștii Paul Van Tieghem și Paul Hazard. Devine doctor în litere la Sorbona (Doctorat d'État, 1939) cu o teză intitulată "L'Arioste en France". Lector de limba și literatura română la Universitatea din Lyon (1938 - 1940) și consilier cultural (apoi doar atașat) al Legației române din Paris (1940). Întors în țară, este pentru scurt timp secretar al Institutului de
Alexandru Ciorănescu () [Corola-website/Science/297632_a_298961]