4,165 matches
-
aveam destul timp să fiu atât de rătăcită cum eram, și În cele din urmă am intrat Într-un local să beau o cană de cafea. — Bună dimineața, domnule. Nu găsesc drumul spre Elias-Clark Building. M-ați putea lămuri cumva Încotro s-o iau? l-am Întrebat pe bărbatul cu Înfățișare neliniștită din spatele casei de marcat. Am Încercat să nu zâmbesc dulce, amintindu-mi ce-mi spusese toată lumea, și anume că nu mai sunt În Avon și că pe-aici nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
prins cum merge treaba, restul zilei a trecut ca-n zbor. M-am Întrebat, timp de câteva minute, dacă voi supăra pe cineva În cazul În care opresc mașina pentru o clipă ca să-mi cumpăr un sandvici, dar nu aveam Încotro. Nu mâncasem nimic de la croissantul de la șapte dimineața și era aproape ora două. I-am cerut șoferului să oprească la un chioșc cu gustări și am decis În ultima clipă să Îi cumpăr și lui un sandvici. I s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
și scuipa tutun, chestie care, firește, o oripila pe Miranda, veritabilă personificare a femeii rasate și sofisticate. B-DAD o rugase pe Miranda să organizeze o petrecere de logodnă pentru frățiorul lui mai mic, iar Miranda, orbită de amor, nu avusese Încotro și Îi făcuse pe plac. Și dacă era să facă ceva, era hotărâtă să facă la perfecție. Iar perfecțiunea era reprezentată de Met. Onorați membri, bla, bla, bla, am dori să vă cerem persisiunea de a organiza o mică serată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
zis el și m‑a Îmbrățișat la rândul lui. Sau, mai bine, folosește‑l ca să‑l bați pe taică‑tău să‑i meargă fulgii, știu că așa o să faci. Îmi amintesc de vremurile când te lăsam să câștigi. N‑aveam Încotro, altfel băteai din picior și te smiorcăiai toată noaptea. Pe când acum! Ei bine, acum bătrâna mea materie cenușie s‑a scofâlcit de tot și n‑aș putea să te bat nici dacă aș vrea cu tot dinadinsul. Nu că n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
activitate imaginabilă - iar când ne Întâlneam, era cam la fel de excitant cum ar fi fost după treizeci de ani de căsnicie. Aveam Înțelegerea tacită să așteptăm doar până când anul meu de sclavie lua sfârșit, dar nici nu voiam să mă gândesc Încotro se putea Îndrepta relația noastră după aceea. Și totuși. Erau deja două persoane foarte apropiate din viața mea - mai Întâi Jill (care Îmi atrăsese atenția telefonic asupra acestei situații neplăcute cu câteva zile În urmăă, iar acum Lily - care observaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
o ajuți: „Ți-ai făcut rău?“. Râde ca le petit prince; te-a „prins“, s-a prefăcut, a vrut să te păcălească, să te prindă În vreun fel, să te facă să-i dai atenție. Râzi și tu, n-ai Încotro. Acum, strigă la colegele ei cu voce groasă de șantan, le Înjură pe Mariana și pe Angela: „Bă boarfelor, voi nu vedeți că ăștia din grupa noastră sunt stătuți, s-au jigărit ca vai de ei. Ce-așteptați? Săriți pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
încoace, dar peste gârlă, se vede foarte bine satul Cantacuzu. Moșia de peste trei mii de pogoane, se zice c-ar fi fost cândva a Cantacu-zineștilor, dar azi e a unui căpitan de la Pitești, Lache Grădinaru... De altfel, pe aici, ori încotro te întorci, numai moșii boierești ai să vezi. Colo e Buta, mai încolo Negrași, pe urmă Zidurile, pe urmă Dumbrăveni... În Lespezi, îi mai arătă conacul lui Gogu, destul de întreținut, fiindcă el mai vine din când în când, adus de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mult sculată. Înainte de amiazi tândăli primprejurul conacului. Fiindcă Grigore Iuga avea de descurcat niște socoteli cu un slujbaș, anume Isbășescu, care ținea contabilitatea gospodăriei, în afară de diverse alte însărcinări, Titu Herdelea se simțea încurcat și nu știa ce să facă sau încotro s-o apuce. Logofătul Leonte Bumbu, un țăran dezghețat, înalt și osos, cu o înfățișare energică de sergent reangajat, l-a plimbat puțin prin curtea cea mare și i-a arătat la repezeală grajdurile cailor și un șopron încuiat, care
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
până-n fața băncii, având și el o întrevedere cu Baloleanu. Pe drum, bătrânul se uita mereu la afișele și pancartele fără număr care toate chemau lumea la diferite distracții și petreceri. ― Aici oamenii știu că trăiesc bine! murmură Miron disprețuitor, încotro te întorci numai îndemnuri la veselie și desfrâu. Ce le pasă?! Noi muncim, ca să poată ei să benchetuiască! Constantin Dumescu se lumină la față văzând pe Miron. Îl îmbrățișă cu o efuziune care părea aproape neverosimilă pentru firea lui tăcută
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
își opri dorința, ca nu cumva să tragă a rău sau să o sperie mai mult. Ieșind, făcu mai slab: ― Rămâneți sănătoși! În fața postului de jandarmi era căruța cu doi căluți a lui Lupu Chirițoiu. Învățătorul întrebă cu o tresărire: ― Încotro, moș Lupule? ― Nu știu, dom' Nică! răspunse bătrânul. Mi-au poruncit dumnealor să viu cu căruța și cu merinde pentru cai și a trebuit să viu! Plutonierul Boiangiu îl aștepta în curte și-l primi cu o mutră de ușurare
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
armata. Degeaba, oamenii nu s-au înfricoșat nici de armată, că știau bine că armata n-are voie să tragă, și unde mi-au început să se repeadă în soldați cu furci, cu pietre, de nici n-au nimerit, sărmanii, încotro să fugă!... Ei, apoi vedeți dumneavoastră, cum să se potolească oamenii și cum să fie ascultători, dacă tocmai cârmuirea îi învață la rele? Destul că opoziția își face de cap și țipă prin toate jurnalele că țăranii au dreptate și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
fata lui Zamfir acum doi ani, când i-a zdrobit mâna mașina de treierat... Nea Luca m-a sfătuit, că-l întîlnii venind încoace, să-l duc la spital la Pitești. Și chiar am să-l duc, că n-am încotro și tare mi-e milă de cât suferă, vai de păcatele lui. Numai mă gândesc să nu fie degeaba și să mai cheltuiesc cine știe cât bănet și să-mi rămâie și neom pe toată viața... Of! Sfârși cu un suspin și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
nici altfel! făcu Filip, morfolindu-și alene cuvintele. Ca să știm ce facem... ― Împotriva oamenilor nu ne putem pune, zise preotul strângând în palme ulcica cu lapte, ca să-și încălzească mâinile. Ce face toată lumea vom face și noi, că n-avem încotro... ― Apoi dacă lumea s-o apuca de blestemății, Filip n-are să se mai amestece, că el e om cu casă grea și nu poate să se ia după cei dezmățați, care n-așteaptă decât să strice și să prade cum
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
care îl adulmecase era nedefinit, ca și cum văzduhul însuși zvâcnise. Dar nicio boare nu se strecurase prin vreo fereastră deschisă, căci în jur nu erau ferestre. Nici pași nu se auzeau în împrejmuirea aceea unde fiecare șoaptă răsuna ca în Epidaur. Încotro se întorcea, privirile altcuiva, dacă o fi fost, îi veneau din spate, căutând ochiul pe care nu-l mai avea. Atriul era pardosit cu lespezi, printre muchiile cărora răzbăteau smocuri de iarbă și câte o floricică gal benă, răsă rită
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
netezi hainele, rezemă mopul într-un colț și deschise larg poarta, căci ora începerii programului se apropia și urmau să vină cei ce îngrijeau sălile. Pe urmă se așeză pe un scăunel, la poalele zidului, și așteptă. Se întrebase uneori încotro voia să arate cu sabia cavalerul. Măsurase cu pașii distanța până la poartă și privise în jos, la poalele dealului, acolo unde se întindea orașul. De ce ar fi vrut cavalerul să ia cu asalt orașul nu era limpede. Cu atât mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în spinare scara lungă, folosită la ștersul pânzelor de păianjen de la încheieturile zidurilor, și se apropie de statuie. Rezemă scara de șa. Așteptă, de parcă voia să vadă dacă nu cumva calul o să se tragă îndărăt. Călărețul rămase netulburat, privind înainte, încotro arăta brațul lui și, de altfel, tot încotro zburase și corbul. Petrache urcă dibuind. Statuia se dovedi însă prea înaltă. Cum nu mai avea unde să se urce pe scară, după o scurtă ezitare, ridică piciorul și-l petrecu de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de păianjen de la încheieturile zidurilor, și se apropie de statuie. Rezemă scara de șa. Așteptă, de parcă voia să vadă dacă nu cumva calul o să se tragă îndărăt. Călărețul rămase netulburat, privind înainte, încotro arăta brațul lui și, de altfel, tot încotro zburase și corbul. Petrache urcă dibuind. Statuia se dovedi însă prea înaltă. Cum nu mai avea unde să se urce pe scară, după o scurtă ezitare, ridică piciorul și-l petrecu de partea cealaltă a calului. Apoi își făcu loc
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
perete, până când zidul începu să se miște și să se desfacă. Mai rea decât moartea e moartea care nu mai vine. Cazi întruna, dar pământul izbăvitor, pe care să te risipești ca o meduză roșie, întârzie. Nu mai știi nici măcar încotro cazi, nu știi dacă într- acolo e miezul pământului, un alt miez sau doar un vuiet surd. Acela e abisul sau, mai bine zis, neantul. E greu să definești neantul drept condiție umană. Tocmai în asta constă grozăvia acestei experiențe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
un semn, de fapt, un prim semn, căci au urmat, foarte repede, altele. Văzând grilajul care închidea drumul, ar fi fost o greșeală să mă întorc, crezând că am greșit direcția, cum adică s-o greșesc, dacă nici măcar nu știam încotro merg ? Am găsit poarta întredeschisă, am împins-o puțin, dar nu s-a clintit. Așadar, trebuia să mă strecor, în lumea aceea nu puteai intra pur și simplu, cum intri într-un magazin ori într-o cafenea. La fel și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ar fi, de pildă, faptul că nu va refuza dacă o va invita la el. Cosmina avea gata pregătite niște cuvinte pe care însă nu le mai găsi. Bănui însă din faptul că, de data asta, Iacob nu mai întrebă încotro să pornească. Iar direcția era alta decât casa ei. Totul se petrecea de la sine, parcă mai fusese acolo, el opri mașina, ocoli repede și îi deschise portiera. — E un bloc de oameni cumsecade, spuse, de parcă asta ar fi ținut loc
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lăsat să i se întâmple ceva rău, desfăcu nodul și privi înăuntru. Zâmbi cu tristețe, erau fărâme de pâine uscată. Uitase cu totul de porumbei. Mai privi o dată în lungul aleii și își flutură mâna, fără să știe prea bine încotro, dar bănuind că el îi va vedea gestul de mulțumire. Lăsă punga în hol ca s-o ia a doua zi dimineață așa cum era, pentru plimbarea în parc. Porumbeii făcură cerc în jurul ei, rotatul rămăsese pe o creangă, așteptând, pentru
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se convingă că nu se înșelase. Mai bine două nefăcute decât una făcută. Își înșfăcă de pe trotuar farfuria de tablă, pe care o îndesă la piept, încheindu-se peste ea. Orbul apucă, pe bâjbâite, frânghia de la căruțul lui Coltuc. Știau încotro să se îndrepte, dibuiseră locul din zori, nimeni nu i-ar fi căutat acolo. Atâta că trebuiau să ajungă la colțul celălalt, dinspre Moșilor Vechi, și apoi printre gangurile clădirilor părăsite. — Mai repede, gâfâi Costică Ologu, dar știa și el
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
iarăși, cu farfuriile întinse. Orbul bâjbâia, în patru labe, căutându-și bastonul. Coltuc zăcea într-o rână, cu gura înfundată într-un smoc de iarbă încolțit printre pietre. „Ajutați-mă, oameni buni“, șoptea orbul întruna, încercând, după auz, să priceapă încotro să-și îndrepte rugămintea. În jurul lor era însă pustiu, doar urmele amestecând sfâșieri, sfărâmări și desperecheri aminteau de tăvălugul de adineaori. La vreo douăzeci de metri mai la vale, câțiva oameni în halate albe, ce coborâseră din camionul Jandarmeriei, râcâiau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
văzând cum își suge bătrânul fălcile, trăgând cu nesaț, că n-oi fi horn ! Magdalena rămăsese cu mâna întinsă, nimeni n-o învrednici cu vreo privire. Iadeș își adună fierătaniile și trase sacul mai într-o parte. Se așezară care încotro. Io știu mormanul ăsta de când eram mic, visă Bunelu, rezemându-și capul într-o rână. — Că doar n-o fi piramida lu’ Keops, pufni Isaia. Aicea s-a făcut o gaură la război, continuă Bunelu, fără să-l ia în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-te-ncoa’ ! Stai aicea, pe coaja asta. Care-i treaba cu voi, de unde veniți ? Pârnaie se așeză cu grijă, să nu se vadă mânerul celuilalt cuțit, pe care îl ținea în bocanc. Ridică din umeri : De colo colo, spuse. — Și încotro mergeți ? — Păi, dacă nu știm de unde venim, de unde să știm încotro ne ducem ? — Da’ de ce-ți spune Pârnaie ? — Da’ ție de ce-ți spune Calu ? La întrebarea asta, Chisăliță nu se putu abține și pufni în râs. Lipițanul îi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]