10,960 matches
-
Îl vedem, cum se zice, la lucru. Adică la vînătoare de suflete tinere. Amor culege flori pe cîmp și, zărindu-l, Aglaia se Înspăimîntă „de atîta haz cu nuri”, apoi, amăgită, pierdută, fata cade În brațele pruncului (Amor apare sub Înfățișare de prunc) Înșelător. Agentul de corupție este și aici privirea, iar zîmbetul e primul semn al seducției: „Îl privește, Îl numește și să-nșală a-i zîmbi”... Tot ca un copilaș ingenuu apare Amor În alt poem (Într-un rădi, de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
1854) are de asemenea o Elisa, „limbă suavă de poezie”... Muzele lui Al. Sihleanu (Armonii intime, 1857) sînt Ema, Sofia și Elvira. Cele ale lui Alex. Depărățeanu (Doruri și amoruri, 1861) Iacinta și Nini. Pentru Grigore H. Grandea crosul ia Înfățișarea Elizei și a frumoasei Nina. I.C. Fundescu vede În Elvira (Flori de cîmp, 1864) un templu și, la drept vorbind, Însăși divinitatea („Ființa ta mi-e templu, Îmi e dumnezeirea”). Elvira apare În Don Juan ou le Festin de pierre
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
femeia, cum fac Anton Pann și Nicoleanu, de-un misoginism - zice enervat G. Călinescu - „de-a dreptul grobian”. Mai sînt și alții care privesc cu un ochi Întunecat Înșelăciunile amorului. Romanticii minori cultivă decepția În iubire, femeia Începe să ia Înfățișarea demonului. G. Cretzianu numește femeia fără suflet „vierme bun de strivit”. Gh. Tăutu se uită mustrător la femeia care se hlizește „sucind din șele și din obraz”. Nici aceștia nu sînt niște detractori consecvenți. Indignarea trece repede În adorație, demonul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
la chef prind, Dar neharnice-s de rînd, Că să Îmbată curînd, Apoi fac tot migălii, Floarțele, sute și mii.” Muierea rea și muierea bețivă, adesea confundate, nu au, evident, nimic de a face cu erosul. Morala este mai aproape de Înfățișările iubirii În Erotocritul (1837), prelucrare după o carte grecească. Este o meditație despre consecințele psihice ale amorului și despre calea cea justă ce trebuie urmată de tineri și de părinții lor. Pann nu pierde nimic din vedere. Grija lui este
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
entuziasm. Nu vă faceți griji, dimpotrivă, pare-se că va purta o coroană strălucită și Franța va deveni tot mai mare. Regele nu se întristă, ba chiar păru că se leapădă de o povară. Tommaso se concentră din nou și înfățișarea micului viitor copil i se arătă identică cu a sa: obraji, sprâncene, nas, pomeți, bărbie, privire. Se sperie, alungă acea vedenie și revenindu-și scoase din sutană o batistă cât o basma ca să-și șteargă sudoarea de pe gât și frunte
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Ruperi de nori, și apoi secete, păduri ce iau foc, recolte distruse, oameni și animale înfruntându-se cu tot felul de epidemii. Și ce-i mai rău încă n-a venit. De la o zi la alta, se schimbă până și înfățișarea naturii, tu muncești la bancul tău și nu-ți faci griji, dar câmpurile par lovite de ciumă. Dacă pleacă, măcar el scapă; în mânăstiri e îndestulare, va putea să mănânce pe săturate și să citească multe cărți, să se roage
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
nu îngăduie popasuri: scrâșnește din dinți, își leagă mai bine obielele pe picioare și strânge șireturile bocancilor plini de unsoare și de praf. IV Mânăstirea era ca o pasăre mare cocoțată deasupra unui deal: odată cu primele umbre ale apusului, capătă înfățișarea sinistră a unui monstru stând la pândă. Giandomenico a fost condus la Stareț. Acesta, cu un aer deloc primitor, îi porunci să meargă în chilia pe care i-o va arăta un călugăr, să-și lase acolo traista și să
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
dădea frâu liber închipuirii. Era bună alegerea pe care o făcuse?. Ar fi vrut să vorbească cu Dumnezeu ochi în ochi, avea atâtea să-l întrebe, dar mai cu seamă ar fi vrut să știe de ce orice lucru are două înfățișări, dintre care una este aparența. Ce se află sub aparență? Au vreun rost dealurile și râurile, munții și ierburile sau furnicile; care este înțelesul unui gest, al nașterii și al morții, sau al acelor păianjeni groaznici care îl chinuie-n
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
acea universitate fiind cea mai deschisă înnoirilor și cea mai potrivită pentru caracterul său de cărturar în căutare de soluții alternative, deosebite de cele prestabilite de cultura dominantă. Ținuturile din jur erau cultivate și pe rod, iar orașul avea o înfățișare prosperă, curată. Chiar și oamenii păreau inimoși și energici, ospitalieri. Nu a fost greu să fie primit într-o mânăstire, cei de acolo s-au dovedit politicoși și au avut grijă să-i facă popasul cât mai comod. Neîncrederea lui
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
dădea lecții particulare de greacă și latină, de matematică și de fizică, de filozofie și de chimie. Era neistovit: în aulele universității observațiile lui răsunau fără încetare, iar profesorii se înfiorau când îl vedeau venind pe acel tânăr spătos cu înfățișare de bătrân marinar abrutizat. Dar chiar și la Padova, deși atât de departe de Napoli, de Roma și de Calabria, ajunse cu acuze grave și defăimătoare mâna cea lungă a Inchiziției. Tu ești frà' Tommaso din Stilo sau Sanchez din
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
ați tras câțiva scuipați. Aha, sosesc îngerii să dezlănțuie ploaia, se-apropie Potopul cel mare spre a vă îneca. Incendiul n-a avut urmări. Fața lui Tommaso era înegrită de funingine și părul oleacă pârjolit, altfel doar pereții căpătaseră o înfățișare și mai tenebroasă. Înălțimea Voastră Aldobrandini, călugărul acela poate că e nebun de adevăratelea. XI Tommaso reușise să se salveze de rug înscenând nebunia, fără să se căiască deloc, fără să se plece în fața persecutorilor săi. Când acestora nici prin
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
scape și ei de răutatea gărzilor regale. Nu te văd deloc răpănos și nici măcar cu o umbră nu aduci. Dimpotrivă, mi se pare că te-ai îngrășat. Nu e destul spațiu ca să mă mișc și eu prin celulă, iar în privința înfățișării, m-au curățat și aranjat oleacă gardienii, înainte de a mă aduce în fața ta. Se temeau să nu te molipsesc cu păduchii mei sau să ți se facă greață de viermii care uneori noaptea mi se urcă până la buze și mi
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
absența mirării. Așa și casa. Era la fel, cu tencuiala neîngrijită peste pereți înjghebați din chirpici, cu acoperișul din păpuriș cenușiu, cu ușa scundă și clanța încovoiată, de parcă sta tristă, cu colțurile buzelor lăsate, cu stâlpii prispei dând întregii case înfățișarea unei femei gârbovite, cu bărbia rezemată în coate. Și totuși, casa părea nouă ; toate culorile ei palide, muchiile șterse și ferestrele mici și tulburi erau învăluite în lumină. Deschise ușa, nu mai avea scârțâitul știut, iar înăuntru plutea aceeași lumină
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
vinișoare sângerii, străduindu-se să oblojească ceea ce fusese vătămat pentru totdeauna. Nu-și amintea de tatăl lui dispărut decât prin vocea lovind în pereții odăii lui primitoare, strivind ochii vorbitori, ca niște bulbi de lalea sub tocul cizmei. El căpăta înfățișări diferite, de câte ori lumea din jur se învolbura și devenea amenințătoare ; vocea nu dispăruse niciodată și nici loviturile pe care continua să le simtă în oasele încă moi. O parte din trupul lui striga, ferecat. Atunci îl dureau umerii, îl ardeau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dar nu puteai spune că se mișcă într-o direcție sau alta. Aproape de Turnul Mitropoliei, câteva femei urcau în genunchi. În locurile unde așezau lumânările mănunchi și aprindeau snopul întreg, se ridica un fum gros care dădea convoiului mai degrabă înfățișarea unui priveghi decât a unui pelerinaj. Biserica era neîncăpătoare, oamenii stăteau în pridvor, dându-se deoparte și întinzându-se să atingă cu mâna veșmântul vreunui episcop care ieșea, cu alai. Cerul era plumburiu și trist, ca un Dumnezeu umilit de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Avea un aer adolescentin, cu șoldurile înguste, cu sânii mici, cât să umple o cupă de șampanie, cu bretonul prins, școlărește, sub bentiță. Pomeții îi ridicau coada ochilor, încât culoarea verde, luminoasă, umbrele genelor întoarse și nasul cârn îi dădeau înfățișarea unei feline mici și iscoditoare. Era îmbrăcată cu un tricou larg peste umeri și blugi, semnele feminității păreau nedezmeticite, ar fi trebuit s-o faci să plângă, pentru ca femeia să iasă la iveală. Apoi, încetul cu încetul, apele oglinzii se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
înfundate de umezelile ce se scurgeau din ochi, se opinteau să tragă aerul, ca niște foale. Și, cum izbânda morții e fără putință de tăgadă asupra cărnii, dar nu și asupra cheratinei, părul Bunelului cobora peste umeri, dându-i o înfățișare de profet. Când degetele reușeau să răzbată prin mânecile suflecate, scoteau la iveală unghii lungi și încovoiate, pe măsura încrețiturilor pe care le scărpina, în vânătoarea neostoită, pe la încheieturi, după tot soiul de păduchelnițe. Astfel încât, ducând-o tot într-o
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
căci lacrimile ar fi sleit-o de ultimele puteri. Bărbații nu îndrăzniră să se apropie. Lucică ezită, după ce fusese respins de două ori. Luna se rotunjise și caninii lui păreau mai lungi ca oricând, Magdalena era atât de vlăguită, încât înfățișarea ei nu-l ispiti. Veni însă Marchiza. Ea se strecură sub lemnul greu și îl săltă, până când Magdalena își mai trase sufletul. E crucea ei, oftă Isaia, n-ai ce-i face. Și Marchiza o lăsă să primească din nou
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ce mișcau întunericul. În depărtare lătră un câine, ceea ce le întărea sentimentul că restul lumii e din cale-afară de singur fără ei. Calu adormi primul. Cum jumătatea de cal nu putea să viseze, Calu își luă, din cap până în tălpi, înfățișarea de om, pentru a visa nestingherit. Dar jumătatea cealaltă se însoțise în visul lui, căci sforăia cu un fornăit mulțumit de gustul ovăzului proaspăt, iar gleznele îi tresăreau. Când tălpile păreau că se desprind de pământ, cele două jumătăți se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Chisăliță se legăna de pe un picior pe altul, potrivindu-se după mersul mai larg al lui Pârnaie. Mergeau amândoi cu mâinile în buzunare, dar cum buzunarele le erau cu desăvârșire goale, mâinile le încăpeau până la cot, ceea ce dădea brațelor lor înfățișarea unor toarte. Soarele începuse să se ridice pe umerii lor. — Știi, șefu’, spuse Chisăliță, ca să-și facă de lucru vorbind și să nu fie ispitit să privească înapoi, mortu’ ăla care zici că a înviat... poate acuma o să-și găsească
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
moțăind amândoi resemnați, el de o parte, norocul de alta. Semănau în multe privințe, norocul nu ajungea nici el cu picioarele la pământ, bălăngănindu-le și nedibuind. Era îmbrăcat cu aceleași haine purtate îndelung, cu guler subțire, mototolit. În toată înfățișarea sa, norocul lui Jenică avea un aer chiar mai trist decât el. Asta îl făcu să nu se aștepte la cine știe ce atunci când îi întinse mapa cu lozuri, îmboldindu-l să încerce. Norocul ezită, privind în gol, adică acolo unde niciun
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
doar, așa cum îi arătau statura înaltă și părul sârmos unindu-se cu barba într-un fel de glugă, un om ontogenetic. El era, dacă se poate spune așa, un om filogenetic. Un om care se repeta pe sine. Purta, în înfățișarea și gesturile lui, urmele adâncurilor sarmatice, ale glaciațiunilor și ale desprinderii ritualice a mării de uscat și apoi a uscatului de trup. Avea ochii de un albastru sticlos, precum peștii abisali. Sărea de colo colo, ca o reptilă, încât aveai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
argint. Îmbulzindu-se, îndemnându-se și strigându-se unii pe alții, pasagerii urcară. Cât pe ce să piardă trenul, atât de mirat era. Nu avu răbdare să se așeze. Trecu pe coridoarele înguste, privi la oameni și la feluritele lor înfățișări. Unii discutau, alții citeau, alții moțăiau. Din capitală trenul ajungea, în numai două ore, în dreptul orășelului. Socotise că peronul cade pe partea dinspre culoar. Rămase cu privirile fixe, cu palmele lipite de geam, până când ochii îi lăcrimară de încordare. Îl
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
strânsă pe coapse și terminată, la jumătatea pulpelor, într-un tiv de dantelă care se continua în banda ciorapilor negri. Pantofii erau atât de săltați pe tocuri, încât fata părea suspendată deasupra pământului, cu tălpile atârnându-i. Dar, în ciuda acestei înfățișări în care fiecare detaliu era potrivit cu celelalte, avea un aer stânjenit. Cum te-a chemat azi ? întrebă Maca, găsind un pahar și privindu-l la lumină. — Beatrice. — Lui Tili i-ar fi plăcut să audă asta, îi întinse Maca paharul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
a lui Dan Bogdan (devenită tic, prin carența fanteziei) îl plictisea atât de tare încît într-o bună zi se rase în cap. Dan Bogdan îl chestionă, natural, asupra motivului neobișnuitei acțiuni; nu bănui vreodată că el era cauza noii înfățișări a lui Ioanide. Cum Oprescu se pregătea să-i comunice rezultatul calculelor, arhitectul îl privi fix cu ochii lui albaștri, aproape opalini în bătaia soarelui, și cu expresia cea mai serioasă zise: - Domnule, mă confundați, eu nu mă numesc Ioanide
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]