5,677 matches
-
lemne. A gunoierului îl simțea de departe, cu sufletul. O dată se împosoca. - Grigore, nu știu ce mi-e. Am o inimă rea... In capătul străzii care se sfârșea la rampă, șeful zărea umbra mătăhăloasă a lui Tudose. Mergea agale, cu toporul său înfipt într-o buturugă, ținut pe un umăr, fără să se uite-n dreapta și-n stânga. Muierea începea să blesteme: - Na, că iar trece! îl vezi, Grigore? - Poate ne-o fi și nouă, rostea bărbatul cu spaimă. Dar n-aș
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
duce. Îi auzeau numai glasul dogit, pe sub uluci: "Sparg la lemn'! Sparg la lemn'!" 284 Îl cunoșteau și copiii. Era un om fără vârstă, cu un ochi alb, scurs, care nu vedea. Înalt de atingea streșinile, puternic, își ținea toporul înfipt într-o buturugă, ca pe un pai. Călca rar, ca și când nu s-ar fi grăbit niciodată. Nu-și aminteau mulți să-l fi văzut tăind lemne. Muierile u dădeau de pomană și închideau repede porțile. La sâmbăta morților, Tudose se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
trupul ei, c-o iubea, dar trebuia s-o pedepsească pentru că nu venise când o chemase el si că-l dăduse starostelui. Praf i-au făcut rochia de mireasă. În noaptea aia, Paraschiv le-a cerut jurământ la toți. A înfipt în pământ cuțitul cu care împunsese inima lui Bozoncea si le-a zis: - De-acum eu sânt ăl mai mare peste voi! Cine s-o ridica peste mine, de mâna mea mierlește! Asta vă spun. Să m-ascultați și la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
care adăpostea trupurile hoților, a fost un vaier. Nașul a împărțit bani la copiii din jur, a plătit groparilor și și-a luat nevasta acasă. Nu mai spunea nimeni nimic. Din spre gura gropii se ivea Tudose cu toporul lui înfipt în buturugă strigând "Sparg la lemn, sparg la lemn, sparg la lemn". Stere La amurgit, lucrătorii se întorceau de la fabrică. Aveau sufertașele goale. Nevestele, în păr la porți, să le ia sculele. Tot atunci veneau și zidarii, și meșterii. Lăsau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cântau cocoșii a doua oară, să-și vadă logodnicii, iar la Bobotează topea cositor într-o ceașcă și știa dinainte dacă-ți vine vreo boală sau vreo năpastă. Avea descântecele ei cu sânge de nouă frați, scotea junghiurile cu foarfecă înfiptă lângă ușorul ușii, sculase pe mulți din morți, zidarii la ea veneau, nu chemau doctorul. Când se deocheau copiii, mamele la coana Marița alergau într-un suflet. Ea-și punea broboada de lână pe umeri, și, numai în papuci, sosea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lumea urâtă, Și de amărft ce sfnt, Nu văd iarba pe pământ Și soarele luminând... Mînă-mică avea fata udă de lacrimi și nu mai spunea nimic. Paraschiv 1-a ridicat de gât, 1-a scuipat între ochi și i-a înfipt cuțitul. Când 1-a simțit moale, gemând numai ușor, 1-a zvârlit la pământ, cu scârbă. Didina a sughițat înspăimîntată și Gheorghe a aruncat o sută de lei pe lemnul lustruit. Armonistul a ieșit repede, tîrîndu-și burduful care mai scotea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
departe. Ajunseseră lângă baltă. Ochii brotanilor licăreau în apa moartă. În trestii se mișcau șobolanii, rodeau tulpinile tari și se fugăreau. Pe malurile sălbatice se iviră 360 copoii. Pungașii văzură uniformele și lucirea stinsă a armelor. Gloanțele șuierau alături. Se înfigeau, fâșâind, în mflul moale. Altele plescăiau în apă, ca niște muște negre. Focurile se încrucișau și se apropiau. Despicară frunzișul. Gheorghe căzu în genunchi. > - Ce-i, Treanță? se miră Paraschiv. El râse numai. Avea o privire limpede, netulburată. . - Mă Gheorghe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
timp omagiul ei. Oare ar fi existat criminali dacă sângele n-ar fi cald? Impulsul destructiv caută leacul unei răceli interne și mă îndoiesc că, fără o reprezentare implicită a unei călduri moleșitoare și roșii, vreun pumnal s-ar fi înfipt cândva în vreun trup. Sângele emană aburi adormitori, în care asasinul nădăjduiește a-și îmblînzi fiorurile de gheață. O singurătate neîndulcită de înduioșări generează crima, încît orice morală ce vrea distrugerea răului în adâncime are de privit numai o problemă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Dar ce să faci dacă rănile vieții sânt ochi spre Creator și guri deschise spre merinde de absolut! Privegherile înfricoșate ne mântuie - peste vrerea noastră - de superstiția ființării și, obosindu-ne avântul, ne hrănesc din adierile deșertului divin. Slăbirea voinței înfige pe Dumnezeu - ca un par de spânzurătoare - în mijlocul nesiguranțelor noastre... Absolutul e un stadiu crepuscular al voinței, o stare de foame istovitoare. Dragostea de frumusețe este inseparabilă de sentimentul morții. Căci tot ce ne răpește simțurile în fioruri de admirație
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de aur, stelele timide și tremurătoare. Pământ, aer și cerul asupră-le erau coprinse de același foc... Calul meu, fără preget și îmboldit, zbura poticnindu-se. Aproape de oraș mă coborâi de pe el... pusei lancea în șanțul de - alăturea drumului împărătesc, înfipsei de căciula mea o pană roșie și, suindu-mă pe cal, intrai în stradele aprinse din amândouă părțile ale orașului. Vuietul cel sălbatec al tobelor inamice, casele năruindu-se mistuite de flacări, prin ferestrele plesnite ieșind flacăra neagră - roșie. cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
calde și mă ardeau în spate. Mă coborâi de pe cal - lancea mea lucea-n soare - eu alături cu calul traversam disculț prundul cel mărunt acum al căilor de munte. Pe-un creștet de stâncă văzui șezând în soare, cu lancea înfiptă-n pământ, cu picioarele-ntinse și c-o lulea printre dinți o avangardă de român care păzea munții. Mă apropiai de el. - Bun găsit, voinice, zisei eu, puind mâna pe gâtul neted al calului, n-aș putea găsi pe - aicea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se repezise în piept, însă, apucat el însuși, contele deschise c-o mână ușa balconului, cu cealaltă era să-l arunce peste balcon pe pavagiul de piatră. A fost fapta unui moment ca să-i tai cu sabia mâna ce se-nfipsese în pieptul lui Ioan... care căzu jos cu mâna cea moartă cu tot. Contele-ndreaptă cealaltă cu pistolul spre fruntea mea... Ioan, ridicat de jos, i-înfige pumnalul în cot ș-o ridică-n sus mâna, astfel încît arma pocnește
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
A fost fapta unui moment ca să-i tai cu sabia mâna ce se-nfipsese în pieptul lui Ioan... care căzu jos cu mâna cea moartă cu tot. Contele-ndreaptă cealaltă cu pistolul spre fruntea mea... Ioan, ridicat de jos, i-înfige pumnalul în cot ș-o ridică-n sus mâna, astfel încît arma pocnește-n sus și glontele trece vâjâind prin părul capului meu. Cu cealaltă mână i-apucă gâtul. Maghiarul se pregătise să-l muște-n creștet, și cine știe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vâjâind prin părul capului meu. Cu cealaltă mână i-apucă gâtul. Maghiarul se pregătise să-l muște-n creștet, și cine știe dacă cu dantura nu i-ar fi zdrobit oasele capului, însă Ioan, ridicând pumnalul ce lucea, i-l înfipse drept în țeasta capului, astfel încît cuțitul fugi adânc în creieri. Un urlet înfricoșat, iată tot. Ușa se deschise și înăuntru intrară, de-ai noștri cu torțe aprinse. Ioan căzuse peste maghiar, de care mă apropiai cu una din torțe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lăptucei începu a influința și el se zvârcolea gemând încet în nisipul de pe marginea râului. Niță ne făcu semn și înaintarăm. Pântecele cânelui se înflase ca o tobă și el suferea cumplit. Unui fecior i se făcu milă și-i înfipse lancea-n inimă. Ne apropiarăm de moară. Începurăm a pocni în ușă și auzirăm vocea speriată a morarului: - Care-i acolo? - Eu mi-s, baciule, răspunse Niță cu vocea lui țigănită. - Da ce vrei tu acu noaptea? zise el. - Am
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Am să-ți [dau] o veste rea, baciule; vin mocanii... i văzui d-ici și-am venit să-ți spun, ca să fugi. Auzirăm cum sasul urcă scările tușind și greoi, apoi veni lângă ușă. În momentul când deschise, Niță îi înfipse mâna în gât, astfel încît sasul, pierzîndu-și prezența de spirit, scăpase felinarul și cheia din mână, și ochii începură a i se-nvîrti în cap și fața să-i învinețască. L-ar fi gâtuit desigur, dacă bătrânul n-ar fi oprit
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
acum, „esențe”. Mecanismul inferenței tacite care sprijină efortul continuu de totalizare a experienței are o suprafață de lucru mai mare decât inferența explicită, direct asistată de conștiență. Prezența noastră în lume este întotdeauna coordonată de o inteligență cu rădăcini adânc înfipte în fondul tacit al cunoașterii. Pentru Polanyi orice proces de deprindere - cu ajutorul unui instrument sau al unei unelte - se obține printr-un proces invizibil de interiorizare. Instrumentul sau unealta ajung să fie literalmente încorporate în ansamblul de funcții ale corpului
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
În aerul prea veșted pe marginea făpturii mele ca un pescar, — sau: mă vînturi precum spicul și-mparți cu dumicatul cu zările-n fîntînă ochiul deschide-un șanț te știu adînc În mine ca-n fund de mări uscatul te-nfigi ca-ntr-o gingie mă clatini ca un lanț. Uimirea naiv-adolescentină, cu poza „cavalerească” de rigoare („ești limpede-n suflare și proaspătă ca-n ploscă / (mă crezi) În vine-ți circuli un sînge superior”) se Întîlnește cu gesticulația rafinat-senzuală, de
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Schlemihl. În postură de ostracizat și exclus („LÎngă armele voastre, oameni neînduplecați, / LÎngă vulturii voștri pe care i-ați dresat să sfîșie plămînii / Oricărui aducător de flăcări”, „Călăi sau frați, iată-mă pășesc printre voi, / Și nu știu ce-mi Înfigeți În omoplat: un pumnal sau o aripă”), poetul Își mărturisește deopotrivă angoasele și speranțele, În versuri adesea patetice, În care colocvialitatea whitmaniană concurează masiv imagismul luxuriant al poemelor de pînă acum, expresia se simplifică, devine mai directă, ajungînd frecvent pînă
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
stare de liberă comuniune și euforie specifică sărbătorii: „pleoapa mea de tine se umple ca o ceașcă”, „mă răscolește ca-n arie /.../ mă-mprejmuiești, mă treieri, mă-nchizi ca un hectar”, „mă vînturi precum spicul / mă-mparți cu dumicatul /.../ te-nfigi ca-ntr-o gingie, mă clatini ca un lanț”, „și sîngele-n desfaceri se leagănă de cer” - sînt doar cîteva ilustrări ale acestei reciproce Împărtășiri a tensiunilor sufletești traduse În imagini marcînd trezirea (răscolirea) tuturor forțelor eului, voința de osmoză și
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
atmosfera lăuntrică, din deschiderea ciclului care îl are ca protagonist pe simpaticul personaj: mopete s-a instalat într-o seară comod, la marginea focului, să-și citească gazeta - în spatele lui scara care suia la pod trosnea când lumina focului își înfigea egreta pe câte o treaptă. mai foșnea și mopete când întorcea foaia să urmărească ce scrie despre una sau alta. din când în când își nota pe manșete câte o idee ca să poată mai târziu să o transcrie când avea
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
elemente, o mitologie națională. Retorica lui a rămas biruitoare timp de un secol. O regăsim și azi la cîțiva poeți contemporani... Clarul, lustruitul, retoricul Alecsandri este uneori ambiguu și profund, cum este În strofa desperecheată de mai jos. „Înger căzut! Înfipt-ai piciorul tău În tină, Mișcînd din vreme-n vreme aripele-n lumină. Putea-vei scăpa oare din glodul ce te-a prins? Vai! chiar pe-a ta aripă noroiul s-a Întins!”* O strofă ce pare scrisă de un Arghezi
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
întreba dacă putea să le dea o mână de ajutor. Mânuia sapa cu furia dezlănțuită a unui diavol, desțelenea pământul lăsându-se pradă unui entuziasm ieșit din comun. Călugării încetau să mai muncească, se făcea liniște în jur și Tommaso înfigea tăișul lucios în inima pământului neștiutor de ce-i în inima lui. Apoi tăia lemne, lovind strașnic cu toporul: din trei lovituri ar fi fost în stare să doboare un stejar. Nu izbutea să-și explice de unde-i venea stăruitoarea dorință
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
șir; ancheta s-a desfășurat fără întreruperi. În plus, pentru a-l face să recunoască că nu este nebun, ci doar vinovat și viclean, l-au supus la tot felul de chinuri fizice: l-au pârjolit la subsori, i-au înfipt așchii de lemn ascuțite sub unghii, i-au tăiat genele. El, pentru a nu-și pierde stăpânirea de sine, n-a încetat să acuze temnicerii și înverșunarea de a-l face cu orice preț să recunoască ceea ce nu putea și
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
deslușești părțile: nu se înțelegea dacă bătălia se dă între vipere și șerpi sau între un grup de vipere și șerpi și alt grup. Făceau piruete acrobatice, se furișau, se întretăiau întortocheat, în timp ce limbile li se zbăteau și, dinții se înfigeau în solzii trupurilor. Tommaso se dădu înapoi, zicându-le alor săi să facă același lucru. Dacă târâtoarele se mușcă între ele înseamnă că urmează să se-ntâmple o minune sau o nenorocire. Să plecăm de-aici. Câțiva râseră de cuvintele
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]