KorAP: Find »[drukola/base=ședea & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...158 159 160 ...267 >

6,670 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914

var al unui copil gol pus pe paie - un cadavru slab pe care bătea luna, legat la gât cu o cordeluță roșie. Femeia răzimată de stâlp era atât de albă încît părea o statuă și una cu stâlpul. Apoi deodată șezu. Luă copilul în poală și buzele ei vinete surâseră - ea [îi] vorbea lin cu glasul încet, uimit și nebun: - O, steaua mea, îngerul meu, frumosul meu înger, ascultă, ascultă. Pentru templul Sionului căzut în ruină, pentru zidirile Ierusalimului p[e

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
barba, să-mpărțim aurul ce mi l-a dat creștinul, treizeci galbeni venetici, să-i împărțim ca rude de sânge. El își ridică poala caftanului și scoase o pungă veche de piele, o puse pe masă, trase un scaun și șezu. - Mi-au dat treizeci... capeți tu cincisprezece. - Dă-ncoace, zise Ruben pe jumătate îngenuncheat și cu capul între mâni. Bătrânul numără pîn-în cincisprezece. Ruben îi cumpăni o vreme în palmă. {EminescuOpVII 240} Apoi zise apăsat: - Cincisprezece capăt numai? Oare fata

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
drumul nu și-l greși. Ajunse la un loc gol, între murii cetății Sucevei și murii închisorii. În acest loc nu puteai ajunge decât prin cărăruși strâmte și treceri printre case, de puțini cunoscute. 3. Luna apusese și tânăra evreică ședea în fereastă și se uita în noaptea neagră, umbra urieșas [c]ă a închisorii ei dispăruse și lumina de stele era slabă. Fața ei albă lumina ca a unei moarte din granitul sur al ferestei închisorii. Veni bătrânul în ornatul

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
departe de ea. Ea veni lângă cavaler, îngenunche lângă el și-i sărută mînile. Fetele cele tinere aduseră o cunună de laur și i-o așezară pe frunte, ea-l luă de mâni și-l duse în capul mesei, unde șezu de-a stânga lui. - Angela! murmură el uimit. Oricât de-ncet ar fi spus-o, ea auzi, își plecă ochii cuvioși și surâse. {EminescuOpVII 244} Servitorii intrară spre a servi la masă - o muzică fermecătoare le mângâia auzul. El era

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
cum mînile mici îi îmblă peste trup și descheie toate curelele de la armura lui, îi iau casca din cap, îi scot încălțămintele - dar era foarte înghețat. În sfârșit, fără greutatea armelor și dezbrăcat, el căzu pe patul alb pe care ședea, o căldură dulce-l cuprinse și adormi. Dar dormi puțin. Trezit, el observă că era acoperit bine, că-i era cald și bine; își deschise [ochii], se uită *: în casă [era] o lumină mai clară. Bătrânul îmbla prin casă. El

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
vrăbii... Franciscanul ridică pe bătrân de la pământ și-l duse spre tinda unei zidiri mari, îl culcă binișor, puindu-i drept căpătâi sânul său... puse mâna lui frumoasă pe inima bietului idiot, care se spărgea bătând de spaimă și-ngrozire și șezu lângă el până ce simți c-a adormit... îi puse o pâine albă alături cu capul și-apoi se depărtă suspinând... o lacrimă mare-i strălucea ochiul frumosului călugăr. Era vechea zidire de piatră cubică a sfatului orășănesc din Sevilla unde-

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
în forma lujerilor de crin, intră înăuntru... Sui repede scările acoperite c-un covor moale... intră într-o sală splendidă... a cărei tablouri pe pereți se zugrăveau șters și neclar în semiîntunericul luminei de lună. Pe-un jeț lângă fereastă ședea o fata naltă și palidă, care la intrarea lui își întoarse uimită* capul... El s-apropie de ea... - Voi sînteți, Signor? zise ea încet... ședeți în fața mea... am să vă istorisesc multe... Ochii ei mari și întunecați purtau în ei

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
se zugrăveau șters și neclar în semiîntunericul luminei de lună. Pe-un jeț lângă fereastă ședea o fata naltă și palidă, care la intrarea lui își întoarse uimită* capul... El s-apropie de ea... - Voi sînteți, Signor? zise ea încet... ședeți în fața mea... am să vă istorisesc multe... Ochii ei mari și întunecați purtau în ei o durere fără de lacrimi... Uscăciunea lor teribilă trada disperarea. - Vorbește, copila mea. - Signore... familia mea m-a destinat să vă fiu soție... și trebuiesc s-

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
El căzu străpuns drept în inimă... și umbra din oglindă începu a râde... Apoi luă cadavrul... îl aruncă după oglindă... o repezi la loc ca pe-o ușă... șterse sabia de sânge și se puse pe jețul unde cel mort șezuse c-un cart de oră-nainte... A doua zi sosi o scrisoare de la contele, în care acesta-i reproșa modul cum se joacă cu familia lui și-i trimise actul de donațiune-ndărăt. Noul marchiz scrise următorul bilet către Dona

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
se visa îmblînd cu ea de braț... și sufletul ei îi ghicea cugetările... Și de câte ori trecea pe lângă ea... buzele ei murmurau încet era amor [? ]... capti [va]vre * [? ]... ah! cine ar fi putut-o ști? Odată, după sfârșitul unui bal, ea ședea pe un colț de sofă... el s-apropie de ea... Ochii ei cei mari străluceau de dulci lumini... pieptul ei se mișca de bătăile inimei... El îngenunche la picioarele-i. - Ella! zise el lin, mă poți tu iubi... mă iubești

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
de capul tău dacă te vei înamora, ți-o spun dinainte... Mai bine te-ai însura... și asta-i o nenorocire, dar pe lângă cealaltă nu-i nimic. - Însoară-mă, doamnă!... nu vezi că te ascult... - Să te-nsor... bine... Ea șezu lângă el și puse cotul ei gol pe umărul lui... - Uite acolo, în colțul salei, la acea fată... Vezi fruntea ei albă în jurul căreia curge părul ei blond, vezi ochiul ei albastru atât de serios și de atâta lină blîndeță

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
ei frumos se pleacă puțin și parecă floarea se usucă de amor sub privirea ei... Închipuiește-ți acum că acea copilă ar fi a ta... că ai vedea-o luminând pădurile negre a domeniilor tale cu frumusețea ei angelică, că ar ședea lângă izvoarele albastre ale codrilor tăi și și-ar împleti cununi așteptând pe rătăcitorul ei iubit să răsară din cărările înguste de munte pentru a se așeza lângă ea, pentru ca ea să-i acopere fruntea și pieptul cu flori... spune

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
stau dar? Asemenea. - Nu răspunzi[? ] Doctorul clăti din cap că nu. - Bine. Angelo i se uită drept în față și stătură muți ca doi nebuni vo câteva minute. Dar, în sfârșit, Angelo voi să se scoale. - Stai, stai! strigă bătrânul. Șezi ici molcom... am să-ți spun o vorbă mare... Dă-mi o țigară... - N-am. - Bine. Crezi în spirite? - De când te văd, nu. - Bine. Nu crezi, mă duc... să știi că mă duc, zise el semnificativ. - Ba nu, serios, zise

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
și împupite care împleau c-o dulce răcoreală sala, într-un loc era un joc de ape cari sticleau ca [argintul] izbucnind în sus și recăzând în bazinul lor de marmură albă în snopuri înalte de fire de diamant... Angelo ședea în jilțul lui și se uita cu mirare la această zi de primăvară îngropată-n noaptea pământului. Toți amicii întunericului purtau câte o mică jumă [ta]te de mască de catifea care le acoperea fruntea și nasul, numai unele din

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
lume de simțiri contrazicătoare îi jucau în față... El îngenunche la picioarele ei... - Te-ai supărat? întrebă el cu blândețe. - Da! - Să ne-mpăcăm dar, vrei? - Da! - C-o guriță, așa-i[? ] {EminescuOpVII 270} Ea clătină din cap... Dar el șezu lângă ea... îi prinse capul cu mâna, îi întoarse fețișoara ei roșie, care se uita cine știe unde, drept în fața lui ș-o sărută... El simți că și ea-l sărutase, dar așa de lin, așa de abia mișcat... încît ar fi

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
Mi-ai fost recomandat, dar tu te-ai uitat așa, pe deasupra, la mine, mi-ai spus o banalitate și te-ai dus apoi... și eu te urmăream, priveam în vo oglindă ca să te văd în colțul de fereastă în care ședeai... stam seri întregi, plângeam nopți întregi... ah! cum te iubesc, Angelo, zise ea înecîndu-i fața cu sărutări... Într-o zi s-apropie doctorul de Lys de mine. Se uită în ochii mei cum știe el a se uita - ciudat adică

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
duce la treaba ta... și, rămasă acasă, voi șterge colbul de pe cărțile tale, voi aranja hârtiile, voi drege penele stricate și când vei veni acasă va fi masa pusă... pânza albă, farfuriile curate, paharele limpezi de clare... după masă vom ședea la cafea, vom vorbi nerozii... apoi, adaose încet abia mișcîndu-și buzele, apoi... zic și eu, de... vom avea copii... un băiet frumos ca tine, icoana ta, s-o fetiță ca mine... Ah vom fi fericiți... - Da, fericiți! murmură el încet

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
la față, ochii suri, mari și pătrunzători, apoi mirosea de departe a tabac și mie mi-a plăcut totdeauna oamenii cari mirosă a tabac.. I-am dat bună sară și m-am pus în fața lui, pentru că eram în dreptul meu să șed la masa mea. El răsări oleacă, dar nu spuse nimic. Apoi începu a ciocăni în masă cu degetele lui lungi și subțirele și fluiera pintre dinți... Era o necuviință... dar acuma eu tăceam; căci, oricât de necuviincios ar fi fost

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
acea princesă înaltă și barbată, tânără și frumoasă, puternică și dulce totodată. Dar de unde și până unde ajunge el la cutezarea de-a se sui alături cu ea în cupe, a-i pune brațul pe după gât și a o săruta? - Șezi binișor, zise ea zâmbind și prefăcîndu-se a se apăra. Curând ajunseră la palatul frumos al damei, el îi dete brațul și se urcă cu ea pe scări în sus; prințul îi văzu și nu rămase deloc scandalizat, ba ea îl

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
numai p-ici, pe colea, căci podelele erau acoperite cu scoarțe trainice de lână în patrate ce reprezentau în piezișurile lor toate colorile simple. Pe jilțuri cu sprijoane nalte, boltite și negre, a căror scaun [era]--mbrăcat cu lână verde, ședea risipită societatea, [la] acele ingenioase mese cari în starea lor normală reprezentează un dreptunghi de lemn de nuc lusturit, dar cari cu orice ocazie se puteau desface {EminescuOpVII 293} și întoarce astfel încît reprezentau un patrat îndoit, așa de mare

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
lui Gane - dacă cunoaște cineva filozofia lui Gane. Samovarele nalte de alamă galbenă fierbeau pe mese și ceștele de ceai împărțite dădeau minții și vorbirei acea voluptate caracteristică pe care o dă numai sara de iarnă unită cu plăcerile ei. Șezând alături, pe un divan turcesc, lîng-o masă lunguiață încarcată cu cești, ședeau mai mulți oameni bătrâni, jenați vădit de costumele moderne ce purtau, și un arhimandrit cu barba sură și cu fața destul de veselă le povestea lucruri pe cari un

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
galbenă fierbeau pe mese și ceștele de ceai împărțite dădeau minții și vorbirei acea voluptate caracteristică pe care o dă numai sara de iarnă unită cu plăcerile ei. Șezând alături, pe un divan turcesc, lîng-o masă lunguiață încarcată cu cești, ședeau mai mulți oameni bătrâni, jenați vădit de costumele moderne ce purtau, și un arhimandrit cu barba sură și cu fața destul de veselă le povestea lucruri pe cari un arhimandrit n-ar trebui să le știe. Mai mulți ofițeri tineri, din

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
astfel până ce nu-i scoate mâna vreunui romanțier indiscret, căci acești nefericiți sunt în genere mai interesanți pentru toți indiscreții decât cei ce se pierd în complexul flecărirei și a petrecerei. Alături cu căminul, lungindu-și picioarele în curmezișul oblonului, ședea un bătrân cu fața prietenoasă și senină. El era ras și rădăcinele albe ale bărbei îi pudruia fața. Părul alb de la tâmple și de la ceafă era pieptănat în sus, poate cu prea multă îngrijire, spre a acoperi fruntea pleșuvă și

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
vinele. Ele erau tari de păreau de oțel. Avea un glas adânc, cam aspru, dar plăcut în rara lui preciziune. Râsul lui era însă supărător. Înfundat după o perdea grea de mătasă verde și uitîndu-se pe fereastă în noaptea clară, ședea un tânăr cam de 18 ani. El își răzemase bărbia plină de cot și se uita, neparticipând de fel la petrecere, ocupat se vede cu sine însuși și cu visele sale. Fruntea lui naltă, albă, foarte netedă și rondă se

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
căzând pe umeri bine făcuți, contrasta cu albastrul postavului. Espresiunea feței lui era tristă, dar nu dureroasă. Cel puțin umerii obrazului, cam ieșiți, arătau că rotunzimea lui slăbise și făcuse loc acelei umbre dulci și interesante în mijlocul obrajilor care le șade atât de bine oamenilor tineri - umbra sentimentalității. Această umbră, semnul setei de iubire, este la amândouă sexele irezistibilă. În vreme ce damele se uitau foarte des, ca-n treacăt, dar cu multă intențiune la tânărul nostru - și nu era discrețiunea ce le

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]