6,323 matches
-
gândurile. Malcolm a încercat, cu acest prilej, să afle cum se raportează Wittgenstein la poziții pe care le-a susținut în Tractatus. Concluzia la care a ajuns a formulat-o astfel: „Era clar că el găsea poziția lui de atunci absurdă.“21 Impresia pe care a căpătat-o Malcolm a fost că Cercetările vor trebui să fie citite drept o „combatere“ a Tractatus-ului.22 El a interpretat referirea la Tractatus din „Cuvântul înainte“ scris de Wittgenstein pentru manuscrisul Cercetărilor în acest
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
mă dor dinții» ca fiind pe un plan diferit față de expresia «Pe el îl dor dinții», enunțul său că are ceva pe care nu-l are nimeni altcineva, ca și cel al aceluia care îl neagă sunt în egală măsură absurde. «Numai experiențele mele sunt EXISTĂ UN WITTGENSTEIN I ȘI UN WITTGENSTEIN II? 225 reale.» și «Experiențele oricui sunt reale.» sunt în egală măsură nonsensuri.“53 Wittgenstein nu mai credea acum, așa cum a crezut atunci când a scris Tractatus-ul, că va putea
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
sau comunicare ? Despre teoria și istoria științelor hermeneutice, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989, p. 96). 247 Henri Ey, Conștiința, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989. 248 La români, de exemplu, moștenirea din latină a cuvîntului romanus a generat, la unii, preocupări absurde și ridicole în legătură cu măreția fenomenului sau cu forma grafică pe care ar trebui s-o aibă lexemul moștenit. 249 Acest aspect cuprinde și sentimentalismul fals (de obicei conjunctural) în legătură cu unele aspecte ale limbii, precum opinia semidocților că â și sunt
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
Don Quijote (1968), cu Suflete, bun la toate (1972) și celelalte, el schimbă câteva măști. Impresia de divertisment continuu e falsă. Mecanismele logicii curente, raporturile consacrate dintre lucruri sunt zdruncinate brusc lăsând să apară surpriza, nonsensul nu și apăsarea din literatura absurdului. Fabulantul cu excelentă imaginație combinativă (dramaturg la fel de ingenios) păstrează o anumită bonomie, un zâmbet de copil mare. Perpetua sobrietate a discursului ca la un Jacques Prévert sau la Ungaretti, deposedarea miturilor de sugestiile lor inițiale, nota zeflemistă toate pendulează între
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
dacilor, însă dacismul său, trecut prin Eminescu, se constituie într-o soluție iluzorie, într-un Amân mereu. Luciditatea destramă mitul: O, de-aș avea riscanta credință a dacilor Orice secundă să simt că-mi înapoiază milenii, O, de-aș avea absurda credință a dacilor, Cei înșelați atât de crunt după moarte. Reverberații depresive (în claviatură luminoasă totuși) individualizează monologuri în șoaptă ca acesta, de un impresionism difuz; unde este efigia exaltantă din momentul debutului? Sunt, în pagini ca Pereche, Când voi
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
auz, de miros; cel din Comunicantă se instalează iluzoriu în paradox, apropiat stilistic de Nichita Stănescu: "Învăț dezvățându-mă, învățătura neștirii". Afinități de ordin psihic și accente retorice cosmicizante amintesc de nostalgiile philippidiene; umbra neîmpăcatului Emil Botta e pe alături. Absurdului peren i se opune o ironie de tip filozofic, rece, casantă: Ironia ontologică; în volumul cu acest titlu (postum, 2004), eseistul nuanțează astfel: "Ironia socratică este metodologică; ironia romantică este gnoseologică; ironia radicală este ontologică, pentru că Ființa este ontologică, pentru că
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
perpelite-n pezmeți / spetele de urs, garfele de mistreți, / balercile de crâmpoșie, / iar noi, eu și căpetenia, făceam filozofie / și toată lumea desfășura evantaie / de hohote printre amfore cu măruntaie..." Se instaurează fulminant o lume părelnică, răsucită, angoasantă, dar cu toate că apropiat absurdului, universul dimovian se sustrage sistematic morbidului și macabrului, diferențiindu-se de Blaga din Lauda somnului terorizat de vedenii, excedat de semne ale haosului primordial. Labirinticului dimovian i se opune, în subtext, nevoia de "inedit azur" din visurile lui Al. Philippide
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
într-un tărâm demonizat. Textul respectiv, veritabil montaj baroc, trebuie citit în notă gravă; discontinuitățile, anxietățile, surprizele de la un episod la altul converg în ideea fragilității omului-insulă (un Sisyf camusian) care, ne-în-stare să-și domine existența, se lovește de zidurile absurdului. Peste ultima parte a poemului revine zâmbetul. E un mod de a conchide că invazia tragicului nu anulează esențialul: lumea merge înainte, perseverând în în-singurare și așteptare: Și m-au cuprins mâini ușoare, De colonelese și domnișoare Și unde-am
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Cu albastre ștampile și timbre subțiri de mătasă..." Îndărătul acestor relatări lucrează ficțiunea, visul suprapune realului meschin vedenii compensatorii cu serafi și crini. În Testamentul Detectivului Arthur (11 secvențe în proză), un fantast ardent convertește spațiul concret într-un film absurd. Că l-a cunoscut pe Jarry, celebrul autor al lui Uburoi, e sigur, dovadă un Mic tratat despre plăcerea de a bea bostani ca mierea (în Cântece naive). Respectivul "mic tratat" parodiază doar o rețetă gastronomică: La capătul unui burlan
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
fraudă. Astfel, când iau note care nu sunt pe placul părinților, asemenea copii spun că nu au fost ascultați, sau că au luat nota 9 sau 10, deși în realitate au fost notați cu 6 sau 7. Alteori această pretenție absurdă a unor părinți îi împinge pe copii la fraudă (suflat, copiat etc.). Iată un exemplu: Dând o lucrare de control la matematică la o clasă a VII-a, profesorul constată la sfârșitul orei lipsa unei lucrări. Intrigat, insistă până ce descoperă
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
când democrația și libertatea mult visate de români se transformaseră în anarhie cvasigeneralizată, când unii colegi dezorientați și deficitari la capitolul deontologie didactică se erijau în tribuni ai elevilor sau ai personalului ajutător, incitându-i la demonstrații, greve, mitinguri, revendicări absurde și păguboase. Erau atât de prinși cu activitatea revoluționară încât unii dintre ei uitau să mai intre la ore. Sprijinit de câțiva colaboratori devotați și inimoși, am reușit să readuc nava la linia de plutire, să temperez entuziasmul maladiv al
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
formule de așa-zisă "coincidență a contrariilor". Odată cu morala, lumea noastră și-a pierdut sufletul. Celebrul Axis Mundi este drept și duce către Cer, în vreme ce Anima Mundi rătăcește într-o ceață etică, într-o noapte de sens. Unii numesc asta absurd, dar absurdul nu există decît în raport tot cu niște legi, reguli sau conveniențe. "Am scris în voi întreaga cunoaștere", zice Domnul. Ce am făcut cu ea ? De ce natura umană și natura în general sunt imperfecte ? De cîte risipiri, care
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
Ființa există, deci ființează. Dacă Ființa nu ar exista, nu ar avea cine să ființeze. Pare chiar logic. Alții pun întrebarea Ce este ?, referitor la Ființă desigur, iar răspunsul nu poate fi decît Ceea ce este, fără a intra în descrieri absurde. Dacă m-ar întreba cineva astfel i-aș răspunde : Nimic, căci, în adînc, doar Nimicul este și devine. Dacă pătrunzi adînc într-o picătură, vei găsi oceanul, întregul e deci natura sa ultimă și esențială. Cînd mă uit la aproapele
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
lume fracturată, mută, dar stridentă, individul "trestie plăpîndă" (Bergson), dar suveran, ambele derizorii, se recomandă ca monada de la care totul poate să se reconstituie. Individul în sens de sine divin, de chip, miraculos și deplin, netrecător și fragil, glorios și absurd, doar el poate să redevină sursa sensului și a valorilor, la îmbinarea dintre conști nță și corp, dintre carne și lume, dintre văzute și nevăzute. Esențialul constă, repet, în reconstrucția unui sens, pentru a putea continua să trăim chiar în
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
să redevină sursa sensului și a valorilor, la îmbinarea dintre conști nță și corp, dintre carne și lume, dintre văzute și nevăzute. Esențialul constă, repet, în reconstrucția unui sens, pentru a putea continua să trăim chiar în aparent cele mai absurde circumstanțe și, dacă se poate, mereu în prezent. Prea mulți devin filosofi pentru că sunt ei înșiși sediul unor conflicte între tendințe contradictorii, cîtă vreme, cred eu cel puțin, filosofarea trebuie dăruită celorlalți, în scopul unei mai bune înțelegeri, al împărtășirii
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
detașate de origini diverse ; acțiunea în spațiul mondial și un capital cu origini multiple antrenează constituirea unor consilii de administrație cosmopolite, care surpă identitatea națională a întreprinderii ; fenomenul de înterdependență legat de imbricarea relațiilor financiare și comerciale mondiale (Interlink) face absurdă noțiunea de naționalitate a întreprinderii. După K. Ohmae, trecerea de la o economie bazată pe producție la una bazată pe informație, care scapă, datorită naturii sale volatile, prerogativelor statului, conduce de facto la o dezimplicare a acestuia și la marginalizarea sa
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
lor de tun. Actualele conflicte nu mai sunt preponderent militare, ca cele clasice, ci economice și informaționale, psihologice și cibernetice. Economia românească este mai mult o iluzie. E sublimă, dar lipsește cu desăvîrșire aproape. Lucrurile se petrec precum în teatrul absurdului al lui Eugen Ionescu. Parafrazînd unul dintre titlurile sale celebre putem spune "l'Economie se meurt". O demonstrează și ultimele nereușite privatizări (OLTCHIM, Poștă, CFR Marfă), este o economie ectoplasmică, în care consumatorii sunt atrași și amăgiți cu tot felul
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
divin, dând un sens șederii lui Dumnezeu printre oameni, precum și ispășirii omenești în încercarea deșertului, mitul Legământului le permite autorilor biblici să construiască un model cu ajutorul căruia să se poată face față experienței exilului. Astfel nenorocirea încetează să mai fie absurdă. Plângerile, Iov sau Deutero-Isaia tratează problema suferințe nedrepte prin indivizi identificați cu națiunea. Relația privilegiată dintre Dumnezeu și Israel implică, într-adevăr, națiunea în ansamblu pentru păcatele trecutului, pedeapsa prezentului și răscumpărarea viitoare 10. Distrugerea este înțeleasă ca un timp
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
globalizării economiei și culturii. Specificitățile culturale, tradițiile, limbile și culturile mici au desigur de suferit, liberul schimb și concurența consacrînd suveranitatea consumatorului, el însuși însă manipulat prin tehnici de marketing tot mai subtile și tot mai perverse. 3.11. Economia absurdului Economia românească este mai mult o iluzie. E sublimă, dar lipsește cu desăvîrșire aproape. Lucrurile se petrec precum în teatrul absurdului al lui Eugen Ionescu. Parafrazînd unul dintre titlurile sale celebre putem spune "L'Economie se meurt". O demonstrează și
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
consumatorului, el însuși însă manipulat prin tehnici de marketing tot mai subtile și tot mai perverse. 3.11. Economia absurdului Economia românească este mai mult o iluzie. E sublimă, dar lipsește cu desăvîrșire aproape. Lucrurile se petrec precum în teatrul absurdului al lui Eugen Ionescu. Parafrazînd unul dintre titlurile sale celebre putem spune "L'Economie se meurt". O demonstrează și ultimele nereușite privatizări (OLTCHIM, Poștă, CFR Marfă), este o economie ectoplasmică, în care consumatorii sunt atrași și amăgiți cu tot felul
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
suficient de clar dacă lumea aceasta este reală sau e o lume de fantome. Văd peste tot în jur o mulțime de fantome, ce joacă diferite roluri, ca și cum ar fi reale. E ca într-o uriașă piesă de teatru al absurdului. Văd colo scris "Manager". Deschid ușa și dau peste o fantomă, plus cîteva schelete ascunse în dulap. Văd dincolo scris "Director", scrisul e real, dar omul nu rezolvă nimic, e așa, ectoplasmic, alunecos, nu poate fi prins în niște repere
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
5. Atîrnînd de brațul crucii 92 3.6. Latifundiarii banilor 95 3.7. Între panică și euforie 100 3.8. Toată puterea piețelor! 106 3.9. Lebede albe, lebede negre 108 3.10. Economie și cultură 115 3.11. Economia absurdului 118 3.12. Sub aripa năpastei 120 3.13. Bitcoin și vremea Fericitului Augustin 124 3.14. Shadow banking 128 Noua veche sminteală financiară 128 3.15. Hipoinflația și hiporealitatea 130 3.16. Noul normal 133 3.17. Mize bugetare
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
podea și gemeau, simțind duritatea marmurei care le zdrelea coatele și genunchii. Juliți pe mâni și picioare, o luau de la capăt. Bâjbâiau, întinzând mâinile la întâmplare. Persistau în refuzul credinței că urmau o cale greșită. Am trăit o epocă a absurdului, în care politici de stat au marcat tragic existența noastră. Peste omenire, s-a așternut lin și tăcut bezna totalitarismului. A reușit să seducă și să manevreze mase de oameni pe care le-a cuprins și învelit cu viclenie. Cu
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
a ieșit "însănătoșit din Institutul de alienați, acum face o călătorie de distracție prin Italia" și că peste vreo douăsprezece zile se va întoarce în țară. "Despre paralizia la mînî și picior, nu am aflat nimic; trebuie să fie scornituri absurde de provincie." După acestea, Maiorescu i-a pus Harietei următoarele întrebări: "Pînă se va întrema pe deplin, în ce mod poate să trăiască poetul vreo 4 sau 5 luni la țară? Poate să vie la Ipotești? Sau aveți altă propunere
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
e vorba atât de combaterea privilegiilor confiscând bunurile celor bogați, cât de a accede la ele în vederea unor satisfacții emoționale private. Invidie existențială și invidie generalătc "Invidie existențială și invidie generală" Așadar, trebuie trecută invidia în rândul antichităților? Ideea e absurdă. În lumea muncii, a spectacolului și a politicii, a artelor și literelor, pretutindeni succesul unora favorizează apariția ranchiunei altora, invidiile și bucuria răutăcioasă înfloresc pretutindeni. Dar sentimentele sunt provocate nu atât de diferențele de avere, cât de categoriile de bunuri
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]