7,838 matches
-
prima lui carte, desigur - era complet necunoscut. Cu o noapte Înainte, oamenii lui Cassell au pavoazat Londra cu afișe: MINELE REGELUI SOLOMON - CEA MAI UIMITOARE CARTE SCRISĂ VREODATĂ. Oamenii s-au trezit a doua zi dimineață și au văzut pretutindeni afișele astea, În timp ce se duceau la lucru. Bineînțeles că au fost curioși să afle mai multe. A mers ca pe roate. În cazul meu nu cred că ar merge, spuse Henry James. Și, oricum, detest ideea de a vinde cărți ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
am gândit că ar putea fi invers. În sinea lui, Încercase să sugereze că piesa era o lucrare complet nouă, dându-i un alt titlu, dar primi verdictul celuilalt. — Excelent, zise Compton. Americanul, de Henry James. Are să dea bine pe afișe. — Asta Înseamnă că... să Înțeleg... că sigur aveți să... (Henry abia dacă avea curaj să Încheie Întrebarea, de teama unui răspuns negativ sau ambiguu) să o puneți În scenă? șopti el În cele din urmă. — Bineînțeles. Nu am fost suficient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
se spunea că aduce ghinion ca mirele să Își vadă mireasa În rochia albă Înainte ca ea să pătrundă pe ușa bisericii, ar fi fost și pentru el un semn rău să dea ochii cu Teatrul St James, Împodobit cu afișe și pancarte pentru premiera la Guy Domville, Înainte de a sosi În seara aceea, la ora hotărâtă; În consecință, ocolise cu grijă vecinătatea lui King Street În cursul plimbării de dimineață. Nu trăise aceeași inhibiție la Southport, când se jucase pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
la adresa autorului principalului divertisment al serii. — ’Enery Jimes... cine-i ăsta? — Habar n-am, n-am auzit În viața mea de el. — Da’ Guy Domville cine-i? — Tre’ să fie erou’ principal, fi’ncă Alick joacă rolu’ - așa zice pă afiș. — Bravo lu’ Alick! Doi cântăreți ambulanți, În paltoane zdrențăroase, unul cântând la o vioară prăpădită, celălalt din gură și Întinzând șapca pentru a aduna monedele, trecură pe lângă coadă. Cel cu șapca interpreta cu glas tare, răgușit, o melodie dintr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
care Îi dăduse fiori prin legătura ei dureroasă cu realitatea: „Nu e suficient să câștigi, trebuie ca și ceilalți să piardă“. Îi era, evident, sortit să adauge acest ingredient suplimentar triumfului lui Oscar. Apoi Însă, spre sfârșitul lui februarie, când afișele care anunțau că NU MAI SÎNT BILETE Începuseră să apară seară de seară În fața Teatrului St James, succesul fu umbrit de scandal și nu mai trecu mult și norocul lui Wilde intră Într-un declin ireversibil. Marchizul de Queensberry, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
anatemele estetice ale lui Wilde și puțini fură cei dispuși să Îi mai ia apărarea acum, sau să se lase văzuți ca susținători ai operei lui. Wyndham suspendă Soțul ideal la mijlocul lui aprilie, În timp ce Alexander scotea numele lui Wilde de pe afișele și reclamele la Importanța de a fi onest, Într-o Încercare disperată de a menține piesa. Procesul lui Wilde Începu pe 26 aprilie. După câteva zile În care fură administrate probe distrugătoare și nemăsurat de sordide, juriul nu reuși să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
juriul nu reuși să ajungă la o Înțelegere comună și se ceru rejudecarea; indiferent Însă de care avea să fie rezultatul celui de al doilea proces, Wilde era definitiv căzut În dizgrație. Alexander scoase Importanța de a fi onest de pe afiș la data de 10 mai. La sfârșitul lunii, Wilde fu judecat din nou, găsit vinovat și condamnat la doi ani de muncă silnică. Părea improbabil ca așa-zisa lui capodoperă să se mai joace vreodată. Henry nu se alese cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
care Îi scriseseră, cu sensibilitatea și tactul care Îl caracterizau, după premiera la Guy Domville, deplângând purtarea galeriei și exprimându-și admirația pentru piesă, și Îi scrise din nou, exprimându-și sprijinul și simpatia, când aceasta fu scoasă prematur de pe afiș. Henry răspunse cu căldură la ambele scrisori, după care schimbară câteva cuvinte la un vernisaj privat, Înghesuit și zgomotos, care se ținu la Grosvenor Gallery În februarie, dar abia la Începutul lui martie Își ținu „legământul de Îndreptare“, deplasându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
nu avea nici un efect asupra cererii de bilete de la Lyceum. — S-ar putea să Îți solicit ajutorul În acest domeniu, Kiki, spuse Henry. — Numai să-mi spui când. Dar nu e nevoie să te grăbești, Tree zice că va ține afișul un an, spuse Du Maurier cu aerul de oboseală mirată care Îi devenise de-acum obișnuit. Boom-ul lui Trilby nu părea să aibă un sfârșit previzibil. Până și familia regală Îi căzuse pradă: premiera se bucurase de cinstea prezenței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
intitulată the High Bid, dar, după ce a testat-o la Edinburgh, a decis să pună În scenă, la Londra, textul lui Jerome K. Jerome, The Passing of the Third Floor Back. Acesta a fost un succes senzațional, care a ținut afișul timp de trei ani, În timp ce the High Bid s-a jucat doar de cinci ori, la matineu. Alte două piese comandate cam În aceeași perioadă nu au ajuns nici măcar până În acest stadiu. Povara cumulată a tuturor acestor dezamăgiri s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
chenar de doliu, se vorbea cu voce scăzută despre bărbați căzuți, fii sau frați. Orașul vechi arăta părăginit, de parcă își aștepta declinul, dacă nu brusc, atunci treptat. În bezna impusă pe timpul nopții, străzile deveneau neliniștitoare pentru locuitorii lor. Pretutindeni erau afișe cu „Dușmanul ascultă!“ și „Economisiți cărbuni“. Vitrinele împodobite sărăcăcios cu mărfuri greu vandabile. În prăvălia mamei, un înlocuitor de frișcă pe nume Sekosan se comercializa la liber. De la gara principală, pe podul Mottlau și pe insula Speicher, în preajma șantierului naval
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
trebuie să fi fost și primii creștini la apariția lor. Emana un aer blând-revoluționar. De aceea, crezul său pacifist, care și-a găsit expresia în xilogravura Iisus rupe arma, îndreptată împotriva reînarmării germanilor iar apoi utilizată la scară largă ca afiș, a fost multă vreme exemplar pentru mine - asta înseamnă până târziu, la protestele împotriva rachetelor sovietice și americane cu rază medie de acțiune din anii ‘80, ba și mai încolo: fiindcă spre sfârșitul deceniului trecut, cu banii obținuți dintr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
am insistat la Început pentru literele gotice, dar În cele din urmă am căzut la Învoială asupra unora albe pe fond roșu. Fără urmă de aprobare din partea Primăriei, am profitat de puterea nopții, când gardianul doarme, pentru a fixa marele afiș În ploaie, care ne-a udat scăfârliile la amândoi. O dată consumat actul, ne-am dispersat În direcții diferite, ca să nu cădem pradă zbirilor. Domiciliul meu actual e după colț, pe strada Pozos; artistul a trebuit să bată cale lungă până În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
iera, cum să spune În popor, un vis dă aur, și al treilea care tre că iera profesor, așa harnic și miop iera, Îi arginta unghiil la craci. Doamna purta pă pele un halat dă casă și surâsu dă pă afiș iera marca dă onoare a lu mecanicu ei dințar. Ochii luminoși mă privea ca niște pretenari cu gene false. M-am bâlbâit pă juma, c-am socotit mai mult d-un maser și abia am putut să bâigui pântre mustăți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
răspîndit, a ajuns chiar leit-motiv, cu toate că nu-i văd subsolul, Îi văd blana și mă gîndesc că-i gustos În sos de vin. Iepuri vom mai Întîlni așadar pe pelicule, În paginile astea, În pădure, În oală, pe autostradă făcuți afiș Însîngerat, așa că mă voi repeta. Dar baba tre’ să fie bunica lui Newman, deoarece, În casa iritant de mizeră a văduvei, să-i spunem casa unde se moare, după ce tot felul de chiriași Își dau duhul horcăind senin, apare și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Găitan), cauzată de război, Însă mai ales de Sergiu Nicolaescu. Care spunea Întristat Într-un (vechi) interviu din Cuvîntul de ambe sexe că n-avem școală românească de film. Dar Îl avem pe Camil Petrescu, pe care-l facem film, afiș, ne uităm la el și plecăm din sală, din fața plutonului de execuție, ieșim vîjÎind În aerul din spatele cinematografului Gloria cu iubita perturbată de dramă pe brațe. Era În 1980. Patru ani mai tîrziu, crezîndu-ne recuperați, ne-am dus la Ciuleandra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
personaj indefinit În schimb alcoolic și drogat pînă la Încețoșare, protagonistul Îi tot dă Înainte și-napoi cu sticla și seringa ca și cum n-ar fi făcut nimic altceva toată viața și, chiar dacă așa s-au petrecut lucrurile În realitate, pe afișul filmului scrie artistic, or, pentru a fi artistic, ar fi trebuit să treacă dincolo de suprafață, convenție, gros-plan, dincolo de biografia vizibilă și asemănătoare cu a oricărui toxicoman, distorsionînd el, regizorul, realitatea oricum distorsionată, Înșelătoare și de cele mai multe ori mai ireală decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
palmieri. Asta o dată. Mă uit bine la ei, sînt palmieri adevărați, poate au și papagali, pe-acolo sus, prin frunziș, Mașa-mi zice că papagalii nu stau În palmieri, mă rog. După ce mă obișnuiesc cu ei, Arie Îmi arată un afiș mare, electronic, unde pot citi ce mai au În clinică. Citesc. Sală de dans, de sport, de conferințe, cinematograf, grădină, restaurante, bufet, sală de distracții (nespecificate), cofetării, un teatru. Ideea este cît se poate de clară și convingătoare, bolnavii sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
-i face să uite de maladie, de operație, inculcîndu-li-se senzația că se află Într-un hotel de lux, undeva În vacanță. Mă gîndesc la gîndacii din spitalele de-acasă și-o pun pe Mașa să-mi facă o poză lîngă afiș. Pe urmă urcăm la unul dintre etajele reanimării și sîntem conduși de-un medic sobru pe un culoar strălucitor de o parte și de alta a căruia se Înșiră ferestrele rezervelor, nu există decît rezerve aici, totul e cromat, nichelat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
și renii lui și-o trăgeau și se destrăbălau În toate felurile. Locul era plin ochi cu polițai din schimbul de noapte - echipa de la Centrală, Însetată de atîta alergat după golani. Bud privi mulțimea. Fred Turentine arunca cu săgeți În afișele cu infractori dați În urmărire. Mike Krugman și Walt Dukeshearer jucau „Cine e negroteiul“, Încercînd să identifice mutrele unor negri din dosare și pariind douăzeci și cinci de cenți pe bucată. Jack Vincennes dădea pe gît un pahar cu sifon. Locotenentul Frieling
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
știu că-ți plac astea tinerele! Zvonuri: Max și niște fetițe de liceu. Nu mai tinere decît Îți plac ție. — Ce chestie! Gata, fir-ai să fii de gonif, ia-o din loc! Te caută tovarășa. Karen ședea lîngă un afiș de pe perete: Brett Chase În rolul locotenentului Vance Vincent. Jack merse spre ea. Ochii lui Karen se luminară. — Dumnezeule, e minunat! Să-mi spui cine-s toți oamenii ăștia! Muzica bubuia - Cooley lălăia, iar Dublu Perkins Își chinuia chiatara. Jack
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
sirena mașinii. Un polițist de la patrulări alergă spre el. — O grămadă de oameni morți. S-ar putea ca printre ei să fie și femei. Eu i-am găsit. M-am oprit să-mi cumpăr o cafea și am văzut un afiș aiurea pe ușă: „Închis pe caz de boală“. Nenică, păi la Nite Owl nu Închid niciodată! Înăuntru era Întuneric și mi-am dat seama că trebșoara asta pute. Exley, nu e zona ta. Trebuie să fie a băieților din centru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
se ocupe de Mickey Cohen. Afară, la lift... adios, Omucideri. Ed Exley trecu prin preajmă, holbîndu-se la el. „Știe de mine și de Inez.“ CAPITOLUL 44 Misiune de supraveghere: Hank’s Ranch Market, intersecția dintre Strada 52 și Central. Un afiș deasupra ușii: „Acceptăm cecuri de la Asistența Socială“. 3 ianuarie, zi de plăți -asistații jucau barbut pe trotuar. Brigada de Supraveghere 5 primise un pont anonim: o gagică spunea că prietenul ei și amicul lui vor veni să jefuiască magazinele. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
de pagină scrisă de mînă. Cooley era un tip din Oklahoma, solist vocal și violonist, uscățiv, probabil trecut de patruzeci și cinci de ani. Avea cîteva piese de mare succes, iar emisiunea lui TV a ținut o vreme capul de afiș. Basistul lui, Burt Arthur Perkins, zis și „Dublu“, a făcut Închisoare pentru acte de sodomie cu cîini și se zvonea că știe o grămadă de tipi din Mafie. De investigat: Lamar Hinton a spus că Spade fumează opiu. Spade a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
să se țină deoparte. Kathy Janeway Îi spunea să meargă mai departe. Conduse spre Sunset Strip, timp În care asambla detaliile Într-o imagine. Mai Întîi El Rancho Klub. Închis. „Spade Cooley și Cowboy Rhythm Band - În fiecare seară.“ Un afiș publicitar lipit pe ușă: Spade, Dublu Perkins și alte trei fețe palide. La baza afișului, o inscripție ștampilată anunța: „Reprezentați de Nat Penzler Associates, La Cienega, 653 North Los Angeles“. Vizavi: Hot Dog Hut. În meniu: cîrnați, varză acră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]