6,798 matches
-
-se de lângă mine e mai rău decât cel produs de sunetul asurzitor al unui ceas deșteptător după o noapte marcată de insomnie. Mă uit fără să pot face ceva. Sunt prea bătrână ca să plonjez către genunchii mamei și să mă agăț strâns de ei și totuși trebuie să-mi adun toate forțele ca să nu fac asta. După care, tocmai când nu era posibil să mă simt mai rău de-atât, iată că exact așa mă simt. Pentru că o aud. Vocea inconfundabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
ridicându-se de la masă. Mă rog, m-am gândit cu amărăciune. Crezi că nu cunosc codul? „Sunt destul de aproape ca să merg pe jos“ înseamnă: Aștept un minut după ce pleci tu, mai merg câteva străzi și mă duc la Marquee ca să agăț niște manechine brazilience. Ce nu mersese bine? Am încercat să nu-mi arăt dezamăgirea, dar mă simțeam destul de pleoștită. De ce-mi îngăduisem să sper? De ce interpretasem atât de pozitiv bujorii ăia, cinele costisitoare, complimentele în exces, favoarea cu Vivian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
a catadicsit să vorbească, aruncându-mi cuvintele de parc-ar fi dezgustat-o la fel de mult pe cât o dezgustam și eu. — Claire, oamenii nu „fac“ yoga, oamenii „practică“ yoga. și nu totul e o competiție, știi? mi-a răspuns ea iritată, agățându-și geanta pe umăr. După care s-a îndreptat către ușă. și cu asta s-a încheiat tentativa mea de a fi drăguță cu Lulu. Salut, iubito! Tocmai am aterizat. Există vreo șansă să ne vedem în apartamentul meu, peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
pot să las totul baltă numai pentru că atunci ți-e ție convenabil. Sună-mă când ajungi la birou. Click. Am aruncat pâinea la loc, în frigider, și mi-am turnat o cantitate generoasă de pinot grigio. Am încercat să mă agăț de fericirea pe care o simțisem cu doar un minut mai devreme- dar groaza indusă de Vivian mi s-a împotrivit și a câștigat. Capitolul zecetc "Capitolul zece" Zgomotul și furiatc "Zgomotul Și furia" — Claire?! Capul mi-a sărit de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
conștiincioasătc "Mireasa conștiincioasă" — Tish-Tish! Ieșind ca o furtună din camera alăturată, Lucille a surprins-o pe biata și uimita mea mamă, care abia intrase, alături de mine, în holul de primire din casa lor din Upper East Side. Lucille s-a agățat de mama într-o îmbrățișare de caracatiță, o îmbrățișare atât de plină de forță, încât am fost nevoită s-o dezlipesc de ea cu de-a sila - și cu ajutorul Carlottei. — Nu-mi vine să cred cât de mult a trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
mort de beat, în jurul mașinii și se luptă cu Judy, deveni conștient de faptul că până și o păpușă gonflabilă avea o voință proprie atunci când ajungea să fie trasă afară dintr-o mașină micuță. Brațele și picioarele lui Judy se agățau de tot felul de lucruri. Dacă Eva se va purta tot așa în noaptea eliminării ei, Henry va trebui să se chinuie ca dracu’ ca s-o scoată din mașină. Va trebui s-o lege și să o înfășoare strâns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
de furnir, astfel încât să acopere iar gaura. în felul acesta scăpa de pericolul de a se alătura păpușii. Apoi se ridică și încercă să se gândească la o metodă prin care s-o scoată afară. O frânghie cu un cârlig agățat la capătul ei? Nu avea nici frânghie și nici cârlig. Poate că ar fi izbutit să găsească o frânghie, dar cârligele erau cu totul altă poveste. Să ia o frânghie, să o lege de ceva, să coboare pe ea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
era nebunie curată. Așa o să sfârșească și el tot în fundul gropii ăleia și dacă era ceva clar în mintea lui, atunci acela era faptul că nu avea de gând să fie descoperit luni pe fundul unui puț de zece metri, agățat de o afurisită de păpușă de plastic cu pizdă și îmbrăcată cu hainele nevesti-sii. Ar fi un dezastru. Wilt vizualiză scena din biroul directorului colegiului și cum încearcă el să explice modul în care ajunsese să... Și, oricum, nici n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
pe care comportamentul lui Henry în cadrul catedrei nu m-ar fi făcut să-l ghicesc vreodată. Singurul lucru pe care-l pot lua în considerare este acela că în momentul faptei era într-o stare de nebunie. Sergentul Yates se agăță de idee. — Prin urmare, în opinia dumneavoastră, socotiți că nu era întreg la minte atunci când și-a ucis soția? — întreg la minte? Nu-mi trece prin cap nimic care să sugereze măcar un strop de minte atunci când îți ucizi nevasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
găsi vinovat fără să avem un cadavru. Oi fi tu deștept, dar nu cunoști legea. — Ei bine, oameni buni, trebuie să recunosc că n-aveți cine știe ce slujbă grea. Vreți să-mi spuneți că puteți să ieșiți pe stradă și să agățați un trecător absolut nevinovat, după care să-l cărați până aici și să-l acuzați de crimă fără să aveți nici un fel de dovezi? — Dovezi? Avem destule dovezi. Avem o baie împroșcată cu sânge și cu ușa dărâmată. Avem o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
la vedere, membrii comitetului CNAA și ai consiliului de conducere din colegiu s-au ridicat de pe scaune și s-au dus să privească. Nu era o imagine edificatoare. Aproape de capătul superior al puțului, piciorul stâng al lui Judy s-a agățat într-o crăpătură, în timp ce brațul ei întins a rămas prins în lut. — Stai așa! scoase Barney un strigăt neclar, dar era prea târziu. Speriat de natura încărcăturii sale sau crezând - în mod eronat - că i se spusese să ridice mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
ea. Punga se dezumflă. Disperat, Gaskell se lăsă pe un scaun. Trebuia să existe vreo metodă simplă de tot prin care să atragă atenția și știa cu certitudine că el, unul, nu avea chef să traverseze înot apele astea întunecate agățându-se de o pungă de gunoi umplută cu aer. Prefiră printre degete literele de la scrabble și se gândi iarăși la zmeie. Sau la baloane. Baloane! — Mai ai prezervativele alea pe care le foloseai? întrebă el brusc. — Iisuse, într-un moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
mod clar nebună de legat. Ca și bărbatul de pe podea. Acesta se rostogolea și-și scutura capul într-o parte și-n alta. Casca de baie îi ieși de pe față, dar părintele St John Froude era prea ocupat să se agațe de marginea vasului de agrement și să sară în barca lui ca să mai observe așa ceva. Se aruncă în ea exact când înfiorătoarea femeie plonjă înspre el, apoi începu să vâslească, îndepărtându-se și uitând complet de misiunea lui inițială. Sally
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
urmei, totuși o față! - și că se apropia de femeie prin spate, mânat de cine știe ce intenție oribilă. în clipa următoare intenția a și fost dusă la capăt. Bărbatul se aruncă asupra femeii, cuțitul căzu pe punte, femeia încercă să se agațe de marginea ambarcațiunii și apoi alunecă drept în apă. Părintele paroh St John Froude nu mai așteptă nici o clipă în plus. Vâsli viguros și se îndepărtă. Indiferent ce orgie îngrozitoare de perversiuni sexuale întrerupsese, nu mai voia nici să audă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
se putea citi titlul CURSURILE DE SEX îI îMPIETRESC PE ELEVI! — Sper că ați remarcat cu toții foarte clar fotografia, continuă directorul cu amărăciune în glas, arătându-le o imagine imensă, luată dintr-un unghi nefericit, care o prezenta pe Judy agățată de macara. în articol se spune că... dar ce mai contează? îl puteți citi și singuri. Mai degrabă aș vrea să aud niște răspunsuri la următoarele întrebări. Cine a autorizat cumpărarea a treizeci de exemplare din volumul Ultima ieșire spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
și găuri deschise, flămânde. Cândva, ajunse în centru, în stația de tramvai de la Rosetti. Tramvaiul tocmai venea, uruind. Treapta era prea înaltă pentru pasul ei mic și fusta prea îngustă. Iritată, dădu un brânci gentuței de piele, se încordă, se agățase, strângea bara, gata, era sus. Tramvaiul aproape gol, doar câțiva pasageri. În față, un tânăr ciufulit, cu obrazul bubos, citea, foarte excitat, dând din picioare, o revistă. Își dusese, sufocată, mâna la gât. Închise ochii, amețită, ca într-un leșin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pândeau și mă alungau spre margine. A fost o imprudență textul pe care l-am difuzat. Risc prea mare. Puteam să dispar, cu totul. Atunci, în momentul dinaintea căderii, mi s-a întins o mână. O gheară, adică. M-am agățat. Buimacă, înrăită, sălbatică... Tovarășul Popescu. Tovarășul Orest Popescu. M-a salvat, apoi mi-a oferit chiar un serviciu, un salariu. Se crispa, în întuneric, mâna luneca, se prindea de colțul mesei, al patului. O primejdie haotică, pe care nu voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Rămâne o fascinație asemenea tip? Credeți, credeți? Dar și o primejdie! Nu nemulțumiții de la colțul străzii sunt periculoși, ci acești mari nemulțumițil. Intratabili! Eroii, buni pentru răsturnări spectaculoase. Dar după aceea? Ar trebui să înțeleagă realitatea, concretul. Adică, relativul. Profeții agățați de ideal devin, devin... știți ce vreau să spun. Unde e diavolul? În călugării ăștia încăpățânați, fixați pe o obsesie? Sau în reversul lor, mulțimea adaptabilă, glumeții nepăsători? — Nu știu. Nu-s teolog, nici psiholog, nici ideolog. Sunt olog, ologul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
senilizat, dar și despre similarități politice cu țara de departe relata imprudentul. Moaca mereu scârbită, scuipând cuvintele de undeva, de sus de tot, unde bieții muritori n-au acces. Mult după campionatul mondial de fotbal din Argentina, nea Gică se agățase de-a binelea de momeală. „Zici că ăștia sunt făcuți din bărbați spanioli și muieri indiene, adică indigene, cum zici mata? Cum dracu’, că arată ca noi. M-am uitat bine la televizor.Au fețele noastre.“ „Păi, rude latine, amantissime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Dominic în stația de la Rond și așteaptă tramvaiul. Tramvaiul nu vine, călătorul așteaptă, așteaptă. Tramvaiul vine: încărcat, nu e loc nici pentru o muscă. Așteptăm altul, așteptăm, până ni se albesc ochii în cap. Tramvaiul vine, călătorul izbutește să se agațe de scara lunecoasă. La prima stație avansează o treaptă, viitorul e aproape, o treaptă, încă o treaptă, iată paradisul, te afli deja în fața ușii, simți umărul și cotul și genunchiul și gâfâiala vecinului, asta da, conectare, cot la cot, umăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Năzuros, cu sictir și strâmbături, o dată, de trei ori, de șaizeci de ori. Nimic, numărul refuza. Miercuri plouă. Creanga arborelui din geam, o baghetă umedă. Mușcăm dintr-un măr. În stânga ținem mărul, cu dreapta rotim discul hazardului. Aruncăm cârligul, poate agățăm realitatea, poate ne agățăm de realitate și devenim reali. Un leșin, realul, atât. Ne agățăm, cu ultimele puteri, beatificăm hazardul, doar doar, poate poate. Nimic, nimic nu durează, nimic. Receptorul lăsat alături, pe masă. Cu dreapta formează numărul, codul surdomut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
strâmbături, o dată, de trei ori, de șaizeci de ori. Nimic, numărul refuza. Miercuri plouă. Creanga arborelui din geam, o baghetă umedă. Mușcăm dintr-un măr. În stânga ținem mărul, cu dreapta rotim discul hazardului. Aruncăm cârligul, poate agățăm realitatea, poate ne agățăm de realitate și devenim reali. Un leșin, realul, atât. Ne agățăm, cu ultimele puteri, beatificăm hazardul, doar doar, poate poate. Nimic, nimic nu durează, nimic. Receptorul lăsat alături, pe masă. Cu dreapta formează numărul, codul surdomut. În stânga, ține mărul. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
refuza. Miercuri plouă. Creanga arborelui din geam, o baghetă umedă. Mușcăm dintr-un măr. În stânga ținem mărul, cu dreapta rotim discul hazardului. Aruncăm cârligul, poate agățăm realitatea, poate ne agățăm de realitate și devenim reali. Un leșin, realul, atât. Ne agățăm, cu ultimele puteri, beatificăm hazardul, doar doar, poate poate. Nimic, nimic nu durează, nimic. Receptorul lăsat alături, pe masă. Cu dreapta formează numărul, codul surdomut. În stânga, ține mărul. A treizeci și noua rotire a discului. Sună, sună soneria purgatoriului, sună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Autobuzul frână, gâfâind, în dreptul unui refugiu cochet, din panouri de sticlă verde. Se vedeau două bănci și mormane de cârpe, hârtie, sârmă. Coborâseră câțiva pasageri, se urcaseră alții, aglomerația aceeași, ca totdeauna. Hârca nu pornea. Brusc, iritarea unui nou pasager, agățat de scară. „Ce faci, blegule, nu vezi că urc?“ Blegul era un bondoc, într-o scurtă de stofă aspră, cenușie, cu o față rotundă și palidă. Deschisese ochii uimiți, nu răspunse. Se dădu la o parte lângă ușă, să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
miercuri de gardă la telefon, vineri pe teren. În sfârșit, se întâmplă ceva, chiar dacă nu se întâmplă nimic. Așteaptă în stația de la Rond tramvaiul 23. Tramvaiul nu vine. Călătorul așteaptă, tramvaiul vine, aglomerat; așteaptă următorul, aglomerat și acesta. Călătorul se agață de bara scării de urcare, simte umărul, transpirația, oboseala semenilor, adevărată conectare. La Mihai Bravul ia alt tramvai, numărul 5. Vagon gol, dom’ Dominic capsează biletul, îl împăturește, cum cere regula, bilet dus-întors. Dar când coboară din tramvai îl aruncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]