KorAP: Find »[drukola/base=alb & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...158 159 160 ...3147 >

78,666 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773

zărind o umbră în cămașă. Avea capul gol și șoșoni în picioare. Căra o căldare de apă. Zgâlțâită în mers, căldarea se vărsase, udând pantalonii omului de la genunchi în jos. Venea spre el, aplecat într-o parte, legănându-și capul alb, înconjurat de un roi de muște, ca un nimb. Păzea, puștiule. Unde naiba te duci? E razie în oraș! Fii atent! Mulțumesc! îi spuse Miluță și-o luă la fugă. Strecurându-se prin locuri dosnice, fugi până în apropierea pieței din fața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
tavan. Ce mare crescuse această sală, ca oamenii să fie atât de mărunți! I se păru c-a trecut o viață de când nu mai intrase aici. Urmări scaunele înșirate pe lângă pereți, măsuțele pătrate, așezate la intervale, cu fețe de mese albe, deasupra, și sticle burduhănoase, cu gâturile înfășurate în ștergare, răsturnate în căldările cu gheață. Senzația aromată, înțepătoare și rece din cerul gurii îl făcu să-și lingă buzele și să-nghită în sec. Mirosea a rouă și rădăcini crude. Mestecă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
toți nasturii, manșetele scrobite, cu butoni de aur, îi scoteau în evidență mâinile prelungi și palide care se-ntindeau să mângâie buclele fetei. Târfa! Fecioara greșită! Spurcăciunea! Tratează prețul vânzării! Își pregătește fuga! Ofițerul făcu un semn. Chelnerul, în vestă albă, lățindu-și crupele grase și frângându-și șalele, umplu paharele cu șampanie. Ei bravo! Omenirea se-neacă, zbătându-se în propriul ei sânge, până-n gât, și ăștia beau șampanie! Hitlerlandul zeităților blonde care se pregăteau să arunce-n aer orașul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
nervii trosnind și-ntinzându-se-n el. Ca și cum ar fi primit un pumn în stomac, sughiță, apoi icni în gol. Nici vorbă, era Tom. Tom în carne și oase. Mai slab, dar Tom. Îmbătrânise și poate din cauza luminii sau a depărtării avea obrazul alb, ca dat cu talc, dar era Tom, îmbrăcat militar. Fuma fuma încă din liceu împrăștiind fumul cu mâna, și, când ofițerii se dădură în lături, să-i facă loc, Tom, parcă știind că-i în sală, strigă tare numele iubitei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
ca nora să i se uite în ochi, cu ochii ei învăpăiați și sălbateci, de mânz care nu suferă zăbala, ca ea, bătrâna, cu toate drepturile de stăpână, să plece fruntea și să-i îngăduie orice fără să crâcnească. Piciorul alb, gol, rotunjit în pulpă voinică de femeie frumoasă, se întinse prin somn. Cerboaica șopti ceva fără să se deștepte și răsucindu-se se-ntoarse pe spate, lăsând-o să vadă ochiul dracului cu care era însemnată: alunița care-i râdea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
în sectorul Citta di Castello. Inamicul a reușit unele neînsemnate câștiguri de teren..." Bătrâna lepădă cârpa și fărașul într-un ungher și, luând-o din fundul hardughiei, ocolind scaunele și mesele răzlețe, pierdute în întinderea aceea de dușumele și pereți albi de scândură văruită, începu să măture. Apoi așeză mătura de-a curmezișul, cu coada pe-o masă, și, târșâindu-și târlicii, se apropie și se opri în spatele Invalidului. Ce-i? S-o isprăvit făina de păpșoi. Cată în ladă. Mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-le gâtul după o picătură. Se buluciră, cu plutonierul înainte, țanțoș, gras și gâlcos, gâfâind ca o locomotivă, și bătrâna se rezemă de-o masă, cu cârpa de bradolină în mână, și se uită cum le rămân urmele mari și albe pe podele. 'mneața la toată lumea! Ne dai și nouă oareșce? Să vă dau, de ce nu? se-nvoi Invalidul, lăsând ziarul deoparte. Scoate ce ai mai fin, c-ai mierlit-o! amenință plutonierul, lăsându-se că cadă c-un geamăt de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
gata să-mpungă! Prinde-o, mă! I se păru că întreaga încăpere zvâcnește o dată cu palma trăsnită pe obrazul acela fierbinte, întunecat și aspru ca o perie. Se uită la toți fără să-i vadă, cu chipul neclintit, cu ochii limpezi, albă de furie și indignare. Brusc, parcă s-ar fi dezlănțuit în ea un vârtej care-o luă pe sus, începu să danseze. Dansa strecurându-se printre mese și privea prin culoarul ce se deschidea în fața sa cum bătrâna sta în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
Prefectură, în centru, spuse Cerboaica. În sfârșit, ajunseră. Tânăra femeie explică portarului cine este. Portarul un bătrânel impozant în uniforma lui veche, dar atât de curată încât părea nouă, cu dungă la pantaloni și caschetă pe cap îi arătă scările albe de marmură fără a o vorbă, parcă ar fi fost mut. Urcă și, sus, un domn gras, c-un teanc de dosare în brațe, la întrebarea ei unde-l poate găsi pe domnul prefect, o informă că s-a deschis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
dădu seama, simți cu putere că Tudor era acolo. Inima prinse să-i bată cu putere. De ce? Pe urmă îl recunoscu. Era chiar în mijlocul grupului, magnetul care polariza toată atenția. Elegant și înalt, cum îl știa, subțirel, cu-o față albă, umbrită de-o mustăcioară scurtă, neagră, nu putea fi decât el. Își lăsase o bărbuță stilizată, de Crist pe Golgota. Se mișca tot timpul, săltându-se pe vârfuri și răsucindu-se, parcă-l strângeau pantofii sau căuta ceva pe deasupra mulțimii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
n-o să-ți fac nici o vină din asta, dar să știi că te voi aștepta mereu... Vorbe mari într-un moment nepotrivit... Adevărat! Adevărat! Burtosul se-ntoarse, urmat de bătrână. S-a făcut, domnule prefect. Purta pantofi negri cu ghetre albe și, la fel cum venise, vioi și agitat, împingându-și burta înainte, se rostogoli țopăind spre soborul alb al doamnelor și domnișoarelor de la Crucea Roșie, care-l primiră cu țipete și triluri vesele. Să v-ajute Dumnezeu, maică! mulțumi bătrâna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
într-un moment nepotrivit... Adevărat! Adevărat! Burtosul se-ntoarse, urmat de bătrână. S-a făcut, domnule prefect. Purta pantofi negri cu ghetre albe și, la fel cum venise, vioi și agitat, împingându-și burta înainte, se rostogoli țopăind spre soborul alb al doamnelor și domnișoarelor de la Crucea Roșie, care-l primiră cu țipete și triluri vesele. Să v-ajute Dumnezeu, maică! mulțumi bătrâna și se aplecă întunecată și mândră în fața prefectului. Își potrivi părul cărunt sub broboada neagră care-i alunecase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
se repezi pășind hotărâtă după soacră-sa. CAPITOLUL 8 Șoseaua și orașul rămaseră în urmă, departe, la capătul lumii, înecate în apa ruginiu spălăcită a grânelor răscoapte, scuturate și-nnegrite de arșiță, topite în verdele aburit al păpușoaielor pletoase. Numai vârtecușurile albe de colb ce se ridicau dintr-acolo anunțau prezența lor neliniștitoare. Mamă! Ce-i? Nimic. Lasă! Soarele ardea, aprinzând aerul, frigându-le mâinile și spatele. Când ajunseră, fețele le erau negre de sudoare și colb. Rochia ei de mătase, udă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
simțită, venită de la plamele ei părea să-i facă bine. Aș prefera să fac închisoare la Văcărești sau la Galata și să nu mai fiu aici. Avea fața scofâlcită, neagră de fum ca și mâinile și ochii sticloși și holbați, albi ca la morți, trași în fundul capului. Pe tâmplele scobite și-n pomeții obrajilor îi rămăseseră dungile cenușii de sudoare, cum se amestecaseră cu colbul și se uscaseră. Sufla greu, dar nu mai horcăia. Pieptul, uscat, cu coastele ieșite se cutremura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
ascuțit, de spaimă și rușine. Ah! Te-n mă-ta, putoare! mugi bărbatul apăsat, și, lăsându-l fără echilibru pe el, pe Miluță, strâns între perete și ușă, se retrase de-a-ndaratelea, bocănind greoi. Totul se prăbuși, cu ecou, în liniștea albă din jur. Închide ușa! Ușa! strigă Irina. Vocea îl lovi cu violență, dureros, crispându-i întregul corp. În mod inexplicabil, izbucni în râs. Râse cu ochii închiși, scuturându-și umerii pân-o simți pe ea udă și goală lângă el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
vrăjită. Nopți care-o înfiorau până-n cel mai tainic loc al trupului ei făcut să zburde și să se zbenguie ca vântul ce i se ghemuia roșcat la picioare lingându-i genunchii și-ncălzindu-i coapsele pline. Nopți cu stele albe înflorite-n crengile de măr, boltite deasupra capului, scuturându-și pulberea de argint curat și de pirită drept în sângele ei ostenit de așteptare. Cerurile, încărcate de nori ca niște mări de cețuri, cădeau fără contenire în ea, cum cad

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
avut un vis, dar nu l-am spus la nimeni. Am visat trei curve de muieri, să mă ierți că vorbesc așa, dar așa am spus la toată lumea, cine a stat să m-asculte. Trei curve de muieri voinice, două-mbrăcate-n alb și-a treia-n negru, și toate s-au repezit să mă bată, și m-am zbătut să scap, și de cele două-mbrăcate-n alb am scăpat, dar cea mai mică dintre ele, îmbrăcată-n negru, m-a pus la pământ

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
am spus la toată lumea, cine a stat să m-asculte. Trei curve de muieri voinice, două-mbrăcate-n alb și-a treia-n negru, și toate s-au repezit să mă bată, și m-am zbătut să scap, și de cele două-mbrăcate-n alb am scăpat, dar cea mai mică dintre ele, îmbrăcată-n negru, m-a pus la pământ și m-a bătut. M-a bătut de m-am sculat toată neagră pe față. N-am spus la nimeni și n-a văzut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
cu un urs de Dorna, voinic și plin de cutezanță, se făcuse acum sau așa i se păruse lui străveziu, ca o umbră. Doctorul se apropie de masă. Ești gata, îl întrebă, și Miluță îl auzi îmbrăcându-se cu halatul alb, încet, bătrânește, mort de oboseală. Sora, încă mai obosită decât el, pregătea alături, la o altă măsuță, instrumentele: seringi, tuburi de sticlă în mațe subțiri de cauciuc... Să se sprijine în gândul lui de ceva, își aminti... Anul trecut, pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
salvatorul". Dintr-atâta răsfăț risca să i se schimbe caracterul, să devină obraznic, fiind logodnicul acelui "îngeraș", ce promitea a deveni o dulceață de femeie. Apărea pe nesimțite lângă patul lui mângâindu-l cu privirile, strângându-și cu cochetărie halatul alb care-o prindea atât de bine, rotunjindu-i frumoasele coapse încă băiețești sau mângâindu-și neștiutoare sânii sub privirile lui înfiorate. Miluță. Da, îngerașule. Spune. Tu știi? Am aflat de la cumnata ta. Ce-ai aflat de la cumnata mea? Că fratele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
căldura zilei, se opriră stingheriți, amuțiră și, printr-o stânjeneală ciudată care-i cuprinse, nu îndrăzniră nici măcar să se privească. Cei care ieșiseră la geamuri și-i urmăreau ca pe miri, niște miri ai suferinței și speranței germinate în decorul alb și auster al suferinței și luptei cu moartea, îi crezură certați. Aveau aerul îmbufnat și ușor înstrăinat al îndrăgostiților aflați la prima ceartă. Ea pășea sfios, scuturându-și pletele-n soare, flacără arămie, suavă, jucând fragil pe umerii mici, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
face-o nuntă? Da, da, oftă el, Știam eu că n-ai fantezie! N-ai fantezie! Ho, prostule, se alintă ea. Ba tocmai că am, tocmai că am. Vreau rochie cu trenă ca pe vremea bunicii, o caleașcă cu cai albi și să trecem dansând pe-un covor de petale roșii de mac. Așa începu și rămase pentru ei întipărită în minte noaptea aceea care se anunța ca oricare alta, dar avea să fie numită mai târziu noaptea unei cotituri istorice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
a dreptul în somn. El întâi, cu brațul sub capul ei, răsuflând tot mai liniștit și mai prelung, scufundându-se în moartea aceea aparentă care-l despărțea de ea, apoi ea însăși risipindu-se moale, sfârșită, adormind și visând cai albi alergând pe-o câmpie înzăpezită, cu coamele-n vânt. Cai albi, zăpadă. Un vârtej în care se contopise deplin când auzi prin somn pași alergând sub geam și strigăte. El își trase brațul, șoptindu-i ceva. Dormi înainte, parcă se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
răsuflând tot mai liniștit și mai prelung, scufundându-se în moartea aceea aparentă care-l despărțea de ea, apoi ea însăși risipindu-se moale, sfârșită, adormind și visând cai albi alergând pe-o câmpie înzăpezită, cu coamele-n vânt. Cai albi, zăpadă. Un vârtej în care se contopise deplin când auzi prin somn pași alergând sub geam și strigăte. El își trase brațul, șoptindu-i ceva. Dormi înainte, parcă se grăbi prin somn să doarmă mai repede dacă așa ceva era cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
strigă oamenii aceștia? Ce s-a întâmplat? Răsuflă greu în întuneric. Se ghemui la pieptul ei, apoi sări, înainte ca ea să-l rețină sau să-l cheme, să-l înlănțuie cu brațele și să-l soarbă în vârtejul ei alb de liniște și flacără. Sări din pat înainte ca ea să se dezmeticească și poate chiar să se smulgă din somn și-ncepu să se-mbrace. Se-mbrăca, îl auzea bâjbâind după lucruri prin cameră, și vocea lui tot mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]