5,016 matches
-
cea a întregii Europe, și cea a umanității întregi. Și peste anxietatea sfârșitului posibil al romanului meu, peste și dedesubtul ei, continuă să mă muncească anxietatea posibilului sfârșit al romanului umanității. În care se include, ca episod, ceea ce se numește amurgul Occidentului și finalul civilizației noastre. Să mai evoc o dată finalul odei lui Carducci „Pe Monte Mario“? Descriindu-ne cum „până când, pripășită la ecuator, la chemările căldurii fugare, vlăguita descendență nu va mai avea decât o singură femeie, un singur bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
a mașinii lui Harry ca să nu cad. Știi de ce nu avem bani pentru mâncare, Putti? Pentru că se fac scrum. Scrumul de la țigările tale împuțite. Durerea dispăru la fel de repede pe cât apăruse, dar știam că nu mi se păruse. Stăteam asudând în amurgul care punea stăpânire pe cer, paralizat de frică. Doctorul Gabor și ceilalți doctori se înșelau. Durerea fusese mult prea ascuțită pentru a fi de natură psihosomatică. Trebuie să fie simptomul unei boli fatale. Am întârziat zece minute la întâlnirea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
jumătate furios, cuprins de teroare din pricina puterii mele, și care, pentru un moment, copleșește cealaltă teroare, cea în care trăim cu toții. Tata strigă la mine să îi dau cartea, nu cartea asupra căreia sunt aplecat în mașina invadată de lumina amurgului, ci alta, pentru că sunt prea mic ca să aflu despre astfel de lucruri - deși nu sunt prea mic ca să merg cu el și cu domnul Frank în birouri, strângând în mână un ciocan în caz că ne întâlnim cu hoții -, și el înșfacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
Totul era pus la punct cu dibăcie și împodobit de mâini profesioniste, dar nimic nu era adevărat. Nimic nu era la fel de rău ca în mintea mea. Am ieșit din casă și am stat câteva momente cu spatele la ea, regăsindu-mă. Un amurg gri ca cenușa cădea peste oraș. Uitasem cât de repede vine întunericul peste Amsterdam, iarna. Un vânt rece trecea peste canalul negru și lucios. Ultimii turiști se perindară pe lângă mine, măștile lor solemne dispărând în aerul proaspăt, vocile lor ridicându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
zice nici de trandafiri. Sunt peste bugetul nostru. Deși lucrurile se vor îndrepta când se va pune iar pe picioare, să scapi din ghearele naziștilor nu a fost ieftin. Dar cine are nevoie de trandafiri cu crinii care sclipesc în amurg și cu lalelele care ard ca flăcările? Când am început din nou să mergem, bărbia lui era mai ridicată și spatele îi era mai drept. Își ridică mâna și își aranjează pălăria într-un unghi șmecheresc. Este din nou un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
autobuz spre Kiriat Yovel. Nu uită să-i ureze șoferului o sâmbătă plăcută. La patru fără un sfert, aproape de intrarea sâmbetei, coborî la stația de pe strada vecină cu a sa. Nu uită să-i spună șoferului „mulțumesc și la revedere“. Amurgul Începuse să poleiască norii ușori de deasupra dealurilor Betleemului. Și Fima dintr-odată Își dădu seama foarte limpede, cu o vagă durere, că și ziua aceasta se dusese pentru totdeauna. Pe strada sa nu se zărea nici țipenie de om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
ea un plic maro. Ieși fără o vorbă pe terasă, ca să fie singur, chiar În locul În care stătuseră părinții săi În acea vineri seară, acum o mie de ani, când i se păruseră doi naufragiați pe o insulă pustie. Lumina amurgului se stinsese de mult. Pe bulevard domnea o liniște absolută. Felinarele aruncau sclipiri galbene, ce cădeau peste norii mici și nestatornici de ceață. Casele de piatră se ridicau tăcute, cu toate obloanele Închise. Nici un sunet nu răzbătea din ele. De parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
din barcă am pășit pe curbura vaselor ca pe o plajă, mă mișcam pe suprafețele lor pictate care se întorceau înapoi în ele ca o bandă care înconjoară ceva. Zeii, animalele și plantele, titanii și oamenii erau contururi pe un amurg roșiatic, o lumină pâlpâind parcă din lămpi cu gaz afumate, ce lăsa impresia că vine din cel mai adânc cotlon al vaselor acelora, ca și când ar fi fost umplute cu lumină și dogoare. Trupurile eroilor, acoperite cu platoșe formate din zale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
devenise acum un lux pe care familia și-l permitea când se mai calmau lucrurile în branșa construcțiilor; treceam prin ea în pantaloni de piele și ghete îmblănite, simțind încă pe față o arsură ușoară de soare și vânt. În amurgul timpuriu, lumina din galantarele magazinelor de sport, ale cofetăriilor, ale buticurilor cu bijuterii sau suvenire cădea pe carosabil, unde tălpile săniilor cu cai trasau dâre paralele. Și ferestrele de la Grand Hotel se umpleau de o lumină albastră, care îți permitea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
expună vestigiile, mai ales că el avea o întreagă pivniță la dispoziție, de aceea se interesă la Muzeul de Științe Naturale de vitrine vechi și dulapuri cu geam. Ne-au dat voie să scotocim și am găsit acolo, la ora amurgului, un talmeș-balmeș de animale împăiate, măști din Africa și Asia de Sud-Est, lănci și scuturi. Se afla acolo și un sarcofag în roșu și negru, acoperit de un praf scămoșat. Obrazul sprijinit de brațele încrucișate era tânăr, armonios și exprima o liniște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
rămase în urmă. La o cotitură a potecii l-am zărit în fața unei căsuțe de lemn, înfipte chiar pe muchia prăpastiei. O fată cu părul de aur ieșise să-l întâmpine și acum râdeau împreună, scăldați în argintul și purpura amurgului, cu ochii plecați înspre râpă. Pe Hilda, amanta oficială a pictorului, o cunoșteam pe atunci numai din vedere. Tânără, înaltă și mlădioasă ca pantera, avea chipul pictat de el în fiecare dimineață și corijat cu farduri mereu, peste zi. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
smângălitul paginii, ce nu prea interesează, fiindcă meșterești în ea, o vadră de sânge și o prea frumoasă provizie de stele. Pornirăm înspre gară, fiecare cu bagajul său. Valiza îmi părea de astă dată ușoară ca fulgul. Afară din oraș, amurgul stacojiu aruncase o pată galbenă și mare în direcția forturilor, pe o geană de cer siniliu, căzută deasupra pădurii. Stâlpul barierei cobora lent, închizându-ne singurul drum peste podul de piatră, aruncat de-a curmezișul unui gât cu ape negre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
romane și povestiri, cu amintirile din copilărie și tinerețe, și cu alte opere relativ minore. Cu toate acestea, se considera privilegiată pentru a fi Împărtășit atât de intim existența creatoare a unui autor atât de distins, chiar și În anii amurgului lui. — Cred, domnișoară Bosanquet, că ar trebui să o informezi pe doamna Wharton de... ăă... nefericita mea stare, murmură Henry În ziua care urmează celui de al doilea accident cerebral. Theodora nu-i spune că a făcut-o deja. Boala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
În Bayswater. Sosise devreme și masa fusese puțin amânată din pricina unei mici crize la bucătărie, de aceea propusese să iasă puțin la aer, dat fiind că era atât de plăcut. Străzile erau liniștite, cu puține trăsuri sau mașini. Era ora amurgului, când Londra arăta cel mai bine. Lămpile cu gaz tocmai se aprindeau, aruncând umbrele platanilor desfrunziți pe pavaj și, din loc În loc, prin grădini, câte un cireș prematur Înflorit Împrăștia o pată rozalie pe pereții de cărămidă. — Șaptezeci de lire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
mine ar fi un privilegiu, spuse ea. După prânz făcură o plimbare pe domeniul Pittville, până la uriașul pavilion În stil neoclasic din capătul parcului, sorbind puțin din apa ușor sărată care curgea sub cupola cu ecou. Apoi, când se lăsă amurgul, se Întoarseră În salonul intim, traseră draperiile, se așezară În fotolii de o parte și de alta a căminului și Henry citi Întreaga piesă, Doamna Vibert. Intriga era vag inspirată dintr-o poveste a unui relativ obscur scriitor francez, Henri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
alee sau podeț. Și atunci, de ce să nu le scufunde În laguna pe care o iubise atât, despre care scrisese atât de elocvent În ultimele pagini ale jurnalului? Căzură deci de acord și, Într-o seară (posomorâtă și cețoasă, nu amurgul splendid, auriu, ca dintr-un tablou de Turner, la care sperase), Henry luă o gondolă plină cu vârf de haine până În mijlocul lagunei și, sub privirile nedumerite și oarecum scandalizate ale lui Tito, credinciosul gondolier al lui Fenimore, Începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
În jurnale și biografii, citite la mult timp după eveniment. Era conștient că, În timp ce el traversa și retraversa spațiul dintre De Vere Gardens și Piccadilly În ziua aceea nesfârșită de sâmbătă, În timp ce ședea la masa de lucru În birou și amurgul se făcea tot mai gros dincolo de ferestre, scriind, una după alta, scrisori de care nu era nevoie, În timp ce stătea În sala teatrului din Haymarket și hohotele de râs ale publicului i se spărgeau În valuri pe deasupra capului neatent - În vreme ce povestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
fac instantaneul faptelor. Pe 24 am ajuns la estancia. Mare cordialitate și prietenie. Doamna Mariana - costum de călărie Redfern, ponchillo Patou, ghete Hermés, machiaj plein-air Elizabeth Arden - ne-a primit cu simplitatea-i dintotdeauna. Perechea Anglada - Montenegro a conversat despre amurg până În toiul nopții. Carlos Anglada l-a considerat inferior farurilor automobilului, care devorează unul după altul segmente de macadam; Montenegro l-a găsit inferior sonetelor mantovanului. În fine, cei doi beligeranți și-au Înecat spiritul polemic Într-un vermouth cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
știți, În vaporosul patio vecin cu bucătăria. Am auzit un strigăt, dar nu din odaia ocupată de Miss Bilham; mi s-a părut că recunosc vocea nepereche a doamnei Mariana. Străbătând coridoarele și scările, am ajuns pe terasă. Acolo, În amurg, cu sobrietatea naturală a marii actrițe ce zace În ea, doamna Mariana arăta spre tablou teribil, pe care, din nefericire pentru mine, nu-l voi uita. Jos, ca și În ziua dinainte, defilaseră taurii; sus, ca și În ziua dinainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
pune mâna pe talisman și l-ar păstra vreme de douăzeci de ani departe de murii templului ar putea Împărăți În taină peste lumea Întreagă. În zadar vom face Însă asemenea presupuneri: de la primii zori ai timpurilor până la ultimul lor amurg, juvaerul rămâne va neclintit În sanctuar, deși În prezentul trecător un fur Îl tăinuiește de optsprezece leaturi. Înainte-stătătorul preoților l-a Însărcinat pe magul Tai An să dea de urma juvaerului. Se știe că el a așteptat o conjuncție favorabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
-i mai calc vreodată pragul casei. Povestea vorbei: cerșetorul izgonit din cotețul câinelui Își face cuib În castelele memoriei; pentru a-mi alina singurătatea, am făcut un pelerinaj la ruinele din strada Deán Funes. Dincolo de salcie, soarele cobora pe cerul amurgului, la fel ca În silitoarea mea copilărie; Fang She m-a primit resemnat și mi-a oferit o cană cu ceai chior, fisticuri, nuci și oțet. Omniprezenta și consistenta imagine a damei nu a putut ascunde privirilor mele un cufăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
În felul ăsta se mișcă, preciza Beth. Contracțiile musculare Împing apa. — Precum calmarul, spuse Ted. — Nu tot atât de evoluat, dar, per ansamblu, da. — Sunt lipicioase, spuse Edmunds. Se lipesc de costum. — Rozul ăsta e fantastic, spuse Ted. E ca zăpada În amurg. — Foarte poetic. — Așa mă gândeam și eu. Cu siguranță. — Se lipesc și de vizor, spuse Edmunds. Trebuie să le dezlipesc. Lasă niște dâre murdare... Se Întrerupse brusc, dar respirația i se mai auzea Încă. — Poți s-o vezi? Întrebă Ted
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
copia mea tînără. V. tînăr mă privește disperat și totuși rîde. Se bucură văzîndu-mă cum plonjez în apele albastre sperînd să descopăr în mijlocul adîncimii un templu de aur plin de dănțuitoare măslinii, să văd în jurul lui înotînd peștii în unda amurgului. Poate că acolo se ascunde vreun mandarin verde ca inima smaraldului care vrăjește clipele schimbîndu-le în perle și le împrăștie apoi în vîltoatea nisipului, închise în sipete de sidef. Îl privesc din nou pe V. tînăr. Spaima de libertate duce
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
stele, ce tac prin ceața pustiită de idoli. Și pe colinele dragostei, un copac aruncat de paști trecătorilor, peste buzele însetate ale acestei nopți; rămân lîngă goliciunea tăcerii, să accept nebunia unei amare cafele ce încearcă, să prindă-ntr-un amurg flăcări de zile, dormind pe pustiuri ce-ți destramă nemurirea.... Și-n repetate întâmplări, congelarea țipătului, peste ochii somnambulului de sicrie, mai așteptasem o zăpadă de îngeri să-ți așeze diamantele deshidrataților, întunecați de nebunia înecată-n niciunde... Și-n
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
arde, mă vinde. Dar COPACII cu florile lor de zăpadă, mă ia în brațe, mă strivește prin zile, mă face să înțeleg că nu am obosit și apoi mă poartă prin formele lor de trupuri, congelate să pot uita de AMURGUL DIN MINE, prefăcut în scrum să pot uita că de mult nu mai sunt fată că de mult nu mai sunt fum în vertebrele gerului și de fapt sunt doar SPIRIT INVENTAT, de un timp inventat, într-o frumoasă poveste
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]