4,476 matches
-
asediat Gramvousa și insurgenții au trebuit să supraviețuiască în următorii doi ani bazându-se doar pe acțiunile pieraterești. Gramvousa a devenit un centru al pirateriei, care a afectat grav transporturile navale turco-egiptene și europene. În timpul celor peste doi ani de asediu, populația din Gramvousa s-au organizat de asemenea natură încât au devenit autonomi, au construit o școlaă și au construit o biserică dedicată Maicii Domnului "Panagia i Kleftrina" („Maica Domnului Pirat”). În ianuarie 1828, epiriotul Hatzimichalis Dalianis și cei 700
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
de comodorul Gawen Hamilton din Royal Navy, care și-a plasat vasele într-o formație care dădea impresia atacatorilor că sunt gata să acorde sprijin de artilerie grecilor din oraș. În acest timp, turcii au asediat orașul Missolonghi din Grecia centrală. Asediul a început pe 15 aprilie 1825, în aceeași zi în care Navarino a fost cucerit de egiptenii lui Ibrahim. La începutul toamnei, vasele elene de sub comanda lui Andreas Miaoulis a forțat flota turcă din Golful Corint să se retragă, folosind
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
cucerit de egiptenii lui Ibrahim. La începutul toamnei, vasele elene de sub comanda lui Andreas Miaoulis a forțat flota turcă din Golful Corint să se retragă, folosind cu succes tactica vaselor incendiare. Egiptenii s-au alăturat turcilor în ianuarie pentru întărirea asediului de la Missolonghi, dar elenii au reușit să reziste atacului comun. În primăvara anului 1826, Ibrahim a reușit după lupte sângeroase să cucerească mlaștinile din jurul orașului, izolându-l astfel de mare și tăindu-i aprovizionarea. Egiptenii și turcii le-au cerut
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
și 600 de marinari. Succesorii săi nu au reușit să înfrunte marina japoneză și rușii au fost efectiv prinși în baza lor de la Port Arthur. Până în mai, japonezii au debarcat forțele pe Peninsula Liaodong și în luna august au început asediul bazei navale. La 9 august, țarul Nicolae al II-lea îi ordonă amiralului Wilgelm Vitgeft comandantul Primei Escadrile Navale din Pacific să disloce flota sa la Vladivostok , să ia legătura cu escadrila staționată acolo, iar apoi să atace decisiv Marina
Bătălia din Strâmtoarea Tsushima () [Corola-website/Science/326196_a_327525]
-
fost oprite. În 1788 Karl August a intrat în armata prusacă cu rangul de general maior și a primit comanda unui regiment. În această calitate a fost prezent, împreună cu Goethe, în Bătălia de la Valmy din 1792 și în 1794 în Asediul de la Mainz și în Bătăliile de la Pirmasenz (14 septembrie) și Kaiserslautern (28-30 noiembrie). După aceasta, nemulțumit de atitudinea puterilor, el a demisionat dar revenit odată cu ascensiunea prietenului său, regele Frederic Wilhelm al III-lea la tron prusac. A urmat campania
Karl August, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach () [Corola-website/Science/326227_a_327556]
-
mai avut loc doar mici lupte de hărțuire, iar rușii au păstrat controlul asupra orașelor Eleșkirt, Ağrı și Doğubeyazıt. Turcii nu mai dispuneau de suficiente resurse umane în regiune pentru ca să poată apăra tot estul Anatoliei. Pe 20 aprilie a început Asediul Vanului. Cei 1.500 de militarii armeni, dotați cu 500 de puști, 1.000 de pistoale și câteva arme vechi, luptau să apere 30.000 de localnici și 15.000 de refugiați. Luptele au durat mai mult de trei săptămâni
Campania din Caucaz (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/326274_a_327603]
-
s-au alăturat rebelilor, deși sute de persoane au aderat la cauza revoluționară. În 1775, armata revoluționară americană a invadat Canada, în încercarea de a cuceri Quebec-ul britanic. Tentativa a fost oprită de Bătălia de la Quebec. Înfrângerea armatei britanice în timpul asediului din Yorktown, în octombrie 1781, a semnalat sfârșitul luptei Marii Britanii de a suprima lupta pentru independență a coloniilor. Atunci când britanicii au evacuat New York-ul în 1783, au luat mulți refugiați loialiști din Nova Scotia. Aceștia au ajuns pe malul râului
Istoria Canadei () [Corola-website/Science/326310_a_327639]
-
Potrivit cu cronică lui Simon Kézai, Finta a fost acuzat de lesmaiestate (laesio maestatis). El a încercat în vara 1281 să răscoale împotriva regelui ținuturile Abauj și Gömör , dar în cele din urmă, după o aprigă rezistență. a fost înfrânt în asediul castelului sau de la Szalánc, După diferite surse a murit în 1284 sau 1287. Finta Aba a fost căsătorit și a avut o fiică, Klára, care s-a măritat cu nobilul Gyula Siklos.
Finta Aba () [Corola-website/Science/326373_a_327702]
-
de Prințul Rupert al Rinului și de marchizul de Newcastle. Pe parcursul verii lui 1644, covenantiștii și parlamentariștii asediaseră Yorkul, care era apărat de marchizul de Newcastle. Prințul Rupert strânsese o armată cu care a traversat nord-vestul Angliei pentru a rupe asediul, adunând pe drum recruți proaspeți. Joncțiunea acestor forțe a făcut ca această bătălie să fie cea mai mare din Războiul Civil Englez. La 1 iulie, Rupert a efectuat manevre pentru a îndepărta asediul parlamentarist-scoțian al orașului. A doua zi, a
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
a traversat nord-vestul Angliei pentru a rupe asediul, adunând pe drum recruți proaspeți. Joncțiunea acestor forțe a făcut ca această bătălie să fie cea mai mare din Războiul Civil Englez. La 1 iulie, Rupert a efectuat manevre pentru a îndepărta asediul parlamentarist-scoțian al orașului. A doua zi, a căutat să se lupte cu ei deși era în inferioritate numerică. A fost convins să renunțe la un atac imediat și pe parcursul zilei ambele părți și-au adunat forțele la Marston Moor, o
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
controlat de Parlament. Newcastle a trimis o parte din armata sa către sud în Lincolnshire, ca parte a unei înaintări pe trei linii către Londra, dar a fost obligat să își folosească mare parte din forțe pentru a asedia Hullul. Asediul a eșuat, întrucât corăbiile parlamentariste puteau aproviziona și fortifica portul, iar garnizoana inundase zone extinse din jurul orașului, unde detașamentele regaliste trimise în Lincolnshire au fost învinse în bătălia de la Winceby. Spre sfârșitul lui 1643, Războiul Civil Englez s-a întețit
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
a lăsat un detașament să mascheze garnizoana regalistă din Newcastle upon Tyne, și a urmat armata lui Newcastle cu grosul trupelor. La 22 aprilie, Leven și Fairfacșii au făcut joncțiunea la Wetherby, la circa vest de York. Împreună, au început asediul Yorkului. La început, asediul a fost o blocadă rarefiată, scoțienii și parlamentariștii concentrându-se mai mult pe capturarea unor mici garnizoane regaliste care le amenințau comunicațiile cu Hullul. La 3 iunie, ele au fost întărite de armata parlamentaristă a Asociației
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
să mascheze garnizoana regalistă din Newcastle upon Tyne, și a urmat armata lui Newcastle cu grosul trupelor. La 22 aprilie, Leven și Fairfacșii au făcut joncțiunea la Wetherby, la circa vest de York. Împreună, au început asediul Yorkului. La început, asediul a fost o blocadă rarefiată, scoțienii și parlamentariștii concentrându-se mai mult pe capturarea unor mici garnizoane regaliste care le amenințau comunicațiile cu Hullul. La 3 iunie, ele au fost întărite de armata parlamentaristă a Asociației Estice, în frunte cu
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
mult pe capturarea unor mici garnizoane regaliste care le amenințau comunicațiile cu Hullul. La 3 iunie, ele au fost întărite de armata parlamentaristă a Asociației Estice, în frunte cu earlul de Manchester. Yorkul era acum complet încercuit și operațiunile de asediu au demarat. Leven a fost acceptat drept comandant suprem al celor trei armate aliate de la York (denumite de Parlament „Armata Ambelor Regate”). Politica lor era de a le da scoțienilor prim-planul în nord, iar scoțienii erau cel mai mare
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
Armata Ambelor Regate”). Politica lor era de a le da scoțienilor prim-planul în nord, iar scoțienii erau cel mai mare contingent din armată, în schimb Leven era și el un respectat veteran al Războiului de Treizeci de Ani. Vestea asediului a ajuns în scurt timp la Oxford, unde regele Carol își instalase capitala. Din 24 aprilie până în 5 mai, el a ținut un consiliu de război la care a participat nepotul său, renumitul comandant de armate, Prințul Rupert. S-a
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
aprilie până în 5 mai, el a ținut un consiliu de război la care a participat nepotul său, renumitul comandant de armate, Prințul Rupert. S-a stabilit ca în vreme ce Carol urma să încerce să câștige timp la Oxford, Rupert va rupe asediul Yorkului. Rupert a pornit din Shrewsbury la 16 mai cu o mică forță. Primele sale mișcări aveau scopul de a obține întăriri pe drum pentru a-și spori armata și de a asigura Lancashire-ul pentru soldații care soseau din Irlanda
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
la Stockport, el a asaltat Boltonul, ucigând 1.600 de cetățeni și apărători parlamentariști. Odihnindu-se în apropiere la Bury, Rupert s-a întâlnit cu cavaleria marchizului de Newcastle condusă de Lord George Goring, care plecase din York la începutul asediului, cu un mic contingent de la Derbyshire, și cu mai multe regimente proaspăt recrutate din Lancashire de earlul de Derby. După ce a ocolit fortăreața parlamentaristă Manchester, Prințul Rupert a abordat la 6 iunie Liverpoolul și a preluat controlul orașului după un
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
cu un mic contingent de la Derbyshire, și cu mai multe regimente proaspăt recrutate din Lancashire de earlul de Derby. După ce a ocolit fortăreața parlamentaristă Manchester, Prințul Rupert a abordat la 6 iunie Liverpoolul și a preluat controlul orașului după un asediu de cinci zile. Rupert ezita acum, nesigur dacă să acționeze pentru despresurarea Yorkului sau să rămână și să consolideze controlul regalist asupra Lancashire-ului, recrutând și întăriri între timp. El nu avea încredere în membrii consiliului de război al lui Carol
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
earlului de Denbigh ar putea înlătura amenințarea, dar au aflat în scurt timp că forțele lor nu pot interveni la timp. Armatele aliate din jurul Yorkului erau despărțite între ele de râuri, iar dacă Rupert le-ar fi atacat liniile de asediu, ar fi putut distruge armatele una câte una, fără ca celelalte să poată interveni. De aceea, asediul a fost abandonat în noaptea de 30 iunie, iar parlamentariștii și-au concentrat forțele lângă satul Hessay înainte de a ocupa poziții pe Marston Moor
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
nu pot interveni la timp. Armatele aliate din jurul Yorkului erau despărțite între ele de râuri, iar dacă Rupert le-ar fi atacat liniile de asediu, ar fi putut distruge armatele una câte una, fără ca celelalte să poată interveni. De aceea, asediul a fost abandonat în noaptea de 30 iunie, iar parlamentariștii și-au concentrat forțele lângă satul Hessay înainte de a ocupa poziții pe Marston Moor, unde au blocat marșul direct al lui Rupert către York (de-a lungul vechiului drum roman
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
numerică a regaliștilor luând inamicul pe nepregătitte, și înainte ca întăririle parlamentariștilor să le crească superioritatea. Soldații lui Newcastle din York însă refuzaseră să lupte dacă nu li se plătesc soldele restante. Mai mulți lipseau, plecați să jefuiască pozițiile de asediu abandonate lângă oraș. Pedestrașii lui Rupert erau extenuați de marșul din ziua precedentă. De aceea, Rupert nu a atacat, șansele sale de izbândă scăzând pe măsură ce timpul trecea și scoțienii și parlamentarii se întorceau din marșul lor spre sud și ocupau
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
deși prea încept pentru a-l intercepta pe Rupert la plecarea din York. Leven fugise la Leeds, la circa de câmpul de luptă, și a aflat cu mare surpriză vestea victoriei. Odată ce armata aliată a fost readunată, ei au reluat asediul Yorkului. În urma acordului că soldații scoțieni nu vor fi cantonați în oraș, garnizoana a capitulat condiționat la 16 iulie. Armata aliată s-a împrăștiat și ea în scurt timp. Leven și-a dus soldații în nord să asedieze orașele Newcastle
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
a Mureșului în 1595, reintegrând Aradul în Principatul Transilvaniei. După victoria de la Șelimbăr (1599), teritoriul Aradului a ajuns sub autoritatea lui Mihai Viteazul. După moartea acestuia, Gabriel Bethlen a dat turcilor fortăreața de pe Mureș (inclusiv Aradul), în schimbul Ineului. După eșecul asediului otoman asupra Vienei (1683), trupele imperiale au pornit o mare ofensivă spre est, ajungând la Arad și cucerindu-l în 1687. După doi ani, Eugen de Savoia a proiectat reconstrucția vechii fortărețe turcești, Georg Haruckern fiind numit să conducă lucrările
Istoria Aradului () [Corola-website/Science/322607_a_323936]
-
guerres". Acesta conține o listă a navelor olandeze și a bunurilor pierdute în America de Nord. Olandezii au comemorat Tratatul de la Breda cu o gravură patriotică. Părțile au convenit să amâne negocierile despre Orkney (1468) și Shetland (1469) până la o viitoare ocazie. Asediul de la Breda (1624) a fost un eveniment separat, în războaiele olandeze de eliberare, care a fost comemorat de Diego Velázquez în tabloul "Predarea Bredei", pictat în 1635.
Tratatul de la Breda (1667) () [Corola-website/Science/322625_a_323954]
-
oameni, în vreme ce Petru se afla în fruntea a 45.000. Deși Carol avusese și în trecut de a face cu situații de inferioritate numerică, experiența sa nu putea fi folosită de această dată în bătălie, întrucât el fusese rănit în timpul asediului din 17 iunie, când a fost nimerit în picior într-o mică ciocnire din timpul unei inspecții a avanposturilor suedeze de pe malurile râului Vorskla. El a trebuit să predea comanda trupelor mareșalului Carl Gustav Rehnskiöld și generalului Adam Ludwig Lewenhaupt
Bătălia de la Poltava () [Corola-website/Science/322725_a_324054]