8,235 matches
-
mintea delirantă a lui Aiax... Fantomalul și jocurile dubluluitc "Fantomalul și jocurile dublului" Tot în fața simulacrelor, în puterea pe care acestea o au asupra privirii fascinate, captivate va găsi Shakespeare resortul profund al împletirii - în numeroase piese - a travestirii cu asemănarea și cu dublul, sporind astfel „efectele de fantomă” din comediile lui. Aliind asemănarea și travestirea, creând un joc complicat de relații simetrice, „în oglindă”, Noaptea regilor deschide calea confuziei identităților și a sexelor și, mai ales, naște incertitudini: personajele nu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Tot în fața simulacrelor, în puterea pe care acestea o au asupra privirii fascinate, captivate va găsi Shakespeare resortul profund al împletirii - în numeroase piese - a travestirii cu asemănarea și cu dublul, sporind astfel „efectele de fantomă” din comediile lui. Aliind asemănarea și travestirea, creând un joc complicat de relații simetrice, „în oglindă”, Noaptea regilor deschide calea confuziei identităților și a sexelor și, mai ales, naște incertitudini: personajele nu știu niciodată dacă ceea ce văd e iluzie sau realitate. Printr-o meticuloasă construcție
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cădea privirea lui Antonio și cea a Oliviei. Capcană a dublurilor, producând veritabile „efecte de fantomă” și consolidând mecanismul „falsei morți”, atât de drag lui Shakespeare. În ultimul act al piesei, ducele va dezvălui secretul profundei tulburări pricinuite de perfecta asemănare dintre frate și soră, dintre Sebastian și Viola: „Același chip, aceeași voce, aceleași veșminte, dar nu o singură persoană, ci două! Refracție naturală care, în același timp, există și nu există”. Aidoma unei realități fantomatice ori unei imagini răsfrânte într-
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
aceeași voce, aceleași veșminte, dar nu o singură persoană, ci două! Refracție naturală care, în același timp, există și nu există”. Aidoma unei realități fantomatice ori unei imagini răsfrânte într-o oglindă. Același care este, însă altul... Iată minunea (wonderful) asemănării desăvârșite a două personaje ce se reflectă reciproc. Minune cu nimic mai prejos decât aceea a aparițiilor; iar din cele două personaje, veritabile figuri ale dublului, Shakespeare nu a făcut cu totul întâmplător oameni despre care se crede că ar
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cum gemenilor li se dăduseră aceleași nume, încurcătura nu are cum să nu se producă: cei doi Antipholus și cei doi Dromio, unii din Siracuza, iar ceilalți din Efes, se vor întâlni în același oraș. Ca și în Noaptea regilor, asemănarea perfectă este percepută ca o bizarerie: „which was strange, the one so likes the other”. Iar quiproquoul comic, bazat ca de obicei pe confuzie și pe falsă percepție, va da naștere unor răsturnări de situație și unor incertitudini în privința identității
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
său sau fantoma acestuia (his ghost). Deci chiar și în această situație, când tatăl trăiește, e viu, fantoma lui pare prezentă în scena recunoașterii, și asta exact în momentul când revine tema ezitării între vis și realitate, odată cu aceea a asemănării perfecte a celor doi Antipholus și a celor doi Dromio. Astfel, învățămintele trase din „încurcăturile” produse în cursul unei zile, din greșelile, iluziile, cursele întinse la tot pasul, ne trimit spre acel teritoriu unde problema dublului se întâlnește cu cea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Sly, năucit de-a binelea, nu va avea cum să nu creadă. E vorba, desigur, despre o glumă, o șotie la început nevinovată, dar care devine treptat un vis (dream), o feerie (fancy) și în care starea de ebrietate, prin asemănarea ei cu moartea, deschide perspectiva unei alterități ce va răsturna total identitățile: Sly va „ajunge” lord, iar lordul - slujitorul lui. O experiență a transformării veritabilei identități într-o himeră, în viziune delirantă și, finalmente, în nebunie: Sly este tot mai
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
înfățișează pe scenă și conștiința aparențelor participă în egală măsură la definiția shakespeariană a iluziei teatrale. Methought sau fantoma, cheie a iluziei teatraletc "Methought sau fantoma, cheie a iluziei teatrale" Problema credibilității, a certitudinii în relația sa cu aparența, cu „asemănarea” în arta teatrului, se formulează deseori la Shakespeare prin referire la nălucirile visului. În stabilirea acestei legături dintre statutul realității în teatru și statutul imaginilor apărute în vis revine mereu un cuvânt-cheie: methought („mi s-a părut că”). Oare cuvântul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
vară, exprimă în repetate rânduri nesiguranța personajului incapabil să decidă dacă visează sau dacă lucrurile se întâmplă aievea, oare cuvântul acesta, așadar, n-ar putea fi definitoriu pentru convingerea noastră că tot ceea ce vedem pe scenă e adevărat tocmai din cauza „asemănării”? A unei asemănări ciudate însă, căci puterea ei este atât de mare, încât sfârșește prin a crea iluzia realității. Ultimele două acte din Visul... sunt dominate de senzația existenței unui interstițiu vis/realitate, asemănare/realitate efectivă: „Mi s-a părut
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
repetate rânduri nesiguranța personajului incapabil să decidă dacă visează sau dacă lucrurile se întâmplă aievea, oare cuvântul acesta, așadar, n-ar putea fi definitoriu pentru convingerea noastră că tot ceea ce vedem pe scenă e adevărat tocmai din cauza „asemănării”? A unei asemănări ciudate însă, căci puterea ei este atât de mare, încât sfârșește prin a crea iluzia realității. Ultimele două acte din Visul... sunt dominate de senzația existenței unui interstițiu vis/realitate, asemănare/realitate efectivă: „Mi s-a părut că mă îndrăgostisem
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
pe scenă e adevărat tocmai din cauza „asemănării”? A unei asemănări ciudate însă, căci puterea ei este atât de mare, încât sfârșește prin a crea iluzia realității. Ultimele două acte din Visul... sunt dominate de senzația existenței unui interstițiu vis/realitate, asemănare/realitate efectivă: „Mi s-a părut că mă îndrăgostisem de un măgar...”. Titania trece printr-o experiență care naște în mintea ei o teribilă confuzie între adevăr și aparența adevărului; personajul aruncat cu brutalitate de Shakespeare în acest vârtej amețitor
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
o teribilă confuzie între adevăr și aparența adevărului; personajul aruncat cu brutalitate de Shakespeare în acest vârtej amețitor este însă Bottom, un personaj al cărui discurs, presărat din belșug cu methought („mi se pare că”), este realmente invadat de vocabularul „asemănării”. Nu încape îndoială că Shakespeare i-a atribuit intenționat lui Bottom „actorul” (de altfel, cel mai bun dintre actorii meșteșugari, actorii amatori din Visul...) veritabilul discurs despre această stranie „asemănare”, căreia încearcă să-i găsească un nume și pentru care
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
methought („mi se pare că”), este realmente invadat de vocabularul „asemănării”. Nu încape îndoială că Shakespeare i-a atribuit intenționat lui Bottom „actorul” (de altfel, cel mai bun dintre actorii meșteșugari, actorii amatori din Visul...) veritabilul discurs despre această stranie „asemănare”, căreia încearcă să-i găsească un nume și pentru care folosește cuvintele vedenie (vision) și vis (dream), cuvinte ce trimit deopotrivă la asemănarea inclusă într-un a fi și un a avea imposibil de formulat până la capăt: „methought I was
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de altfel, cel mai bun dintre actorii meșteșugari, actorii amatori din Visul...) veritabilul discurs despre această stranie „asemănare”, căreia încearcă să-i găsească un nume și pentru care folosește cuvintele vedenie (vision) și vis (dream), cuvinte ce trimit deopotrivă la asemănarea inclusă într-un a fi și un a avea imposibil de formulat până la capăt: „methought I was...”, „methought I had...”. Bottom nu va găsi niciodată cuvântul care ar desemna cu exactitate conținutul experienței sale. Ar trebui să fii un „nebun
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
formulat până la capăt: „methought I was...”, „methought I had...”. Bottom nu va găsi niciodată cuvântul care ar desemna cu exactitate conținutul experienței sale. Ar trebui să fii un „nebun în straie tărcate”, un „măscărici”, recunoaște el, pentru a exprima această asemănare înzestrată cu o atât de mare forță de realitate. O asemănare pe care nici simțurile nu o pot explica și nici vorbele nu o pot defini. Bottom nu posedă limbajul apt să traducă experiența unei alterități ce depășește limitele percepției
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
va găsi niciodată cuvântul care ar desemna cu exactitate conținutul experienței sale. Ar trebui să fii un „nebun în straie tărcate”, un „măscărici”, recunoaște el, pentru a exprima această asemănare înzestrată cu o atât de mare forță de realitate. O asemănare pe care nici simțurile nu o pot explica și nici vorbele nu o pot defini. Bottom nu posedă limbajul apt să traducă experiența unei alterități ce depășește limitele percepției și ale vocabularului său. În schimb, la începutul ultimului act, în
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
este chiar Hamlet: el pune în scenă o reluare, o repetiție a evenimentelor, o repetiție jucată, desigur, dar la vederea căreia Claudius părăsește în grabă sala, fugind de la fața locului așa cum ar fi făcut-o în prezența unei adevărate fantome. Asemănarea ca probă a realității apariției efective - iată în ce constă forța acestei piese. Să spunem în încheiere că acestea sunt „miracolele”, „minunile” datorate unor forme care, precum fantomele venite de pe alte tărâmuri sau zămislite de viziuni interioare, își fac simțită
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
un prezicător, este deocamdată cu desăvârșire obscur. O aiureală absurdă sau ceva imposibil de explicat? Nu întâmplător, cuvântul rostit de Cymbeline atunci când prezicătorul își încheie interpretarea va fi același methought („așa s-ar părea...”), cuvânt împrumutat încă o dată din vocabularul asemănării, cuvânt esențial în definirea aparițiilor efective din vis. Miracol sau înșelătorie, apariție efectivă, halucinație a melancolicului, a nebunului sau a îndrăgostitului, iluzie fabricată, toate aceste forme ce populează în teatru spațiul dintre vis și realitate rămân, aidoma fantomelor, în zona
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
morților asupra celor vii și a repetării destinelor. De data aceasta, întoarcerea acasă a fiului rătăcitor este cea care funcționează ca o apariție efectivă a fantomei tatălui mort. Fiul a devenit și va rămâne pentru totdeauna prizonierul răposatului său părinte. Asemănarea celor doi, pecetea grea a eredității, identitatea drumului lor în viață sunt aici revelatoarele prezenței și ale acțiunii fantomei bătrânului Alvig. Odată cu revenirea lui Osvald în sânul familiei și cu tulburarea pe care ea o produce, Ibsen creează un veritabil
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cunosc, le cunosc pe toate... Le văd ca într-o oglindă... văd cum doar se prefac că mănâncă... Ce se întâmplă aici, se joacă o piesă?”. Astfel, figura de ceară și gestica spectrală menționate în didascalii anunță o experiență a asemănării înșelătoare (ne întâlnim din nou cu faimosul methought/„mi se pare că...” shakespearian), care impune recunoașterea unei realități „deja-văzute”, a ceva ce revine după ce a existat sau s-a mai întâmplat o dată, o realitate, așadar, de ordinul imaginii reflectate și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
întâlnim din nou cu faimosul methought/„mi se pare că...” shakespearian), care impune recunoașterea unei realități „deja-văzute”, a ceva ce revine după ce a existat sau s-a mai întâmplat o dată, o realitate, așadar, de ordinul imaginii reflectate și a falsei asemănări, creatoare de iluzii. Unei experiențe de acest gen îi asociază Necunoscutul ideea de teatru, de spectacol în curs de desfășurare. Ea este sursa terorii care îl stăpânește și care se explică mai ales prin faptul că două dintre personaje, două
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Există, de asemenea, o veritabilă serie de dubluri: dublul nebunului, al tatălui, al mamei, al fratelui. Adică exact acele dubluri reprezentând un soi de figuri de ceară și/sau de fantome. În jurul lor se articulează tema oglinzii și cea a asemănării înșelătoare, astfel încât nu e o pură întâmplare faptul că referința teatrală se înscrie chiar în centrul acestei multiplicări de dubluri. Jocul dublurilor îi dă realității din teatru un statut de realitate indeterminabilă, de figură care este și, totodată, nu este
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
supus-o imaginea mimetică. O artă deschisă spre „Revelație”, cuvânt-cheie în textele teoreticianului. Cerând întoarcerea la izvoarele înseși ale artei occidentale, Craig pare să reclame o întoarcere la eidolon-ul arhaic, analizat de Vernant 1 în raport cu imaginea mimetică ulterioară, bazată pe asemănare, pe reflectarea realului (acea imagine stigmatizată de Platon tocmai pentru irealitatea ei). Un eidolon care, sub diferitele sale înfățișări, trimite întotdeauna la „acel miracol al unui invizibil ce se lasă văzut pentru o clipă”, un invizibil având întreaga forță a
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ideal performanța supramarionetei și a măștii va putea, după modelul gurilor deschise din statuarul egiptean, să deschidă și el un drum, o cale de acces pentru cuvântul venit de altundeva, din necunoscut, dintr-un „dincolo de lume”. Încrederea și refuzul iluzoriei asemănări A-i da ca țintă actorului apropierea de virtuțile supramarionetei și ale măștii înseamnă a-i impune să înfrunte spectrul, a-i cere să găsească mijloacele cele mai potrivite de a îmbina prezența morții înscrise în inanimat cu spiritul viu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
bun început, la temeliile teatrului. Iar dacă grecii au dat lumii marile lor tragedii e și pentru că, în această privință, nu s-au prefăcut niciodată. Arta teatrului este, pentru Craig, contrariul a tot ceea ce se bazează, ca principiu artistic, pe asemănarea iluzorie și pe simulare. Este o artă a credinței și, în acest sens, ea se apropie de religie. Veritabil templu în care i se aduce un omagiu idolului antic, teatrul nu trebuie să fie, din punctul de vedere al lui
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]